Colecționarul de obiecte pierdute de Ruth Hogan, Editura Rao – recenzie

10

Colecționarul de obiecte pierdute

(The Keeper of Lost Things – 2017)

Ruth Hogan

Editura Rao

Nr. pagini: 272

Traducere din limba engleză: GRAAL SOFT

An apariție: 2019

Un roman de debut fermecător și emoționant, care explorează felul în care ne regăsim pe noi înșine, precum și legăturile surprinzătoare dintre noi și obiectele cărora le atribuim magie și sens. Anthony Peardew este colecționarul de obiecte pierdute. În urmă cu 40 de ani a pierdut un obiect care îi fusese încredințat de logodnica lui, Therese. În aceeași zi, ea a murit pe neașteptate, iar el a încercat să se consoleze strângând obiectele pierdute de alții și scriind povestiri despre ele. Atunci când i se apropie sfârșitul, Anthony îi încredinţează această misiune asistentei sale, Laura, care va încerca să redea obiectele pierdute proprietarilor.
„O poveste minunată despre dragoste, pierdere și puterea de vindecare a prieteniei.” – Catherine Hall
„Scriitura lui Hogan are căldura liniștitoare a ceștilor de ceai și de cacao pe care le consumă adesea personajele ei… un roman ca pe vremuri, cu un praf de magie” – Kirkus Reviews

Nu pot spune că sunt în mod special o pasionată a poveștilor dulci, dar din când în când, așa cum se întâmplă și în viață, simțim nevoia de ceva dulce și bun. Într-un astfel de moment a sosit și lectura romanului „Colecționarul de obiecte pierdute„, de Ruth Hogan, un roman în care două fire epice se întrepătrund, ca apele a doi afluenți, în acest curs de apă numit viață. Așa cum apa nu curge dinspre vărsare spre izvoare, la fel nici viața nu se poate întoarce în trecut. Uneori însă descoperim o buclă, o legătură ce pare conjuncturală dar care ține, mai degrabă, de destin. Nu acel destin implacabil, cu aer de tragedie greacă, ci de providență, o forță superioară care aranjează lucrurile, care aplanează conflictele, reduce tensiunile până la instalarea unei stări de echilibru.
În acest mod, într-un decor tipic englezesc își fac apariția, pe rând, protagoniștii acestei povești.
Primul personaj astfel redat este Anthony Peardew, un bătrân scriitor elegant, rămas singur pe lume cu mulți ani înainte de momentul prezentat, după moartea prematură a celei care urma să îi devină soție, tânăra Therese. Împovărat de ani și, mai ales, de o viață întreagă de solitudine, el decide să părăsească această lume și să plece în călătoria finală, la capătul căreia speră că se va reuni cu iubirea vieții lui. Marcat de faptul că pierduse medalionul logodnicei sale, de-a lungul anilor el a început să strângă obiecte pierdute, pe care le cataloga cu grijă, notând locul, data și orice alte detalii privitoare la acestea, depozitându-le în biroul său. Spera, în taină, că astfel printr-o minune și medalionul Theresei se va întoarce la el, medalion pe care îl pierduse în ziua morții acesteia.
Pe baza acestor obiecte, el a construit povestiri pe care le-a publicat, bucurându-se în general de succes. În cele din urmă, decide să lase casa, Padua și întreaga sa moștenire asistentei sale Laura, o femeie care trecuse printr-un divorț urât, fără copii și fără prea multă încredere în sine.
Padua, casa lui Anthony, este un personaj în sine. Ea dispune de o frumoasă grădină cu trandafiri, îngrijită de grădinarul Freddy. Trandafirii sunt un simbol, un laitmotiv chiar, în acest roman. Casa este ca un spațiu fermecat, de poveste, care acum îi revine Laurei, cu condiția să încerce tot posibilul ca obiectele găsite să își afle proprietarii și să o accepte, dacă dorește, ca prietenă pe tânăra din vecini cu sindrom Down, pe nume Sunshine. Această condiție deja fusese îndeplinită, deoarece Sunshine, un personaj cu mult aplomb, în ciuda bolii de care suferă îi propusese Laurei să devină prietene, văzând-o tristă după moartea bătrânului.
În paralel, autoarea înfățișează povestea lui Eunice, o tânără al cărei destin s-a intersectat, extrem de scurt, cu al lui Anthony, în ziua morții Theresei. În acea zi, Eunice a găsit un medalion pe stradă, care i-a purtat noroc la interviul unde se ducea, devenind astfel asistenta lui Bomber, un editor deosebit de simpatic, iubitor de câini, cu o soră foarte nesuferită pe nume Portia. Povestea lor este urmărită de-a lungul anilor, până în prezent.
Unde se vor intersecta din nou cele două povești? Ce se va întâmpla cu medalionul Theresei, dar și cu celelalte lucruri din colecția lui Anthony, dintre care cea mai misterioasă este o cutie de biscuiți ce pare să conțină cenușa cuiva? Va găsi Laura o nouă șansă la fericire?
După cum vă spuneam, aroma aceasta de trandafiri impregnează întreg romanul, nu degeaba a fost creată o copertă reprezentativă, zic eu, lucru de apreciat în condițiile în care multe coperte nu reflectă prea fidel conținutul romanelor. Editura este cunoscută pentru copertele frumoase – această ediție nu face excepție. Atuurile cărții sunt umorul tipic englezesc și atmosfera britanică, frumos redată de autoare, povestirile legate de obiectele dispărute amintind de cele create de Rosamunde Pilcher.
Totodată, autoarea plusează și cu o notă de supranatural, puțin trist dar mai ales fermecător. Nu are întorsături dramatice de situație, finalul este relativ previzibil și perfect rotund, având în vedere că se încheie cu aceeași frază cu care începe:
„Charles Bramwell Brockley călătorea singur și fără bilet în trenul de 14.42 de la London Bridge spre Brighton.”
Mulțumirile și cuvintele de la final accentuează însemnătatea pe care acest roman o are în viața autoarei. Într-un cuvânt, romanul se constituie într-o lectură plăcută, relaxantă, despre viață compusă dintr-un șirag de momente, despre noi șanse și noi oportunități.
„Rafturi și sertare, rafturi și sertare, rafturi și sertare, trei pereți complet acoperiți. Perdelele de dantelă de la ferestrele franțuzești fluturau sus-jos în același ritm cu aerul de seară care părea că respiră ușor prin deschizătura cadrului. Chiar și în semiîntuneric, Laura putea vedea că fiecare raft era înțesat și, fără să se uite, știa că fiecare sertar era plin. Era acolo o muncă de-o viață.
Se plimbă prin cameră privind uimită lucrurile din ea. Deci acesta era regatul secret al lui Anthony: o colecție de obiecte abandonate și rătăcite, etichetate și iubite cu meticulozitate. Laura își dădu seama că acestea erau mult mai mult decât simple lucruri, mult mai mult decât obiecte alese la întâmplare, aranjate pe rafturi, pentru decor. Erau importante. Contau cu adevărat.”

Cartea Colecționarul de obiecte pierdute de Ruth Hogan poate fi comandată pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Rao

About Author

10 comentarii

  1. Cu siguranta, dacă nu as fi cumpărat la Bookfest cartea, in urma recenziei tale as fi făcut-o. O recenzie foarte frumoasa, care stârnește curiozitatea.

  2. Fermecatoare recenzie, Ana, ea insasi o poveste in sine! M-a cucerit si convins, am trecut cartea pe lista de dorinte!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: