De la zero de Emilia Toma, Editura Celestium – recenzie

De la zero

Emilia Toma

Editura: Celestium

An apariție: 2022

Nr. pagini: 312

Un roman ce pendulează între realitatea cruntă a traumelor generate de relațiile toxice și speranța că dintr-o asemenea stare se poate ieși în vreun fel. Vanda încearcă să-și depășească trauma, să o ia de Ia zero. Povestea ei ilustrează o cale de a ieși din amorțeală, de a-și recâștiga spațiul pierdut, de a tinde spre regăsirea sinelui după o infinită rătăcire în mrejele înșelatoare ale agresorului. În același timp, este o poveste despre dependență, clarobscurul recuperării, despre cum să NU treci puntea atunci când aceasta scârțâie din toate încheieturile.

De Ia zero e un roman construit ca un șotron. Vezi o copilă ce aruncă o piatră peste o căsuță, sare pe pătrățică, își spune povestea din acel moment și merge mai departe. Dacă ratează pătrățica reîncearcă să arunce piatra, până când jocul se termină și povestea e spusă. Un roman despre dragoste în diverse forme, dezamăgiri și renunțări, neînțelegeri emoționale și pendulări sexuale între genuri, greșeli, alegeri dubioase, nonconformism, droguri, sevraj și abuz. Merită sa o iei de la zero doar pentru a arunca pietricica în șotron sau e necesar sa iei o pensulă cu vopsea neagră și să ștergi întregul contur? Asta ar fi o întrebare pe care Vanda, protagonista romanului, o ridică și încearcă să găsească un răspuns. lar salvarea este aproape, ca o mână întinsă de divinitate. Oare viața poate fi resetată sau trecutul e mai puternic? – Dorian Dron

Prozatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n.1989), a debutat în proză în anul 2021 cu romanul O numărătoare inversă (Editura Tritonic, 2021) și este autoarea volumului de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (Editura Celestium, 2020). 

A publicat proză scurtă în antologiile colective Dragostea când te doare (Editura Litera, 2022), În umbra timpului (premiul doi în cadrul primei ediții a concursului de proză scurtă organizată de Editura Biscara, 2021) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt, 2021) și contribuie cu texte literare, eseuri, opinii în reviste literare.

Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate la Universitatea din București; la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de de redactor în cadrul publicației Ziua Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.

Lectura cărții De la zero de Emilia Toma a fost precum un duș cu apă rece sau o lovitură aprigă, dar invizibilă, dată sufletului meu. Deși am dedus semnificația titlului și conexiunea acestuia cu povestea în sine, tot am fost luată prin surprindere de întreg tabloul literar, nevoită fiind, de multe ori, să iau o pauză de la lectură pentru a-mi oferi liniște sufletească și pentru a-mi îmbăta simțurile cu iubirea din sânul familiei mele.

De la zero de Emilia Toma este o carte ce cutremură simţurile cititorului de la prima și până la ultima filă. Este atât de reală încât îți vine să urli de durere, furie şi şoc pentru neputința eroinei poveștii de a spune stop abuzului fizic și emoțional pe care îl trăiește, pentru incapacitatea sa de a trăi cu adevărat dincolo de momentul acum, pentru dorința acesteia, tăcută și disimulată, de a fugi de trecut, în ciuda faptului că propriile acțiuni, conduse de o mândrie dusă la extrem, denotă o lipsă acută de iubire și stimă de sine scăzută; paradoxal, propriile acțiuni o țin ancorată în abisul rece al memoriei, amintirile fiindu-i scut și paloș deopotrivă.

Sociolog de profesie și fină cunoscătoare a laturii psihologice feminine, autoarea reușește să creioneze o poveste vie, cu puternice accente psihologice și dramatice, în care ne vorbește despre traumele copilăriei, educația si mentalitatea familiilor disfuncționale, despre abuzurile fizice și emoționale generate într-o relație, despre consumul de alcool și droguri și efectele distrugătoare ale acestora, dar și reversul unui anturaj care oferă o aparentă libertate de alegere.

Vanda, eroina noastră, este o tânără independentă, inteligentă, cu o prezență fizică plăcută, ce își trăiește viața cu nesaț împărțită între plăcerea pentru studiu în cadrul Facultății de Management, locul de muncă în cadrul unei firme ce îi oferă satisfacții financiare și profesionale deosebite, serile dansante sub acorduri de salsa și dezmăţul în cluburi alături de prieteni; se amăgește zi de zi că este fericită, că are libertatea de a alege între singurătate și distracția dincolo de limite, că nimeni şi nimic nu o pot atinge. Toate acțiunile întreprinse și deciziile luate stau sub semnul unei necesităţi acute de a deține controlul, o nevoie pe care Vanda o recunoaşte cu mândrie. În realitate, nu îşi dă seama că pierde controlul asupra propriei vieți, autodistrugându-se. Alcoolul în exces, sexul fără implicații emoționale, uneori cu bărbați alături de care mimează plăcerea și, de cele mai multe ori, cu tinere exuberante și dornice de noi experiențe, alături de care însă trăiește extazul, consumul ocazional de droguri, toate reprezintă ancora de care se agață pentru a mima o viață perfectă.

Viața Vandei se schimbă însă dramatic, și iremediabil, în momentul în care îl cunoaște pe Ovidiu, un bărbat atrăgător, fost boxer, ce reușește să o cucerească prin șarmul și siguranța de sine afișate. Dar începutul relației lor amoroase stă sub semnul duplicității, amândoi fiind deja implicați într-o legătură mai mult sau mai puțin serioasă. Cu toate acestea, se atrag ca un magnet, iar iubirea și pasiunea iau avânt, cei doi oferindu-și, în cele din urmă, o șansă la fericire. Pentru prima dată, Vanda este fericită, iubește și este iubită. Nu bănuiește însă că sub chipul frumos al lui Ovidiu se ascunde un demon, nu recunoaște semnele unui comportament plin de hidoșenie. Brusc, mângâierea lui Ovidiu se transformă în palme și pumni, lovituri încărcate de un extaz bolnav și o ură de neînțeles pentru Vanda. Astfel, de pe culmile fericirii, Vanda cade în tentaculele unui Rău dominant fără șanse de scăpare.

,,I se transformase privirea și mă fixa fără să-mi răspundă. Din niște ochi calzi, plini de iubire, mă fixau niște săgeți, niște ochi de fiară care-și încadrează prada în spațiu înainte s-o înșface. Nici nu știu ce a fost, o palmă cred, dar am simțit de parcă mi s-a desprins creierul din cutia craniană, lovindu-se și ricoșind violent într-un spațiu în care un vâjâit strident nu mai contenea. Au fost, odată cu durerea aia sinistră, rușine, frică, disperare, șoc, suferință, panică, descurajare, degradarea mea într-o secundă.”

Prima bătaie duce la a doua, apoi la a treia, apoi la a patra, după care vin multe altele, fiecare lovitură lăsând-o fără suflu. Cu toate acestea, Vanda rămâne alături de Ovidiu aproape șase ani. Cum este posibil ca o femeie inteligentă și independentă financiar să rămână prinsă în mrejele unei iubiri bolnave? Să accepte tacit fiecare palmă, jignire, înjosire? Răspunsul este unul mult mai profund și complex, cu puternice rădăcini în copilăria fără lipsuri, plină de atenție afectivă, una fericită în aparență, ce ascunde însă demoni adânc îngropați în subconștientul Vandei, dar care își cer brutal eliberarea.

Violența lui Ovidiu aduce la suprafață, ironic, dorința Vandei de a-l schimba, de a transforma un monstru în chip de om. Ovidiu nu mai este bărbatul iubit, ci proiectul ei personal, prin salvarea acestuia reușind să se salveze pe ea însăși. Comportamentul violent al lui Ovidiu se lovește astfel de dorința obsesivă a Vandei de a-și recăpăta controlul, de a completa spațiile goale din mintea și sufletul acestuia, de a-i distruge demonii, fără a se descompune pe ea însăși.

Din păcate, granițele dintre bine și rău, corect și greșit sunt atât de fine, încât Vanda se autosabotează, cade în capcana emoțională pe care și-o țese singură și nu vede semnele unei decăderi ce avea să îi stabilească traiectoria vieții din momentul despărțirii de Ovidiu și, ulterior, al întânirii cu Hedona, o femeie jovială, independentă, nonconformistă, care îi trezește voința de a o lua de la zero, dar care poartă cu sine dependența de droguri. Va reuși Vanda să își găsească eliberarea, să facă pace cu trecutul și cu ea însăși? A o lua de la zero poate avea conotații pozitive, cel puțin în cazul Vandei?

De la zero este o continuare a poveștii din O numărătoare inversă, în care perspectiva narativă îi aparține lui Ovidiu; nu am citit cartea și – recunosc –  nici nu o voi citi prea curând, însă cred că acestea pot fi citite independent una de cealaltă. Deși în acest volum Ovidiu este un personaj secundar, conturat doar prin prisma mărturisirilor eroinei, nu pot și nici nu vreau să îi acord circumstanțe atenuante sau să îi găsesc o motivație. Cu siguranță, mulți dintre noi am fost martori, mai mult sau mai puțin, ale unui comportament extrem de abuziv în cadrul unei relații, indiferent de tipul acesteia. Astfel de purtări provoacă traume sufletești greu de vindecat, uneori chiar imposibil.

Vanda este o demonstrație de forță, slăbiciune și decădere, un personaj complex, creionat într-un mod atât de puternic încât putem recunoaște, sau nu, similitudini cu propria ființă sau imagini ale unor femei din jurul nostru; este o femeie pe care viața o aruncă în brațele întunericului și haosului emoțional încă din copilărie și care se lasă, la maturitate, dominată de vicii tocmai din nevoia obsesivă de a deține controlul, chiar și unul în aparență.

Scriitura simplă şi brutală deopotrivă, narațiunea la persoana I din perspectiva Vandei, intercalată de dialogurile dintre aceasta și terapeuta sa şi completată de vocea unui narator necunoscut, la persoana a III-a, oferă o profunzime și gravitate aparte întregii povești. O lectură impresionantă, apăsătoare, cu un final surprinzător, dar potrivit, o carte ce ascunde dincolo de cuvinte, o lecție de viață pentru oricare dintre noi.

O carte care m-a răscolit, chiar dacă pe alocuri m-am pierdut în ițele poveștii; au fost momente când lectura mi-a fost îngreunată de modul de intercalare a vocilor narative și de construcția romanului, trecutul și prezentul neavând o succesiune liniară. Nu spun că este un minus al cărții, ci mai degrabă o necunoscută a propriei percepții literare.

,,Până la Ovidiu, Vanda a evitat, s-a distrat sau a mimat. A mimat o viață idilică, a mimat fericire, independență, prietenii, a ajuns la nivelul în care se mima pe ea toată. Părea să-i iasă ireproșabil, din afară așa se vedea. Nu știa de ce căuta mereu să fie pe ritmuri de salsa, ori în compania cuiva – nu credea să aibă asta vreo semnificație. O vreme a fost neatentă și aparent ferictă, ignorând faptul că era totul prea frumos pentru a fi adevărat, că iluzia unei vieți perfecte putea fi de fapt o capcană. N-a dat importanță autoamăgirii ce-și făcea loc pe nesimțite în subconștientul ei. Abia mai târziu, ceea ce alții poate vedeau ca fiind o viață fără cusur, prin lentilele ei începea să nu se mai vadă mereu excelent. Degeaba, învățase deja să ignore semnele nefaste, înlocuindu-le cu povești ușor de acceptat.”