Departe de Nicole Baart, Editura Rao – recenzie

Departe (Far from Here) 

Nicole Baart

Editura Rao

Traducere: Iordana Ferenț, Ștefan Ferenț

392 pagini

O poveste despre dragoste, speranţă, despre intimitate şi pierderea ei, despre minciuni şi consecinţele lor devastatoare.

Viaţa romanticei  Danica Greene se dă peste cap atunci când soţul ei, Etsell, de profesie pilot, dispare în mod misterios în timpul unui zbor în Alaska. Nu ştie ce să creadă şi nici cum să reacţioneze. A rămas văduvă sau, pur şi simplu, bărbatul pe care îl adoră a părăsit-o? Deşi are fobie de avioane şi zbor, Danica porneşte în căutarea soţului, care se dovedeşte că i-a fost infidel. Odată ajunsă în Alaska, tânăra se vede nevoită să îşi înfrunte temerile şi durerea şi încearcă să îşi dea seama dacă nu cumva îşi pierduse deja bărbatul înainte ca acesta să fi dispărut. 

”Departe a fost ca o călătorie extraordinară care m-a făcut să mă simt tămăduită şi renăscută. Un omagiu adus iubirii în toate formele ei – între un bărbat şi soţia acestuia, între surori, precum şi între mame şi fiice – m-a durut sufletul cât am citit Departe, dar şi mai mult am suferit când am ajuns la ultima pagină şi povestea s-a terminat.” – Nicolle Wallace

Departe este o carte care te răscolește, o poveste de viață frumoasă și complicată, despre iubire și trădare, promisiuni încălcate, iertare și ispășire, tristețe și deznădejde, speranță și vindecare, relații complicate de familie și puterea de a merge mai departe, chiar când totul pare iremediabil pierdut.

Viața liniștită și relativ fericită a lui Danica Greene, o tânără din Blackhawk, Iowa, în vârstă de douăzeci și șapte de ani, este sfărâmată în bucăți când soțul ei, Etsell, de aceeași vârstă cu ea, pilot de meserie, dispare fără urmă după ce decolase într-un zbor misterios în Alaska, unde ceruse să fie detașat pentru trei săptămâni pentru a efectua zboruri pentru turiști, în locul unui coleg ce trebuia să fie alături de soția lui, bolnavă de cancer. Danica, ce avea o adevărată fobie față de ideea de a zbura, fusese incapabilă să-l însoțească în misiune.

Totuși, în momentul în care căutările oficiale iau sfârșit după cinci zile de la dispariție, Danica își învinge teama irațională de zbor și pleacă în Alaska împreună cu Hazel, cea care-i fusese ca o mamă lui Etsell, pentru a organiza o misiune neoficială pentru găsirea soțului ei.

Ajunsă în Alaska, Danica e hipnotizată dar, în același timp, neliniștită de frumusețea sălbatică a peisajelor de acolo, ce par să rezoneze cu starea ei sufletească, aducându-i încă o dată aminte de diferențele dintre ea și Etsell, care fusese entuziasmat la gândul plecării în Alaska, fiindu-i imposibil să-i explice ei de ce dorea să ajungă acolo, întocmai ca și cum  ar fi trebuit să-i explice unui pește cum e să simți pe piele bătaia vântului…

”Indiscutabil, vederea era uimitoare, dar o umplea de neliniște și teamă, sentimente care făceau ca totul să pară cumva sinistru. Era aproape miezul nopții, dar soarele era încă jos, la linia orizontului, colorând cerul în roz și portocaliu și stropind vârfurile munților cu o atingere ruginie care în splendoarea ei părea din altă lume. Danica știa că devenea dramatică și că priveliștea din fața ei era tipul de imagine care inspira pictorii și poeții, profeții și regii. Dar marginea crestată de la orizont îi reaminti lui Dani de un cuțit zimțat.”

Vestea că, în același moment cu soțul ei, mai fusese dată dispărută o femeie, Samantha Linden, cade ca un trăznet asupra lui Danica, făcând-o să-și pună zeci de întrebări despre adevărul relației cu soțul ei.

După două săptămâni de căutări diperate și neobosite efectuate de piloți voluntari, fără succes din păcate, Danica realizează că nu se mai poate agăța la nesfârșit de o speranță firavă și nerealistă și decide să se întoarcă acasă, în Iowa. În seara dinaintea plecării, o surpriză de proporții se produce. Samantha este găsită, murdară și epuizată, pretextând că în tot acel timp cât fusese dispărută dorise să se reculeagă doar departe de toată lumea și că nu are nicio idee de ce sau unde ar fi plecat Etsell în ultimul lui zbor. Deși Danica o crede, nu poate să nu remarce că Samantha își ferea privirea de a ei…

Întoarsă în Blackhawk, Danica își regăsește tot mai greu motivația de a merge mai departe, căzând tot mai mult în depresie, izolându-se de ceilalți. Amintiri din trecut o bântuie, sufocând-o de regrete…

Danica și Etsell se îndrăgostiseră de la prima vedere pe când aveau șaisprezece ani, doi adolescenți însingurați, proveniți din familii disfuncționale.

Etsell rămăsese orfan de mamă, pierită într-un accident de mașină, pe când avea opt ani, iar tatăl lui, incapabil să treacă peste pierderea iubitei lui soții, se refugiase în alcool, neglijându-și complet copilul. Etsell își găsise un rost și o motivație învârtindu-se pe lângă aeroportul local, fiind luat sub aripa protectoare a lui Hazel, o femeie puternică și bărbătoasă, ce-și pierduse la rândul ei soțul, iar copiii ei, mari fiind, plecaseră din localitate. Hazel fusese o adevărată mamă surogat pentru Etsell, educându-l, insuflându-i principii de viață și încurajându-i pasiunea pentru zbor, Etsell luându-și brevetul de pilot la șaptesprezece ani și făcându-și repede o meserie, dând lecții de zbor pentru începători și efectuând zboruri de agrement pentru turiști.

Danica era cea mai mică din cele trei fiice ale lui Char, o fire boemă și nestatornică, ce avea o adevărată pasiune pentru aventurile de o noapte, nici una din fiicele ei neștiind cine îi era tatăl. Surorile cele mari moșteniseră latura complet nepractică a mamei, astfel că Danica fusese, toată adolescența ei, cea care ținea casa în ordine și gătea pentru toate.

De altfel, tocmai iubirea față de mama și surorile ei o ajută pe Danica să iasă din starea de letargie în care intrase și să se forțeze să-și găsească o motivație de a merge mai departe, realizând că suferința ei se transmisese și asupra lor, destabilizându-le viața.

”Adevărul era că Dani nu știa dacă avea să-i mai meargă bine vreodată sau dacă avea să vină o zi în viitorul îndepărtat când va putea să se gândească la viața ei fără niciun regret. Și da, era treaba ei să-și ușureze drumul. Să fiarbă cafeaua și să pregătească ouăle, să pună în ordine în dezordinea pe care o făceau surorile ei și să se asigure că mamei ei nu-i lipsea terapia fizică atunci când tocurile cui pe care le purta îi agravau hernia de disc. Ele aveau nevoie de ea. Ele aveau nevoie de ea să trăiască o viață încântătoare.”

Danica și Etsell se căsătoriseră pe când aveau nouăsprezece ani, îndrăgostiți nebunește unul de celălalt, făcându-și jurăminte de iubire veșnice, prea tineri și prea naivi ca să știe că nimic nu îți oferă o garanție absolută, iar iubirea trebuia păstrată și câștigată în fiecare zi…

Încetul cu încetul, diferențele dintre o fată puternic ancorată în pământ și un băiat ce visa la nori și orizonturi nesfârșite începuseră să sape în relația lor și, fiecare, prin mici minciuni și omisiuni, îl trădase pe celălalt.

Propria vină din trecut o copleșește de Danica, care realizează că, din păcate, nimic nu mai poate fi reparat. Etsell își dorise copii, dar Danica tot amânase momentul, prea nesigură că ei, ambii provenind din familii dezorganizate, ar fi putut deveni buni părinți. Iar când se hotărâse, în sfârșit, să renunțe la anticoncepționale, fusese prea târziu. Firava speranță că un ultim miracol se produsese se risipise ca un fum odată cu testul de sarcină ce-l făcuse, după dispariția lui. Vechile lor certuri îi revin în memorie, momentele în care fiecare dintre ei, preocupat de visurile lui, le trădaseră pe ale celuilalt.

Deschizându-și sufletul în fața lui Natalie, sora ei mai mare, aceasta o liniștește, explicându-i că aceasta este natura umană, să ne dezamăgim unul pe celălalt, să fim puțin egoiști și să ne punem pe primul loc. Și, deși Danica nu o crede în totalitate, vorbele surorii ei reușesc să o aline.

”Natalie avea dreptate. Ne dezamăgim unii pe ceilalți. Dar uneori ne recunoaștem vina unul altuia. Alteori suntem iertători.”

Un sprijin neașteptat îl primește Danica de la vecinul ei Benjamin – un preot cumsecade și binevoitor, care nu vine să-i spună vreo predică sau vorbă de duh, ci își oferă ajutorul la tot felul de lucruri practice – să-i tundă iarba, să-i transplanteze niște răsaduri de flori, să o ajute să pună răsaduri de căpșuni, prezența și conversația lui liniștitoare dându-i o stare reconfortantă lui Danica, care constată suprinsă că îl vede cu alți ochi.

”Dani clipi chinuit de câteva ori încercând să-și desprindă privirea de la uitătura fixă și directă a lui Benjamin. Pentru prima dată, ea observă că ochii lui erau de un verde neobișnuit – culoarea apei de iaz, a pietrelor netede și a rândului de arbori mici care împodobeau munții peste care zburase în Alaska. Era tulburător. Ochii lui erau la fel de frumoși și neobișnuiți pe fața lui ca și brațele-i palide într-un tricou de fotbal ponosit. Nu arăta ca un preot. Pur și simplu, arăta ca un bărbat transpirat.”

Dar echilibrul și liniștea greu dobândite ale lui Danica sunt sfâșiate într-o secundă, când Samantha apare pe neașteptate la ușa ei, spunându-i două cuvinte care au spintecat-o ca un cuțit: ”Sunt însărcinată”. Mai mult, o fire aventurieră și rătăcitoare, Samantha o anunță că nu dorea să-și crească copilul, ci îl va da spre adopție.

Danica este pusă în fața unei grele decizii. Pe de o parte, nu poate concepe gândul că o parte din Etsell va fi crescută de o persoană necunoscută, pe de altă parte surorile ei o avertizează că, crescând copilul lui Etsell, își va reaminti mereu de infidelitatea lui, păstrând în suflet o rană ce nu se va închide niciodată.

Soluția ușoară și lașă era să pretindă că nimic nu s-a întâmplat, iar pentru o clipă, Danica a fost tentată așa să facă, dar imediat a realizat că tocmai atitudinea duplicitară din trecut le cauzase toate problemele, iar ignorând semnalele lucrurile se acutizaseră și exacerbaseră.

”Dar în timp ce ținea strâns telefonul care brusc deveni cumplit de greu, Dani realiză că tocmai prefăcătoria era problema. Era acțiunea de la care începuse totul. De la minciunile mici pe care și le spuseseră unul altuia. De la cele importante pe care și le spuseseră singuri. De la promisiunile pe care nu plănuiseră să le respecte, de la diferențele pe care făceau încercări curajoase să le șteargă, să le înlăture, pe măsură ce ei se schimbaseră și se străduiseră fără încetare. Era prea mult, dar nu suficient.”

Era momentul să înfrunte deschis tot ceea ce se întâmplase și să ia o decizie cu ochii larg deschiși. Iertându-l pe Etsell, Dani s-a iertat și pe ea. Împăcându-se cu trecutul, a putut să privească spre viitor, spre noile perspective ce i se deschideau.

”…Dani reuși să întrezărească răspântiile vieții ei dinainte trasate. Era un viitor care cuprindea foarte multe posibilități și foarte multe șanse de izbăvire încât însăși deplinătatea acestuia era amețitoare. Dani se gândi la prima ei întâlnire cu Ell, la sărutul copilăros în spatele hangarului. La anii următori care îi legaseră strâns, la momentele în care ea crezuse că erau făcuți unul pentru celălalt și la ocaziile când ea abia mai suporta să-l privească de furioasă ce era. Sătulă să mai încerce să îndrepte lucrurile. Dar era splendid, hotărî Dani. Meritase fiecare minut în parte. Totul. Și poate că, doar poate că inegalabilul avea să vină.”

Epilogul, emoționant și înduioșător, m-a lăsat cu o stare de bine și speranță în suflet.

Vă recomand cu căldura cartea, este foarte bine scrisă, se citește foarte ușor și te îndeamnă la propriile reflecții.