Colectionara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro, Editura Nemira – recenzie

6

Colecționara de parfumuri interzise

Kathleen Tessaro

Editura Nemira

Colecția Damen Tango
Traducere: Maria Drăguț
Coperta: Cristian Florescu, Ana Nicolau
Nr. pagini: 415
Titlu original: The Perfume Collector
Kathleen Tessaro s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, şi a studiat la universitatea din oraşul natal înainte de a se înscrie la un curs de teatru la Carnegie Mellon University. I-a luat mult până s-a hotărât asupra profesiei: a vrut să fie coregrafă, actriţă, regizoare sau istoric de artă. A început să scrie literatură la sugestia unei prietene. A debutat în volum cu romanul Elegance/ Eleganța, apărut de asemenea la Editura Nemira, care a devenit bestseller. Toate cărţile ei, printre care Innocence, The Flirt, The Debutante şi The Perfume Collector/ Colecţionara de parfumuri interzise, au fost traduse în multe ţări şi s-au vândut în milioane de exemplare. Este o mare admiratoare a scriitorilor Jane Austen, Edith Wharton, Francis Scott Fitzgerald, Henry James, Evelyn Waugh sau A.S. Byatt.
La prima vedere, tânăra Grace Monroe are o viaţă fericită, în rândul aristocraţiei din Londra anilor 1950. Şi totuşi, nu îşi găseşte locul în această lume. Într-o zi, destinul îi scoate în cale o moştenire neaşteptată de la misterioasa Madame Eva d’Orsey, a cărei identitate trebuie să o descopere. Povestea ne-o arată pe enigmatica necunoscută la New York, Monte Carlo, Paris şi Londra, dezvăluind o femeie extraordinară, sursă de inspiraţie pentru cei mai talentaţi creatori de parfumuri. Imortalizată în arome de neuitat, existenţa Evei d’Orsey îi va schimbă viaţă lui Grace. Tânăra va trebui să aleagă: ori se transformă în femeia pe care o doresc cei din jur, ori rămâne ea însăşi.
Un roman care fascinează, o carte plină de dorinţe întunecate, secrete adânc îngropate, amintiri redescoperite şi ocazii noi în viaţă.“ Booklist
Decorul frumos şi scriitura sunt atuurile acestei poveşti seducătoare care surprinde fascinant felul în care se fac parfumurile şi muzele care le inspiră. Temele cărţii sunt splendide… şi e foarte posibil că acest roman rafinat să fie neuitat pentru cititori.“ Romantic Times

Am citit de curând Parfumul iubirii de Cristina Caboni, apărut de asemenea în colecția Damen Tango a Editurii Nemira și mi-am adus aminte de Colecționara de parfumuri interzise, pe care am citit-o de când a apărut, acum doi ani. A fost prima carte prin care am pătruns, ca printr-un portal, în seducătorul univers al parfumurilor.
Un roman complex, elaborat, rafinat, care mi-a oferit o lectură aparte. Am remarcat de la început superba copertă a cărții, foarte inspirat aleasă. Fiecare capitol începe cu un minunat citat.
Am avut parte pe parcursul lecturii de dezvăluiri inedite despre felul în care se fac parfumurile, despre ingredientele folosite, proveniența și semnificația acestora și am aflat multe informații interesante din care unele ar putea fi catalogate drept ”curiozități”. Astfel, am aflat că:
  • Moscul – un ingredient extrem de comun, pe care aproape toate formulele de pafum îl conțin, care  are un miros foarte puternic și animalic – este secretat de masculul moscului, un cerb din Himalaya!
  • Ambra cenușie, un alt ingredient folosit, provine din sperma balenelor atunci când ele mănâncă sepii, formând o mâzgă verzuie care plutește pe suprafața oceanelor până este adusă la mal, dar are unul din cele mai incredibile mirosuri!
Acțiunea se desfășoară în decoruri diferite – Paris, New York, Monte Carlo și Londra, autoarea surprinzând atmosfera locurilor și timpurilor respective în detalii de mare finețe, în două planuri distincte, situate diferit în timp, după cum alternează acţiunea. Totul este atât de bine redat, încât te transpune în New York-ul interbelic, în Parisul sub ocupație nazistă, în Parisul și Londra postbelică, precum și în celebrul Monte-Carlo, cu toată falsitatea ce se ascunde sub fațada lui strălucitoare.
Eva d’Orsey stătea la masa din bucătărie, având în față un exemplar al ziarului Le Figaro, ascultând ticăitul ceasului. Era sunetul timpului care se îndepărta de ea.”
Era la Paris, în iarna anului 1954, iar Eva avea doar puțin peste patruzeci de ani. În primăvara anului 1955,  timpul Evei se scursese cu totul…
Povestea se reia la Londra, unde o cunoaștem pe Grace Monroe, o tânără de douăzeci și cinci de ani care primește, pe neașteptate, o scrisoare semntă Edouard A. Tissot, avocat, cu vestea că este moștenitoarea lui Eva d’Orsey – de care nu auzise niciodatăși este invitată la Paris, să-și revendice moștenirea. Grace, nefericită într-o căsătorie care nu se mai regăsea, în ciuda faptului că se măritase din dragoste, intrigată de scrisoarea primită, se hotărăște să plece la Paris să vadă despre ce este vorba.
În ce consta moștenirea? În contravaloarea unei proprietăți în Paris și acțiuni la bursă, care o transormau într-o femeie bogată, oferindu-i independență financiară – Le droit de choisir. Dreptul de a alege. Nimeni nu se luptase pentru independența ei vreodată.
Cine era această femeie, de ce se gândise astfel la ea? Grace nu avea de gând să primească moștenirea până nu afla acest lucru.
Nu aș putea trăi fără să știu cine a fost sau de ce mi-a lăsat mie acești bani. Gândul m-ar înnebuni!
Avocatul, impresionat de atitudinea ei, hotărăște să o ajute să găsească răspunsurile dorite. Edouard Tissot, un bărbat de treizeci și ceva de ani, înalt și suplu, cu o expresie serioasă, se dovedește a fi un însoțitor curtenitor și de modă veche, sau poate doar în ton cu obiceiurile parizienilor.
” – Permiteți-mi să vă urez bun venit la Paris, madame.
– Mulțumesc, spuse Grace întinzându-i mâna și așteptând ca el să o strângă.
Spre surpriza ei, Monsieur Tissot îi ridică palma buzele lui rămânând doar o clipă în aer chiar deasupra pielii albe a încheieturii, înainte să o coboare. Era un gest deopotrivă discret, ceremonios și intim; căci el nu atinsese cu buzele pielea ei. Însă pielea ei încă o mai furnica acolo unde buzele lui ar fi putut-o atinge.”
Mi-au plăcut și amuzat dialogurile purtate de Grace și Edouard, care se dovedesc a avea amândoi personalități puternice, în egală măsură inteligenți și încăpătânați. Ea era din Londra și el din Paris, dar în unele privințe păreau a veni din lumi diferite, iar gastronomia era cu siguranță un astfel de domeniu.
Păi atunci, spuse el, lăsându-se pe spătarul scaunului și întinzându-și picioarele lungi, spuneți-mi ce ați vrea să mâncați și eu vă voi recomanda.
– Ă, cred că mănânc multă…pâine prăjită.
– Pâine prăjită? Întrebă el înclinându-și capul de parcă nu auzise bine. Mă scuzați. Din proprie voință?
– Problema e că nu sunt obișnuită cu nimic așa..foarte franțuzesc.
– Dar sunteți la Paris, madame.
– Da, însă înțelegeți ce vreau să spun, nu? Mâncare cu prea multe arome?
– Cum adică prea multe arome?
– Adică mâncare cu arome foarte puternice, cum ar fi ceapa sau usturoiul.
Se priviră în ochi, separați de o prăpastie culturală enormă.”
Proprietatea ce trebuia vândută consta într-un apartament foarte spațios, ce aparținuse familiei Hiver – una din cele mai bogate și influente familii parizieze, proprietara celei mai mari companii de cosmetice din Franța. Cum ajunsese în posesia Evei? Fusese dăruit de Jacques Hiver amantei sale – Eva d’Orsey! Apartamentul era gol, cu excepția unei cutie cu figurine micuțe de porțelan, pe care, mâzgălit într-un colț, se afla numele ei! În bucătărie, era un exemplar din Le Figaro uitat deschis pe masă, în care i-a atras atenția o adresă încercuită (vă amintiți, era ziarul pe care îl citea Eve la începutul cărții). 
La adresa respectivă însă, era doar o clădire abandonată, cu ușile si ferestrele bătute-n cuie. Dar înăuntru…
Chiar și în starea de paragină avnsată în care se găsea, camera îți lua respirația; pereți de sticlă și oglinzi reflectau lumina, astfel încât, pentru o clipă, Grace fu orbită…un candelabru de cristal pe mai multe niveluri, acoperit cu un strat gros de praf și învăluit în pânze de păianjen străvezii, atârna de un cordon gros din mătase neagră din centrul tavanului. Iar rafturile erau acoperite cu șiruri lângă șiruri de flacoane zvelte de sticlă, cenușii de colbGrace își plimbă uimită ochii de-a lungul pereților căptușiți cu sute, poate chiar mii de sticle minuscule.”
Era o parfumerie părăsită. Grace luă unul din flacoanele de pe raft și, deschizându-l, adulmecă dopul. Cu acest pas, Grace a intrat în lumea amețitoare a parfumurilor. Ulterior va afla și numele parfumeriei, ce era parcă predestinat: Recherchez-moi. Căutați-mă.
Era tulburător cât de rapid parfumul o transportă în altă dimensiune; pentru o clipă fu cuprinsă de o stare de euforie și de grandoare rupte complet de decorul în care se afla. (…)
Grace închise ochii și inhală. Deodată, nu se mai afla înăuntru. Nici măcar nu mai era în Paris. Se găsea în fața casei părinților ei dintr-un sat din comitetul Oxfordshire, pe dealul din fața casei. Era o după-amiază târzie și cerul era încărcat cu nori grei, alb-cenușii…Aerul avea aromă de gheață.”
Un parfum anume te poate transporta într-un alt timp și loc al vieții, care-ți revine fulgerător în amintire, după cum va afla ulterior de la un maestru parfumier:
Nimic nu este mai imediat, mai complet, decât simțul mirosului. Într-o clipă, are puterea de a transporta. Simțul nostru olfactiv nu se conectează la amintirea în sine, ci la emoția pe care ai simțit-o în momentul în care s-a născut amintirea. Refacerea unei memorii olfactive…este poezie, în forma ei cea mai sugestivă.

În timp ce erau acolo, Grace și Edouard au făcut cunoștință cu un personaj ciudat, o bătrână înaltă, slabă, într-o ținută demodată, care a fost șocată aflând că Eva a murit. Nu a vrut să le răspundă la nici o întrebare, dar când Grace a revenit singură, peste câteva zile, prezentându-se ca moștenitoarea Evei, bătrâna a vorbit: fusese cunoscută odată ca Madame Zed, iar ceea ce i-a povestit, i-a schimbat acesteia întreaga perspectivă asupra existenței ei de până atunci…
Capitolele cărții se succed într-o alternanță ritmică, purtându-ne din 1955 – în care o însoțim pe Grace în călătoria ei la Paris în 1927 la New York, de unde începem s-o cunoaștem pe Eva d’Orsey, pe atunci în vârstă de paisprezece ani, proaspăt angajată cameristă la un hotel de renume – Warwick.
La Warwick facem cunoștință cu câteva personaje foarte interesante – care locuiau la hotel pe perioade mai lungi sau mai scurte – contribuind, unii în sens pozitiv, alții negativ, la formarea caracterului și a felului de a fi și de a se purta al Evei. Fiecare din aceștia erau marcați de propriile experiențe de viață, aveau propriile bagaje emoționale. Poveștile lor de viață sunt captivante, mi-a făcut plăcere să le descopăr și mi s-a părut cea mai interesantă parte din parte.
Cu această ocazie îi cunoaștem pe Madame Zed, o rusoaică despre care se spunea că făcea parte din aristocrația rusă, strămutată în urma Revoluției și pe asistentul acesteia, Andre Velmont, ”un tânăr cu trup firav, trăsături melancolice și ochi mari, serioși”.
Călătoreau din țară, din hotel în hotel, căutând pe oricine își amintea de gloria lor de odinioară
Madame Zed era creatoare de parfumuri, iar Andre era ceea ce se numea un ”nas”, având un simț al mirosului extraordinar. După cum vom afla ulterior în carte, Andre va deveni la rândul lui un creator de parfumuri celebru, iar Eva va fi muza lui!
Ca în orice hotel, și la Warwick puteai întâlni un anumit gen de femei… iar Eva o cunoaște pe Miss Waverly, o femeie fatală, care o fascinează și impresionează – din păcate – și care va avea un impact hotărâtor asupra destinului Evei. După cum veți vedea, uneori e de ajuns o singură zi care să aibă urmări pentru o viață…
Care este misterul din jurul moștenirii, ce legătură era între cele două femei și ce întorsătură va lua destinul lui Grace, vă las să descoperiți. Această moștenire și călătoria la Paris, alături de cele aflate despre Eva, nu doar că vor schimba destinul lui Grace, dar vor planta semințele descoperirii de sine.
Madame d’Orsey rămase pe gânduri o clipă. Nu cred că asta contează, hotărî ea, o anume tandrețe îndulcindu-i privirea. Tot ce contează acum este ce va face Grace Monroe.”
Nu am avut parte de o poveste de iubire, deși iubirea nu a lipsit din poveștile de viață ale personajelor. Cartea inspiră însă romantism, fără a fi o carte romantică tipică.
Colecţionara de parfumuri interzise explorează iubirea obsesivă dintre muza şi artist, dintre miros şi forţa copleşitoare a amintirii.
După cum am mai spus și în cazul altor cărți, și aceasta face parte din cele care merită savurate. Așadar, am citit ”Colecționara de parfumuri interzise” pe îndelete, parcă simțind atmosfera acelor vremuri apuse, atât de frumos evocate.

Cartea Colecționara de parfumuri interzise de Kathleen Tessaro poate fi  comandată de pe site-ul Editurii Nemira, ca si de pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net.

About Author

6 comentarii

  1. Oli, îmi place recenzia ta! Este atât de frumoasa si plină de evenimente! Ne prezintă o lume întreaga, o panoplie de evenimente si personaje care ne incita sa citim cartea. Mulțumesc pentru tentație!

    • Ma bucur ca suntem „pe aceeasi lungime de unda”! Doua carti deosebite, cu o tema splendida: parfumurile si un intreg univers deschis de acestea!

Lasă un răspuns