Delicatese Literare
Recenzii

Cucerirea unui libertin de Sarah MacLean, Editura Litera/Alma, Colectia Iubiri de poveste – recenzie

Cucerirea unui libertin

Sarah MacLean

Editura Litera / Alma

Colecția Iubiri de poveste

Titlul original: The Rogue Not Taken

Traducerea: Adela Crăciun / Graal Soft

370 pagini

Sarah MacLean este autoarea mai multor romane historical-romance, care au devenit repede bestseller-uri New York Times, Washington Post și USA Today. Romanele sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi. Sarah locuiește în New York City, cu soțul și fiica ei.

A câștigat de două ori premiul RITA: în 2013 pentru O soție potrivită pentru un marchiz și în 2014 pentru Un târg potrivit pentru un duce.

  1. Cucerirea unui libertin – Editura Litera (The Rogue Not Taken – 2015)
  2. Un scoțian la Londra – Editura Litera (A Scot in the Dark – 2016) – prezentare 
  3. Ziua ducesei – Editura Litera (The Day of the Duchess – 2017)

Cucerirea unui libertin, prima carte din seria Scandal & Scoundrel ne cucerește din nou prin același stil romantic, intens și plin de grație în același timp, binecunoscut din precedentele ei serii de mare succes: Love by Numbers și The Rules of Scoundrel.

Sophie Talbot era cea mai mică dintre cele fiice ale contelui de Wight. Tatăl ei, Jack Talbot, își câștigase titlul în urmă cu zece ani într-un mod misterios, bârfa cea mai suculentă fiind că îl obținuse în urma unui joc de cărți cu regele. De când intraseră în aristocrație, mama ei făcuse tot posibilul să-și impună fetele ca preferatele societății, iar surorile cele mari își însușiseră rolul cu mult entuziasm. Din păcate nu reușiseră decât să provoace tot felul de bârfe, alimentând ziarele de scandal cu tot felul de întâmplări în care una dintre ele era personajul principal. La spate erau poreclite ”Soioasele Surori S”, aluzie la faptul că tatăl lor își obţinuse averea din exploatarea cărbunelui și numele fiecăreia dintre surori începea cu inițiala ”S”: Seraphine, Sesily, Seleste, Seline și Sophie. Iar când Seraphine a reușit să pună mâna pe un duce, căsătorindu-se cu el în urma unei situații compromițătoare în care au fost surprinși, o nouă poreclă li s-a atașat: ”Periculoasele Talbot”. Surorile ei se simțeau foarte bine în centrul atenției, citind cu voce tare fiecare articol în care erau menționate, deși faptele relatate erau departe de adevăr, dar Sophie era retrasă, și regreta din suflet traiul idilic din prima perioadă a vieții, viața simplă și lipsită de ascunzișuri.

”În primul deceniu al scurtei ei vieți, dusese un trai idilic, avusese bani, dar nu și titluri. Se jucase pe dealurile verzi din Mossband. Învățase să facă plăcinte de la bunica ei în bucătăria casei familiei Talbot, pentru că erau preferatele tatălui ei. Gonise pe spinarea calului până în oraș ca să cumpere carne de la măcelar și brânză de la negustorul de brânzeturi. Nu visase niciodată să aibă un soț de viță nobilă. Își plănuise un viitor solid și rezonabil alături de fiul brutarului.”

Între timp, bunica murise, plăcintele erau o mâncare nedemnă de un aristocrat, iar Sophie nu se putea adapta la noul stil bazat pe lux și opulență, încercând să stea cât mai în umbră și ferindu-se de orice scandal.

Asta până când, într-o seară, aflată la o petrecere, îl surprinde pe imoralul ei cumnat într-o poziție compromițătoare cu o altă femeie decât sora ei. Deși sora ei apare și ea în scurt timp, căutând-o pe ea, acesta nu pare deloc jenat de postura în care a fost găsit, zicându-le să plece și aruncând vina pe soția lui, care îl momise cu minciuni într-o căsnicie pe care nu și-o dorea, insinuând chiar că nu ar fi însărcinată cu copilul lui. Revoltată de purtarea lui, Sophie îl împinge într-un bazin ornamental, plin cu pești, din păcate sub privirile celor prezenți la petrecere.  Nemaiputând suporta disprețul din ochii acestora, sătulă de ipocrizia societății, care alegea să ignore adulterul petrecut dar pe ea o punea la zid, se hotărăște să plece de la petrecere cât mai repede.

Șansa pare să îi surâdă în momentul în care îl vede pe marchizul de Eversley coborând de la fereastra unei camere în care era evident că fusese surprins într-o situație compromițătoare, distrugând o altă căsătorie ce urma să aibă loc în curând.

Convinsă că el mergea în Mayfair, unde era și locuința ei, îl roagă să o ia și pe ea în trăsura lui și să o ducă acasă, dar este refuzată categoric, principalul motiv fiind acela că nu dorea să fie prins într-o capcană.

”- Dintr-o grămadă de motive, drăguță. Dintre care menționez, și e destul de important, că n-am de gând să mă potcovesc cu vreuna din Soioasele Surori S.”

Supărată, disperată să plece de acolo, Sophie nu se dă bătută. Îl mituiește pe valetul lui Eversley să-i împrumute livreaua, dându-i toți banii pe care-i avea la ea și oferindu-i o slujbă plătită dublu în casa tatălui ei.

Ceea ce nu știa Sophie era că marchizul nu se întorcea în Londra, ci mergea mult spre nord, în Cumbria, unde era moșia tatălui lui, ducele de Lyne, întrucât primise un bilet în care se menționa că ducele era pe moarte.

Marchizul de Eversley nu-și văzuse tatăl de peste cincisprezece ani, în urma unei tragedii care și acum îi bântuia visele. Ducele refuzase să-i acorde binecuvântarea fiului, care avea pe atunci opsprezece ani, să se însoare cu Lorna, fiica lăptarului, ce avea șaptesprezece ani. Cei doi fugiseră cu o trăsură spre Gretna Green. La o curbă periculoasă, trăsura se răsturnase, iar Lorna murise. Eversley nu se iertase niciodată și nici pe tatăl lui, căruia îi transmisese repetat mesajul, la orice încercare a acestuia de împăcare, că va rămâne ultimul din neamul său, refuzând să se însoare și să aibă copii. În tot acest timp, scandalizase întreaga Londră cu comportamentul său libertin, ruinând mai multe logodne și refuzând să-și asume răspunderea după aceea. Se va dovedi însă că totul era o fațadă, fiecare fată din cele compromise dorind să scape dintr-o căsătorie aranjată, primind astfel calea spre căsătoria cu o persoană de rang inferior, pe care o iubea.

Sophie nu știa însă toate aceste amănunte, în ochii ei Eversley fiind ceea ce ura mai mult la aristocrație: un bărbat care moștenise un titlu pentru care nu făcuse nimic, își cheltuia averea în stânga și dreapta pentru a-și întreține viciile, avea legături imorale, iar cu toate acestea societatea îl adora, poreclindu-l Libertinul Regal, sau, mai pe scurt, Regele.

TRASURA

Sophie realizează repede greșeala pe care a făcut-o, călătorind în condiții precare până la primul han, când sunt ajunși din urmă de Eversley, care tocmai câștiga o cursă de cabriolete.

Acesta o recunoaște imediat și este convins că pentru ea totul nu e decât un joc, miza fiind căsătoria cu el. Totuși, deși îi poruncește să plece la Londra, grija pentru ea nu îi dă pace, astfel că pornește în urmărirea ei, exact la timp pentru a o salva de niște tâlhari.

Sophie, la rândul ei, este atrasă fără să vrea, de carismaticul marchiz.

„Doamne ferește, ce bărbat frumos, viguros și puternic și ce zâmbet avea − nu era de mirare că i se dusese buhul că e crai. Mai că uita că nu-i plăcea de el și era gata să-i permită tot felul de libertăţi. Să o ţină de mână, de exemplu.
Pulsul i se acceleră când îi simţi pielea caldă lipită de ea și regretă și se bucură simultan că nici unul dintre ei nu purta mănuși.
Încercă aproape instantaneu să-și retragă mâna, știind prea bine că, și dacă ar fi fost căsătoriţi, tot nu se cădea să se atingă așa în public.”

Reușește să îl convingă să facă un târg: întrucât Mossband, orășelul în care copilărise ea, era în drumul lui, să o ducă acolo, iar ea urma să-i ceară fonduri tatălui ei pentru a-și deschide o librărie.

”Pentru Sophie însă erau magice. Cărțile fuseseră ca niște aventuri legate în coperte de piele, cu mii de pagini despre lumi îndepărtate, oameni deosebiți și pline de lucruri înțelepte. Și ca o fericire pură, nealterată.”

”- A fericire. Așa miros cărțile. A fericire. De aceea mi-am dorit întotdeauna o librărie. Ce viață mai frumoasă poate avea un om decât să facă comerț cu fericirea?”

În călătoria ce urmează, în întunericul trăsurii, fiecare se simte desprins de existența cotidiană și îi face confidențe celuilalt, dezgolindu-și o parte din suflet, ținută ascunsă de oricine până atunci. Cei doi ajung să împărtășească momente pasionale, îmbrățișări și sărutări fierbinți, fără a merge până la capăt, Eversley nedorind să o compromită definitiv.

„Apoi buzele lui se lipiră din nou de ale ei, iar ea se simţi pierdută în întunericul care făcea totul mai ilicit și cumva mai acceptabil, de parcă nu i-ar fi putut descoperi nimeni. De parcă locul acesta, noaptea aceasta, călătoria aceasta nu era decât un vis care s-ar fi risipit odată cu ivirea zorilor.”

Ajunsă în Mossband, Sophie constată că orășelul se schimbase, iar Robbie, fiul brutarului, alături de care visase cândva să aibă o viață împreună, era însurat și avea doi copii.

Descurajată, își dă seama că visul ei nu era decât o utopie, astfel că acceptă noul târg pe care Eversley i-l propune: de a se pretinde logodiți, pentru a-l șoca pe tatăl lui, ducele, pentru care parvenirea era un defect de neiertat.

Sophie este caldă, bună și sinceră. Ea își dă seama că s-a îndrăgostit de el deși realizează că el nu poate să-i răspundă la fel. Iubirea ei este necondiționată, reușind să treacă de fiecare dată peste jignirile lui, iertându-l și încercând să-i transmită că mereu l-a iubit doar pentru el.

”- Îmi pare rău, zise el. Îmi pare rău că nu pot fi bărbatul pe care ți l-ai dori tu.

Simți că o podidește plânsul, așa că scutură din cap. Gata cu lacrimile.

– Tu ești cel care nu a înțeles. Nu mi-am dorit decât să fii bărbatul care ești.”

Eversley fusese cândva bun și inocent. Tragedia din urmă cu cincisprezece ani îl schimbase, devenind cinic și purtând mereu în suflet vina de a o nu fi salvat pe persoana iubită. Când află de la tatăl lui că, de fapt, Lorna îl dorea doar pentru titlul și banii lui, aducându-i dovezi în acest sens, amărăciunea trădării îl copleșește. Mi-a plăcut comparația cu Minotaurul, cel care o adora pe Ariadna, singura care dădea un sens existenței lui. Iar când Ariadna i-a dat arma lui Tezeu cu care să-l răpună, Minotaurul s-a lăsat ucis, durerea rănii fiind nimic în comparație cu durerea sfâșietoare a trădării. Întocmai ca Minotaurul, Eversley consideră că nu poate fi iubit doar pentru el, în ciuda declarațiilor ei arzătoare de iubire. Astfel că, în momentul în care sunt surprinși într-o ipostază compromițătoare, este convins că și ea l-a manipulat, deși n-ar fi trebuit, întrucât tot ceea ce făcuse ea până atunci demonstra că este bună și sinceră, incapabilă de înșelătorie. Durerea trădării este imensă, mult mai mare decât cea resimțită în cazul Lornei, el realizând ca iubirea față de Sophie era mult mare decât cea simțită cândva în tinerețe. Întocmai ca un animal rănit, rănește la rândul lui, vorbele lui dure făcând-o sa sufere pe Sophie care, încă o dată, trebuie să se adune din propria cenușă și să meargă mai departe.

Noroc că-și dă repede seama de greșeală și se recompensează cu brio la final, având marele noroc că iubirea pură și sinceră a lui Sophie a făcut-o să îl ierte imediat, căpătând amândoi biletul spre fericire.

”- Povestea se termină cu bine, zise el cu hotărâre. Iar ea îl crezu. Mai spune-mi o dată, îi ceru el. Vreau să fiu sigur că nu te-am pierdut.

– Te iubesc. Ești soțul meu. Ești Regele meu. Tăcu, apoi îi șopti: Acum mai zi tu.

Iar el repetă, iar și iar, până când uită că existase o vreme când nimic din ce se întâmpla acum nu era adevărat.”

Romantică, intensă și amuzantă pe alocuri, povestea te cucerește prin farmecul ei și vă invit să o descoperiți.

cuplu retro 6

Cărțile autoarei Sarah MacLean pot fi comandate pe elefant.rolibris.ro, litera.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Sarah MacLean

 

26 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *