Darul de Julie Garwood, Editura Miron – recenzie

43

Darul (The Giftgift

Julie Garwood

Editura Miron
Titlul original: The Gift
Traducere: Mihnea Columbeanu
Nr.pagini: 415
Face parte din seria Crown’s Spies:
  1. Doamna leului – Editura Miron (The Lion’s Lady) – 1988
  2. Îngerul păzitor – Editura Miron (Guardian Angel) – 1990
  3. Darul – Editura Miron (The Gift) – 1991
  4. Castele – Editura Miron / Castele – Editura RAO (Castles) – 1993 – recenzia
Cărțile historical-romance ale lui Julie Garwood sunt fermecătoare, calde, romantice, amuzante  și cu o acțiune antrenantă de la prima până la ultima pagină.
Darul m-a încântat prin intrigă și stilul plin de umor al cărții. Ambele personaje principale m-au cucerit, chimia dintre ele fiind foarte puternică încă de la primele pagini. Pe cât de mult sunt de diferiți unul de celălalt, pe atât de bine se completează reciproc. Nathan este un bărbat uriaș de statură, plin de mușchi, un războinic dur și viteaz, călit în lupte, dar care se va dovedi capabil de multă iubire și tandrețe, iar Sara este bună, iubitoare și inocentă, dar în același timp foarte loială și curajoasă.
Acțiunea cărții începe în anul 1802, când regele George, deja cu mințile rătăcite, s-a decis să pună capăt vrajbei ce exista de secole între clanurile St. James, o familie de războinici neîntrecuți, și Winchester, o familie de oameni uneltitori, dornici de înavuțire. Soluția regelui a fost să facă un contract pe care să-l semneze ambele părți, care stipula ca Nathan, marchizul de St. James să o ia în căsătorie pe Sara Winchester. În urma căsătoriei, Nathan urma să primească o sumă mare de bani și, dacă producea și un moștenitor, intra în posesia unui teren aflat între proprietățile celor două familii, foarte important întrucât rezerva de apă trecea pe acolo. Dacă însă erau încălcate condițiile impuse, toată averea promisă de rege intra în posesia familiei Winchester.
Toate bune și frumoase, până facem cunoștință cu cei doi miri. Nathan, marchizul de St. James, era un tânăr cu păr arămiu închis și ochi verzi ce, deși abia împlinise paisprezece ani, se remarcase deja prin vitejia și forța sa în lupte.  A pășit arogant în sală, nerăbdător să-și cunoască mireasa hărăzită, ce se lăsa așteptată. Când a ajuns în sfârșit, mai mult târâtă, i-a făcut pe toți să izbucnească în râs. Sara, cu ochi căprui, o cascadă de bucle aurii și o față angelică, era o mică furie, învăluită într-o pătură veche de care ținea cu putere. Se agățase cu disperare de piciorul tatălui ei și se străduia să-i smulgă cu dinții o ciosvârta din genunchi. Baronul Lawrence, în casa căruia se desfășura ceremonia, și-a pierdut răbdarea. A înșfăcat mireasa cu pătură cu tot și i-a trântit-o lui Nathan în brațe. Mireasa și-a aruncat brațele după gâtul lui Nathan, implorându-l să nu-l lase pe tatăl ei să o bată.
”Dintr-o dată, devenise apărătorul ei. Nathan nu-și mai putea păstra expresia plictisită. Prinzându-și mai bine mireasa în brațe, își relaxă poziția.
Sara, epuizată după lungul drum cu trăsura și criza obositoare de la sosire, se tot freca pe nas cu marginea păturii. În câteva minute, adormi adânc.
Saliva începu să i se prelingă pe gâtul lui.
Mirele nu-i află vârsta până când funcționarul începu să citească datele civile pentru nuntă.
Mireasa lui avea patru ani.”
Acțiunea cărții se mută în anul 1816. Nathan și Sara nu se mai văzuseră din ziua nunții.
Nathan parcursese un drum presărat cu multe obstacole. Forțat să se confrunte cu trădarea tatălui său, care complotase contra regelui, trebuise să lupte din greu pentru a reabilita numele familiei. Silit de împrejurări, se apucase de piraterie, pe care o practicase cu mult succes sub numele de Pagan. Nu era însă decât o problemă de timp până ce avea să fie prins și spânzurat, astfel că la insistențele bunului lui prieten Colin se lăsase de piraterie și înființase cu acesta Compania de Navlosiri Smarald. Deși era cinic în privința femeilor, întrucât în urma trădării unei foste iubite ajunsese să fie încarcerat și biciuit, darul promis de rege l-ar fi ajutat să-și dezvolte afacerea începută, astfel că era hotărât să ducă la îndeplinire contractul, în ciuda faptului că femeile Winchester aveau reputația că se îngrășau peste măsură, având o poftă de mâncare gigantică.
”Deși gândul de a avea o nevastă alături îl atrăgea cam la fel de mult ca o scaldă printre rechini la miezul nopții, Nathan era pregătit să îndure și acest calvar.”
Însă, deși le trimisese o scrisoare familiei Winchester în care îi anunța că vine să-și ia mireasa, aceasta plecase de acasă tocmai atunci, culmea chiar pe una din corăbiile lui Nathan, astfel că acestuia nu i-a rămas decât soluția să o răpească, dându-și seama că nu i se va oferi de bunăvoie. Totuși, Colin l-a convins pe Nathan să o vadă de la distanță în prealabil, măcar să fie sigur că va încăpea pe fereastră. Stupoare! Sara era o tânără încântătoare, prea frumoasă, prea feminină și prea subțire pentru a face parte din familia Winchester.
De fapt, Sara nu știuse nici o clipă că Nathan  dorise să o ia. Fusese trimisă de acasă la sora mamei, Nora, sub pretextul că nu mai primiseră nici o scrisoare de la aceasta de mult timp. La întoarcere, Sara insistase ca Nora să o însoțească, întrucât mamei ei îi era foarte dor de ea. Din păcate, fără să știe, îi făcuse jocul tatălui și unchiului ei, care, imediat ce sosiseră, o sechestraseră pe Nora, intenționând să pună mâna pe averea acesteia.
Sara, foarte bună la suflet și extrem de atașată de Nora, simțindu-se în plus și vinovată de rolul pe care-l jucase fără să vrea, s-a hotărât să o elibereze de una singură.
Astfel că noaptea, pe când Nathan tocmai se pregătea să se cațere până la fereastra ei, vede cu multă stupoare că diverse articole femeiești zburau de acolo. După ce umbrela l-a lovit în umăr, s-a ferit de celelalte, observând apoi că mireasa lui cobora cu mult curaj, dar fără nici o îndemânare, fiind de câteva ori pe punctul să-și rupă gâtul, el fiind de fiecare dată pregătit să o prindă. Intrigat, a urmărit-o să vadă unde se duce, azvârlindu-i cât acolo pe câțiva bandiți care încercaseră să o atace pe drum. Ajunsă la casa unchiului ei, Sara era pesemne hotărâtă să intre prin efracție, dovedind o totală lipsă de talent în acest sens.
”Era cea mai stângace spargere pe care o văzuse vreodată.
Sara se chinui cel puțin zece minute să ridice complet fereastra. Tocmai se pregătea să se salte pe pervaz, când își rupse tivul rochiei. Nathan îi auzi strigătul deznădăjduit, apoi o văzu întorcându-se să se ocupe de rochie. În timp ce se văicărea, fereastra căzu la loc.
Probabil că, dacă ar fi avut ață și ac la îndemână, s-ar fi așezat între boschete, să-și coasă rochia.”
Bineînțeles că un servitor venise, alertat de zgomot, dar Nathan avusese grijă să-l adoarmă.
În curând, s-a dumirit de scopul ei, întrucât, după multe bufnituri, zdrăngănituri și vaiete, Sara s-a arătat însoțită de mătușa ei, deducând din conversație că pe aceasta dorea să o salveze, rezervând locuri pe o corabie ce urma să plece. Însă mătușa ei nu dorea sub nici un chip să plece fără verigheta pe care i-o dăduse răposatul ei soț și care, din păcate, fusese furată de unchiul Sarei și se găsea pe degetul lui mic.
Neînfricată, Sara decide că trebuie să o recupereze și tocmește un cupeu să le ducă la cârciuma unde știa că se găsea acesta, Nathan agățându-se și el de cupeu.
Ajunsă acolo, l-a trimis pe vizitiu să-l aducă afară pe unchiul ei. În locul acestuia a venit însă omul lui de încredere, Clifford, cel ce o răpise de fapt pe Nora. Auzind acest lucru, Sara i-a trântit un pumn în nas și s-a apucat să-i facă morală, amenințându-l cu grele represalii din partea soțului ei.
”- Ai idee în ce belea ai intrat, Clifford? întrebă Sara. Soțul meu va auzi despre grozăvia asta, și fii sigur c-o să ți-o plătească. Marchizul de St. James e temut de toată lumea, chiar și de porcii ignoranți ca tine, Clifford. Când am să-i spun ce-ai făcut, ai s-o pățești. Marchizul face tot ce-i spun eu – uite-așa! pocni ea din degete.”
Sara a fost foarte încântată să vadă că i-a reușit de minune cacealmaua, acesta părând de-a dreptul îngrozit. De fapt, Clifford îl recunoscuse pe uriașul ce stătea la trei metri în spatele ei.
Încurajată de succes, Sara a intrat în cârciumă plină de hotărâre, s-a repezit la unchiul ei, i-a smuls verigheta din deget și a început să recite același text de amenințare. Unchiul ei a ridiculizat-o însă, spunându-i că ar putea să o zvânte în bătaie și nici un St. James nu-i va lua apărarea. În drum spre ieșire, mai mulți clienți de reputație îndoielnică au înconjurat-o, dornici să pună mâna pe ea. Era timpul ca Nathan să intervină, ceea ce acesta a făcut-o cu iuțeala fulgerului, pocnind din bici și împrăștiindu-i pe atacatori. Sara, complet impresionată, a leșinat în brațele lui, nemaiuzind amenințarea clară pe care Nathan i-a adresat-o unchiului ei să nu se mai apropie în veci de ea sau de mătușa ei, dacă mai vrea să mai trăiască.
Revenită în simțiri, Sara i-a mulțumit plină de recunoștință uriașului ce o salvase, zicându-i  să o lase jos din brațe, întrucât se întâmplă ca ea să fie măritată. Când Nathan și-a dezvăluit identitatea, precizându-i în același timp că ea îi era datoare cu o noapte a nunții, a realizat că, în ciuda trecerii anilor, mireasa lui tot o furie rămăsese. Făcând un tărăboi cumplit, a începu să zbiere că totul nu e decât o farsă, astfel că Nathan, amuzat de reacția ei, a dus-o pe sus în cabina lui de pe vas, a luat-o și pe mătușa ei, lăsând-o în seama omului de încredere Matthew, și-a adunat echipajul și a pornit la drum.
”Îi plăcuse reacția. Lady Sara nu era deloc subtilă. Se îndoia că ar fi ajuns să se întrebe vreodată ce era în mintea ei. Obișnuit de-o viață cu vicleșugurile, Nathan găsea înviorătoare candoarea soției sale. Cam zgomotoasă, dar totuși înviorătoare.”
După ce se terminară zbieretele, Nathan s-a dus în cabină pentru a-i preciza soției sale îndatoririle sale, din care cea mai importantă era să-l asculte. Imediat, Sara i-a ripostat că și ea se așteaptă ca el să-i asculte și să-i îndeplinească toate dorințele ei și, mai mult, s-o iubească și s-o prețuiască, întrucât așa scrie în contract.
”- Chiar vrei să te iubesc și să te prețuiesc?
– Fii sigur că da, răspunse ea, încrucișându-și brațele la piept. Mi-ai promis dragoste și prețuire, Nathan, și, pe toți sfinții, ai să mi le oferi.”
Totuși, la insistențele lui, a trebuit să recunoască faptul că și ea trebuia să-l iubească și să-l prețuiască și, într-adevăr, să-l asculte. Totuși, partea cu ascultatul era cam dificilă, Sara comentând la orice decizie a lui. Mai mult, a precizat că ea se va culca cu el doar după ce el o va curta cum trebuie o perioadă corespunzătoare și după ce își vor rosti jurămintele în fața unui preot. Discuția s-a încins și, supărată că el nu stătea să-i asculte pretențiile, Sara l-a urmat pe punte, zbierând și întrebându-l dacă a auzit ce i-a spus ea, nedându-și seama că aveau drept auditoriu întregul echipaj, care îi sorbea fiecare cuvințel.
”- Dară, pui prinsoare c-a auzit fiecare vorbuliță! strigă altul. N-ai să-l lași pe căpitan să pună mâna pe mata până nu vă luați cu popă.”
Pentru a pune capăt circului, Nathan a urmat-o în cabină și a sedus-o, făcând dragoste cu ea cu pasiune. După aceea, Sara s-a simțit prețuită întrucât el a luat-o în brațe și se gândea mulțumită că în următoarea zi avea să-și înceapă oficial viața de soție a lui, fiind hotărâtă să-și apere și să-și respecte jurămintele.
A doua zi însă avea să se dezlănțuie iadul, iar viața ordonată a lui Nathan de până atunci avea să fie dată complet peste cap.
Mai întâi, bucătarul s-a împiedicat în umbrela lui Sara lăsată neglijent pe punte și s-a lovit la cap. Pentru a se revanșa față de el, Sara s-a oferit să gătească supa în locul lui, nespunând că nu mai făcuse niciodată acest lucru. Din nefericire, a folosit carnea stricată pe care bucătarul omisese să o arunce, așa că în curând tot echipajul se zvârcolea în dureri groaznice de burtă.
Următoarea zi, întristată că toată lumea părea supărată pe ea, Sara se plimba cu umbrela pe punte când aceasta s-a încurcat în niște frânghii. Pentru a o elibera, a dezlegat frânghiile și, în curând, toată corabia s-a aplecat pe o parte, pierzând două vele, tot echipajul trebuind să facă mari eforturi pentru a echilibra corabia.
Exasperat, Nathan i-a cerut toate umbrelele pentru a i le arunca în mare. Rușinată, Sara l-a rugat să o lase pe ea să le distrugă, pentru a nu o umili și mai tare în fața echipajului. Părându-i rău de ea, Nathan a cedat. Mare greșeală! Vrând să îndeplinească promisiunea făcută, confundând spiraiul cu un horn și niște bucăți de fier vechi cu o vatră, Sara le-a dat foc umbrelelor, Nathan reușind în extremis să stingă focul. Deși furios și speriat de ce putea să se întâmple, nu putea să ignore însă plânsul ei disperat și reproșurile pe care și le făcea singură, așa că a sfârșit prin a o consola, ținându-i totuși o predică despre pericolul focului – spaima tuturor marinarilor.
Mișcată de faptul că el nu o pedepsise, Sara și-a dat seama cât de mult îl iubea.
”Îl privea cum se învârtea de colo-colo, răstindu-se și bomănind, iar în aceste momente, când îl vedea așa ursuz cum era, își dădu seama cât de mult îl iubea cu adevărat. Încerca să fie atât de bun cu ea!”
”Sarei îi venea să se arunce în brațele lui și să-i spună că deși întotdeauna îl iubise, acum sentimentul era mult mai… viu, mult mai real. Simțea o așa pace și mulțumire… Parcă în toți acești ani, cât îl așteptase, ar fi fost plecată într-o călătorie, iar acum ajunsese în sfârșit acasă.”

darul

După acest incident, Sara a decis că va trebui să facă totul pentru a-și mulțumi ”slujbașii”, cum numea ea echipajul. Prin urmare, după numai o săptămână, cu toții purtau funii de usturoi în jurul gâtului pentru a se apăra de năzbâtiile ei. Cu toții ajunseseră să o considere pe ea răspunzătoare de toate relele, un marinar susținând chiar că i-a apărut un  neg pe mână doar pentru că s-a atins accidental de ea pe punte.
Când corabia lor a fost atacată de pirați, era clar cine era vinovatul în mintea lor. Totuși, aceea a fost șansa ca Sara să se reabiliteze. Ascunsă sub punte de ochii piraților, a reușit să-i plaseze lui Nathan un pistol la momentul oportun, aducând avantajul de partea lor și învingându-i pe pirați.
Însă, în momentul în care a aflat că Nathan și echipajul se pregăteau să-i execute pe pirați, Sara s-a opus categoric și a cerut să-i lase să plece înot spre corabia lor, cerând să se supună la vot propunerea ei și precizând că va fi tare dezamăgită dacă nu va fi adoptată. Bineînțeles că toți au votat ”pentru” în unanimitate, cu toții fiind îngroziți de ce s-ar mai fi putut întâmpla dacă Sara era dezamăgită.
Amuzat văzând reacția celor din jur față de Sara, Nathan a avut o revelație năucitoare.
”Crezuse că trebuia să-și apere soția de lumea din jur. Acum, era dator să apere lumea de soția lui.
Era o revelație absurdă, desigur, dar îl făcu să adoarmă cu zâmbetul pe buze.”
Vor urma multe peripeții, situații și replici pline de umor la care râzi în hohote, dar și trădări și situații tensionate.
Familia Sarei nu se împăcase cu gândul pierderii averii, așa că a complotat să-i despartă, spunându-i lui Nathan că vor declara nul contractul de căsătorie în baza dovezilor privind trădarea tatălui lui, dovezi pe care chiar Sara le-ar fi furnizat.
Sara a suferit cumplit în momentul în care și-a dat seama că Nathan chiar a crezut că ea ar fi dezvăluit acele secrete, considerând că, în timp ce ea îl iubea din tot sufletul, pentru el ea nu era decât o parte supărătoare dintr-un contract.
Nathan credea de fapt că ea le-a transmis informațiile din greșeală și o iertase imediat, știind cât de fermecător de zăpăcită era. Când însă a aflat identitatea adevăratului trădător și-a dat seama cât de mult a rănit-o. Spaima că ar putea-o pierde l-a făcut pe Nathan să realizeze cât de mult o iubea și că ar fi capabil de orice sacrificiu pentru a o păstra lângă el, inclusiv de a renunța la toată averea din contract.
Cartea se citește foarte ușor și te binedispune, demonstrându-ți în același timp și efectul  miraculos al dragostei. Sara este bună și plină de candoare, dar cu o putere de a iubi și a ierta infinită, reușind să-l transforme complet pe cinicul Nathan într-un bărbat tandru și iubitor, care ar fi făcut orice pentru a o face fericită.
”O, știa că-i câștigase încrederea, știa că o iubea, dar totul era atât de nou pentru Nathan, încât avea nevoie de timp ca să se dezbare de toate pavezele. Ea, desigur, nu avea asemenea greutăți. Îl iubea de și mai multă vreme.”

duena-de-su-corazon

About Author

43 de comentarii

  1. Barbalata Mirela on

    Frumoasa recenzia Tyna 🙂 . Ce mai, o carte asa cum imi place mie 🙂 . Nu am citit aceasta carte. Dar o vreau 😉

  2. Excelenta recenzie, si atat de convingatoare, ca mi-am comandat cartea pe loc!
    M-ai incantat si binedispus Tyna cu cele scrise, adorabile personaje, si o poveste delicioasa! 🙂

  3. Voi reciti si celelate carti din serie, cu ocazia asta.
    Nu stiu cum de imi „scapase” tocmai asta, atat de frumoasa si pe gustul meu…

  4. Super recenzia,am citit si recitit seria de n ori,nu ma satur de Garwood,am momente in care iau totate cartile scrise de ea la recitit 🙂

    • Te înțeleg perfect! Și eu la fel 😀 Am grămada de cărți necitite și mă trezesc că recitesc o carte de-a ei…

  5. Si imi place ca personajele unei carti se reiau si in celelalte carti ale seriei, astfel incat nu ne despartim definitiv de ele la finalul cartii!

Lasă un răspuns