Crizantema, stăpâna de necontestat a grădinilor de toamnă

Toamna și-a intrat în drepturi după o vară târzie.
Aramă, foșnet, fum, crizanteme și gutui, arome dulci amarui…
Dacă ar fi să aleg un simbol al toamnei, aș alege crizantema, stăpâna de necontestat a grădinilor de toamnă.

”Crizantemele sunt florile amurgului de toamnă, de o frumuseţe serafică, senină, gânditoare. Sub vălul ploilor mărunte, cenuşii, sunt resemnări superbe, mirări colorate, visări cromatice, clipiri de lumină vie. Numai ele, cu tâlcul lor simbolic pot însoţi pâlpâirea lumânărilor pe mormintele vechi şi proaspete, pe mormintele toamnei.” (Nedeia florilor)

”Le vindeam angro. Negustorii îţi dădeau banii după vreo 2-3 zile. Era o ruşine să te duci să-ţi vinzi singur marfa. Mergeam pe jos cu câte 200 de buchete de crizanteme.” (citat clasic din Maria Tănase)

Crizantemele, numite şi tufănele, dumitriţe sau margarete de toamnă, sunt un gen de flori format din aproximativ 30 de specii de plante perene, cu origini în  Asia, America de Nord şi Europa de nord-est. Această floare cuprinde mai mult de 150 de specii. Crizantema se găseşte sub diverse varietăţi, de la tufe pitice până la tulpini de un metru înălţime, cu flori în toate culorile, cu dimensiuni care diferă şi forme simple, duble, bătute, stelate, rotunde…

Toate au un inconfundabil parfum uşor amărui, specific toamnei.

Până la sfârşitul secolului al XV-lea, englezii le numeau “gălbenelele porumbului”, dar, odată cu aducerea acestor flori din Orientul îndepărtat, numele le-a fost schimbat în acela specific oriental, adică “chrysanthemum”. Numele de crizantema, a fost dat de către Carl Linnaeus și înseamnă “floare gălbui –aurie”, “floare de aur” în limba greacă.

În China e supranumită “floarea orientului “ sau “floarea vieţii”, fiind menţionată de Confucius încă din anul 500 ien. Crizantemele au fost cultivate în China încă din secolul al XV-lea i.Hr.  Primul cultivator de crizanteme este menţionat documentar în anul 400 en, iar oraşului său a fost numit “Juxian” adică “oraşul crizantema”.

Crizantema face parte din grupa “celor mai graţioase plante” chinezeşti, alături de cais, orhidee, bambus şi “ume” ( prunul chinezesc), cultivându-se aici de 3000 de ani, şi fiind un simbol al nobleţii. O veche zicala din China spune: “Dacă vrei să fii fericit toată viaţă , apucă-te să cultivi crizanteme”, aceste flori fiind asociate cu vârstă înaintată şi înţelepciunea.

Deloc surprinzător, cele mai multe legende despre crizanteme sunt din mitologia chinezească şi japoneză.

De-a lungul vremii, crizantema cu 16 petale a fost emblemă imperială în Japonia. Crizantema, simbol al Japoniei, a constituit primul drapel naţional. Ea a fost adusă în Japonia de către călugării buddhişti Zen, în anul 400 en. Cea mai înalta distincţie în Japonia este  ORDINUL CRIIZANTEMEI. În războaie, japonezii purtau câte o crizantema galbenă, simbolizând curajul.

În Japonia există un „Festival al Fericirii” dedicat acestei flori, iar cea de-a noua lună – sepembrie,  este luna crizantemei, sărbătorindu-se înflorirea ei.

Toamna au loc numeroase expoziţii şi aranjamente florale  cu  crizanteme în Japonia, ocazii cu care sunt expuse Kiku ningyo (crizantema se numeşte Kiku în japoneză) păpuşi în mărime naturală reprezentând personaje tradiţionale japoneze îmbrăcate în crizanteme.

Crizantema este regina florilor din arhipelagul japonez, simbol al păcii, al nobleţii şi al vieţii îndelungate. Văzută că un simbol al soarelui, crizantema, cu cele 16 petale asemeni soarelui răsărind, este considerată de japonezi adevărată o reprezentare a perfecţiunii.

Legendele crizantemei

Legende japoneze

– La începutul lumii în cer erau mulţi zei, aşa încât zeul Izanagi şi zeiţa Izanami au fost trimişi pe pământ pe un pod de nori. Când a ajuns pe pământ, zeiţa a creat zeul vântului, al muntelui, al zeul marii, precum şi alţi zei, dar a murit după ce l-a creat pe zeul focului. Zeului Izanagi îi era tare dor de ea şi a urmat-o în noaptea neagră în care plecase, dar când a văzut acele ţinuturi întunecate a vrut să revină pe pământ. Nu a reușit, fiind prins de zeul Hag al nopţii negre. Scăpând însă de judecată, Isanagi s-a dus să se purifice prin îmbăierea într-un fluviu. S-a dezbrăcat şi şi-a aruncat pe jos veşmintele care s-au prefăcut pe dată în 12 zei, și bijuteriile care s-au transformat în flori: o brăţară a devenit iris, o alta, lotus, iar colierul s-a făcut crizantemă.

– O altă legendă spune că există doar un loc în Japonia unde, crizantema nu creşte. A fost o dată ca niciodată, într-un oraşu îndepărtat, un nobil avar care trăia într-un castel plin de comori. El nu avea încredere în nimeni să cureţe de praf comorile sale, doar în servitoarea să O-kiku, al cărui nume înseamnă crizantema. Într-o zi ea a descoperit că lipsea una dintre cele zece farfurii din aur şi pietre preţioase. Cum nu a reuşit s-o găsească şi pentru că se temea de mania stăpânului ei, O-kiku s-a aruncat într-o fântână. De atunci, fantoma ei venea în fiecare noapte să numere farfuriile. Plânsetele ei necontenite l-au făcut pe nobil să fugă din castel, iar acesta a căzut în ruină. Locuitorii din oraşul Himeji, încântaţi de plecarea nesuferitului nobil, au onorat-o amintirea lui O-kiku renunţând să mai cultive crizanteme în grădinile lor.

Legende creștine

– O legendă  creştină vorbeşte despre o fetiţă care  avea mama foarte bolnavă şi se ruga pentru sănătatea acesteia Maicii Domnului, dăruindu-i o floare de crizantemă. Într-un vis, fetiţa visase că Maica Domnului i-a spus că mama ei mai are atîtea zile de trăit, cîte petale are floarea pe care vrea să i-o dăruiască. Fetiţa, trezindu-se,  s-a dus la floarea pe care o pregătise şi a văzut că are numai 5 petale! Atunci fetiţa a rupt fiecare petală în multe bucăţele foarte mici. Fecioara Maria a îndeplinit ruga fetiţei  astfel, că mama ei a rămas să traisca încă mulţi ani de atunci înainte. De atunci, crizantema a devenit o floare încărcată, cu numeroase petale mici, amintind astfel de rugăciunile fetei iubitoare şi de infinita bunătate a Maicii Domnului.

Într-o legendă din Germania se povesteşte cum o familie nevoiașă, din Pădurea Neagră, adunată în jurul unei mese sărăcăcioase, cu prilejul unui Crăciun geros şi plin de zăpadă, a auzit dintr-o dată, de afară, un vaiet prelung. La început, au crezut că este vorba despre un zgomot făcut de vânt, dar când au deschis uşa, au găsit în faţa casei un biet cerşetor învinețit de frig. Miloși, l-au adus înăuntru, l-au învelit în pături şi au împărţit cu el puţina mâncare pe care o aveau. Atunci, cerșetorul a dat păturile deoparte și li s-a înfățișat ca un bărbat în straie albe strălucitoare şi cu un nimb în jurul capului. După ce le-a mărturisit că el este Cristos, a părăsit locuinţa. A două zi dimineaţă, în locul din faţa uşii în care stătuse cerşetorul au fost descoperite două crizanteme albe, iar bunăstarea nu a mai ocolit acea familie. De atunci a apărut tradiţia germană de se aduce în ajunul Crăciunului  în casă crizanteme albe care îl simbolizează pe Copilul Isus.

– O altă legendă a crizantemei spune că demult trăiau pe o pajişte două crizanteme frumoase: una albă şi una galbenă. Într-o zi le-a văzut un grădinar bătrân care s-a îndrăgostit de cea galbenă. I-a cerut permisiunea să o ia la el acasă, promiţându-i că o va face să arate şi mai atrăgătoare, că o va hrăni bine şi o va îmbracă frumos.

Crizantema galbenă a fost atât de încântată de vorbele grădinarului încât a uitat complet de sora ei. Cea albă a plâns amarnic când s-a trezit singură în mijlocul câmpului. Frumuseţea ei simplă nu fusese apreciată. Dar mai rău era că nu avea cu cine conversa şi se plictisea îngrozitor.

Crizantema galbenă devenea tot mai frumoasă cu fiecare zi ce trecea. Nimeni n-ar mai fi putut recunoaşte floarea simplă de pe câmp: petalele ei erau lungi şi ondulate, frunzele curate şi bine îngrijite. Din când în când se mai gândea şi la sora ei, dar numai în trecere.

Într-o bună zi a venit la bătrân primarul satului. Acesta cauta o crizantema perfectă care să servească drept model pentru blazonul familiei daimyo-ului. Nu i-a plăcut însă crizantema galbenă. El dorea una albă, simplă. La întoarcerea spre casă a dat întâmplător peste crizantema albă de pe câmp și a ales-o pe ea drept model.

A fost transportată cu multă atenţie în palachin şi când a ajuns la daimyo, toată lumea i-a admirat perfecţiunea. Au venit artişti din toate colţurile ţării că să o admire şi s-o picteze. În timp ce chipul crizantemei albe a rămas imortalizat pe obiecte de preţ, pe cuţite lăcuite, pe armură, pe îmbrăcăminte, pe aşternut, pe perne, pe paravane, crizantema galbenă a avut parte de o soarta tristă: a fost admirată de vizitatori, dar admiraţia lor a avut un caracter efemer. Într-o bună zi a simţit că n-o mai ţin puterile şi viaţă a părăsit-o. Capul ei mândru cândva s-a plecat la pământ…

Semnificaţiile simbolului crizantemei

Pentru chinezi, crizantema în general reprezintă odihnă, linişte şi viaţă senină, iar crizantema albă semnifică jelirea sau necazul.

În Feng Shui, crizantema este un simbol al energiei Yang, având potenţialul de a atrage norocul asupra unei case.

Pentru japonezi, această floare este un însemn de viaţă lungă şi fericire.

În credinţele orientale, crizantema este asociată cu chakra inimii. O practică comună de stimulare a chakrei inimii constă în concentrarea asupra frumuseţii crizantemei, cu scopul de a face să înflorească frumuseţea ascunsă în inimă.

Să visezi o crizantemă indică un interval de timp de profundă evoluţie spirituală, datorată unor dificultăţi sau unui conflict.

În unele ţări din Europa , crizantemele sunt flori ale morţii, fiind utilizate în ceremoniile funerare.

În Occident, cu prilejul Zilei tuturor sfinţilor, există obiceiul de a se duce crizanteme la cimitir, semnificând regretul faţă de persoanele decedate. Se evită să se ofere aceste flori cu ocazia unor sărbători cu caracter romantic.

În Statele Unite şi Australia, unde simbolizează sărbătoarea mamelor.

Crizantema este simbolul oraşului Chicago.

Americanii preţuiesc crizantemele mov, considerîndu-le un talisman aducător de noroc.

De asemenea, consideră crizantema albă drept o ‘’regină a florilor de toamna’’, în timp ce în  Belgia sau în Austria, crizantemele albe  sînt destinate exclusiv înmormîntărilor, semnificînd tristeţea sau regretele.

În calendarul floral chinezesc , crizantema este floarea lunii septembrie , iar în cel englezesc , floarea lunii noiembrie.

Crizantema este darul specific pentru cea de-a treisprezecea aniversare a căsătoriei.

În limbajul victorian al florilor, crizantema simbolizează :

– Crizantema galbenă: respingere cu tact a avansurilor amoroase.

– Crizantema roşie: o propunere de începere a unei noi relaţii.

– Crizantema albă: o cerere de a fi sincer, cinstit.

Utilizări ale crizantemei

În anumite zone ale Asiei, frunzele de crizantema galbenă sau albă sunt folosite la prepararea unei infuzii – ceai de crizantema, care este folosit în medicina populară asiatică în tratarea a numeroase afecţiuni, printre care şi ca adjuvant în tratarea răcelii şi gripei și pentru combaterea febrei.

În Coreea se prepară un vin de orez aromat cu flori de crizanteme. Frunzele unei specii de crizanteme  sunt folosite în bucătăria coreeană.

De-a lungul vremii, crizantemele, în special cele mov, au fost utilizate ca legume datorită conţinutului mare de vitamine şi de săruri minerale pe care le conţin. Chinezii folosesc frunzele şi lăstarii crizantemelor pentru a-şi  aroma mâncărurile.

Unele specii de crizantema conţin o substanţă insecticidă, numită pyrethrum, care atacă sistemul nervos al insectelor şi inhibă ţânţarii femele să mai piste. În cantităţi mari este fatală insectelor, iar în cantităţi mici are efect repelant.

Florile de crizanteme folosite la prepararea de infuzie pot fi stoarse de excesul de apă şi utilizate drept pansament pentru ochi sau ca măşti pentru tenul acneic. Vor reduce inflamatiile, vor îndepărta roşeaţa şi pot aduce schimbări în bine dacă se aplică repetat.

Conform unui studiu NASA Clean Air, crizantemele reduc poluarea aerului din încăperi.

În antichitate, chinezii credeau că nobila floare, capabilă să îndure vremea rece a toamnei și chiar a zilelor de început de iarnă, a atras „sufletul cerului şi al pământului”, căpătând în acest fel proprietăţi vindecătoare. Se crede că floarea ar avea proprietăţi curative şi că prelungeşte viaţa, datorită substanţelor conţinute, ce întăresc şi protejează sistemul imunitar.

Consumat periodic, ceaiul de crizantemă îmbunătăţeşte funcţia plămânilor, a ficatului şi a rinichilor, ajută la detoxifierea organismului, răceşte sângele şi este foarte bun în bolile oftalmologice. Pe timp de vară este foarte răcoritor. Dacă nu vă place aroma în mod deosebit, adăugaţi o linguriţă rasă cu zahăr brun.

Ceaiul de crizantemă albă era folosit pentru a vindeca depresiile sau migrenele. Crizantemele roşii erau folosite de chinezi că medicamente pentru menţinerea tinereţii şi încetarea ritmului de îmbătrînire. Femeile din China beau ceai de crizanteme în loc de cafea, pentru a curăța organismul de toxine.

Ceaiul de crizantemă se găseşte în magazinele cu specific naturist şi trebuie utilizat conform prospectului: o linguriţă cu flori de crizantema la o cană cu apă fierbinte. Atenție însă! Ceaiul de crizantema are și contraindicații. Dacă suferiți de boli imune sau autoimune cronice, ca de exemplu tuberculoză, sau orice formă de scleroză, nu trebuie să consumaţi deloc acest ceai. De asemenea, substanţele conţinute în crizantema nu se împacă bine nici cu tratamentele anticanceroase şi anxiolitice, sau alături de medicamente ce prezintă toxicitate hepatică.

Crizantemele roşii sînt numite la noi şi ”dumitriţe’’, ele fiind asociate liniştii, împăcării, iertării dar şi tristeţii. Românii  consideră că aceste flori sînt ‘’florile Sfîntului Dumitru’’, celebrat pe dată de 26 octombrie în România. Așadar, dacă japonezii le consideră florile lunii septembrie, iar englezii ale lunii noiembrie, românii le consideră florile lunii octombrie!

La noi există Festivalul crizantemelor, un festival de muzică populară și romanțe, care se organizeazaă ăn diferite orașe din țară în luna septembrie.