Decembrie – sarbatori, legende, traditii

18

Decembrie – iarnă, magie, legende, sărbători și tradiții

decembrie

Decembrie este 12-a lună a anului în calendarul gregorian, dar numele lunii vine de la cuvântul latinesc decem, zece, pentru că luna decembrie era a zecea lună în calendarul roman.
Din punct de vedere astrologic, decembrie începe cu soarele în semnul Săgetătorului și sfârșește în semnul Capricornului, acestea fiind cele două zodii care își împart această lună.
Ziua de 1 decembrie marchează în emisfera nordică prima zi a iernii, iar în emisfera sudică prima zi a verii metereologice.
Grecii numeau luna decembrie Poseidon. La noi, luna decembrie se numește popular Undrea, deoarece încă se păstrează amintirea Sfântului Andrei, sărbătorit în ultima zi a lui noiembrie.
Lunii decembrie i se mai spune și Neios, pentru ninsorile de poveste aduse de Crăiasa Zăpezilor atunci când, preschimbată în fulgi de nea, coboară pe pământ să-și caute iubi­tul printre mestecenii albi.

Simboluri

În luna decembrie e bine să purtați, dacă aveți, pietre de turcoaz, lapis lazuli și zirconiu.
Dintre simbolurile florale ale lunii fac parte ilicele, plante cu frunze strălucitoare și fructe roșii. Se mai numesc și vâsc roșu. Acestea, potrivit legendelor druizilor, rămâneau verzi și în timpul iernii pentru a menține frumusețea pe pământ dupa ce stejarii cei sacrii își pierdeau frunzele.
Ilicele împodobeau locuințele străvechilor celți în perioada solstițiului de iarnă, mai ales ușile si ferestrele acestora, drept pavăză pentru spiritele rele care încercau să patrundă în casă.
Budinca fu scoasă din cuptor. Ce miros minunat! Intră și doamna Cratchit – îmbujorată, dar zâmbind cu mândrie – cu budinca, pe care o ținea ca pe o bucată de ghiulea, într-atât de fierbinte era, împodobită cu ilice de Crăciun pe deasupra și însoțită de nelipsitul brandy.” (Poveste de Crăciun” – Charles Dickens
dec9
În această perioadă a anului, viața satului intră într-un proces de relaxare și de manifestări spirituale. Sărbătorile lunii decembrie pregătesc, prin obiceiurile, tradițiile și ritualurile specifice, sfârșitul și totodată începutul anului calendaristic.

dec7

Sărbătorile tradiționale ale lunii decembrie. Legende

4 decembrie: Sfânta Varvara (Barbara)
irina-nicolau-ghidul-sarbatorilor-romanesti-humanitas-1998-l-129496-510x510În principal, se ţine pentru bube, ca şi Zilele Bubatului. De zis se mai zice că Sfânta Mucenică Varvara păzeşte lumea de Antihrist.
4-5 decembrie: Zilele Bubatului
Aceste zile se ţin pentru a feri copiii de vărsat. Nu e voie să opăreşti rufe, nici să ţeşi, nici să coşi. Copiii nu au voie să mănânce boabe de porumb, fasole, seminţe de dovleac. Mamele îmbărburează copiii, adică le ung faţa cu miere, şi îi spală apoi cu apă în care au spălat icoana. În alte locuri mamele fac turtele Barburii, o turtă unsă cu miere şi una cu dulceaţă. Prima se dă de pomană şi cealaltă se pune la streaşină.
6 decembrie: Sfântul Nicolae (Sânicoară)
Nicolae a trăit în timpul Împăraţilor Diocleţian şi Maximilian, prigonitorii de creştini. A fost mai întâi arhiereu, apoi pustnic. A strălucit prin bunătate şi înţelepciune. A fost întemniţat în cetatea Lichia, dar Împăratul Constantin, venind la tron, l-a eliberat. A participat la Sinodul de la Niceea. Avea darul facerii de minuni. Moaştele sale se află din 1089 la Bari.
Se zice că Nicolae ar fi al doilea sfânt pe care l-a făcut Dumnezeu. Sfântul Mihail stă de-a dreapta Domnului şi Sfântul Nicolae de-a stânga. El ţine paza Soarelui. Cineva trebuie să-l păzească pentru că, sătul de atâta mers pe sus pe acelaşi drum şi scârbit de ce vede, Soarele încearcă mereu să fugă. Ba se abate la miazăzi, ba la miazănoape, doar, doar va ajunge la sfârşitul pământului să se odihnească. Dumnezeu a pus de strajă doi sfinţi, pe Sfântul Toader şi pe Sfântul Nicoară. Primăvara Soarele încearcă să fugă, dar Sfântul Toader îl prinde cu caii săi cei nărăvaşi şi-l aduce înapoi. Soarele însă nu se astâmpără. Atunci este rândul lui Sânicoară să-l prindă. Aşa e în fiecare an. Nădejdea Soarelui este că va scăpa într-o zi. Sânicoară e bătrân şi n-are nici cai…
Sfântul Nicolae cică a fost podar. Acum, în calitate de sfânt, este călăuza şi protectorul celor care merg pe ape.
Alţii spun că a fost corăbier şi pescar. Pe o furtună cumplită au murit toţi oamenii de pe corabie, numai el a scăpat. Atunci s-a rugat lui Dumnezeu cu multă credinţă şi Dumnezeu i-a înviat şi pe ceilalţi. Sânicoară ar mai fi cel care a oprit apele pe vremea lui Noe.
La noi e obiceiul să se pună dulciuri în ghetuțe, și câte o nuielușă pentru copiii care nu au fost cuminți.
dec8
Sfântul Nicolae ajută fetele sărace. Obiceiul de a dărui copiilor dulciuri şi o nuieluşă este o inovaţie a oraşului, o prefigurare a lui Moş Crăciun cel atoatedăruitor.
12 decembrie: Sfântul Spiridon
Sfântul e făcător de minuni. Umbla odată Sfântul Petre pe drum, însoţit de el. Vede Sfântul Spiridon într-un mărăciniş un Drac călărind o femeie. Aleargă şi le taie capul cu sabia la amândoi. Sfântul Petre îl mustră, a fost prea aspru. Făcătorul de minuni se întoarce şi lipeşte capetele înapoi. Le lipeşte, dar pe dos. De atunci femeia are câteodată cap de Drac.
Într-o altă legendă, Sfântul Spiridon este născut numai din tată. De meserie, ciubotar. Este patronul ciubotarilor. Ca să mărturisească, la un moment dat, existenţa Sfintei Treimi, ia o cărămidă în pumn şi o strânge până când focul urcă spre cer, apa curge pe jos şi praful lutului îi rămâne în mână.
De Sfântul Spiridon ziua creşte „cât sare cocoşul pe gard“.
20 decembrie: Ignatul
De Ignat se taie porcul.
dec6
Cine a fost Ignat? Cică a fost un om care, cândva, într-un an, vrând să taie porcul, a dat greşit cu securea şi l-a lovit pe tată-său în cap. L-a omorât. Acum, ce să facă? Îl îngroapă, îi face pomeni şi pleacă în lume.
Pe drum se întâlneşte cu un preot. Îşi povesteşte păcatul. Preotul îi zice să construiască o luntre cu care să treacă, fără plată, oameni peste un râu şi să îngroape în pământ un tăciune de lemn de tufă, aşteptând până o înverzi.
Ignat se aşază lângă un râu, face luntrea, pune tăciunele în pământ şi se însoară. Anii trec. Într-o noapte, omul aude strigăte de ajutor de pe malul celălalt. Trece apa, dar nu găseşte pe nimeni. Se întoarce. Iar aude. Pleacă din nou. Tot nu e nimeni. Revine acasă. Aude a treia oară strigăte de ajutor. Urcă în barcă, trece râul şi găseşte doi moşnegi pe care îi aduce acasă. Imediat le povesteşte primul lui păcat şi pe celelalte două din chiar noaptea aceea – când, neajungând la timp, nişte oameni s-or fi înecat. Moşnegii sunt Dumnezeu şi Sfântul Petru. Îl ascultă fără să zică nimic.
În casă, sărăcie mare. Copiii plâng de foame. Mama, ca să-i amăgească şi să-i adoarmă, le arată că a pus ceva la copt sub ţest. Un moşneag o întreabă ce a pus acolo şi femeia îi răspunde cinstit că nimic. Atunci îi porunceşte să ridice ţestul şi ea găseşte acolo o pâine foarte mare.
În acest timp, în faţa moşneagului s-au aprins singure două lumânări înalte. Ignat şi-a dat seama pe cine are oaspete şi a sărutat tălpile celor doi moşnegi. Atunci, Dumnezeu i-a zis: hai cu noi!
Ignat ar fi venit, dar se gândea la copii, cine se va ocupa de dânşii? Dumnezeu îi zice că grija copiilor o s-o poarte el. Când ies din casă trec pe lângă tufa înverzită care crescuse din cărbune, semn că păcatul îi fusese iertat.
Au mers ani în şir. Într-o zi, au întâlnit o trăsură cu boieri urmată de măgari încărcaţi cu mărfuri scumpe. Dumnezeu îl întreabă pe Ignat dacă îi recunoaşte pe acei oameni. Ignat nu îi recunoaşte. Dumnezeu se miră – păi sunt copiii tăi! Stau ei de vorbă şi este chiar aşa, se recunosc şi pleacă împreună.
24 decembrie: Ajunul Crăciunului (Moş Ajun)
Ţăranii cred că Moş Ajun a fost baci în slujbă la Moş Crăciun, stăpânul de oi în staulul căruia Maica Domnului a născut pe Isus Mântuitorul.
În ziua de Ajun copiii şi maturii umblă cu colindatul (colindişul, colindiţele). Dimineaţa şi ziua colindă copiii, iar noaptea maturii. Gazdele le dau „colindiţe“: covrigi, nuci, mere, colăcei, o cană cu vin.
În ziua de Ajun este bine să ajunezi ca să ai sănătate şi noroc în anul care urmează. (Vlad Manoliu – Sărbători româneşti)

colinde_46738000

25 decembrie: Crăciunul
Românii au zeci de poveşti despre Naşterea Mântuitorului. În toate este vorba despre Fecioara Maria, alungată în drum şi prigonită, găsindu-şi loc pentru naşterea Fiului Său într-un staul al lui Moş Crăciun. Soţia acestuia (Baba Iova, Crăciuneasa) o asistă la naştere şi din această cauză este pedepsită de soţul ei prin tăierea mâinilor de la coate. Se spune că Maica Domnului i-a dat în schimb mâini de aur cu care să-i învelească pruncul. Văzând mâinile de aur ale Crăciunesei. Moş Crăciun înţelege minunea Naşterii Mântuitorului şi o acceptă. În majoritatea poveştilor se vorbeşte de boii blânzi, binecuvântaţi de Fecioară să mănânce puţin şi să fie sătui, şi de caii care au îndrăznit să mănânce fânul de pe trupul gol al Copilului Sfânt, fiind blestemaţi să nu se sature niciodată şi să aibă carnea tare şi aţoasă.
ieslea-de-craciun
Între Crăciun şi Bobotează (în unele zone numai în cele trei zile de Crăciun) copiii umblă cu steaua. Ei sunt numiţi „stelari“, „colindari“, „crai“. Steaua este făcută de obicei din lemn. Partea centrală, „văcălia“, este rotundă (de obicei o sită veche). În ea se înfig 6-8 sau chiar 12 „coarne“ triunghiulare învelite în hârtie colorată între care se atârnă hârtii cu ciucuri. Văcălia are sus un clopoţel, iar jos băţul lung pe care frigul şi scade iarna.
colindat-cu-steaua
În Muntenia flăcăiandrii umblă în noaptea din ajun şi în ziua de Sânt Ion cu un soi de urături speciale. Li se spune „Iordănitori“ şi sunt conduşi de un „popă“. Acesta poartă o „căldăruşă cu aghiazmă“, în care ceilalţi înmoaie „motocoalele“ şi „iordănesc“ pe cei vizitaţi. Un flăcău din ceată duce o ţepuşă de lemn în care se înfige carnea dăruită. Ceata umblă prin sat, din casă în casă, mimând slujba de Bobotează. Gospodarii sunt stropiţi, apoi sunt ridicaţi pe braţe de trei ori în sus. În unele locuri stăpânul casei se luptă cu un iordănitor şi dacă îl învinge îi face un dar. Alţi gospodari, mai glumeţi, se aşează pe un buştean sau un car şi iordănitorii trebuie să-i ridice cu tot cu ele. În cele din urmă le dăruiesc bani, carne şi băutură. Ceata caută mai ales Ioni şi Ioane, pe care-i pornesc cu sila la gârlă ca să-i „boteze“ şi nu-i iartă decât dacă primesc ceva în schimb. La horă sunt iordănite în special fetele. (Vlad Manoliu – Sărbători româneşti)
27 decembrie: Sfântul Ştefan
Nu există obiceiuri speciale pentru ziua Sfântului Ştefan, dar ţăranii – ca şi orăşenii – o ţin. Sunt mulţi cei care poartă numele Sfântului şi de aceea îl respectă ca pe un sfânt patron. Sfântul sărbătorit în a treia zi de Crăciun a fost primul care a vestit şi mărturisit credinţa în Hristos. Pentru credinţa lui a fost ucis cu pietre. În timp ce pietrele îl loveau, Ştefan se ruga pentru cei care le aruncau: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta.“ Sacrificiul lui a dat roade imediat. Un tânăr care păzea hainele celor ce aruncau cu pietre a fost tulburat de moartea mucenicului. După întâlnirea cu Hristos pe drumul Damascului, tânărul, pe nume Saul, l-a urmat şi a devenit Apostolul Pavel.
31 decembrie/1 ianuarie: Revelionul
dec2
Şi astfel cercul sărbătorilor cu dată fixă s-a închis. (Irina NICOLAU, „Ghidul sărbătorilor românești”, Humanitas, 1998).

Legenda vâscului 

Atârnat deasupra ușii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare și fericire. Potrivit tradiției, vâscul trebuie pus de Anul Nou la intrarea în casă. Era considerat o plantă sacră atât de norvegieni și druizii celți, cât și de indienii nord-americani.
Legendele spun că, Balder, fiul zeiței norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiței l-au readus la viață, iar ea a binecuvântat planta.
La druizi, dușmanii care se întâlneau în pădure sub vâsc trebuia să-și depună armele și să accepte un armistițiu până a doua zi. Preoții druizi tăiau vâscul cu o seceră din aur, iar ramurile trebuiau prinse înainte de a atinge pământul. Ei le atârnau apoi deasupra ușilor, pentru a-i proteja împotriva trăsnetelor și altor rele. Vâscul este un simbol pentru pace și bucurie.

vasc

Sărutul de sub vâsc
Sărutul sub vâsc este asociat pentru prima oară cu festivităţile organizate de greci cu ocazia Saturnaliilor, iar, mai târziu, cu tradiţiile primitive legate de căsătorie. Acest obicei îşi avea originile în mai multe credinţe. Una dintre aceastea era aceea că vâscul era un leac pentru fertilitate. De Crăciun, fiecare faţă care stătea sub coroniţă de vâsc nu putea refuză sărutul. Acesta putea însemna iubire, prietenie sau noroc. Dacă faţă rămânea nesarutata, avea ghinion în dragoste în anul următor şi nu se căsătorea.
Chiar dacă semnificaţia tradiţională a fost uitată, obiceiul sărutului sub vâsc este păstrat în multe ţări. Dacă un cuplu îndrăgostit se sărută sub vâsc înseamnă că vor avea o relaţie lungă şi fericită.
La noi, ca şi la francezi, se poartă obiceiul că în noaptea de Anul Nou, să se sărute sub vâsc.

vasc-planta-de-vasc

Lunii decembrie i se mai spune şi Neios, pentru ninsorile de poveste aduse de Crăiasa Zăpezilor atunci când, preschimbată în fulgi de nea, coboară pe pământ să-şi caute iubi­tul printre mestecenii albi.
O legendă din mitologia get-dacilor povesteşte că, în vremuri de demult, trăia o faţă frumoasă pe care o chema Aurelia-Eftepir şi că, înainte de nuntă, vrăjitoarele cele rele i-au preschimbat mirele într-un copac tânăr, cu trunchiul alb. Faţă l-a aşteptat ani în şir îmbrăcată în mireasă şi a plâns, şi a tot plâns, până ce cositele i-au devenit dalbe că neaua. Atunci, zânele bune, îndu­io­să­te de suferinţă ei, au făcut-o nemuritoare, dăruind-o cu aripi. Unii spun că ar fi Albă că Zăpadă, alţii că ar fi chiar Crăiasa Zăpezilor, că locuieşte deasupra norilor într-un palat de cleştar, din care coboară în fiecare iarnă pe pământ să-şi caute iubitul prin pădurile de mesteacăn. Se povesteşte că la ea vin tinerii morţi înainte de nuntă, pentru că în curtea palatului se află o biserica mare, de gheaţă, unde aceştia îşi găsesc liniştea şi pacea. În noaptea de Sanandrei, cu toţii încep un bal care ţine până la începutul primăverii, de Dragobete, iar în timpul dansului, din aripile lor cad fulgii de nea.

iarna

Semne și superstiții:

 – Dacă începutul lui decembrie va fi geros, tot aşa va fi zece săptămâni.
 – Dacă în decembrie e ger bun, atunci va fi vara secetoasă şi cal­du­roa­să, iar dacă în luna această va fi vremea domoală, vara va fi ploioasă.
– Când câinii latră la luna, urmează ger mare.
– Gerul şi neaua din decembrie vestesc grâu mult. Un Îndrea geros aduce an mănos.
– Crăciun negru, Paşti albe.
– De va fi Crăciun ploios, vor fi Paștile friguroase.
– Moş Crăciun zăpădos prevesteşte an mănos.
– Când porcii de îngrăşat mănâncă bine, va fi timp senin.
– De se arată multe gâste sălbatice şi iepurii se apropie de sat, va fi iarnă grea.
– Spălarea cu prima neaua se cre­de că face fetele frumoase şi dra­gastoase.
– Dacă va ninge în Îndrea, va plouă mult în Cireşar, de nu poţi sapă cucuruzul de moale, iar de va fi ger în Îndrea şi vreme bună, atunci în Cireşar va fi seceta mare, de nu poţi sapă cucuruzul de tare ce e locul. („Ca­lendarele poporului roman” – Antoaneta Olteanu)

dec5

Solstițiul de iarnă – semnificații

Solstițiu înseamnă „soare nemișcat”. În emisfera nordică, 21 decembrie este prima zi de iarnă astronomică — cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte a anului. De la această dată, ziua începe să crească, iar noaptea se scurtează. Data solstițiului este 22 decembrie.
Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, și pe Mithras, zeul luminii. Crăciun este un zeu solar specific geto-dacilor, identificat cu zeul roman Saturn și cu zeul iranian Mithra. În anul 274 d.Hr., solstițiul de iarnă a căzut în 25 decembrie, iar împăratul roman Aurelian a proclamat acea dată „Natalis Solis Invicti„, adică „Nașterea Soarelui Invincibil„.
Solstițiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată lumea. În Europa, astfel de construcții au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, și la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Hr. și se presupune că au fost astfel poziționate încât lumina Soarelui la apus la data solstițiului de iarnă să cadă într-un fel anume.

stonhenge

Mai mult de un mileniu, creștinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie, în imediata apropiere a solstițiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franța până în anul 1564, în Rusia până în vremea țarului Petru cel Mare, în Țările Române până la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Știați că…

– Prima felicitare de Crăciun a fost desenată de John Callcot Horsley, în 1843. Felicitările erau desenate de mână, litografiate pe carton tare și colorate manual. Pe față aveau inscripționată urarea: „Un Crăciun și un An Nou fericit pentru tine„.

first-card-john-morsley-1843

– Pocnitorile de Crăciun au fost inventate în 1847 de Tom Smith, un brutar din Clerkenwell, Londra. Până în 1900, compania lui Smith a vândut peste 13 milioane de pocnitori.
Despre bradul de Crăciun:
– Prima referire la un brad decorat pentru Crăciun apare la Riga, în Lituania, în 1510.
– În 1521, prințesa Helene de Mecklembourg a împodobit primul brad de Crăciun din Paris după căsătoria cu ducele de Orleans.
– O altă mențiune scrisă referitoare la împodobirea unui pom de Crăciun, în Germania, datează din 1531.
– În 1601, un vizitator al orașului Strasbourg consemnează obiceiul unei familii care decora un copac cu „napolitane și bețe de zahăr aurii răsucite și flori de hârtie de toate culorile”.
– Coloniștii germani și mercenarii care au luptat în Războiul de Secesiune au dus obiceiul bradului de Crăciun peste Atlantic. Documentele menționează că, în 1804, soldații americani de la Fort Dearborn au dus copaci din pădure în barăcile lor.
– Marea Britanie a făcut cunoștință cu pomii de Crăciun abia în 1841, când soțul german al reginei Victoria, prințul Albert, a dus la castelul Windsor un brad pentru familia regală.

Decembrie, iarna, în citate și poezii

I.L. Caragiale spunea în faimosul său Calendar despre luna decembrie:
Gerul îngheață becurile felinarelor pe ulițe. Primăria hotărăște a așeza la fiecare răspânte câte o sobă de tuci. Un amic al guvernului va fi însărcinat, fără leafă, numai cu diurnă, să meargă la Paris spre a cumpăra sobele, cari vara vor putea servi și la altceva.

iarna-31

Doamne, dă-ne îndeajuns de multă memorie pentru a avea trandafiri si în decembrie .”
James Matthew Barrie
„Din decembrie și până în martie, pentru mulți dintre noi există trei grădini: grădina de afară,grădina din ghivece, dinăuntru și grădina ochiului minții.
Katherine S. White
„Bărbații sunt aprilie atunci când curtează, și decembrie când ajung însurați. Fetele sunt mai atunci când sunt fete, dar cerurile se schimbă atunci când sunt neveste.”
William Shakespeare 
”În plină iarnă am înțeles în sfârșit că în adâncul meu sălășluiește o vară eternă.” Albert Camus
”Atunci când sunt fericiți, oamenii nu mai bagă de seamă dacă în jurul lor stăpânește vara sau iarna.” Anton Pavlovici Cehov
 dec3
iarna-23
Te uită cum ninge decembre,
Spre geamuri, iubito, priveşte –
Mai spune s-aducă jăratec
Şi focul s-aud cum trosneşte.
Şi mână fotoliul spre sobă,
La horn să ascult vijelia,
Sau zilele mele – totuna –
Aş vrea să le-nvăţ simfonia.
Mai spune s-aducă şi ceaiul,
Şi vino şi tu mai aproape; –
Citeşte-mi ceva de la poluri,
Şi ningă… zăpada ne-ngroape.
Ce cald e aicea la tine.
Şi toate din casă mi-s sfinte; –
Te uită cum ninge decembre…
Nu râde… citeşte-nainte.
E ziuă şi ce întuneric…
Mai spune s-aducă şi lampa –
Te uită, zăpada-i cât gardul,
Şi-a prins promoroacă şi clampa.
Eu nu mă mai duc azi acasă…
Potop e-napoi şi-nainte,
Te uită cum ninge decembre,
Nu râde, citeşte-nainte.
George Bacovia – Decembre

Bibliografie și surse: „Ca­lendarele poporului roman” de Antoaneta Olteanu, „Ghidul sărbătorilor românești” de Irina Nicolau, Humanitas1998, diane.ro, wikipdia, agerpres.ro, jurnalul.ro.
Poza 1 Decembrie – Les Très Riches Heures du duc de Berry

About Author

18 comentarii

  1. Superb articolul!Felicitari! Luna Decembrie e speciala…..obiceiuri,cadouri,zapada.Abia astept sa vina Mos Nicolae,ca am fost tare cuminte!Un Decembrie minunat va doresc!

  2. Asteptam articolul asta.
    Foarte complex, detaliat, cu multe lucruri noi, despre care nu stiam (mi-a placut enorm povestea lui Ignat).
    Felicitari!

  3. Balan Daniela on

    foarte frumos articolul si bine documentat ! luna decembrie e una din lunile mele preferate <3 felicitari Oli <3

  4. Barbalata Mirela on

    Frumos articolul Oli 🙂 . Felicitari pemtru munca depusa!! Mi-a placut legenda cu Sf.Spiridon 😛 . Nu stiam de ce femeile au uneori chip de drac 😛 😀

  5. D-zeule, ai stat ingropata in arhiva o saptamana si te-au dezapezit pompierii? Din nou un articol fluviu, din care am retinut in mod egoist ce-mi place si convine, VAsc, Lapislazuri, Turcoaz, Nicu Alifantis si Decembre

    • Sa stii ca e ceva adevar in ce zici, am facut (aproape) noapte alba ca sa-l termin…
      Imi place ce ti-a atras atentia 🙂

  6. Multumesc de aprecieri, ma bucur ca va place articolul!
    Nu realizasem pana acum ce multe sarbatori sunt in aceasta luna, si nici ca sunt asa pline de semnificatii cu origini in traditia noastra populara…

    • Multumesc Luy! Faptul ca e apreciat recompenseaza munca depusa, si, bonus, si eu am aflat multe lucruri noi si interesante cu aceasta ocazie 🙂

  7. Un articol ce impresionează prin Frumusețea obiceiurilor descrise, prin bucuria sărbătorilor. O mulțime de informații știute, altele noi!
    Bravo ella! ❤️

    • Multumesc Geo! 🙂 Impresionanta galerie de sarbatori, intr-adevar! Si fiecare cu semnificatia si povestea ei…

    • Multumesc de apreciere Maria! Ma bucur ca ti-a placut articolul, si eu am aflat multe lucruri interesante cand mi-am facut documentarea pentru el…

Lasă un răspuns