Delicatese Literare
Recenzii

Copiii întunericului de Lavinia Călina, Editura Herg Benet  – recenzie

Copiii întunericului

Cartea întâi din seria ,,Neamul Corbilor”

Lavinia Călina

Editura Herg Benet

Anul apariției ediția a 2-a: 2018
Numărul de pagini: 290
Prima carte din seria Neamul corbilor:
1. Copiii întunericului
2. Blestemul zorilor – recenzie
3. Din negura timpului
Lavinia Calina s-a născut în decembrie 1989. A urmat cursuri pedagogice și de filologie în orașul Caransebeș. În anul 2008 s-a mutat la Timișoara și a început studierea limbilor străine la Facultatea de Litere, iar după patru ani se înscrie la Școala Sanitară Carol Davila din Caransebeș. De mică i-au plăcut basmele și apoi cărțile de aventură. Prima ei carte: „Ultimul avanpost”, s-a născut după ce a citit mai multe distopii a căror acțiune se petrecea în America. Scrierile Laviniei Calina se încadrează în genul SF și fantasy: „Neamul Corbilor”, „Ultimul avanpost” și „Zona Zero”. În prezent, autoarea lucrează că editor-imagine și fotograf la propria firmă.
Roxana și  Nicol, două adolescente cu personalități aparent diferite, devin cele mai bune prietene după o noapte in care viața li se va schimba complet. Împărtășind același secret, ele vor încerca timp de mai mulți  ani să ducă împreună o existență cât  mai banală, cotidiană, pentru a se ascunde de cei care le doresc, probabil, moartea. Dar chiar secretul nu este ceea ce pare. Devenite pioni în mijlocul unei confruntări seculare între cele mai puternice neamuri de vrăjitori, cele două tinere au de ales între a fugi mereu sau a-și înfrunta adversarii. Întunericul este însă foarte aproape, mult prea aproape…
Magie și acțiune, răsturnări de situație, intrigi țesute de veacuri, iubiri blestemate; un creuzet al coșmarurilor devenite realitate, în care moartea pândește din colțul oricărei străzi, în ochii oricărui trecător și  chiar din adâncul propriului suflet. Lupta abia a început, iar Neamul Corbilor este mai decis ca niciodată să  fie cel care va câștiga supremația asupra întregii lumi.
Lavinia Călina este o autoare de care auzisem de mai mult timp, dar ale cărei cărți nu am avut ocazia să le citesc până acum. Recunosc că ceea ce m-a atras în primul rând au fost coperțile, foarte inspirate și bine alese.
Stilul lejer al autoarei te poartă pe nesimțite în vârtejul acțiunii, determinându-te la un moment dat să te întrebi când ai ajuns să devii parte integrantă a cărții.
Romanul Copiii Întunericului face parte dintr-o trilogie fantasy deosebită care aduce un suflu de prospețime în acest gen al literaturii.
Apreciez foarte mult această autoare pentru că și-a amplasat acțiunea cărții în România, într-un orășel numit, poate nu întâmplător: Stânca Soarelui.
”Stânca Soarelui: populație aproximativ 11.000 la ultimul recensământ (plus încă vreo mie plecați la căpșuni și babe), trei școli generale, două licee, un parc neîngrijit, patru firme de pompe funebre, o fabrică lăsată în paragină după căderea fostului regim, zece baruri, șase biserici și un spital aflat în prag de faliment. Cineva vandalizase acum doi ani plăcuța cu Bine ați venit aflată la intrarea în oraș și scrisese: Intră cine vrea, iese cine poate. O caracterizare foarte bună a localității.”
Le cunoaștem pe cele două eroine încă din primul capitol, a cărui acțiune are loc cu 7 ani înainte de întâmplările relatate în carte. Atunci erau două tinere de 18 ani care, speriate de fapta comisă, aleg să plece din satul natal și să se stabilească într-un orășel obscur. Cheia care oferă dezlegarea misterului din acest prim capitol ne va fi oferită abia la sfârșitul acestui volum.
Acțiunea se reia după 7 ani, capitolele alternând povestirea din perspectiva celor două tinere. Le găsim stabilite în acest orășel, Roxana lucrând la un mic supermarket, iar Nicol, mama unui băiețel, Ovidiu, la un bar. Deși își doresc să ducă o viață normală, puterile pe care cele două le moștenesc, le fac să fie urmărite de cele cinci clanuri care au luat ființă în urmă cu 500 de ani, când vânătoarea de vrăjitoare a ajuns și pe teritoriul țării noastre. În urma ritualului în care o vrăjitoare condamnată la moarte a ales să își pună ea însăși capăt zilelor, cei cinci fii ai săi i-au moștenit puterile. Ceva însă nu a mers cum trebuie.
”Povestea s-a răspândit din vorbă-n vorbă, unii spun că un preot ar fi văzut-o în acel moment și a blestemat-o, altă versiune spune că totuși au ajuns să o decapiteze înainte ca otrava să își facă efectul. Nu se mai știe. În orice caz, băieții i-au moștenit abilitățile, dar în loc să îi apropie, puterea i-a dezbinat. S-au întors unul împotriva celuilalt, și-au creat propriile lor familii, și-au luat nume noi și au căutat să își mărească forțele.”
Astfel au luat ființă cele cinci neamuri: neamul Corbilor, (cei care au ales să vâneze vrăjitoare pentru a-și spori puterile), neamul Șoimilor, al Cerbilor, al Lupilor și al Roibilor.
Lucrurile încep să se precipite din momentul în care Nicol este atacată de Liviu, un reprezentant al neamului Lupilor. În scenă apare și Andreea, din neamul Corbilor, care o convinge pe Nicol să îi atragă într-o capcană pe Liviu și pe fratele său, Ștefan. Atât Roxana, cât și Nicoleta sunt nevoite să aleagă tabăra în care vor lupta.
Ce a adus nou această carte pentru mine este faptul că lupta nu se dă între bine și rău, ci doar între dorința de supremație a celor cinci clanuri.
Un personaj absolut fascinat este Radu, tatăl lui Ovidiu, cel care le-a oferit adăpost fetelor după ce au plecat din satul natal.
Care este rolul său în desfășurarea evenimentelor nu vă rămâne să îl aflați decât citind această carte care pe mine m-a cucerit. Tot ce pot să vă mai spun este că finalul primei cărți te năucește total, ție ca cititor ne mai rămânându-ți decât dorința de a citi următoarea carte pentru a afla desfășurarea evenimentelor.
”Timpul trece repede. Lumea se schimbă. Anii pe care îi petrecem clădindu-ne visele sunt ani irosiţi, clipe din viaţă pe care le pierdem construind într-o lume imaginară ceva ce nu o să avem niciodată şansa de a realiza în lumea reală.”

Mulțumim Editurii Herg Benet pentru cartea Copiii întunericului de Lavinia Călina oferită pentru recenzie.

Cărțile autoarei pot fi comandate de pe hergbenet.ro, libris.ro, carturesti.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, dol.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

Recenzii cărți Lavinia Călina

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii și prezentări cărți fantasy

14 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *