Delicatese Literare
Prezentari carti

Cumpana destinelor de Veronica Roth, Editura Corint, Leda Edge

CUMPĂNA DESTINELOR

Veronica Roth

Editura Corint

Leda Edge

Data aparitie: iulie 2018
Traducerea: Ofelia Al-Gareeb și Shauki Al-Gareeb
A doua carte din seria Pecetea morții/ Carve the Mark Series:
1. Pecetea morţii – Carve the Mark– 2017 – prezentare
2. Cumpăna destinelor – The Fates Divide – 2018

Destinul i-a adus împreună. Acum îi va despărți.

Viața Cyrei Noavek și aceea a lui Akos Kereseth sunt conduse de destinele celor doi, rostite la naștere de către oracole și care, odată stabilite, devin de neînlăturat.

Akos e îndrăgostit de Cyra, în pofida destinului său, care spune că va muri în serviciul familiei Noavek. Iar când tatăl Cyrei, Lazmet Noavek – un tiran lipsit de suflet, presupus mort –, își revendică tronul shotet, Akos simte că sfârșitul său e mai aproape ca oricând.

În vreme ce Lazmet stârnește un război barbar, Cyra și Akos vor cu orice preț să-l oprească. Pentru Cyra, asta ar însemna să-i ia viața bărbatului care s-ar putea să fie tatăl ei. Pentru Akos, ar însemna să se sacrifice. Printr-o răsturnare de situație spectaculoasă, cei doi vor descoperi cum destinul le influențează viețile în cele mai neașteptate feluri.

Relatată din patru perspective uluitoare, CUMPĂNA DESTINELOR, continuarea romanului PECETEA MORȚII, e un triumf al speranței, umorului, credinței și curajului.

Printre intrigi politice și incursiuni în spațiu, Roth aduce în discuție probleme esențiale, ca, de pildă, puterea autodeterminării în fața destinului.” Publishers Weekly

Autoarea seriei Divergent creează o lume nouă – una care ne duce cu gândul la Războiul Stelelor –, prezentând în același timp deplina brutalitate a circumstanțelor în care se regăsesc ambii protagoniști.” Entertainment Weekly

Această serie ne amintește de George Lucas și de intrigile din Urzeala tronurilor, oferindu-ne totodată și o poveste de dragoste ca în Romeo și Julieta.” USA Today

 

Cărțile apărute la Editura Corint – Leda Edge pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librex.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

One Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *