Delicatese Literare
Recenzii

Cronicile întoarcerii în timp de Caroline Lawrence, Editura Paralela 45 – recenzie

Cronicile întoarcerii în timp

(The Time Travel Diaries – 2019)

Caroline Lawrence

Editura Paralela 45

Traducere din limba engleză de Roxana Tocilescu

Nr. de pagini: 240

An apariție: 2021

Primul volum din seria Cronicile întoarcerii în timp/ Time Travel Diaries Series:

  1. Cronicile întoarcerii în timp – The Time Travel Diaries – 2019

  2. Adventure in Athens – 2020

„Vreau să știu totul despre trecut, mai ales lucrurile captivante. De asemenea, sunetele, mirosurile, priveliștile și gusturile. Scriu romane istorice pentru că nimeni n-a inventat Mașina Timpului. Și scriu pentru copii pentru că vârsta mea interioară e unsprezece ani.“ – Caroline Lawrence

LONDRA

Locul în care trecutul întâlnește prezentul…

Alex Papas, de 12 ani, are o misiunea grea: să se întoarcă în timp în Londra romană și să afle tot ce poate despre o fată cu ochi albaștri și cuțit de fildeș în formă de leopard.

Are TREI REGULI de respectat:

  1. Pleci gol și tot gol te întorci.

  2. Bea, nu mânca.

  3. Cât mai puține interacțiuni cu putință.

Plus o a patra, de la sine înțeleasă: NU TE ÎNDRĂGOSTI!

Dar lucrurile se complică atunci când eroul nostru se trezește blocat în trecut cu Dinu Bălan, bătăușul clasei și inamicul lui cel mai mare. O să reușească Alex să facă față încercărilor și să-și ducă misiunea la bun sfârșit?

Tema călătoriei în timp este una care a început să cunoască o popularitate din ce în ce mai mare în rândul iubitorilor de ficțiune de toate vârstele, iar în cărțile pentru copii și adolescenți, amploarea este încă și mai evidentă. Faptul este cât se poate de rezonabil, având în vedere că, prin intermediul acestei tehnici, autorii pot îmbina aventura și acțiunea, atât de atractive pentru cei mai tineri cititori, cu informații bine documentate istoric, rezultând astfel un cocteil cu valoare educativă, pe lângă cea dată de plăcerea lecturii.
Acesta este cazul și cu „Cronicile întoarcerii în timp”, de Caroline Lawrence, o poveste deloc naivă despre doi adolescenți din Londra zilelor noastre care reușesc, nu prin magie, ci prin știință, așa cum afirma contondent Solomon Daisy, milionarul aflat în spatele acestei invenții epocale, să ajungă în Londinium, în secolul al treilea după Hristos.
Trebuie să fac o mică abatere de la tonul unei cronici uzuale ca să relatez ceva amuzant. Pe coperta a patra apar numele celor doi eroi – Alex Papas și Dinu Bălan, nume care inițial m-au făcut să cred că, poate, autoarea e româncă (în ciuda numelui). Am observat mai apoi că e traducere și m-am întrebat: să se fi tradus oare numele, în stil Harry Potter? Deși nu îmi puteam închipui cum ar suna originalul de la „Dinu Bălan”. Dar nu, răspunsul e simplu: Alex Papas e de origine greacă, iar Dinu Bălan român. Și mănâncă mămăligă în fiecare seară, dar asta e altă discuție.
Revenind la roman, acțiunea e relatată din perspectiva lui Alex, astfel cititorul se poate identifica ușor cu tânărul erou. Acesta e un băiat crescut de bunica lui, după ce părinții au dispărut într-un accident de mașină. Un puști obișnuit de 12 ani, cu o pasiune pentru latină și tot ce ține de Imperiul Roman, motiv pentru care e ales de directoare să aplice pentru o sarcină cel puțin neobișnuită. Astfel, el este intervievat de Solomon Daisy, un milionar excentric care a finanțat o cercetare secretă privind întoarcerea în timp și dorește că Alex să facă acest lucru pentru el: să plece prin portalul generat de oamenii săi în Londinium și să o găsească pe o fată blondă, cu ochi albaștri, de 14 ani, al cărei mormânt fusese descoperit recent și pentru care făcuse o reală obsesie. Alături de fată, fusese descoperit un cuțit cu mâner de fildeș, înfățișând un leopard.
Acum, să nu vă închipuiți că acest portal funcționează precum majoritatea portalurilor magice cunoscute din alte creații. Acesta este mult mai instabil și comportă mult mai multe riscuri, în plus, o călătorie în trecut ia ani din viața celui care revine, chiar și pentru o scurtă ședere, iar pentru adulți este mult mai periculoasă. Iată deci de ce Solomon este nevoit să apeleze la preadolescenți. Primul care fusese trimis în misiune fusese Martin, un nomad irlandez care rămăsese fără laba unui picior, dar între timp depășise vârsta sigură pentru a călători în timp. Alex acceptă, pentru un milion de lire, să se întoarcă în timp să o caute pe fata misterioasă, iar dacă reușea să o și găsească, atunci urma să primească în cont fabuloasa sumă de cinci milioane de lire. Bineînțeles, trebuiau respectate anumite reguli: să plece și să revină gol-goluț; să nu mănânce absolut nimic, deși avea voie să bea; să interacționeze cât mai puțin în lumea din trecut.
La momentul trecerii prin portal, care se deschidea în Templul lui Mithra, Alex are surpriza de a fi fost urmat de colegul care îi înhăța în fiecare zi chipsurile cu sare și oțet, preferatele sale, un zdrahon blond pe nume Dinu Bălan. Cei doi puști sunt puși în situația de a înfrunta o lume deloc idilică – lumea anticului Londinium, înțesată de pericole la tot pasul. Daca vor reuși să o găsească pe fata cu ochi albaștri și pumnal cu mâner de fildeș, e clar că veți afla din paginile cărții, dar nu numai atât.
Autoarea reușește să contureze cu destulă acuratețe atmosfera și culoarea locală a vremurilor de mult apuse, trecute peste bătrânul oraș și partea lui romană. Una peste alta, o poveste antrenantă și destul de bine documentată, care sunt convinsă că se va dovedi interesantă atât pentru tinerii cititori, cât și pentru cei maturi, dornici să călătorească și ei în urmă cu 1800 de ani, în Londinium.
„În locul templelor elegante din marmură văzusem clădiri strâmbe acoperite cu tencuială și acoperișuri din stuf. În loc de care de triumf am văzut căruțe șubrede. În loc de statui care să mărginească drumul se aflau grămezi de gunoi, mai mici sau mai mari. Coborând de pe pod, în stânga mea am văzut un șanț în fața acelor clădiri cu grinzile pe jumătate la vedere. Mai multe focuri ardeau în mangaluri de metal și simțeam miros de bălegar, fum și paie putrezite.
Poate că Londiniumul avea să arate mai roman când ajungeam în zona de prăvălii și case.
O găină jegoasă a trecut cloncănind prin fața mea, urmărită de un băiat dezbrăcat.
Fețe de femei s-au ivit la ferestrele fără de geamuri ale unor camere de la etaj.
În dreapta mea, o femeie stătea în spatele unei mese din lemn neprelucrat, plină de cranii de animale mici – rozătoare, după cum arătau. Striga spre trecători cu o voce prea stridentă ca să pot înțelege ce zice. Un craniu micuț îi atârna de sfoara murdară din jurul gâtului. Mi-am închipuit că le vinde pe post de talismane.
Drumul era făcut din mai puțin noroi și mai mult pietriș – o veste proastă pentru mine. Am țipat când mi-am rănit piciorul drept într-o piatră ascuțită.
M-am oprit și mi-am ținut echilibrul într-un picior, cel stâng, ca să văd ce am pățit. Din fericire, piatra nu-mi străpunsese pielea sensibilă. Mai erau și alti oameni desculți, dar probabil că așa merseseră toată viața și aveau tălpile ca pielea tăbăcită.
Aveam nevoie de încălțări.
Iar ca să obțin încălțări, aveam nevoie de bani.”

11 Comments

Spune-ți părerea!