Delicatese Literare
Recenzii

Cronicile fetei lup. Vol. 1 – Ceața de Cristina Nemerovschi, Editura Herg Benet – recenzie

Ceața

Cronicile fetei lup Vol. 1 

Cristina Nemerovschi

Editura Herg Benet

Colecția Cărțile Arven

An apariție: 2019

Nr. pagini: 204

Cristina Nemerovschi s-a născut la București, pe 10 mai 1980. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității București și un master în cadrul aceleiași facultăți, cu o disertație de filosofie a matematicii. A debutat literar în 2010, cu romanul “Sânge satanic”, care a fost comparat de critica literară cu opere-cult ale unor autori precum J. D. Salinger, Henry Miller, Irvine Welsh, Chuck Palahniuk, Bret Easton Ellis sau Anthony Burgess. A fost distins cu premiul Tiuk! pentru debut, cu titlul Cartea anului 2010, Cartea anului 2011 pentru a doua ediție, ales printre finaliștii Premiers Romans En Lecture.
Au urmat nu mai puțin de 13 romane, o parte fiind grupate sub forma unor trilogii, toate având succes atât de public, cât și o receptare critică entuziastă. „Cred în toate lucrurile despre care scriu: iubire, vindecare, iertare, trezire, luptă, găsirea propriului drum, autenticitate, libertate”, spune autoarea într-unul din interviurile acordate.
A scris și o carte de non-ficțiune, un volum de dialoguri cu cititorii, “Ce facem cu România?”. De asemenea, proza autoarei a fost inclusă în peste 10 antologii, românești și internaționale. Romanul Păpușile i-a adus nominalizarea la Gala Tinerilor Scriitorilor – Cel mai bun prozator al anului 2014.
Romanele semnate de Cristina Nemerovschi – “Sânge satanic”, “Pervertirea”, “Ani cu alcool și sex”, “Rezervația unicornilor”, “nymphette_dark99”, “Ultima vrăjitoare din Transilvania”, “Vicky, nu Victoria”, “Cum a ars-o Anghelescu o lună ca scriitor de succes”, “Păpușile”, “Rockstar”, “Zilele noastre care nu vor mai fi niciodată”, “Dresoarea”, “Răzvrătiții” – au dat naștere unui nou curent în literatura tânără și au inspirat numeroase manifestări artistice: poezie, piese de teatru, arte vizuale, muzică.
A tradus mai multe romane pentru colecția de literatură străină a Editurii Herg Benet.
După ce o vrajă a transformat-o într-o ființă nemuritoare, asemeni mătușii ei (vestita contesă Aneke), adolescenta Nori descoperă că mai are de înfruntat și un alt blestem: acela al vârcolacului. Încă suferind de pe urma morții mamei ei adoptive, Nori își schimbă numele și începe să colinde prin lume, încercând să găsească liniște, dar și răspunsuri.
Nu este singură, totuși: o ceață stranie îi urmărește fiecare pas și, după o vreme, ia forma unui băiat misterios pe nume Ilya, de care Nori devine din ce în ce mai atrasă, mai ales că acesta o ajută să descopere cum să fie o fată-lup. Aflată în vila seducătorului Luka, cel care plănuiește să o ceară de soție, Nori nu și-l poate scoate pe Ilya din minte.
Când însă descoperă de existența unui plan diabolic care îl pune într-o lumină diferită pe bărbatul îndrăgostit de ea, Nori se întoarce în Transilvania, pentru a-i cere sfatul contesei Aneke. Dar aici o așteaptă un secret care îi va da întreaga viață peste cap și o va face să reconsidere tot ce știuse până în acel moment despre oameni, familie, moarte, iubire, bine și rău.
Vă invit să lecturați o poveste young-adult captivantă, în care firul narativ se împletește lin din suspans, mister si un strop de romantism. Coperta deosebit de inspirată care parca te transpune în atmosfera poveștii, descrierile minunate ale locurilor pitorești unde te poartă acțiunea cărții, personajele excelent construite și prezentarea grafică impecabilă, toate acestea fac din acest prim volum al seriei „Cronicile fetei lup” scris de Cristina Nemerovschi o lectură încântătoare și rafinată.
Firul epic se desfășoară pe două planuri, trecut și prezent, ceea ce oferă posibilitatea unei bune cunoașteri a personajului principal.
Momentele de introspecție, intrigile si misterul, condimentate cu dialoguri savuroase excelent evidențiate prin stilul de scriere fluid si prietenos al autoarei, pasajele care fac trimitere la realitatea din Romania zilelor noastre, îndemnurile din paginile cărții – cunoaște-te pe tine însuți, evoluează, accepta ceea ce ești, fără frică – sunt rețeta incitantă a acestei excelente cărți!
Povestea este relatată din perspectiva eroinei principale, Nori, o adolescentă blestemată să fie nemuritoare asemenea mătușii ei, renumita contesă Aneke.
Într-un sat din Transilvania, satul V, un loc fermecător, cu peisaje de poveste, este găsită abandonată în pădure, într-o iarnă, Nori, aceasta fiind adoptată imediat de Lorena, sora vitregă a contesei Aneke, și de Mathias, aceștia devenind astfel părinții adoptivi ai fetei. Lorena a fost ghicitoarea satului, o femeie cu suflet bun, blândă, modestă, care a crescut-o si iubit-o pe Nori fără rezerve. Printr-un lanț de evenimente îngrozitoare și blesteme terifiante, Lorena a devenit muritoare, viața ei sfârșindu-se, lăsându-i Noriei o scrisoare de suflet, plină de emoție si un indiciu în ceea ce privește identitatea mamei ei biologice.
Aneke, sora vitrega a Lorenei, idolul copilăriei și adolescenței Noriei este imprevizibilă, arogantă, egoistă uneori, extrem de frumoasă, și atrage necazurile ca un magnet, fiind sursa mai multor întâmplări nefericite al căror deznodământ a dus la decesul Lorenei.
Mathias este tatăl vitreg al Noriei, dar relația lui cu Lorena a fost una de fațadă, inima lui aparținând pe veci frumoasei Aneke. Blestemul aruncat de bătrâna vrăjitoare rea din satul V, care o ura de moarte pe contesă, i-a legat pe cei trei în feluri diabolice astfel încât, în urma unor evenimente dramatice, Mathias a fost transformat într-o creatură care ia formă umană doar trei zile și trei nopți pe an, restul timpului fiind fantomă, Alexandra, prietena Noriei a devenit nemuritoare, Lorena a murit iar Nori a căpătat nemurire si sânge de lup!
Astfel, Nori este în acest moment o adolescentă care duce pe umeri un bagaj emoțional puternic, fiind nevoită să înfrunte două blesteme, nemurirea și blestemul vârcolacului, purtând în suflet însă și alte nenumărate întrebări despre identitatea mamei care i-a dat viață și a părăsit-o, despre natura sângelui ei care o transforma în fata-lup, despre furtunile emoționale ale adolescenței și visele terifiante pe care le are în ultimul timp legate de o ceață densă care o învăluie, din care se desprinde privirea a doi ochi argintii ce o urmăresc…
Încă suferindă după pierderea mamei vitrege, în perioada cea mai vulnerabilă a formarii ei ca persoană, călătorește prin lume, în diferite colțuri ale Pământului, căutând să se cunoască și să găsească răspunsurile la întrebările care o macină. Nu poate să-și accepte condiția de fată-vârcolac, nu-și înțelege transformările corpului, respingând această latură întunecată din ea. În nenumăratele ei drumuri pe pământ, visele îngrozitoare pe care le are se dovedesc a fi premonitorii pentru ca, din ceața care o urmărește și o învăluie în anumite momente, se materializează un băiat atrăgător, Ilya. Tânărul o învață să se accepte așa cum este, îi ascultă confesiunile, arată înțelegere fată de situația ei iar Nori ajunge încet, încet să-i simtă lipsa, să-i duca dorul, îndrăgostindu-se de el. Misteriosul Ilya ascunde însă un secret înfiorător, secret care va întoarce cu susul in jos viața Noriei.
Pe de altă parte, Nori are un iubit, Luka, de care ea nu este îndrăgostită, a cărui lume este plină de lux provenind dintr-o familie bogată din Budapesta. Luka dorește să o prezinte familiei și să o ceară de soție așa că o invită pe Nori la el acasă să-i cunoască părinții. Existența ei se complică atunci când familia lui Luka urzește un plan îngrozitor prin care viața Noriei va fi pusă in pericol.
Cu ajutorul fermecătorului Ilya, Noria reușește să ajungă in Transilvania pentru a se sfătui cu mătușa ei Aneke. Aici însă, în satul în care a crescut și a copilărit, „blestemul sângelui” o atinge și scoate la suprafață un secret adânc îngropat, bulversându-i viața.
Cine este misteriosul Ilya și ce secret teribil ascunde el? Cine este femeia care i-a dat viață Noriei? Ce plan malefic pune la cale familia lui Luka? Va reuși Nori să găsescă răspunsurile frământărilor ei ?
Vă las pe voi să descoperiți răspunsurile acestor întrebări citind această poveste deosebită care încântă și transmite emoție.

Cronicile fetei lup Vol. 1 – Ceața/ cărțile autoarei Cristina Nemerovschi au apărut la Editura Herg Benet şi pot fi comandate de pe hergbenet.ro, ca și de pe
libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români

16 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *