Delicatese Literare
DIVERSE

Cutiuța cu surprize romantice – gânduri și recomandări Mirela

Cutiuța magică a sufletului meu

„Timpul și dragostea, acestea sunt cele mai mari daruri din câte există” spunea Tony Hawks. Nu știu alții ce gândesc, dar eu cred cu tărie în veridicitatea acestor cuvinte.
Pentru mine timpul și dragostea sunt inseparabile. De când ne naștem și până închidem ochii, vrem sau nu să recunoaștem, viața noastră este guvernată de aceste două entități.
Acum, la cei 43 de ani ai mei, apreciez și mai mult timpul pe care îl am și respir zi de zi iubire. Nu sunt mamă ca să îmi revărs toată dragostea asupra copiilor, dar sunt o soție fericită. Dar, mai presus de toate, sunt FEMEIE!!!
Aud în jurul meu opinii diverse în ceea ce privește împlinirea sufletească. Ironic sau nu, femeile sunt cele care emit cele mai multe judecăți. Iar eu nu am fost scutită de acest lucru: „nu ești o femeie împlinită dacă nu ai copii”, „faci umbră degeaba pământului dacă nu ai copii”, etc. De mult au încetat să mă mai atingă astfel de vorbe. De ce? Pentru că eu sunt o femeie împlinită. Nu am copii, nu am averi, dar am IUBIRE… ceea ce nu am văzut la cei/cele care m-au judecat.
In cazul meu, IUBIREA poartă numele soțului meu. Întâlnirea noastră nu are nimic romantic sau ieșit din comun. Ne-am cunoscut prin intermediul unei prietene comune într-o seară banală de iarnă. Pentru o lungă perioadă de timp am fost doar prieteni, deși fiecare simțea ceva pentru celălalt. Amândoi încercam să ne revenim dintr-o relație anterioară, astfel că sufletele noastre încă duceau o luptă cu vindecarea rănilor și nu aveam curaj să ne aruncăm în vâltoarea unei alte legături romantice. Dar soarta avea planurile sale!!!
Prima vizită a soțului meu, pe atunci un simplu prieten 😉, acasă la părinții mei a însemnat și începutul iubirii noastre. Cea care ne-a dat un imbold a fost mama mea care și-a dat seama de atracția dintre noi și și-a  început tirada verbală cu aluzii și ironii, subtile dar hilare. Odată întorși în Galați, orașul unde ne trăiam viața de zi cu zi, am devenit un cuplu în adevăratul sens al cuvântului. Pur și simplu! 🙂
Sunt momente când, privind în urmă, ne dăm seama cât de temători eram. Soțul mă tachinează și acum spunâdu-mi că eram rea 😛 dându-i, mereu, peste nas că sunt mai mare decât el cu patru ani 😃 Ce să zic?! Are dreptate! Și acum o fac, atunci când este în interesul meu 😄.
Au urmat ani frumoși, plini de iubire și pasiune. Întreaga noastră relație, înainte și după căsătorie, a stat sub semnul pasiunii. Ne-am căsătorit târziu, atunci când am simțit și nu de gura lumii. Cred cu tărie că nimic nu e întâmplător. Întâlnirea noastră, numele, caracterele și personalitățile noastre. Deși suntem diferiți din multe puncte de vedere, chiar și zodiile noastre nu ne dădeau compatibili – eu leoaică afurisită, el scorpion încăpățânat 🤣 – am reușit să ne completăm unul pe celălalt. Nu a fost ușor, am avut urcușuri și coborâșuri, dar nu am renunțat unul la celălalt. Dacă la început ne-a lipsit curajul, în anii care au urmat acesta ne-a urmat peste tot.
Am fost și suntem un cuplu atipic. Facem doar ce simțim fără să ne pese de gura lumii. Așa a fost și când ne-am căsătorit pentru că nu ne-am dorit nuntă. Poate sună a egoism! Dar pentru noi era doar o formalitate!  Într-o zi de sâmbătă, extrem de călduroasă, am semnat actele, am mers să ciocnim un pahar de vin și să gustăm câte ceva după care am plecat acasă să ne facem bagajele. A doua zi dimineață plecam în concediu. Nu ne era gândul la petreceri, la musafiri, la părinți. Doar la ziua de mâine!!! Ne aștepta o nouă aventură. Și nu, nu ne gândeam la noua etapă din viața noastră. Nu zic că nu a fost o zi specială în viața noastră, ci pur și simplu, pe noi nu ne-a schimbat o hârtie, sufletește vorbind. Suntem și acum, cum eram și atunci. Desigur, cu câțiva ani în plus, pe buletin 😉 dar la fel de tineri și frumoși sufletește 💝 .
Nu am avut o lună de miere dar am avut o săptămână de vis 😍. Nu ne-am petrecut-o în locații exotice, cu condiții deosebite, ci într-un loc de o frumusețe sălbatică ireală și… la cort: Cheile Nerei. Vă recomand cu căldură această zonă. Aici timpul parcă stă-n loc. Totul în jur este feeric, totul te subjugă, te cucerește. (P.S. :Stați calmi! Nu vă recomand la cort! 😃😃)
Cheile Nerei: Cascada Bigăr

Au trecut câțiva ani de atunci. Avem amintiri frumoase dar ne dorim și altele. Pentru asta nu ne refuzăm nicio aventură. Nu contează intensitatea ei. Și cea mai banală zi se poate transforma într-o amintire specială atâta timp cât ești alături de persoana iubită. Iar noi trăim fiecare zi ca și când ar fi ultima.
Am spus că eu și soțul suntem diferiți și avem gusturi diferite în multe domenii. Eu iubesc cărțile, el iubește filmele; eu sunt visătoare, el este pragmatic. Dar mereu reușim să găsim puncte comune. Deși nu sunt o împătimită a filmelor, ci mai degrabă a serialelor, soțul știe să îmi stârnească curiozitatea, astfel că, nu de puține ori s-a întâmplat să vizionăm împreună un film ce a fost pe placul amândurora.
Un film care ne-a mers la suflet este „Crazy, Stupid, Love – A naibii dragoste”, ce îi are în distribuție pe Ryan Gosling, Emma Stone, Julianne Moore și Steve Carrel.
„Totul pare perfect pentru Cal (Steve Carrel). La 40 de ani se poate lăuda cu o viață de invidiat: are un serviciu bun, o casă superbă, copii frumoși și este însurat cu iubita din liceu. Asta până când află că soția lui, Emily (Julianne Moore), îl înșeală de ceva timp și ar dori să divorțeze. Încă în stare de șoc, Cal încearcă să se conformeze statutului de burlac, dar cum el n-a mai fost la întâlniri de zeci de ani… este depășit de situație. Astfel, începe să-și petreacă serile singur într-un bar și are norocul să devină protejatul lui Jacob Palmer (Ryan Gosling), un playboy tânăr și atrăgător, care îl ajută să o uite pe Emily și să își trăiască viața. Dar, în ciuda eforturilor lui, nu poate să ignore ce îi dictează inima și toate drumurile îl duc exact în punctul din care a plecat.” – sursa cinemagia.ro

Nu știu cum sunteți voi, dar noi nu putem viziona un film sau serial fără să ronțăim ceva. Nu contează ce! De la floricele de porumb, chipsuri, alune, nuci, până la prăjituri. Nu avem o preferință anume. Important este să fie ceva pe placul nostru. Știm că nu este sănătos, dar uneori ne place să mai încălcăm și regulile😉.
Tare plictisitoare ne-ar fi viața, respectând doar reguli, după cum spunea Katharine Hepburn „dacă respecți toate regulile, ratezi toată distracția.” Deșteaptă femeie!!! 😉
Ar fi și păcat! Viața nu înseamnă doar norme, concepte, alb și negru. Viața este asemeni unei pânze. De noi depinde să punem mai multe culori pe ea. Asta ne va aduce lumină și căldură în suflete, ne va da putere să zâmbim, să iubim, să trăim.
 Uneori, atunci când nu am o dispoziție bună, îmi aduc aminte de cântecul Danei Winner „One moment in time”, melodie pe care o ascult cu drag și aceeași emoție de fiecare dată . Este superbă, plină de sensibilitate.

Datorită acestui blog minunat, Delicatese Literare, am cunoscut oameni frumoși, am primit recomandări minunate și am făcut schimb de impresii 🙂. Pentru că sunt o fire romantică, nu ezit a recomanda tuturor să citească „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, cartea mea de suflet. Pentru mine, povestea de dragoste dintre Elizabeth și Darcy reprezintă triumful a doi oameni, diferiți dar plini de pasiune, în fața unei societăți insipide și cabotine.
Luna februarie este luna iubirii. Sărbătorim Dragobetele dar și Ziua Îndrăgostiților. Mereu apar diferenduri privind cele două sărbători. Personal, nu cred că are relevanță ziua: 14 februarie sau 24 februarie. Important este să sărbătorim IUBIREA. Și nu doar în luna februarie, ci în fiecare zi, în fiecare clipă. Iubirea are mai multe fețe: un zâmbet, o mângâiere, o îmbrățișare, o noapte de dragoste, o cină romantică, o declarație de dragoste, o surpriză minunată, etc.
„Tot ce putem spera este să avem parte de momente de fericire și să învățăm să ne bucurăm de ele cât putem de mult” spunea Lucinda Riley în Secretul orhideei. Frumoase cuvinte! Și înțelepte! Iubirea poate fi atât de simplă, dar noi o complicăm.
În încheiere, as vrea să mă laud 😉. Am un soț minunat! Îmi gătește, îmi face prăjituri – când are chef 😉, îmi suportă hachițele – eii, și eu pe ale lui 🤣 -, mereu mă surprinde cu ceva frumos 😍. Ultima surpriză? Acest minunat cadou, din dragoste, cu dragoste! Știți cum sunt copiii când sar în sus de bucurie atunci când primesc ceva frumos? Eeee, așa am fost eu! Am țopăit în sus de fericire ca un copil mic 😍. Pentru asta și pentru multe altele, el este IUBIREA MEA!!! 💝
Vă doresc o lună a iubirii plină de farmec, dar mai ales o viață plină de iubire!
 

14 Comments

  • anasylvi

    Minunat, felicitari! Ma incanta sa vad oameni nonconformisti, si noi suntem la fel. O cutiuta care degaja o magie aparte. E suficient sa fii autentic, cu o minte deschisa. Multe imbratisari, binecuvantari si tot ce va doriti!

    • Mirela Barbalata

      Multumesc, Ana! Ma bucur cand aud ca mai sunt apersoane ca noi ! Te imbratisez cu drag!
      Sa fiti mereu cu iubire in suflet, veseli si optimisti!

  • Daniela Balan

    Foarte frumoasă, emoționantă și plină de sensibilitate cutiuța ta Mirela ❤️ Dacă bunul Dumnezeu nu te-a binecuvântat cu un copil ,nu înseamnă că nu te iubește ,a avut alte planuri pentru tine ! Un vechi proverb tibetan spune că cine nu are copii în această viață înseamnă că a avut prea mulți într-o alta ! Mulțumesc mult pentru recomandări : cartea este una din preferatele mele, filmul mi-a plăcut mult iar melodia e superbă ! Sunteți un cuplu foarte reușit , în toate pozele pe care le postați se vede chimia dintre voi , așa că vă doresc multă fericire și iubire și o lună Februarie așa cum vă doriți ❤️❤️❤️

    • Mirela Barbalata

      Multumesc Daniela!
      Asa gandesc si eu in ceea ce priveste lipsa copiilor de aceea nu ma mai ating astfel de vorbe.
      Pupici si imbratisari, cu drag! Si o viata implinita in continuare!

  • familiasimionescuyahooro

    Splendida cutiuta! Superbe amintiri si recomandari!❤Multumesc pentru gandurile care le-ai impartasit cu noi, Mirela!❤Iti doresc sa iubesti si sa fii iubita la fel de intens in fiecare zi a vietii tale! Pupici si imbratisari!❤

    • Carolina

      Minunata cutiuța! Sa va dea Dumnezeu multa sănătate și mulți, mulți ani împreună la fel de frumoși și aventurosi. Pupici!

    • Mirela Barbălată

      Mulțumim, Caro!
      Si voi să fiți sănătoși și să vă bucurați unul pe celălalt cu aceeași intensitate și la bătrânețe!
      Pupici!

  • Oli

    O cutiuta splendida, Mirela, plina de iubire si bucuria de a trai! Sunteti un cuplu minunat, razbate din randuri si din fotografii chimia dintre voi! Felicitari si multumesc pentru tot ce ai impartasit cu noi, mi-a dat o stare de bine lectura cutiutei tale! Pupici si imbratisari!

  • Tyna

    Minunată cutiuță, foarte romantică, emoționantă și plină de sensibilitate! Sunteți un cuplu minunat și mă bucur mult că v-am cunoscut personal pe amândoi! Să aveți parte de mulți ani fericiți împreună!

    • Mirela Barbălată

      Mulțumesc, Tyna!
      Si noi ne bucurăm!!!! Sănatate și să ne vedem cu drag și anul acesta pentru a crea alte amintiri frumoase!
      Pupici!

    • Mirela Barbalata

      Știu, Geo! „Mândrie și prejudecată” este o carte clasică de referință, apreciată de alungul anilor.
      Te îmbrățișez cu drag!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *