Cu dragostea în minte de Ali Hazelwood, Editura Litera – recenzie

”Nu i-am purtat pică fiindcă a refuzat să se înarmeze cu suficientă bunăvoință ca să pretindă că mă găsea atrăgătoare. Păruse întotdeauna atât de bărbat de bărbat la urma urmelor. Diferit de băieții din jurul meu. Serios, disciplinat, puțin încruntat. Profund și talentat. Bărbatul alfa, ce-o mai însemna și asta. O fată cu septul perforat și părul vopsit într un degradeu de albastru n-avea cum să se conformeze idealurilor lui de frumusețe feminină, iar pe mine asta nu mă supăra câtuși de puțin. Însă lucrurile pentru care îi port pică sunt celelalte comportamente pe care le a avut în timpul anului de studiu în care ne-am suprapus. De exemplu faptul că nu se deranja niciodată să mă privească în ochi atunci când vorbeam cu el, sau că întotdeauna găsea scuze ca să nu vină la întâlnirile grupului de prezentări științifice atunci când era rândul meu să vorbesc. Îmi rezerv dreptul de a fi furioasă pentru felul în care se strecura afară dintr-o conversație în clipa în care mă alăturam eu, pentru faptul că mă considera nedemnă de atenția lui într-o asemenea măsură încât nu mă saluta niciodată atunci când intram în laborator, pentru felul în care l-am surprins uitându-se la mine cu o expresie intensă de dezgust, de parcă ar fi fost vreun monstru abominabil. Îmi rezerv dreptul de a fi înverșunată fiindcă după ce eu și Tim ne-am logodit, Levi l-a tras deoparte și i-a spus că ar fi putut găsi pe cineva mult mai bun decât mine. Ce naiba, cine face așa ceva? Mai mult decât orice, îmi rezerv dreptul de a-l detesta pentru modul clar în care și-a exprimat convingerea că sunt un om de știință mediocru. Aș fi putut ignora cu ușurință toate celelalte lucruri, dar o să-mi ascut întotdeauna sabia din cauza lipsei lui de respect față de munca mea.”

”Mă trezesc gândindu-mă la ea. Și după ce mă trezesc, mă duc la serviciu, iar ea e acolo și asta e îngrozitor pentru mine. Doar ca s-o aud aprobându-mă îi spun lucruri cu care știu că o să fie de acord. E ca un șuvoi de apă fierbinte care se prelinge pe nenorocita mea de șira spinării. E căsătorită. E genială. Are încredere în mine și singurul lucru la care mă gândesc e s-o duc în biroul meu s-o dezbrac și să-i fac lucruri inimaginabile. Și vreau să-i spun. Vreau să-i spun că e luminoasă, că e atât de strălucitoare în mintea mea încât uneori nu mă pot concentra. Uneori uit de ce am intrat în încăpere. Sunt distras. Vreau s-o împing într-un perete și vreau ca ea să se împingă înapoi, lipindu-se strâns de mine. Vreau să mă întorc în timp la ziua în care l-am cunoscut pe tâmpitul ei de soț ca să-i trag nemernicului un pumn, iar apoi să revin în prezent și să-i trag încă un pumn. Vreau să-i cumpăr flori, mâncare, cărți. Vreau s-o țin de mână și vreau să o închid în dormitorul meu. E tot ce mi-am dorit vreodată și vreau să mi-o injectez în vene dar, în același timp vreau să n-o mai văd niciodată. Nu mai există nimeni ca ea, iar sentimentele mele sunt cu totul intolerabile. Au rămas în stare latentă cât timp n-am mai văzut-o, dar acum e aici, iar corpul meu crede că e al unui nenorocit de adolescent și nu mai știu ce să fac, chiar nu știu ce să fac. Nu pot să fac nimic, așa că pur și simplu nu o să fac nimic.”