Delicatese Literare
Recenzii

Demoni. Vol. 2: Foc de Laura Nureldin, Editura Herg Benet – recenzie

Demoni. Vol. 2: Foc

Laura Nureldin

Editura Herg Benet

Colecţia Cărţile Arven,

Teen Fiction
Nr. de pagini: 256

M-am născut pe 11 octombrie 1979, la Iași, din mamă bucureșteancă și tată sudanez. Despre tata am aflat la 35 de ani că trăiește, deci ăsta ar putea fi următorul meu roman
Am scris de când mă știu. Pe pereți, pe hârtie, în desfășurătorul de jurnal, pe blog. Acum, la „bătrânețe”, m-am apucat de scris povești.
Nici studiile, nici funcția nu mă recomandau pentru asta – sunt absolventă de Psihologie și lucrez ca prezentator de știri din 2002. Am început cu Jurnalul în engleză de la Realitatea TV, am continuat cu diverse emisiuni și jurnale la N24, The Money Channel, TVR și Antena 3.
Am scris Regii timpului în două luni, în engleză, cu viteza medie de două pagini per pahar de vin. De fapt, e o poveste care s-a scris singură; atâta că Mora și Xerxes aveau nevoie de o dactilografă care să le spună istoria. Care să aștearnă pe un blank document felul în care s-au descoperit pe sine, dar și unul pe celălalt. E foarte mișto să termini de scris o carte și, la sfârșit, s-o recitești cu ochi de cititor proaspăt ieșit din transă.
E mișto să fii povestaș, vorba lui Llosa.
Laura Nureldin, povestașă. Mă bucur să vă cunosc.
Lisa Whelan s-a schimbat mult din ziua în care a primit Steaua. Aparent, este o fată obișnuită, de optsprezece ani, care se pregătește să meargă la facultate. Însă este tot vrăjitoare. Cea mai puternică din Univers. Este Arma. Acum are o nouă luptă de purtat. Una pentru care va trebui să ridice o întreagă oaste.
“Lisa Whelan s-a schimbat mult din ziua în care a primit Steaua. Aparent, este o fată obișnuită, de optsprezece ani, care se pregătește să meargă la facultate. Însă este tot vrăjitoare. Cea mai puternică din Univers. Este Arma. Acum are o nouă luptă de purtat. Una pentru care va trebui să ridice o întreagă oaste.
~*~
În acea clipă, înțelese.
Lesath Wahala nu trebuia să stingă flăcările, ci să le absoarbă.
Ea însăși devenise foc.
Cu brațele întinse de-o parte și de alta, invită flăcările mai aproape. Le chemă la ea.
Iar acestea, în sfârșit, ascultară.”
Sunt autori cărora le recunoşti stilul încă din prima frază. Nu contează ce citeşti de la ei; fie că e vorba de un fragment din romanele lor sau o simplă frază scrisă pe facebook, aceşti autori au exprimarea lor originală, ce te determina să îi recunoşti imediat. Laura Nureldin este unul dintre ei. Îi cunosc calitatea textului de la romanul ei de debut “Regii timpului”, şi la “Demoni, Vol.2: Foc” am observat doar o singură schimbare: acelaşi stil, dar îmbunătăţit. Fiecare scriitor avansează de la un roman la altul, iar Laura nu ne dezamăgeşte în această nouă apariţie fantasy. De fiecare dată sunt foarte încântată când îi văd postările prin care ne anunță că urmează să lanseze o nouă carte.
Nu mi-am închipuit că Demoni Vol.2: Foc o să îmi placă aşa de mult. Din punctul meu de vedere, este cea mai bună carte a Laurei. Se vede cât de mult a evoluat, şi eu, personal, asta aştept de la un autor, să văd o evoluţie de la o carte la alta.
Îi ştiţi pe protagoniştii noștri, Lisa şi Yadiel, din primul volum, Demoni. Lisa era o vrăjitoare, cea mai mare din toate timpurile, iar Yadiel un demon foarte simpatic al cărui scop a fost protejarea Lisei încă de când s-a născut.
În momentul în care am terminat recenzia primului volum m-am întrebat dacă autoarea îi va face o continuare. Îi mulţumesc pentru aceast volum!
Primul volum s-a terminat atunci când Lisa a câştigat o bătălie importantă împotriva Răului şi ea şi-a găsit liniştea lângă Yadiel. În acest volum acţiunea începe în forță de la prima pagină, când aflăm că o casă este mistuită de flăcări cu tot cu locuitorii ei. Nimic neobișnuit până în acest moment, accidente mai au loc, dar o să vedeți că aceste accidente nu sunt chiar aşa la voia întâmplării, cineva doreşte să creeze haos, să distrugă omenirea. Despre cine credeţi că este vorba?
V-aţi putea imagina vreodată că într-o biserica să vedeţi în același timp un preot cu har, o vrăjitoare, un demon şi îngerul Nuriel? Autoarea a reuşit să facă această asociere şi este aşa de frumos prezentată în carte, să nu mai spunem cât de mult spune această întâlnire despre omul din spatele cărţii! Felicitări!
Este momentul ca toate aceste forţe să se unească pentru a putea să ţină Răul în frâu. Yadiel are partea lui de responsabilitate pentru a-şi aduna semenii, Nuriel ajuta și el, iar greul cade pe Lisa, cea mai puternică vrăjitoare din toate timpurile. Ea trebuie să înveţe să îşi controleze puterile, să comunice cu vrăjitoarele din neam şi mai ales să câştige bătălia finală. Va reuși? Răul va fi ţinut în frâu? Toate acestea le veţi afla doar daca citiţi cartea.
Au fost atât de multe momente frumoase în carte, dar două dintre ele mi-au rămas în cap şi nu vor să mai iasă! Primul moment este când autoarea face o mică paralelă cu focul de la Catedrala Notre Dame, doar că în carte ne lasă cu speranţa că totul o să fie bine, Lisa a fost pe fază şi a făcut exact ce trebuia.
– Arde Notre Dame.
– Ce?!
– A-nceput, Yad. Hai să mergem. 
Într-o clipă, vrăjitoarea și demonul erau la Paris. Cerul era aprins, dar nu de luminile vii ale orașului; flăcări portocaliu-roșiatice lingeau întunericul de deasupra vechii catedrale a cărei turlă se prăbușise deja, ca o sabie coborâtă în semn de capitulare. Într-o tentativă inutilă de a controla vâlvătaia furioasă, pompierii îndreptaseră furtunurile spre ziduri; dar era prea sus, prea mare, prea fierbinte, prea mult.
De deasupra, Lisa vedea că întreg acoperișul catedralei ardea; schelele de pe exteriorul zidurilor nu aveau să facă altceva decât să alimenteze uraganul furios și fierbinte care mistuia totul.
Lângă Notre Dame erau oameni. Nenumărați. Unii dintre ei, stană de piatră, se uitau uluiți la bucata de istorie care murea chiar acolo, sub ochii lor. Alții plângeau. Erau și echipe de filmare. Sirene care urlau. Polițiști care încercau să împingă pe toată lumea mai în spate, departe de pericol.
Din ceruri cădeau scântei.
Nu era vreme. Nu era vreme să încerce să invoce îngerii, sau măcar pe înaintașele ei.
Lisa auzea doar răgetul flăcărilor.
Asta, și un cântec. Oamenii găsiseră o cale de a aduna toată acea energie și de a riposta. Cântau Ave Maria.
„Rugăciunea colectivă este puternică”; știa că citise asta pe undeva. Dar avea să fie îndeajuns de puternică să-i alimenteze propriile forțe?
Al doilea moment este preferatul meu din carte şi, atunci când o să îmi trecă prin cap gânduri nu tocmai pozitive, mă voi gândi la modul în care Laura a prezentat binele şi răul, echilibrul care trebuie să existe pentru ca omenirea să funcţioneze aşa cum trebuie.
“- Nimeni şi nimic nu poate anihila definitiv Răul. Şi nici nu ar trebui să încercăm asta. Binele nu poate exista în absenţa Răului, aşa cum lumina nu poate exista în absenţa întunericului. Avem nevoie unii de alţii. Pentru echilibru. Ceea ce trebuie să facem, însă, este să ne asigurăm că Răul este ţinut in frâu”
La fel ca în primul volum, lângă Lisa şi Yadiel îi găsim pe Jon, bunul ei prieten, pe mătuşa Annie şi alte personaje noi, foarte bine introduse în carte şi care o să fie îndrăgite imediat.
Mi-a plăcut foarte mult că am găsit aceeaşi apropiere între Lisa şi Yadiel, el în continuare o numeşte ‘’micuţo”, iar ea din dragoste îi mai zice “scârbă”.
Autoarea reuşeşte să aducă un strop de lumină în cea mai întunecată negură şi odată cu asta îşi arată bunătatea sufletului. Ne face să fim optimişti, să realizam că sunt lucruri care trebuie să ne fie mai aproape de suflet şi că lucrurile materiale nu sunt aşa de importante.
O carte excelentă pe care atunci când o iei în mână nu o mai poţi lăsa până la sfârşit, iar când se termină îţi pare rău că s-a terminat. Creează dependenţă.
Pot să vă spun că această carte merita un 10+ şi abia aştept o continuare (Va exista un volum 3, nu?). Yadiel a devenit demonul meu preferat. O carte excepțională care împleteşte magia, iubirea, prietenia şi credinţa. Vă invit să citiţi această minunăţie, nu cred că veţi regreta!

Cărțile apărute la Editura Herg Benet pot fi comandate pe hergbenet.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii cărți Laura Nureldin

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

Recenzii și prezentări cărți autori români

16 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *