Crepuscul de Raluca Butnariu, Editura Librex Publishing – recenzie

16

Crepuscul

Raluca Butnariu

Editura Librex Publishing

An apariție: 2017
Nr. pagini: 255
Asgard. Tarâmul zeilor nemuritori.
Zei mari, născuți din miezul creator al universului, meniți să stăpânească lumi nenumărate, și zei mai mici, la fel de lacomi și doritori de putere.
Zeii cei mici râvneau și ei să stăpânească lumi, însă acest lucru nu le era îngăduit. Răscoala lor a fost inevitabilă. La fel și înfrângerea. Au fost blestemați, transformați în demoni și trimiși printr-un portal în cel mai îndepărtat bastion al universului: Pământul.
Însă portalul nu a putut fi sigilat atât de lesne și zeii cei mari se temeau de un nou atac din partea celor exilați, căci demonii puteau răni cumplit un nemuritor. Așa că au spart Piatra-Trecerii în trei și-au dat câte un fragment spre păstrare unor vrăjitoare cu puteri deosebite. Și fiecare dintre cele trei Păstrătoare a jurat să apere cu propria-i viață ceea ce i-a fost lăsat în grijă.
Atâta vreme cât pietrele rămâneau separate, portalul avea să rămână închis și Asgardul-Cetatea celor de nebiruit-avea să-și cearnă timpul în tihnă și siguranță.
Cel puțin așa sorocea Profeția…
Demonii s-au amestecat printre oameni, apoi seminția lor a început treptat să se stingă. Însă răul nu a dispărut complet, ci s-a retras tăcut în măruntaiele pământului, ticluindu-și cu răbdare, în întuneric, cumplita-i răzbunare.
Anii care s-au scurs au fost socotiți în veacuri și mai apoi în milenii. Iar momentul Profeției se apropia…
Vor reuși cei proscriși să-și răzbune prea lungul exil și să dobândească ceea ce râvniseră încă de la început? Vor reuși oamenii să le țină piept unor creaturi însetate de putere, sânge și răzbunare, cu atât mai mult cu cât soarta lor atârnă de alegerea unui demon și cea a unei Păstrătoare, pe jumătate zeiță, pe jumătate muritoare?…
”Chiar și în cel mai adânc întuneric, speranța poate străluci cu putere.”
Îndrăznește să pășești într-o lume de basm, populată de creaturi fantastice, unde întunericul și lumina se încleștează într-un război cumplit, al cărui sorți atârnă de curajul unei semi-zeițe și dorințele unui demon. Crepuscul este o poveste fermecătoare despre iubire, credință și alegeri, care te va purta pe aripile magiei, dincolo de hotarele imaginației.
E prima carte fantasy a autoarei pe care o citesc și dacă n-aș fi fost deja fan al Ralucăi Butnariu, datorită cărților ei historical-romance, aș fi devenit acum cu siguranță! Raluca Butnariu e noua mea autoare preferată a genului fantasy-romance! Stilul ei aduce cu al Norei Roberts, iar povestea m-a dus oarecum cu gândul la trilogia Cercului (cine a citit trilogia știe despre ce vorbesc, iar cine n-a citit-o nu știe ce pierde! 🙂 )
Cartea oferă o lectură foarte „vizuală”, atenția la detalii și bogăția de imagini artistice fiind de notă maximă! Chiar mi-ar plăcea să văd un film după acest roman!
Natura e foarte prezentă în carte, decorul acțiunii fiind în cea mai mare parte pădurea – cu copacii, râul, cascada și grotele ascunse în adâncul ei. Descrierile sunt foarte elaborate, cuvintele țesându-și propria magie peste cea transmisă de povestea în sine. Iar personajele sunt senzaționale, ființe fantastice uluitoare de care nu-mi venea să mă despart la sfârșitul poveștii: zeități, semizei, demoni, cameleoni, driade, sirene…
Dialogurile la rândul lor sunt bine construite, amuzante pe alocuri, iar din acțiune nu lipsesc momentele dramatice, tensionate, dar nici cele romantice, cu o tușă pronunțată de magie.
Punctul central sau pretextul intrigii este păstrarea intactă a Portalului de trecere spre Asgard – Tarâmul zeilor nemuritori, de unde demonii fuseseră izgoniți pe Pământ. În urma lor, Portalul a fost sigilat iar cheia de trecere – Piatra Stelei a fost împărțită în trei și dată spre păstrare unor vrăjitoare puternice. Atâta timp cât cele trei pietre rămâneau separate, Asgardul era în siguranță.

Dar demonii, după ce sute de ani au stat ascunși în subteran, hrănindu-și ura și lăcomia, au reușit să pună mâna pe două din pietre, iar echilibrul Asgardului, ca și al lumii pământene devenise extrem de fragil, depinzând de ultima Păstrătoare a Pietrei. Aveau nevoie atât de Piatră, cât și de sângele unui nemuritor sau vlăstar al zeilor, iar Leah le avea pe amândouă.
În acele timpuri străvechi, pe când Zeii coborau printre oameni, în Eliria, un regat dintr-o margine de lume, o zeiță – Neyra- s-a iubit cu un rege – Jerod- și din iubirea lor s-a născut Leah, o semizeiță care era ultima Păstrătoare în viață a Pietrei magice a Trecerii, a celei de-a treia Piatră, de care depindea echilibrul întregii lumi. Profeția spunea că atâta vreme cât pietrele rămâneau separate, portalul avea să rămână închis și Asgardul-Cetatea celor de nebiruit-avea să-și cearnă timpul în tihnă și siguranță.
O cunoaștem pe Leah în timp ce-și face apariția ivindu-se din cețuri, la chemarea unui demon puternic – Saul, fiul lui Nemeth – regele nemesingienilor, războinici demoni de o cruzime inimaginabilă, lipsiți de orice urmă de îndurare. Demonul venise pentru a-i simți puterile, încercând să o intimideze și să ajungă mai aproape de țelul lui: obținerea Pietrei. Dar a fost mai mult decât surprins, puterile semizeiței erau mult mai mari decât își putuse el închipui. Leah nu era singură, cei doi gardienii și prieteni ai ei însoțind-o în permanență: Rogan, lupul cenușiu și Maeve, șoimărița. Cei doi formau un cuplu, dar cu mult timp în urmă fuseseră vrăjiți și nu puteau lua formă umană decât în grotele întunecate  în care nu intra lumina soarelui, și care le erau sălaș.
Forțele întunericului încep să se pună în mișcare, iar războiul ajunge la granițele Eliriei. Regatul vecin – Cetatea Sayerului – a fost decimată, demonii luând-o în stăpânire. Elirienii singuri nu le puteau ține piept, cu toată susținerea Zeilor. Aceștia au ținut sfat, iar cuvântul lor a fost acesta:
”Biruința nu va sta în mâinile celor de-un singur neam, ci în voința celor patru. Apa, pământul, focul și aerul vor trebui să se unească într-un singur cuget. Forța stă în echilibru și nu va exista biruință fără sacrificiu.”
Pământul erau elirienii, apa era stăpânită de ondine, aerul de nimfe, iar focul de leonini. Se vor putea încheia oare aceste alianțe? Un ajutor neprețuit va veni din partea driadelor, zânele pădurii, și a lor regină, Khaly.
– Mărită Khaly, se înclină Leah înaintea ei cu smerenie, adresându-se în graiul vechi.
– Binecuvântată fii, meroween, îi imită nimfa salutul, zâmbind uşor. Ţi-am prevăzut sosirea. Te aşteptam.
– Atunci cunoşti pricina pentru care am îndrăznit să-ţi tulbur liniştea, regină.
– Porţile viitorului mi s-au deschis şi mi te-au arătat, fiică a veşniciei, rosti nimfa încet şi răspicat, iar zâmbetul i se şterse de pe buze. Destinu-ţi hărăzit de zei este unul strălucitor şi totodată întunecat. Urmează-mă. (…)
Niciunul dintre ei nu observă şarpele cafeniu, care se strecura neazuit printre ierburi, aidoma unei umbre, urmărindu-le mişcările atent, cu ochi albaştri, arzători şi ficşi.”
Cine era șarpele? Era însuși Saul, care era un demon-cameleon, putând lua orice formă dorea. Din șarpe, s-a transformat în lăcustă și o urmărea din umbră, fiind din ce în ce mai fascinat de ea, împotriva propriei voințe.
”Pentru o clipă îi trecu prin minte gândul că niciodată nu mai văzuse o femeie care să-l facă să-i lase gura apă la propriu. Și mai umilitor decât atât era faptul că o lăcustă putea să saliveze pe o afurisită de frunză de brusture!”
Un alt decor al acțiunii este Cetatea Albă a Eliriei, unde îl cunoaștem atât pe regele Jerod, tatăl lui Leah, precum și pe războinicii lui de încredere, între care fiul său Lyam și generalul Morkhan, care nutrea sentimente foarte puternice pentru Leah – meroween, cum era numită. Iar Leah îi va promite mâna ei, încercând să forțeze soarta, întrucât avusese câteva vise cu moartea lui în lupta cu demonii. Acțiunea cărții este alertă, demonii atacă pe multiple planuri, iar soarta bătăliei decisive ce va urma, cea de pe câmpul de la Biel-Cairngorm, se arată clar în favoarea acestora. Leah are viziuni premonitorii întunecate în care vede o variantă sumbră și lipsită de speranță a viitorului. Și, din păcate, în cea mai mare parte se vor adeveri…
”Câmpul era acoperit de mii de trupuri lipsite de suflare. Pământul ardea în zeci de focuri. Cei mai mulţi căzuseră, iar cei care încă mai luptau erau copleşiţi numeric. Demonii se mişcau printre ei cu o iuţeală incredibilă. Cruzimea şi plăcerea de a ucide li se citea în ochi, le răzbătea din râsetele şi chiotele demente. La câţiva paşi în stânga ei, una dintre acele creaturi de coşmar, numite gholl-i, sfârteca lacomă trupul unui bărbat, înfruptându-se din el. Sunetul scăzut care-i ieşea din gâtlejul acoperit cu păr zbârlit era cumplit. Alte două bestii se încăieraseră puţin mai încolo, disputând trupul altui războinic, ca şi cum nu ar fi avut o întreagă masă de unde să poată alege.”
Până atunci însă, o diversiune în interiorul Cetății Albe, pusă la cale de Nemeth, era cât pe ce să lase elirienii fără conducători. Noroc cu Leah și talismanele ei. Deși situația e dramatică, momentul în care Leah le pune războinicilor talismanele la gât e foarte amuzantă! Veți vedea despre ce e vorba…
Saul, la rândul lui, aflând de acest atac surpriză de care nu știuse, are câteva replici… la obiect!
„- Ai lipsit cinci zile fără să dai niciun semn, îl acuză Nemeth cu un mârâit, aplecându-se uşor în faţă şi întrerupându-i reflecţiile. Pe unde dracu’ ai umblat? 
– Am fost într-o simplă misiune de recunoaştere, zâmbi Saul subţire, înghiţindu-şi enervarea. Mi-ai acordat zece zile ca să mă achit de treaba asta. Zece zile în care să mă ocup personal de ea, sublinie el, ridicând un deget şi amintindu-i termenii înţelegerii dintre ei. M-ai desemnat pe mine s-o fac pentru că ştii că niciunul dintre lingăii din jurul tău nu este capabil s-o facă. Ca dovadă stă faptul că au rasolit-o de futu-i mama mă-sii!… ”
Aparte de deznodământul bătăliei – aproape toți elirienii morți sau prizonieri, cetatea asediată și cucerită, regele luat prizonier, iar tronul preluat de Nemeth – atâta timp cât Leah rămâne în viață, iar Piatra nu ajunge în posesia demonilor, scopul războiului nu este atins, iar din acest punct de vedere avem o neașteptată răsturnare de situație când meroween este salvată de nimeni altul decât de… Saul! Căruia nu-i e nici lui prea clar de ce a salvat-o. A fost ceva instinctiv. Iar din acest moment al cărții, povestea capătă alt ritm, iar interacțiunea celor doi face toată sarea și piperul acțiunii.
Declarat trădător de ai lui, Saul, conștient că atuurile sunt în mâna lui, cere o întrevedere cu reprezentanții zeilor din Asgard pentru a-și negocia condițiile contra sprijinului său. În fond, era un demon, iar interesul unui demon primează în fața a orice. Și, în plus, pe cuvântul unui demon nu se poate pune nici o bază, după cum se știe. Își vor asuma oare zeii riscul de a merge pe mâna lui? Mai ales că Saul a pus trei condiții. Două dintre acestea au fost înțelese și acceptate, deși cu greu, dar cea de-a treia…
”- O vreau pe ea, rosti demonul pe un ton scăzut, privind-o pe fată cu ochi strălucitori și lacomi. Vreau să mi-o dați pe această Păstrătoare, să-mi aparțină mie pentru tor restul vieții ei.”
Ce răspuns va da Leah în cele din urmă, puteți să bănuiți…
Două ființe incompatibile, aflate de părți opuse ale baricadei într-un război de care depinde însăși soarta semințiilor fiecăruia dintre ei, dar aduse împreună de ceva mai presus de putința lor de înțelegere.
” – Știi să călărești?
– Poftim? clipi Leah, privindu-l cu ochi împăienjeniți de oboseală.
– Ai călărit vreodată până acum?
– Firește, se încruntă ea, indignată.
– Bine, dădu el scurt din cap, ridicându-se în picioare.
Își schimbă forma imediat, luînd înfățișarea unui inorog. Leah îl privi cu gura căscată, apoi începu să chicotească, fermecată. Ar fi putut să se transforme într-un armăsar, dar el era atât de…dulce! hotărî ea (…) Demonul acesta nu înceta s-o surprindă. Se preschimbase într-un personaj de legendă, care existase cândva… O făcuse pentru plăcerea ei, își dădu ea seama, cu un oftat visător. (…) Era ca și cum ar fi zburat, gândi ea, închizând ochii pentru o clipă, impunându-și totuși să nu adoarmă. Și, pe când aluneca pe tărâmul viselor, se îndrăgosti de el.”
Ce uluitoare poate fi relația dintre un demon ce nu vrea să fie îndrăgostit și o semizeiță ce nu-și permite să se îndrăgostească de un demon!
Mi-au plăcut toate personajele  – chiar și la cele profund negative, am apreciat felul în care au fost conturate, cu tușe puternice, sigure. Am admirat-o și îndrăgit-o foarte mult pe Leah, care nu m-a dezamăgit nici măcar o dată pe parcursul cărții, iar de Saul, nici nu mai e nevoie să precizez, îl declar preferatul meu! E unul din cele mai surprinzătoare personaje din galeria preferaților mei- puternic, frumos (era un demon blond, dacă nu v-am spus), cinic, capricios, gelos, răutăcios, cu un delicios umor sec, romantic și, vorba lui Leah, atât de ”dulce”!
”Iubitul ei era un demon rău, crud, periculos și… cel mai dulce bărbat din lume! gândi ea cu un zâmbet tâmp pe față. Un erou. Eroul ei.”

Nu am să vă povestesc ce se întâmplă în carte până la final, şi nici care este deznodământul întregii poveşti, vă spun doar că vom avea parte încă de multe surprize și răsturnări de situație, iar una din acestea chiar mi-a dat palpitaţii!
Recomand această poveste care m-a încântat tuturor iubitorilor genului fantasy-romance. Mi-a plăcut totul la ea: subiectul, scriitura, personajele, umorul, magia și, bineînțeles, romantismul.

Cartea Crepuscul de Raluca Butnariu poate fi comandata pe librex.ro

About Author

16 comentarii

  1. Doamne cât de bine suna! Din câte îmi dau seama din recenzie, cartea este cu siguranta cu must-read! Felicitări, Oli, superba recenzia! ❤️❤️❤️

  2. Carolina Bianca on

    Wowwww!!! Ce bine suna recenzia!! Stiu ce imi doresc de la Mosu, vreau toate cartile Ralucai! Felicitariii. Nu stiu daca voi rezista astazi fara sa comand aceasta carte!!!

  3. Balan Daniela on

    absolut superba recenzia ta Oli ,felicitari <3 toate cartile historical ale autoarei pe care le-am citit mi-au placut enorm ,sunt sigura ca imi va placea si acest gen mai ales ca m-ai tentat cu aceasta recenzie !

  4. Superba si incitanta recenzie! Felicitari, Oli! O sa citesc si eu cartea zilele astea.Trebuie neaparat sa fac cunostinta cu genul fantasy , marca Raluca Butnariu!

Lasă un răspuns