Colectia Carti Romantice septembrie 2017

14

Cărțile romantice din luna septembrie 2017

Colecția Cărți Romantice
În septembrie, cărțile romantice ne așteaptă cu aventuri surprinzătoare, din Londra nobilimii privilegiate, în cabinetul unui psihiatru amenințat cu moartea, până pe străzile periculoase din New York. Iar pasiunea va fi la cote înalte, mai ales în romanele lui Robyn Carr, Nora Roberts sau Madeline Hunter.
Primul volum din Sullivan’s Crossing Series
Maggie Sullivan este obișnuită să lucreze sub presiune și să lase totul pentru pacienții ei. Dar cariera de neurochirurg o consumă până la epuizare. Are nevoie de o pauză și nicăieri nu s-ar simți mai bine decât acasă la tatăl ei, într-o zonă rurală liniștită și simplă. Simplă… până când îl întâlnește pe Cal Jones, un bărbat deosebit de atrăgător, dar suspect de taciturn și singuratic.
Primul roman al scriitorului american, publicat în 1970, a primit la vremea respectivă titlul de Cel mai bun roman de debut al unui scriitor american, decernat de Asociația Scriitorilor de Romane Polițiste din America. Eroul cărții este un psihiatru care se confruntă cu un criminal din umbră și cu unul dintre capii mafiei italiene.
Primul roman din seria ”Colonia pierdută” (Lost Colony) are un subiect fantastic și doi eroi ale cărora aventuri îți fac imaginația să zboare spre alte universuri. Cidra a fost crescută de o sectă superioară, într-o atmosferă spirituală și senină. Dar are o ambiție și o misiune dificilă: să găsească sanctuarul construit de Spirite, o rasă extraterestră pierdută. Legenda spune că sanctuarul ascunde secretul telepatiei, pe care secta din care face parte Cidra ar face orice să îl descopere. Cidra îl angajează pe căpitanul Teague Severance să o ajute și cei doi pleacă într-o misiune aproape imposibilă.
Al patrulea volum din seria Stanislaski
Multe femei își întorc capul după Alex Stanislaski, cel mai sexi detectiv din New York. Dar una singură îi captează privirea, Bess McNee, scriitoare de romane de dragoste. Cei doi ajung la o mică înțelegere… Bess vrea neapărat să cunoască viața de noapte a prostituatelor și are nevoie de protecția lui Alex. Dar tânărul detectiv are nevoie de Bess mai mult decât și-ar fi imaginat.
Primul volum din Fairbourne Quartet Series
Emma Fairbourne este hotărâtă să conducă casa de licitații pe care a moștenit-o de la tatăl ei, dar știe că o femeie nu va reuși să se impună într-o lume dominată de bărbați. Așa că angajează un tânăr abil și descurcăreț să acționeze în numele ei. Totul ar merge strună, dacă nu ar interveni Darius, arogantul conte de Southwaite, fostul partener din umbră al tatălui ei.
Sursa: Libertatea pentru femei

About Author

14 comentarii

  1. Imi plac titlurile lunii septembrie, le astept cu nerabdare! Cea de Sydney Sheldon nu o iau, e reeditare, a aparut cu ani in urma la Editura Miron cu titlul Chipul fara masca.

Lasă un răspuns