Crăciun în Camelot. Portalul Magic-Misiunile Merlin nr. 1 de Mary Pope Osborne, Editura Paralela 45

6

Crăciun în Camelot. Portalul Magic-Misiunile Merlin nr. 1

(Christmas in Camelot – 2010)

Mary Pope Osborne

Editura Paralela 45

Traducator: Mihaela Pogonici

Ilustrator: Sal Murdocca

Nr. de pagini: 136

An apariție: 2019

Mary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi.
Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată.
După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70′, a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal.
După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial.
De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.
Jack și sora lui mai mică, Annie, călătoresc în timp și spațiu din căsuța lor secretă, de această dată într-un nou ciclu: Misiunile Merlin. Fiecare misiune aduce mai multă magie, mai multe aventuri, tărâmuri noi și personaje fascinante! Extrem de apreciate de părinți, de profesori, dar mai ales de copii, cărțile din seria PORTALUL MAGIC au realizat un lucru cu adevărat magic: au trezit pasiunea lecturii, devenind cărțile favorite ale tuturor fetelor și băieților din țările în care au fost traduse. Pentru că fiecare cititor devine o parte din poveste!
#1. Crăciun în Camelot
Când primesc invitația de a-și petrece Crăciunul în Camelot, Jack și Annie știu că îi așteaptă cea mai mare aventură a lor de până acum. Ce nu știu e că pleacă într-o misiune de salvare a regatului Camelot, căzut pradă unei vrăji cumplite. Cum o să se descurce Jack și Annie cu înspăimântătorii dragoni care păzesc peștera din care cei doi frați trebuie să ia Apa Aducerii-Aminte și a Imaginației pentru a salva regatul Camelot?

Seria Portalul Magic este o serie încântătoare, care a reușit să înflăcăreze imaginația a milioane de cititori din întreaga lume.
Crăciun în Camelot este o carte specială din seria Portalul Magic. Autoarea Mary Pope Osborne și-a folosit din plin abilitățile literare care au consacrat-o pentru a crea o poveste mai dezvoltată și mai aprofundată, purtându-i pe copii într-o lume de legendă, populată cu personaje îndrăgite – Cavalerii Mesei Rotunde.
Rezultatul este unul magic: o poveste detaliată, însă ușor de citit. Jack și Annie primesc o nouă provocare de la Zâna Morgan: aceea de a salva regatul Camelot de influența unui descântec cumplit, în urma căruia trei cavaleri, cei mai valoroși dintre ei, au dispărut fără urmă: Lancelot, Galahad și Perceval.
”- Ce s-a întâmplat cu cei trei cavaleri?
 Morgan răspunse cu voce joasă:
– După descântecul aruncat de Vrăjitorul Negru, Arthur le-a cerut ajutor vrăjitorilor din împărăție. Aceștia l-au sfătuit să-și trimită cavalerii în Lumea Cealălaltă, pentru a readuce bucuria răpită.
– Lumea Cealălaltă? repetă Jack, care auzise și el povestea zânei.
– E un loc străvechi, ținutul în care s-a născut magia. Regele a desemnat trei cavaleri pentru această misiune. Când a văzut că nu se mai întorc, i-a alungat pe vrăjitori și i-a învinuit pentru toate nenorocirile abătute asupra regatului. Și a interzis magia.”
Regatul Camelot a devenit unul trist și lipsit de bucurie, iar odată cu interzicerea magiei, căsuța fermecată a fost și ea interzisă pentru totdeauna. Dacă Jack și Annie nu vor reuși să îndeplinească misiunea în care au fost trimiși de Zâna Morgan, toată splendoarea regatului, muzica, lumina, minunile, cu toate vor fi pierdute pentru vecie, iar nimeni nu-și va aduce aminte că au existat.
”Omul în roșu se întoarse spre cavalerii de la masa rotundă și li se adresă:
– Cine se va duce?
– Noi! strigă Annie. Noi ne vom duce!”
Vă las plăcerea să descoperiți modul în care Jack și Annie vor duce la bun sfârșit misiunea asumată, ce peripeții îi vor aștepta în Lumea Cealălaltă și ce soluții ingenioase vor găsi. O aventură care îi va dovedi regelui Arthur că  imaginația copiilor poate face cu adevărat diferența!
”Jack privi în jur. Torțele și candelabrele luminau toată sala. Muzicanții cântau, oamenii intonau cântece. Focul ardea vesel în șemineu și o căldură plăcută înroșise toate chipurile.
În sfârșit, castelul Camelot arăta așa cum și-l imaginase Jack. Descântecul Vrăjitorului Negru fusese desfăcut.”

Cartea Crăciun în Camelot de Mary Pope Osborne poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți Editura Paralela 45

Recenzii și prezentări cărți de Crăciun

About Author

6 comentarii

  1. Ce ilustratii frumoase are! Imi place modul in care a fost tradusa, asa cum este infatisat in citatele alese. Nu e usor sa traduci carti pentru copii, trebuie sa pastrezi aerul ghidus.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: