Corbul si trandafirul de Virginia Henley, Editura Miron – recenzie

26

Corbul şi trandafirul

(The Raven and the Rose)

Virginia Henley

Editura Miron

Nr pagini: 447
Traducerea: Dagmar Popescu
Frumusețea ei a fost scînteia…
Roseanna Castlemaine, copil din flori al regelui Edward IV, era făgăduită de mică să fie soția celui mai apreciat războinic de la curte. Era frumoasă și hotărîtă să facă tot ce voia, așa că și-a jurat să nu-l iubească pe acest bărbat brunet, puternic și dominator. Dar în dormitor, unde el a forțat-o să-și onoreze jurămintele matrimoniale, ea a învățat să tînjească după atingerile copleșitoare ale întunecatului CORB…
Pasiunea lui a fost focul…
Umerii lordului Roger Montford apăreu uriași sub armura care-l făcea invulnerabil la toate, mai puțin la inocența Roseannei. Obsedat fiind de îmblînzirea superbei fete, care-i aprindea simțurile, s-a îndrăgostit de ea. Știa că oameni fără scrupule complotau pentru detronarea regelui pe care el îl servea, iar în inima acestor intrigi se afla ea, cea care avea să-i aducă moartea sau salvarea… TRANDAFIRUL.
O încântătoare poveste de dragoste, o captivantă carte historical-romance ce evoca în paginile sale o fascinantă atmosferă de epocă din Anglia domniei lui Edward IV. E o carte frumoasă, frumos scrisă și bine documentată, făcând referire la personaje, fapte și date reale, familiarizandu-ne cu intrigile de la curte și mașinatiunile politice ale vremii. Autoarea demonstrează o mare atenție la detalii, inserând în acțiune descrieri amănunțite cu privire la obiceiuri, mod de gândire, de exprimare și de trai, arhitectura castelelor și fortărețelor, îmbrăcăminte, feluri de mâncare din acea perioadă.
În prim plan avem un personaj feminin cuceritor – Roseanna Castlemaine, o tânără de 17 ani de o frumusețe răpitoare, îndrăzneață, nonconformistă, rebelă și răsfățată. Primise o educație îngăduitoare din partea lui Sir Neville Castlemaine, cel care o crescuse alături de mama ei – Joanna-ca pe fiica lui naturală. În realitate, Roseanna era o bastardă regală, rezultatul iubirii dintre mama sa și Edward IV, pe vremea când erau doi adolescenți abia ieșiți din copilărie. Roseanna află cu surprindere acest lucru cu ocazia unei vizite pe care regele o face la domeniul Castlemaine. M-a surprins îngăduința de care a dat dovadă Sir Neville cu această ocazie, referitor la atitudinea soției sale.
Cu ocazia vizitei regelui, revine acasă după o absență îndelungată și Jeffrey, fratele Roseannei, ce făcea parte din suita regală, împreună cu un bun prieten, Sir Bryan, pe care îl prezintă Roseannei, un tânăr atrăgător de care aceasta se simte foarte atrasă până într-atât încât dorește să desfacă logodna cu lordul Roger Montford – căruia îi fusese promisă de când era doar un copil – pentru a putea fi împreună cu cel de care se îndrăgostise.
Numai că lucrurile nu erau chiar atât de simple. Lordul Roger Montford, baron de Ravenspur, era bun prieten cu regele, și cel mai apreciat războinic al acestuia. Era cu 15 ani mai mare decât Joanna, și mai fusese căsătorit de două ori, rămânând văduv de fiecare dată, fapt ce stârnise anumite zvonuri răuvoitoare. Oricum, Roseanna și Ravenspur nu se cunoșteau personal, și, din câte se părea, el nu intenționa să-și revendice prea curând logodnica, însă acest aranjament o făcea pe Roseanna complet inaccesibilă pentru atenția altcuiva – în speță a dragului ei Sir Bryan – fapt pe care tânăra se hotărăște să îl lămurească în favoarea sa. Pentru aceasta însă trebuia să îl întâlnească pe Ravenspur și să îl determine să desfacă logodna.
Întâmplarea i-a venit în ajutor, prin faptul că află că baronul se află la Belvoir, la cabana de vânătoare a regelui, nu foarte departe de domeniul Castlemaine, așa că nu pierde ocazia și pornește călare, neînsoțită, să vorbească cu acesta, considerând că până seara se va întoarce acasă cu ”problema” rezolvată. Nu a luat în calcul o furtună și un potop de ploaie ivite pe neașteptate, și nici faptul că sunetul unui corn de vânătoare îi va speria iapa care o va lua la fugă, astfel încât Roseanna se va trezi rătăcind în pădure, fără cal, cu hainele distruse de apă și noroi, când va fi găsită de un tânăr lord cu o privire răutăcioasă. Ea se prezintă, dar, la cum arăta, numai nobilă nu părea, așa că el o ia în râs. Roseanna nu avea de unde să știe, dar acesta era chiar fratele logodnicului ei, Tristan Montford.
”- Eu sunt lady Roseanna Castlemaine. Am…
Tânărul își dădu capul pe spate și râse voios.
– Ești o mincinoasă, târfă mică!
– Pardon? spuse ea cu demnitate.
– Te iert cu plăcere, scumpo. Suferi des de mania grandorii? Și râse din nou.”
În cele din urmă, o conduse la Belvoir, iar la insistențele ei de a-l vedea pe baronul Ravenspur, Tristan consimte să o ducă în fața lui. Însă nu se poate abține să nu facă o farsă, considerând-o un ”cadou” pentru fratele lui. Oricum, aveau casa plină de târfe cu care se distrau, așa că una în plus, era binevenită, după părerea lui! Acestea fiind gândite, Tristan îi toarnă un somnifer în apă și o adoarme, apoi, dezbrăcată în pielea goală, o înfășoară într-o cuvertură și i-o oferă lui Ravenspur în timp ce chefuia în sala mare, plină de războinici și femeile ușoare care îi distrau.
”Tristan îngenunche și derulă cu grijă cuvertura de mătase. La vederea fetei goale, toți începură să fluiere și să strige. Doar părul ei negru o acoperea cât de cât de privirile avide ale bărbaților.”
Cum s-a terminat acest episod, vă las să descoperiți, ajunge doar să spun că baronul n-a avut tocmai reacția scontată de fratele său, iar a doua zi, când frumoasa adormită s-a trezit și el a realizat cine era, a simțit că-i cade cerul în cap! Dar, nici Joanna nu a obținut ceea ce dorea, din contră, baronul a însoțit-o acasă, iar în scurt timp a început să facă pregătirile de nuntă. Tocmai împotrivirea și îndrăzneala ei, să nu mai vorbim de replicile obraznice pe care el le considera adorabile până la o limită, au fost cele care l-au hotărât că o vrea cu orice chip de soție. Și oricum, erau logodiți de ani de zile, așa că, în afară de Roseanna, toată lume se aștepta deja la această nuntă.
Cât despre ea, era complet buversată!
”Prea mult, șopti ea. Prea mare. Prea puternic. Prea negru. Prea multe soții.”
Cartea abundă în momente savuroase, iar unele de-a dreptul picante, și de conversații spumoase. A fost o încântare să o citesc. Nu vreau să vă dezvălui prea mult din ceea ce se întâmplă, așa că voi da doar câteva repere din ceea ce va urma. Va urma nunta, într-adevăr, deși Roseanna se împotrivește din răsputeri. Și nu găsește altceva mai nebunesc și mai puțin inspirat să facă pentru a-l împiedica pe Ravenspur s-o ia de soție, decât să fugă cu Sir Bryan, ajutați de fratele ei. Însă Sir Bryan și Jeffrey nu erau de bună credință, fapt ce va ieși la iveală ceva mai târziu într-un mod foarte neașteptat, ca și bizara relație dintre cei doi. Veți vedea despre ce e vorba.
Multe din faptele personajelor au motivații politice, fiind în tabere diferite, unii susținând regele, iar alții fiind de partea celor care voiau să-l înlăture de la domnie – în această tabără fiind în primul rând George – duce de Clarence, care complota să pună mâna pe tron, susținut fiind de Warwick, ”făuritorul de regi”, fostul mentor al regelui Edward. Iar Roseanna ar putea fi folosită ca un pion, prin faptul că era bastardă regală și că regele ținea foarte mult la ”bobocul lui de roză”, ce îi și semăna de altfel, mai ales ca fel de a fi, având firea aprigă și neînfricată a Plantageneților.
Vă las să descoperiți singuri cum va reacționa  Ravenspur când va descoperi fuga Roseannei, dar stați fără grijă, a fost mai mult decât îngăduitor. De fapt, îngăduința va fi cuvântul de ordine în ceea ce privea atitudinea lui față de ea, baronul permițându-i foarte multe libertăți. Vă întrebați oare de ce?
”Așteptase toată viața lui această femeie. La treizeci și doi de ani devenise cinic, mai ales când era vorba despre femei; apoi brusc, pe neașteptate, între două bătăi de inimă, se îndrăgostise nebunește.”
Dar să revenim la nuntă. Un episod de-a dreptul șocant a fost ”momentul patului”. Se pare că pe vremea aceea era obiceiul ca nuntașii să asiste la noaptea nunții! Incredibil!!
Brusc, ușa camerei se deschise și vreo două duzini de oameni se năpustiră înăuntru. Râdeau șo făceau glume și erau conduși de Tristan și de rege; erau hotărâți să asiste la momentul patului. Bărbații îș apucară pe Roger, îl aruncară în aer și începură să-l dezbrace, cu sugestii obscene.
Femeile o înconjurară pe Roseanna și le cerură Joannei și subretelor ei să o dezbrace de rochia de mireasă. (…)
Nu se opriră la cămașă ci scoaseră totul de pe ea, ciorapi, jartiere, totul. Râsul zgomotos amuți când ea rămase goală în fața adunăriiși Roseanna se întoarse repede cu spatele la ei. (…)
Roger își cerea halatul lui din catifea neagră dar i se spunea că nu e de găsit. Era presat să ”o aibă” pe mireasă; bărbații începură să-l împingă spre Roseanna…”
Un personaj care mi-a plăcut foarte mult a fost Kate, femeia de încredere a Joannei, care o va însoți pe Roseanna la noua ei casă. ”Femeia din nord” cum era numită, părea dură la prima vedere, dar în realitate era mămoasă și bună ca pâinea caldă. Și avea tot timpul replicile la ea!
”- Nu zi hop până nu sari pârleazul, bombăni Kate. 
– Ah, aș fi preferat să mergem la Londra, decât în nord. Am auzit atât de multe despre Curtea de la Westminster. Mi-aș dori s-o văd pe regină.
– Dacă dorințele ar fi cai, cerșetorii ar merge călare, spuse Kate.
– Kate, dacă o să-mi mai spui una dintre zicalele tale afurisite, o să încep să urlu. De dimineață până seara, nu aud decât ”Plângi mai mult, faci pipi mai puțin”, sau ”Cine râde dimineața, plânge seara”. Mi-ai făcut capul calendar cu zicalele tale.”
Urmărim în carte și poveștile altor personaje, cum ar fi cea dintre Tristan Montfort și soția lui Rebecca, cu care Roseanna se va împrieteni și va avea o influență foarte bună asupra acesteia, datorită ei relația celor doi îmbunătățindu-se considerabil.
Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost descrierea ținuturilor străbătute în drumul lor spre domeniile baronului, foarte vizual, ca și când am fi făcut noi înșine parte din convoi.
Mi-a plăcut foarte mult răbdarea de care a dat dovadă baronul în ceea ce o privea pe tânăra lui soție. Cât despre ea, va fi foarte răsfățată, iar interacțiunea celor doi va fi plină de năbădăi. Minunată poveste de dragoste, deși la început ne cam pune nervii la încercare…
”- Fii blestemată, cățea fără inimă! Eu nu vreau decât să mă iubești puțin. Vocea lui era spartă de emoție și brusc, Roseanna cedă. Lacrimile îi inundară ochii și începură să-i curgă pe obraji.
– Ah, Roger, te iubesc! Te iubesc mai mult decât am crezut vreodată că pot iubi un bărbat. Te iubesc dincolo de cele mai sălbatice vise ale mele.”
Sir Bryan nu dispare complet din peisaj după nuntă, din contră, îl roagă pe Ravenspur să-l ia în slujba lui, iar naivitatea și încrederea Joannei în iubirea și noblețea lui vor avea urmări grave. Chiar când, în cele din urmă, reacredința lui va fi dovedită, ea tot nu îl va suporta închis și îl va elibera împotriva voinței soțului ei.
Urmează momente dramatice, când Edward este înlăturat de la tron, iar Roseanna va fi pusă în situația de a ajunge la Curte, la Londra, pentru a o ajuta pe regină să fugă.
Spre final acțiunea va căpăta aspecte cutremurătoare, iar întorsăturile de situație sunt spectaculoase. Plecat într-o campanie militară, Roger este declarat mort, iar suferința Roseannei nu cunoaște margini. Doar grija față de micuțul ei fiu a împiedicat-o să-și piardă mințile. Și cum nimic rău nu vine singur, se va trezi la cheremul lui George, ticălosul și libidinosul frate al lui Edward (și unchiul ei, dar bineînțeles că nu conta absolut deloc acest lucru). Vom asista la un revoltător incest, iar singura cale de scăpare pe care o găsește Roseanna este de a cere protecția seniorului lui Roger, un bărbat tânăr și foarte atrăgător și de onoare, chiar dacă era în tabăra politică opusă. Iar acesta îi va oferi protecția alături de cererea lui în căsătorie. ..
Vă las să descoperiți singuri finalul acestei complexe, captivante și încântătoare povești, care mie mi-a plăcut în mod deosebit. E una din cele mai frumoase cărți ale Virginiei Henley de până acum, după părerea mea, și o recomand tuturor iubitorilor cărților historical-romance!
”Inima ei era mai ușoară decât fusese vreodată, în ultimul an. Primăvara era aici și vara se apropia, când fiecare grădină și perete de piatră din Anglia avea să explodeze de trandafiri. Promitea să fie cel mai fericit anotimp pe care-l știuse ea vreodată.”

Mulțumim Editurii Miron pentru exemplarul trimis pentru recenzie
Cartea Corbul şi trandafirul de Virginia Henley se poate comanda pe site-ul miron.ro

About Author

26 de comentarii

  1. Balan Daniela on

    imi place mult autoarea si pentru ca romanele ei nu se aseamana unul cu altul si fiecare are cate o poveste aparte !

    • Ma bucur ca te-am tentat, Anca! E una din cele mai frumoase carti ale ei din cele citite de mine, ti-o recomand! Nu doar povestea in sine (care e minunata), ci tot ansamblul cartii, incepand cu datele istorice, descrieri, atmosfera de epoca foarte bine redata, cu obiceiuri sau atitudini care pareau firesti, dar m-au contrariat, si nu cred ca e doar fictiune (de ex. acel „moment al patului”, la care am facut referire si in recenzie. Foarte interesant!

      • Exact aceste detalii m-au atras si mai mult. Iubesc historical ul romance, dar uneori nu prea afli detalii din acea perioada in afara de titlurile nobiliare. Tocmai de aceea iubesc acest tip de carte care iti poate aduce si altceva in plus.

  2. Balan Daniela on

    superba recenzia ,felicitari Oli <3 inca n-am reusit sa citesc cartea insa recenzia ta ma tenteaza enorm ,toate cartile autoarei aparute la noi sunt superbe !

    • Multumesc Daniela! Neaparat sa o citesti! E una din cele mai frumoase carti ale Virginiei Henley, mi-a placut in mod deosebit.

  3. Mariam Oana on

    O recenzie minunată, felicitări! M-ai făcut și mai curioasă, am romanul, sper ca luna aceasta să îl citesc și eu…

Lasă un răspuns