Cum se distrau românii odinioară de Adrian Majuru, Editura Corint, Colecția Istorii urbane – recenzie

12

Cum se distrau românii odinioară

Adrian Majuru

Editura Corint

Colecția Istorii urbane

Nr. de pagini: 256

An apariție: 2019

Noua colecție „Istorii urbane”, coordonată de Adrian Majuru, este o incursiune în istoria mică și mare a orașelor românești în principal, ca și în viețile locuitorilor acestora, fie că sunt boieri, burghezi sau simpli uvrieri. De la fanarioți până la perioada interbelică, trecând prin regimul comunist și ajungând în contemporaneitate, orașul s-a născut și a evoluat sau involuat, rămânând o constantă în viața noastră.
Povești de altădată, științific documentate și spuse cu har, despre peisajul orășenesc, despre comportamentul orășeanului, despre vestimentație, ocupații, petrecerea timpului liber etc.
O colecție în care se întrepătrund antropologia, istoria mentalităților, istoria ca atare, destinată  publicului larg.
ADRIAN MAJURU (n. 1968) este licențiat în istorie al Universității din București, unde a obținut și un doctorat în geografie umană (2004). Între anii 2011 și 2012, a urmat cursurile școlii postdoctorale în specialitatea antropologie la Institutul de Antropologie „Francisc Rainer” (al Academiei Române), sub coordonarea prof. Cristiana Glavce. Ca rezultat al acestui stagiu a publicat lucrarea Inter-disciplinaritatea ca principiu integrator al universalității la Francisc Josif Rainer (2012). Coordonează Revista de Antropologie Urbană din 2012 și predă antropologie urbană pentru cursurile de master și doctorat la Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu”. Începând din 2014, este manager al Muzeului Municipiului București.
„Bucureștiul este expresia desăvârșită a coabitării dintre variate și nebănuite contraste. Aceasta este singura constantă istorică a unei așezări aglomerate care s-a adunat cu greu și în mare grabă și care se chinuie încă să-și contureze o personalitate. Dar toate părțile constitutive, aflate într-o diversitate incompatibilă cu uniformitatea atât de dorită, distrug efortul coordonat de o minoritate urbană. S-a crezut că mult mai acceptabilă este coabitarea: între lux și mizerie, între oameni și câini, între colibe și palate, între burghez și cerșetor, între noroi sau praf și îmbrăcămintea elegantă.
Aspectele cotidiene care au dat un impuls fascinant socializării în orașele noastre moderne au o istorie relativ recentă în povestea noastră urbană, de circa 250 de ani. Ele au luat diverse forme, precum teatrul (de vară, de varieteu), cabaretul, cafenelele, restaurantele și braseriile, balul și dansul de societate de mai târziu, parcurile de promenadă și pentru echitație, magazinele de lux, agențiile de vacanță, vilegiatura și excursiile de final de săptămână, tenisul de câmp și sporturile de iarnă, soarelele și petrecerile private, supeurile și lecțiile de pian.”  – Adrian Majuru

Mi-au plăcut dintotdeauna cărțile de istorie, întrucât mereu am fost captivată să descopăr obiceiurile, tradițiile, convențiile sociale, gusturile culinare și vestimentația altor vremuri.
Mi-am pus adesea întrebarea: ”Cum se distrau românii odinioară?”. Am fost încântată să aflu răspunsul, precum și alte informații extrem de interesante, în cartea apărută de curând la Editura Corint în colecția ”Istorii urbane”. Felicitări editurii pentru inițiativa de a crea această colecție deosebit de interesantă și captivantă!
Am citit cartea cu multă plăcere, descoperind multe informații interesante, însoțite de poze inedite, toate impregnate cu un suav parfum de epocă ce îți trezește simțurile și îți înflăcărează imaginația, de parcă ești transportat aievea în alte timpuri și vezi cum o pagină de istorie se scrie sub ochii tăi, începând din 1459, când a fost consemnată prima documentare istorică a orașului București, până în zilele noastre.
„La începutul secolului al XIX-lea, Bucureştiul se desfăşura asemenea unui uriaş „cumul al contrastelor“, în funcție de modul în care fiecare familie sau comunitate înţelegea să facă trecerea de la vechi la nou şi prin prisma posibilităţile pecuniare ale fiecărui locuitor. Pe vizitatorii din afară care nu cunoşteau foarte bine aceste realităţi, oraşul îi izbea prin alternanţa neamortizată dintre bogăţie şi lux, pe de o parte, respectiv sărăcie şi mizerie, pe de alta.
În acest contrast se regăseau Europa şi Asia, deopotrivă într-o confruntare violentă. În Bucureşti întâlneai „palate, cluburi, teatre, modiste şi croitorese, ziare şi echipaje“, însă de cum ”puneai piciorul afară” din oraş, te scufundai „în sălbăticie“. „
Indiferent de epoca în care au trăit, oamenii nu sunt foarte diferiți unii de alții. Cu toții încercăm să inventăm momente de bucurie măruntă, care să ne ajute să ne îndulcim viața în vremuri frământate.
Distracţiile sunt prilejuite, prin tradiţie, de diferitele evenimente din viaţa fiecăruia, cum ar fi naşterea, botezul, logodna sau căsătoria, emanciparea şi majoratul, dar şi de sărbători creştine, precum Crăciunul, Paştele ori zilele sfinţilor cărora le purtăm numele, dar și de sărbători oficiale mai recente, cum ar fi Ziua Naţională, Ziua Muncii, Ziua Tineretului etc.
Spiritul ludic era mult mai pregant în trecut, fiind o componentă importantă a vieții sociale. Din păcate, acest spirit ludic firesc și natural s-a diminuat mult în ultimele decenii, reflectând schimbările sociale și de mentalitate.
Foarte interesantă și sugestivă mi s-a părut evoluția jucăriilor. Se știe că personalitatea viitorului adult este puternic influențată de evenimentele petrecute în copilărie, iar jucăriile au un rol important în modelarea aspirațiilor de viitor ale copiilor.
”Odinioară, fetele se jucau cu păpuși, dezvoltându-și astfel ”sentimentul lor matern”. Învățau să coasă rochițe pentru păpuși, să se adreseze acestora în cuvinte ”duioase”, pregătindu-se să devină viitoare mame. Astăzi, păpușile sunt transformate în eroine de cinema, agente de spionaj sau modiste cu fițe vestimentare. Modelul miniatural este urmat de tipologia feminină similară întâlnită pe micul ecran. Totul devine un joc al imaginii, al arătării de sine, un limbaj al trupului expus tuturor încă din primii ani de școală. Totodată, școlile sunt transformate pe negândite în rampe de lansare a modelelor, a componentelor angajante erotic, fără să existe o însușire a unor cursuri care să lămurească rolul social al unor astfel de tendințe.
Pentru băieți, ca un posibil antidot la jocurile agresive similare strategiilor războinice, se recomandau în interbelic alte ”jucării cu mecanisme, în care pot învăța cum se construiesc case, cum funcționează trenurile, vapoarele, avioanele, atâtea și atâtea unelte pentru a le dezvolta sagacitatea și îndemânarea, alături de exercițiile fizice în comunități de vârstă, organizate spre o mai bună educare civică, cum a fost pe vremuri cercetășia.
Potrivit specialiștilor, ”ce băgați în creierul copilului mic, cu aceea rămâne și când va fi mare”!”
Foarte bine punctat! Bine ar fi ca părinții și dascălii să se inspire din exemplele educaționale din trecut…
În ceea ce privește distracțiile adulților, bâlciul, iarmarocul și Târgul de Moși au fost întotdeauna un prilej de distracție. Serbările câmpenești prilejuite de sărbătorile religioase au rădăcini adânci în istorie. ”Datul în dulap” de odinioară s-a transformat ulterior în carusel, odată cu apariția electricității.
Foarte interesant este și capitolul privind bucuria lecturii din cele mai îndepărtate timpuri. Majoritatea ilustrațiilor de epocă, indiferent de parcursul lor istoric, au ca accesoriu cartea. Sunt perfect de acord cu concluziile de la sfârșitul capitolului!
”Cititul și deschiderea spre alte culturi ne ajută să facem conexiuni complexe, să găsim soluții și antidoturi la dificultățile epocii noastre. Problemele au fost aceleași în decursul istoriei, iar cunoașterea a fost depozitată cu ajutorul scrisului. Datorită cunoștințelor dobândite, cititul și scrisul forțează gândirea, dezvoltă abilități și conferă acțiunilor îndrăzneală și siguranță în fața împrejurărilor potrivnice.”

Jocurile de societate au fost și ele prezente de-a lungul timpului, cucerindu-i pe orășeni. Dacă la începutul secolului al XIX-lea jocurile de cărți erau foarte populare, după anii 1940, șahul și tablele au trecut în prim plan.
Vilegiatura, excursia montană și vacanța la mare au câștigat mult în popularitate după Primul Război Mondial, iar golful, tenisul de câmp, ciclismul și ștrandul au apărut ca distracții în perioada interbelicului.
Sunt multe alte informații fascinante prezentate în carte, însă vă las plăcerea să le descoperiți singuri.
Dincolo de plăcerea lecturii, cartea te pune pe gânduri. Într-o perioadă tot mai stresantă, ar trebui să ne inspirăm din trecut și să ne regăsim plăcerea de a ne bucura de nimicurile dulci ale vieții și, mai ales, să nu ne pierdem simțul umorului niciodată!

Cartea Cum se distrau românii odinioară de Adrian Majuru poate fi comandată pe edituracorint.ro, elefant.ro, libris.ro, emag.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, librarie.net

Recenzii și prezentări cărți de nonficțiune

 

About Author

12 comentarii

  1. Excelenta recomandare, multumesc Tyna! Imi place acest gen de carti, pline de informatii interesante si de parfumul vremurilor trecute.

  2. Si mie imi plac cartile de unde putem afla informatii despre predecesorii nostri, iar aceste aspecte legate de modalitatile de distractie sunt chiar printre cele mai interesante. Evident, nu putem sa ne intoarcem in trecut, care avea si el destule aspecte negative, sa nu uitam, insa putem sa echilibram cumva prezentul si, asa cum excelent ai punctat, sa nu uitam de simtul umorului! O recomandare foarte faina!

  3. Simionescu Carmen on

    Minunata recenzie, Tyna! ❤O recomandare excelenta din care fiecare putem invata! Cred ca am pierdut placerea de a trai viata. Si doar cand pierzi ceva ajungi sa-l pretuiesti la adevarata valoare!❤Multumesc mult!❤

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: