Copilul E de Steve Tasane, Editura Epica – recenzie
Copilul E
(Child I – 2018)
Steve Tasane
Editura Epica
An apariție: 2019
Nr. pagini: 155
Ficțiune bazată pe fapte reale. +9 ani
Traducere din limba engleză de Catinca și Dan Doboș
Despre copiii singuri din taberele de refugiați și pierderea identității.
Nominalizată la Leeds Book Awards, 2019
Un grup de copii fără documente de identitate, având litere drept nume, sunt nevoiți să trăiască
într-o tabără de refugiați. Au povești de viață, dar nu și acte care să le dovedească. Rămași ai nimănui, încearcă să clădească împreună o nouă familie și, în același timp, își doresc cu ardoare să păstreze vie amintirea vechilor identități.
Vor fi ascultați și crezuți? Iar dacă nu, ce li se va întâmpla?
Această carte uimitoare, extrem de lirică, îi va fermeca pe copii și le va stârni curiozitatea.
Azi n-a plouat, noroiul s-a uscat și vântul îmi suflă praful în ochi. Tot astăzi e și ziua mea. Cred că astăzi e ziua mea. L-am întrebat pe unul dintre adulți în ce dată suntem.
— Este trei iulie? am întrebat.
— Cam așa ceva, mi-a răspuns.
Trei iulie este data mea de naștere. Cred că e data mea de naștere. Sunt sigur că e. Fac zece ani. Am zece ani. Sunt sigur.
Am avut atâtea lucruri de ținut minte, și e greu să ții socoteala timpului. Dar nu mi-aș uita ziua de naștere.
Nu îmi pot aminti ziua mamei sau pe a tatei, dar îmi amintesc numele lor, numele întregi.
Țin minte numele surorilor mele și sunt destul de sigur că le știu și zilele de naștere. Le țin minte pe surorile mele. Și casa noastră. Care era a noastră.
Țin minte banii pe care unchiul meu mi i-a băgat în buzunar, înainte să mă urce în barca plină de străini. Când am ațipit, erau încă în buzunar, iar când m-am trezit, dispăruseră.
Și surorile mele au dispărut, și mama și tata au dispărut. Dar nu vreau să mă gândesc la asta.
Nu o să-ți spun povestea trecutului meu. O să-ți spun povestea vieții mele de acum, de aici, din Tabără, începând de azi…
Toate întâmplările descrise în această carte sunt reale și li s-au întâmplat unor copii reali, în tabere de refugiați reale din toată lumea, recent. Pentru a transmite mesajul poveștii, numele copiilor au fost schimbate în litere. Experiențele copiilor în aceste tabere au fost documentate cu filme, fotografii și mărturii orale pe nenumărate canale media, precum și pe website-uri.
STEVE TASANE e autorul a două romane pentru tineri, Blood Donors, inclus în anul 2017 pe lista Diverse Voices a celor mai bune 50 de cărți pentru copii care celebrează diversitatea culturală, și Nobody Saw No One, selectată de The Guardian ca una dintre cărțile anului 2016. În același timp, el este și un poet performativ care a participat la o multitudine de evenimente, de la Festivalul de la Glastonbury până la Battersea Dogs Home. De asemenea, a organizat vizite în sute de școli din cuprinsul Regatului Unit.
Copilul E – o carte dureroasă, am citit-o în același timp revoltată, înduioșată și cu un nod în gât. Se citește ușor și repede – are doar 155 de pagini, iar scrisul e mare – dar se uită greu, sau, mai bine zis, e din genul cărților care nu se uită, căci nu poți ignora sau minimaliza cele citite. Am remarcat ce inspirată e coperta foarte sugestivă prin analogie: un copil fără identitate, o carte fără copertă.
Recunosc că, până să citesc această carte, nu știam mare lucru despre taberele de refugiați, știam doar că ele există. Nu realizasem faptul că seamănă într-un fel cu niște lagăre, și nici ce cumplit sentiment de lipsă de apartenență au cei ajunși acolo, goniți de război din țările lor, mai ales „minorii neînsoțiți”, cum sunt personajele cărții, copii ai nimănui, nu doar orfani de părinți ci și orfani de țară, orfani de propria identitate. Încă un semnal de alarmă – dacă mai era nevoie – împotriva războiului, al răului profund și ireversibil provocat de acesta!
Cartea e scrisă la persoana întâi din perspectiva unui copil de zece ani, Copilul E, și ne introduce în lumea lui și a tovarășilor lui de joacă și de suferință – în ciuda situației imposibil de grele în care se află, sunt copii, si se joacă! – dintr -o tabără de refugiați.
Am zece ani acum, o vârstă a responsabilității.
Ca și el, și ceilalți copii au inițiale în loc de nume. Nu au cărți de identitate – Cărți de Viață, cum li se spune – și nu pot dovedi că îi cheamă nicicum, așa ca li se dă o inițială. Atât.
Niciun copil din Tabără nu își sărbătorește ziua de naștere. Nimeni nu primește vreo felicitare aniversară. Niciunul nu are o Carte de Viață.
Sunt copilul E, copilul U, copilul I, copilul R, copilul B și tristele lor povești din scurta lor viață, dar ei se împrietenesc, se joacă, se ajută și… speră!
M-a impresionat inventivitatea cu care creau jocuri din orice. M-a impresionat ardoarea cu care își rememorau trecutul, valoarea inestimabilă a unei fotografii de familie. M-a durut faptul că erau în permanență flămânzi, ajutoarele primite erau insuficiente, iar copiii, cei care nu aveau un adult să aibă grijă de ei, apucau doar firimiturile. Cotoarele de măr aruncate de paznici la tomberon erau un adevărat răsfăț pentru cei ce le „culegeau” de acolo…
Eu locuiesc într-o baracă de lemn, cu I și U. Nu are niciun fel de apă, lumină sau căldură, iar, uneori, intră șobolanii, dar e mai bine decât într-un cort. Am găsit un covoraș în noroiul din șanț și l-am lăsat să se usuce (…) E ca o casă. Noaptea, încuiem ușa cu un lacăt și nu e chiar așa de rău.
Însă nici măcar în acel loc nu se puteau obișnui prea mult, căci erau periodic relocați: tabăra, adică niște colibe improvizate din te miri ce, era rasă cu buldozerele din motive de igienă, iar refugiații mutați în alte tabere.
M-a impresionat totodată altruismul unor oameni adevărați, cu adevărat buni samariteni, care îi ajutau pe cei din tabără, cum este Charity, care vine cu un autobuz supraetajat și îl instalează în tabără, drept „centru pentru femei și copii”, ajutându-i cum putea mai bine. Iar fiul ei, un adolescent de șaptesprezece ani, alegea să își petreacă vacanțele în tabără, alături de nedreptățiții copii ai sorții, spunându-și și el Copilul S, doar inițială, ca și ceilalți, pentru a nu-i face să simtă și mai acut lipsa de identitate.
Cartea e scrisă, cu toate acestea, pe un ton pozitiv, din care răzbate candoarea copilăriei și o notă de speranță!
Vom merge înainte.
O recomand tuturor cititorilor, e o carte-document, o mărturie a unei realități contemporane pe care o trăiesc semeni ai noștri și, mai mult, o trăiesc copii nevinovați, lipsiți de perspective. E o carte pe care o recomand și copiilor și adolescenților, o carte cu mesaj, care te face să apreciezi cu adevărat ceea ce ai.
20 Comments
Geo
Acum am terminat-o de citit.
Un roman care rupe sufletul în bucăți, care te face să apreciezi ceea ce ai.
Romanul ne prezintă viața din taberele de refugiați, cu neajunsurile și lipsurile lor, lupta zilnică pentru hrană și îmbrăcăminte.
O carte pe care o recomand copiilor nemulțumiți de ceea ce au. O poveste care-ți rămâne întipărita in suflet.
Geo
Impresiile mele despre aceasta carte le găsiți aici:
https://justreadingmybooks.wordpress.com/2019/04/14/copilul-e-de-steve-tasane/
Mirela Barbălată
Wow! Se pare că e o carte dură, cutremuratoare. Chiar merita citită! Plus ca are si un mesaj de transmis.
Felicitări, Oli!
Oli
Mulțumesc Mirela! Merită cu siguranță citită, e și foarte ușor de citit. Realitatea la care se face referire în carte e foarte dureroasă, dar e impresionant cum copiii au resursele lor pentru a-i face față.
Fratiloiu Dorina Petronela
Offf, o carte care ma va rupe in doua! Nu stiu daca o voi putea citi. Felicitari Oli pentru minunata recenzie.
Oli
Mulțumesc! O vei putea citi, Dorina, căci e scrisă cu multă candoare, prin ochii unui copil și nu are un ton dramatic sau resemnat.
danapetraru
Trebuie să imi adun curajul pentru ca să o citesc…
Oli
Da, Dana, citește -o! Am și plâns, dar am și zâmbit pe alocuri…
Tyna
O recenzie minunată, în care ai transmis multă emoție! Felicitări! Vreau să citesc și eu cartea!
Oli
Mulțumesc Tyna, ti-o recomand!
Geo
Felicitări, o recenzie sensibilă, pe măsura cărții.
Oli
Mulțumesc, Geo!
Daniela Balan
Foarte frumoasă,tentantă și emoționantă recenzia! felicitări ❤️
Oli
Mulțumesc!
Cornelia
O carte pe care o trec în capul listei de dorințe.
Oli
Se citește foarte ușor, și merită!
anasylvi
E o carte impresionanta, poate o voi citi! Este intr-adevar o realitate foarte cruda aceasta a taberelor pentru refugiati, care aproape pare iesita din contextul aparent al secolului nostru. Intr-adevar copiii se adapteaza mult mai usor la vicisitudini, este un atu al celor care traiesc momentul prezent.
Oli
M-a impresionat, din multe puncte de vedere! Nu credeam că asta e realitatea taberelor de refugiati. Îmi dau seama care e viața de care fug din țările lor, dacă li se pare de preferat așa ceva… Foarte dureros.
Veronica. A
Am avut dubii daca sa o iau sau nu, dar m-ai convins !! Multumim de recomandare !
Oli
Cu drag! E o carte aparte…