Delicatese Literare
Prezentari carti

Daca as avea un duce de Lenora Bell, Editura Litera, Colectia Iubiri de poveste

Dacă aș avea un duce (If I Only Had a Duke)

Lenora Bell

Seria Duci fără onoare

  1. Cucerirea unui duce (How the Duke Was Won) – 2016 – prezentare carte
  2. Dacă aș avea un duce (If I Only Had a Duke – 2016)
  3. Blame It on the Duke – 2017
După trei sezoane mondene eșuate și o tentativă dezas­truoasă de nuntă, încheiată cu fuga mirelui din fața alta­rului, Lady Dorothea Beaumont este sătulă până peste cap de planurile familiei sale. Nu vrea să îmblânzească un duce, nici să farmece un conte, nici să vâneze un viconte. Vrea să ajungă la căsuța mătușii ei din Irlanda și să trăiască într­-o libertate plină de tihnă.
Când însă un duce arogant și păcătos o invită la vals, Thea devine fără să vrea subiectul tuturor bârfelor.
Acum că ducele i­-a ruinat planurile, tot el trebuie să i le repare. Dalton, duce de Osborne, poartă pe umeri o povară prea grea ca să-­i pese de debutante sau de căsătorie. El se folosește de distracțiile frivole și de spectacolul public ca să distragă atenția de la singurul lui țel adevărat – să-­l găsească pe indi­vidul care i­-a distrus familia.
Când căutările îl poartă spre Irlanda, ultimul lucru de care are nevoie este inocenta Thea, care îi cade pe cap în toiul nopții, cerându-­i s­-o însoțească la mătușa ei. Drumul spre Insula de Smarald este presărat cu pericole nevăzute, dar, pentru Dalton, cel mai mare dintre toate ar putea fi descoperirea că are o inimă… și că Thea i­-a furat­-o pentru totdeauna.
Sub privirea otrăvitoare a doamnei Renwick, mâna Theei făcu un lucru foarte ciudat. Se cuibări în palma ducelui. Fiindcă ochii aceia de miez de noapte o hipnotizaseră. Fiindcă senzația pe care i-o trezea atingerea lui era mai puternică decât emoţiile ei.
Buzele lui blânde, dar pretenţioase se mișcau peste buzele ei ca o pensulă lunecând pe pânza unui tablou. Senzația îi ajunse până în vârful picioarelor, așa cum o picătură de albastru de Prusia, atingând un strop de apă, creează prin dispersie un cer presărat cu nori.
O sărută cu toată dorinţa pe care și-o înăbușise până atunci. O sărută fiindcă voia să creadă că viaţa putea fi simplă. Ca să uite toată durerea și rivalitatea, toate jocurile pe care le practicau bărbaţii ca să nu lase moartea să le bată prea tare în ușă. Viaţa putea fi mireasma de trandafiri a unui păr auriu, căldura persistentă a unui trup delicat.
Veți citi întreaga poveste în romanul DACĂ AȘ AVEA UN DUCE de Lenora Bell – apariție sâmbătă 12.11.2016  la toate punctele de difuzare a presei alături de ziarul Libertatea.
Sursa: Cărți Romantice

only

10 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *