Corabia magiei. Seria Corăbiile însuflețite. Vol I de Robin Hobb, Editura Nemira

12

Corabia magiei

Robin Hobb

Editura Nemira

Colecția Armada

An aparitie: 2019
Nr. pagini: 856
Titlu Original: Ship of magic – 1999
Traducător: Ana-Veronica Mircea
Primul volum din Seria Corabiile însuflețite/ Liveship Traders Series:
  1. Corabia magiei – Ship of magic – 1998
  2. The Mad Ship – 1999
  3. Ship of Destiny – 2000
Robin Hobb este al doilea pseudonim al romancierei americane Margaret Astrid Lindholm Ogden. Robin Hobb s-a nascut in 1952, in California, a crescut in Alaska si a urmat cursurile Universitatii Denver timp de un an. Robin Hobb  s-a casatorit la varsta de optsprezece, a abandonat facultatea si s-a mutat pe Insula Kodiak, in apropiere de Alaska, unde a inceput sa scrie si sa publice in revistele pentru copii. Intre 1983 si 1992, a semnat exclusiv cu pseudonimul Megan Lindholm, in majoritate lucrari de fantasy contemporan. Din 1995 a adoptat pseudonimul Robin Hobb pentru carti de fantasy european medieval traditional. Ucenicul asasinului, romanul de debut sub pseudonimul Robin Hobb, a fost nominalizat pentru British Fantasy Award. Pana in 2003 cartile ei se vandusera in peste un milion de exemplare. In anul 2006, romanul Forest Mage a obtinut Premiul Endeavour.Cartile sale au fost foarte apreciate de celebrul scriitor Orson Scott Card. Acesta a marturisit ca Robin Hobb „a ridicat standardele romanelor fantasy moderne”.
Lemnul-vrăjitor. Un lemn conștient. Cel mai prețios lucru din lume. Ca multe alte bunuri neprețuite din această lume, se găsește numai pe Tărâmul Ploilor Sălbatice. Bingtown este un târg în care se aduc mărfuri exotice, dar și casa unei bresle de negustori faimoși pentru corăbiile lor vii – nave foarte rare, făcute din lemn-vrăjitor, ce se desăvârșesc atunci când se trezesc la viață și devin conștiente. Corăbiile vii sunt atât de scumpe, încât prețul lor poate fi plătit numai pe parcursul mai multor generații.
Pentru Althea Vestrit, corabia Vivacia este moștenirea ei de drept. Pentru nepotul ei mai tânăr, retras de la studiile religioase pentru a lucra pe corabie, Vivacia este o condamnare pe viață. Dar soarta navei și a familiei Vestrit ar putea ajunge în mâinile unui necunoscut: nemilosul căpitan Kennit, care vrea să preia puterea asupra Insulelor Piraților capturând o corabie vie și făcând-o să-l asculte.
„Robin Hobb țese o poveste plină de intrigi, conflicte de familie, încleștări de săbii și lupte cu propriile limite, presărată cu magie și secrete întunecate.“ – SF Site

Cei care îmi știu preferințele literare, știu că iubesc cărțile fantasy! Nici un alt gen literar nu este atât de ofertant și nelimitat ca posibilități de abordare. Îmi plac universurile de sine-stătătoare create în cărțile fantasy de calitate, în care mă pierd de bună-voie visând cu ochii deschiși la lumi necunoscute, ținuturi fabuloase și uluitoare desprinse parcă din basme și legende. Mă provoacă să îmi las imaginația să zboare, forțându-i toate limitele.
Corabia magiei ne poartă într-o fermecătoare aventură cu pirați, magie și corăbii vii. Mi-a atras atenția sinopsisul, ca și cotația pe goodreads. De asemenea, faptul că e o poveste complexă, datorită numărului mare de pagini (856 pagini). Îmi place când o poveste e foarte amplă, are timp și loc să se dezvolte acțiunea. Recunosc însă că nu m-a atras coperta, care, deși e ”corectă” din punct de vedere al subiectului cărții, nu are un impact vizual prea mare. Nu aleg neapărat o carte după copertă, dar aceasta face diferența când sunt ușor nehotărâtă: o copertă atractivă mă face să vreau cartea! Mi-ar fi plăcut totodată să aibă, precum alte cărți de acest gen, o hartă a ținuturilor pe care le descoperim intrând în universul cărții.
Recunosc că povestea nu m-a prins de la primele pagini, așa că vă sfătuiesc să aveți răbdare când începeți să o citiți, pe mine a început să mă captiveze după o sută și ceva de pagini, moment din care nu am mai putut s-o las din mână până la final.
E prima carte a acestei autoare pe care o citesc și mă declar fermecată! Ca încadrare, este un fantasy medieval tradițional. Dacă sunteți fan ”Pirații din Caraibe”, dacă vă plac poveștile cu aventuri uluitoare, călătorii extraordinare, personaje fascinante, ținuturi legendare, totul stropit din plin cu magie, atunci această carte vă va încânta! Bonus: nu mă așteptam, dar are și un strop de romantism. Nu este o carte ușor de citit, nu are mult dialog, se insistă pe descrierea ținuturilor, a personajelor și trăirilor acestora.
Atmosfera, universul creat, personajele, intriga, stilul de scriere totul e la superlativ!

Cartea împletește poveștile de viață ale personajelor și abordează și teme foarte dureroase precum sclavia. Nu este (doar) o poveste despre aventuri pe corăbii de-a lungul și latul mărilor, ci abordează multe teme ”grele”, precum sclavia, după cum am spus, dinamica familiilor numeroase, obligațiile și relațiile complicate de familie, mai ales în cazul moștenirilor și al succesiunii, abuzul fizic, verbal sau emoțional, liberul arbitru, prejudecățile, sexismul. Sunt exploatate trăiri, slăbiciuni și sentimente omenești, fiind puse pe tapet violența, manipularea, prefăcătoria, setea de putere și control, setea de răzbunare, dar și loialitatea și altruismul.
Unul din marile atuuri ale cărții este construcția personajelor.
Cel care m-a intrigat cel mai mult este căpitanul Kennit, un personaj complex, cu fațete multiple. M-a intrigat și surprins acest charismatic și controversat personaj.

Altea Vestrit – personajul principal feminin, o eroină neconvențională care a evoluat și și-a conturat caracterul și felul de a fi pe parcurs, pe măsură ce a fost nevoită să facă față unor situații complet neașteptate. Fata răsfățată, care crede că poate face orice și are dreptul la corabia familiei datorită faptului că și-a petrecut copilăria pe mare, la bordul Vivaciei, corabia familiei Vestrit – o influentă familie de Negustori din Bingtown – doar pentru a fi lovită cu putere, pe neașteptate, de realitatea crudă a vieții, s-a dovedit a fi o tânără plină de resurse, pe care am admirat-o de-a lungul cărții.
Wintrow – am iubit acest personaj, am empatizat cu el și am suferit alături de el de-a lungul tuturor nedreptăților și încercărilor la care a fost supus. Copil firav și pirpiriu, a fost ”dăruit” de mama lui de mic zeului Sa, fiind trimis de acasă la templu, pentru a-și dedica viața preoției, spre care chiar și-a descoperit o înclinare, îmbrățișând cu totul învățăturile transmise de mentorul său.
”- Alungă grijile, Wintrow! Când îți însușești supărarea pentru ceea ce s-ar putea întâmpla, neglijezi clipa de care ar trebui să te bucuri acum. Omul care-și face griji pentru ceea ce va fi, pierde clipa prezentă de teama următoarei și o otrăvește pe următoarea cu prejudecăți.”
Este smuls cu duritate din această viață de către tatăl său, Kyle, care îi poruncește să vină acasă pentru a deveni mus pe corabia pe care acesta era căpitan. De fapt căpitanul corabiei era Ephron Vestrit, socrul său, însă după ultima călătorie acesta rămăsese acasă să se refacă, simțindu-se foarte rău și l-a lăsat în locul lui la cârmă pe Kyle, soțul fiicei lui mai mari.
Acțiunea cărții se desfășoară, alternativ, pe mai multe planuri.
Astfel, urmărim membrii familiei lui Ephron Vestrit, căpitanul Vivaciei, care, după moartea acestuia – căci Ephron nu și-a revenit din boala care l-a măcinat – s-au împărțit în două tabere din cauza faptului că întreaga avere i-a revenit Keffriei, fiica mai mare, inclusiv corabia Vivacia, care îi fusese promisă Altheei. Ba, mai mult, Kyle, în calitate de căpitan, i-a interzis Altheei accesul pe puntea Vivaciei, luându-l în locul ei la bord pe fiul său, Wintrow, în ciuda împotrivirii acestuia și în ciuda repercusiunilor pe care le va avea acest fapt asupra Altheei, dar și asupra Vivaciei.
Altheea, distrusă, fuge de acasă și, deghizată în băiat, se angajează mus pe o corabie-abator. Întâmplarea face ca secundul corăbiei abator să fie Brashen, fostul secund al tatălui ei, care o recunoaște, dar nu o dă de gol, iar relația lor va lua la un moment dat o turnură neașteptată, veți vedea despre ce e vorba. Altheea spera ca la finalul călătoriei să obțină un bilet de vapor, echivalentul unei recomandări din partea căpitanului. Spera ca acest lucru să o ajute la recâștigarea Vivaciei, care îi aparținea într-un fel în care doar o corabie vie putea aparține unui membru al familiei. Voi reveni asupra acestui aspect și a noțiunii de corabie-vie.
În acest timp, Ronica, văduva lui Ephron și Keffria, fiica ei cea mare și soția lui Kyle, se zbat să facă față întreținerii gospodăriei, și ratelor pe care le aveau de plătit pentru Vivacia. Era a treia generație care plătea pentru această prețioasă corabie. Iar datoria trebuia plătită întocmai, la termenul stabilit, celor de pe Tărâmul Ploilor Sălbatice, un tărâm misterios și periculos. ”Aur sau sânge”. Ce însemna asta, cui anume trebuiau plătite datoriile și care vor fi implicațiile faptului că Ronica nu a avut suma completă la scadență, rămâne să descoperiți…
Pe un alt plan îl urmărim pe căpitanul Kennit, un pirat dur, lacom și nemilos, care însă nu era putred până în fundul sufletului, iar sub influența secundului său, Sorcor, chiar îi vom descoperi o față ”umană”. Ambiția lui Kennit era să captureze o corabie vie, sperând să o poată face a lui, lucru foarte greu și cu mici șanse de izbândă. Pentru a-i fi alături, Sorcor i-a propus un târg: să elibereze o corabie de sclavi pentru fiecare corabie vie pe care o vânau. Astfel întrăm pe teritoriul negoțului cu sclavi, un plan foarte impresionant al cărții.
Un plan foarte inedit al cărții urmărește niște creaturi legendare care trăiau în adâncurile oceanelor: șerpi de mare gigantici, ce însoțeau în special corăbiile cu sclavi și se hrăneau cu trupurile celor aruncați peste bord. Însă cei despre care citim în carte se pare că aveau un destin ce se împletea din timpuri străvechi cu al Vivaciei. Nu aflăm însă în acest volum răspunsul.
Am lăsat la finalul prezentării mele partea mea preferată din care: corăbiile vii, așa cum era Vivacia, corăbii construite din lemn-vrăjitor, care se însuflețeau la a treia generație a familiei căreia îi aparțineau. A fost sublim momentul însuflețirii Vivaciei, în urma morții lui Ephron Vestrit. Însă, ca o corabie vie să poată ”funcționa” exista o condiție obligatorie: un membru al familiei sale trebuia să fie în permanență la bord, corabia interacționând și formând o legătură afectivă cu acesta. Galionul corabiei se însuflețea, putea vorbi, simți, și chiar gândi! Primele săptămâni după însuflețirea unei corăbii erau definitorii pentru formarea personalității acesteia, iar legătura afectivă firească a Vivaciei era cu Altheea, iar faptul că nu au putut fi împreună le-a afectat profund. Wintrow era un Vestrit, însă se afla la bord împotriva voinței sale și Vivacia simțea acest lucru.

Stabilitatea emoțională a unei corăbii era ceva fragil, de care trebuia avută mare grijă, iar proprietarii de corăbii vii știau acest lucru. Aveau tristul exemplu al corăbiei vii Paragon, care înnebunise, și stătea trasă pe uscat, ca o epavă. Dar era încă o corabie vie… Un fascinant plan al cărții ni-l prezintă pe Paragon și tristul său destin, iar în volumul al doilea al seriei (care sper să apară cât mai curând!!) vom afla povestea acestuia, întrepătrunsă, bineînțeles, cu celelalte povești a căror continuare sunt foarte curioasă să o descopăr.
Cum se împletesc toate aceste fire între ele, ce rezervă soarta pentru fiecare personaj, cât e destin, cât e propria voință de a-și crea propriul drum și cât e magie, rămâne de văzut.
În final, eu vă recomand călduros această carte extraordinară, această poveste uluitoare și spectaculoasă, o călătorie pe care abia aștept s-o reiau odată cu apariția volumului următor.
Fragment din carte:
„Kennit aşteptase un an întreg însufleţirea talismanului, ca să fie sigur că şi-a primit toată puterea de vrajă. Dar timpul nu-i îngăduia să prelungească amânare. Ştiuse, din instinct, că e vremea să meargă pe Plaja Comorilor şi să vadă ce noroc o s-aducă pentru el oceanul. Nu mai putea s-aştepte trezirea talismanului; se hotărâse să rişte. Trebuia să creadă din nou că norocul său o să-l apere, aşa cum se întâmplase întotdeauna. Îl apărase şi în ziua când fusese nevoit să-l omoare pe artist, nu? Omul se întorsese pe neaşteptate, exact la timp ca să-l vadă pe Kennit scoţându-şi sabia. Piratul era convins că, dacă ar fi avut limbă, ar fi ţipat mult mai tare.
Kennit şi-l scoase cu hotărâre din minte. Nu era momentul să se gândească la el. Nu venise pe Plaja Comorilor ca să mediteze asupra trecutului, ci ca să găsească o comoară care să-i asigure viitorul. Îşi îndreptă privirea către marginea unduitoare a apei şi o urmă de-a lungul plajei. Nu luă în seamă nici scoicile strălucitoare, cleştii crabilor şi încâlcelile de alge dezrădăcinate, nici frânturile de lemn plutit, fie ele mari sau mici. Ochii lui de un albastru-palid căutau numai obiecte făurite de mâna omului, rămăşiţe de pe epave. Şi răsplata nu se lăsă mult aşteptată. Într-un cufăr de lemn, mic şi plin de urme de lovituri, găsi un serviciu de ceşcuţe de ceai. Nu credea că fuseseră făurite sau folosite de oameni. Erau douăsprezece, făcute din capetele scobite ale unor oase de pasăre. Pe ele fuseseră pictate imagini mici, albastre, trasate cu linii atât de subţiri încât te gândeai că pensula fusese un singur fir de păr. Culoarea era atât de ştearsă încât desenul iniţial devenise de nerecunoscut, iar folosinţa îndelungată subţiase toartele sculptate din os. Îşi îndesă caseta în scobitura cotului şi îşi continuă drumul.
Mergea cu paşi mari, în bătaia soarelui şi contra vântului, şi cizmele lui fine lăsau urme clar conturate în nisipul ud. Din când în când îşi ridica privirea, cu nepăsare, ca să cerceteze întreaga plajă. Nu-şi lăsa speranţele să i se citească pe faţă. Când îşi îndreptă din nou ochii către nisip, descoperi o cutioară din lemn de cedru. Apa sărată o deformase. Ca s-o deschidă, se văzu nevoit s-o izbească de o piatră, ca de o nucă. Înăuntru erau unghii. Din sidef. Cleme minuscule le puteau prinde deasupra unghiilor obişnuite şi fiecare avea în vârf câte o adâncitură mică, probabil pentru otravă. Erau douăsprezece. Kennit şi le puse în celălalt buzunar. Zăngăneau când mergea.
Nu se întristă fiindcă, evident, nimic din ceea ce găsise nu era nici făcut de oameni, nici creat pentru a le folosi oamenilor. Deşi îşi bătuse joc de credinţa lui Gankis în magia plajei, toată lumea ştia că acele ţărmuri stâncoase nu erau scăldate doar de valurile oceanului. Corăbiile care făceau prostia să ancoreze pe oricare mal al insulei pe timp de furtună aveau toate şansele să dispară cu desăvârşire, nu lăsau în urmă nici măcar o singură aşchie din epavele lor. Năierii bătrâni spuneau că fuseseră luate din lumea aceea şi duse pe măririle alteia. Kennit nu se îndoia de asta. Aruncă o privire spre cer, văzu că e tot albastru, tot senin. În ciuda vântului rece, nutrea convingerea că vremea n-o să se schimbe, că o să poată merge de-a lungul întregii plaje şi o să se poată întoarce la corabia lui din Golful Amăgirii. Era încredinţat că norocul n-o să-l trădeze.
Următoarea sa descoperire se dovedi a fi cea mai neliniştitoare. Era o pungă din bucăţi de piele roşie şi albastră, cusute laolaltă, pe jumătate îngropată în nisipul ud. Pielea era trainică, punga fusese făcută să reziste. Se îmbibase cu apă sărată, care o pătase, făcând culorile să se prelingă una în cealaltă. Saramura deformase totodată găicile de alamă şi întărise şnururile de piele care treceau prin ele, închizând punga. Kennit îşi scoase cuţitul şi tăie o cusătură. Înăuntru erau pisoi nou-născuţi, fără cusur, cu gheare lungi şi petice irizate în spatele urechilor. Morţi, toţi şase. Înfrângându-şi dezgustul, îl scoase pe cel mai mic. Îi răsuci în mâini trupul flasc. Avea blana albastră, de un albastru intens, de brebenoc, şi ochi cu pleoape roz. Mic. Probabil mezinul. Ud leoarcă, rece, scârbos. Un cercel de rubin, ca o căpuşă grasă, îi împodobea una dintre urechile ude. Kennit tânjea să-l arunce pur şi simplu. Ridicol. Scoase cercelul şi-l lăsă să-i alunece în buzunar. Pe urmă, mânat de un impuls pe care nu-l înţelese, puse micile leşuri albastre la loc, în pungă, şi o lăsă să cadă dincolo de linia ţărmului. Apoi se îndepărtă.”

Cartea Corabia magiei de Robin Hobb poate fi comandată pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net, dol.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări Editura Nemira

Recenzii și prezentări cărți fantasy

About Author

12 comentarii

  1. Spectaculoasă recenzie, cum cred că este și cartea! Felicitări! Mi-au plăcut mult și pozele alese – foarte sugestive! Mulțumesc pentru recomandare – cred că o să mă încânte și pe mine această serie!

  2. O recenzie absolut deosebita si foarte grafica! Efectiv am reușit sa vizualizez ce mi-ai descris in carte. Mă bucur ca o am si vreau sa o citesc curând. Cu siguranta este o carte deosebita! Felicitări! ❤️❤️❤️

  3. Multumesc, Geo! Sa o citesti cu placere, e una din cele mai deosebite povesti fantasy pe care le-am citit!

  4. Daniela Balan on

    O carte interesantă ! Foarte frumoasă,tentantă și captivantă recenzia!felicitări ❤️

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: