Descătușarea de Sylvia Day – un roman Crossfire, Editura Litera – recenzie
Descătuşarea (One with You)
Sylvia Day
Editura Litera
Traducere: Alina Rogojan
509 pagini
Gen: romantic, erotic
Face parte din seria Crossfire:
Atracţia (Bared to You) – prezentare carte aici
Revelaţia (Reflected in You) – prezentare carte aici
Împlinirea (Entwined with You) – prezentare carte aici
Fascinaţia (Captivated by You) – prezentare carte aici
Descătuşarea (One with You)
Sylvia Day este autoarea a peste 20 de bestselleruri internaționale care au urcat pe locul 1 în topul New York Times, distinse cu numeroase premii și vândute în 40 de țări. Cu zeci de milioane de exemplare vândute în întreaga lume, este în topul vânzărilor din 28 de țări.
Descătuşarea a câștigat prestigiosul premiu RT Award în 2016 la categoria Erotica.
Seria Crossfire este în curs de ecranizare la casa de producție Lionsgate.
IUBIRE… LUPTĂ… DESCĂTUȘARE
POVESTEA PASIONALĂ DINTRE GIDEON ȘI EVA ÎȘI GĂSEȘTE ÎMPLINIREA DESĂVÂRȘITĂ…
„Cel de-al cincilea roman Crossfire al Sylviei Day aduce un final plin de satisfacții pentru povestea lui Gideon și a Evei. Narându-și fiecare povestea în capitole alternative, Eva își Gideon își mărturisesc atracția fizică explozivă, prețuirea pentru modul în care se ajută să-și vindece vechile traume emoționale și încrederea reciprocă tot mai profundă. Oameni fermecători, locuri elegante, sex fierbinte și o căsnicie pasională transformă acest roman într-un final de serie mișcător și încântător.” Publishers Weekly
”Relația complicată dintre Gideon și Eva este plină de pasiune, durere, obsesie, dar, cel mai important, de dragoste. Scriitura Sylviei Day este impecabilă și îi poartă pe cititori în călătoria prin care aceste două personaje chinuite se apropie unul de celălalt și printre emoțiile care impregnează fiecare pagină din carte. O poveste minunat scrisă de o excelentă scriitoare!” – RT Book Reviews
Prezentarea cărții de pe coperta a patra:
Gideon Cross. Să mă îndrăgostesc de el a fost cel mai ușor lucru pe care l-am făcut vreodată. S-a întâmplat instantaneu. Complet. Irevocabil.
Să mă căsătoresc cu el a fost un vis devenit realitate. Să rămân căsătorită cu el a fost însă cea mai grea luptă pe care am dus-o vreodată. Iubirea transformă oamenii. A noastră este în același timp un refugiu în fața furtunii și cel mai violent uragan. Două suflete rănite împletite într-un singur spirit.
Ne-am descătușat unul în fața celuilalt cele mai tainice și mai urâte secrete. Gideon este oglinda care îmi reflectă toate defectele… și toată frumusețea pe care nu eram capabilă să o văd. El mi-a oferit totul. Acum trebuie să îi demonstrez că pot fi și eu pentru el o stâncă lângă care să se adăpostească. Împreună, le putem ține piept tuturor celor care fac eforturi atât de feroce să intervină între noi.
Dar poate că cea mai grea bătălie a noastră se află tocmai în jurămintele care ne dau tărie. Să ne dedicăm iubirii a fost doar începutul. Să luptăm pentru ea este ceva ce fie ne va elibera, fie ne va despărți…
Am așteptat cu multă nerăbdare acest volum pentru a afla finalul acestei fascinante serii, care m-a captivat.
În Atracția am făcut cunoștință cu cei doi eroi – Gideon și Eva. În momentul când s-au văzut prima dată, atracția dintre ei a fost instantanee, aerul vibrând de magnetism.
În timp ce mă privea şi el, expresia feţei i s-a schimbat… ca şi cum de pe ochi i s-ar fi ridicat un scut, dând la iveală o forţă arzătoare a voinţei, care m-a făcut să-mi pierd respiraţia. Magnetismul intens pe care îl emana a devenit şi mai puternic, transformându-se într-o putere vibrantă şi plină de hotărâre, aproape tangibilă.
Deși relația lor avansează în ritm accelerat, ajungând în timp record să împărtășească momente pline de pasiune, ambii erau chinuiți de proprii lor demoni interiori. Eva fusese violată în adolescență de Nathan, fratele ei vitreg, rămânând cu grave sechele emoționale și trebuind să urmeze mai multe ședințe de terapie până să își găsească un echilibru. Gideon fusese, la rândul lui, abuzat sexual în copilărie de terapeutul care ar fi trebuit să îl ajute să depășească trauma cauzată de sinuciderea tatălui. Din păcate, fusese trădat și de propria lui mamă, care refuzase să îl creadă, iar noul terapeut angajat să analizeze acuzațiile lui era chiar cumnatul fostului terapeut, care mușamalizase cazul, zicând că toate afirmațiile lui erau invenții. Gideon se răzbunase crunt ulterior. Terapeutul care-l abuzase a ajuns să se sinucidă, iar el a folosit-o sexual pe sora acestuia, soția terapeutului care mușamalizase cazul, părăsind-o apoi fără nici o remușcare și lăsând-o plină de resentimente. Deși, dovedind un geniu financiar, conducea practic un imperiu, coșmarurile îl chinuiau încă noaptea, existând riscul să-i facă rău în somn persoanei iubite.
Iubindu-se enorm, cei doi speră ca în viitor să-și depășească problemele.
El a gemut foarte sexy şi s-a năpustit asupra gâtului meu, cu muşcături şi sărutări care mă gâdilau, alungând strigoii şi umbrele lor dintre noi. Cel puţin pentru un timp.
În Revelația, relația dintre cei doi continuă, umbrită de tot felul de amenințări. Nathan, fratele ei vitreg, continua să o hărțuiască, în ciuda ordinului de restricție. Apare și Brett, solistul unei trupe de succes, un fost iubit al Evei, ce vrea să o recâștige. Gideon are un comportament bizar, transmițându-i semnale contradictorii Evei, care nu mai știe ce să creadă. Motivațiile lui se vor lămuri în final, când vom descoperi că declarația pe care i-o făcuse la un moment dat Evei ascundea înțelesuri foarte profunde, pe care el le-a și pus in practică, eliminând pentru totdeauna amenințarea constituită de Nathan.
Aș ucide pentru tine, aș da tot ce am pentru tine… dar n-o să renunț niciodată la tine.
În Împlinirea, vechi dușmani ai lui Gideon ies din umbră și complotează împotriva lui, iar Brett face presiuni asupra Evei, încercând să o recucerească. Eva află cu multă durere că există o filmare în care ea și Brett făceau dragoste și un ziar amenință să o publice. Gideon este alături de Eva în totalitate, hotărât să mușamalizeze cazul sau să suporte consecințele alături de ea în cazul în care filmarea ar fi fost publicată.
”Nu-mi venea să cred că l-aș fi putut iubi și mai mult decât îl iubeam, dar el îmi tot dovedea contrariul.”
În Fascinația, spre deosebire de primele trei cărți din serie care au fost povestite la persoana întâi de Eva, aflăm și gândurile lui Gideon, alternând capitolele povestite din perspectiva ambelor personaje.
Căsătoria făcută în secret de ochii celorlalți, în loc să-i apropie, a scos la iveală noi incertitudini. Gideon refuză să-și înfrunte proprii lui demoni, apărând tensiuni în relația lui cu Eva când aceasta încearcă să îl forțeze să se deschidă față de ceilalți. În același timp, obsesia lui față de ea și teama să nu o piardă îl fac pe Gideon să facă greșeli, sufocând-o pe Eva cu nevoia lui de control obsesiv și rănind-o când aceasta și-a dat seama că el a manipulat lucrurile pentru a o determina să vină să lucreze pentru el. Eva, speriată că el nu se va schimba niciodată, îl părăsește o săptămână, în care refuză să comunice cu el, timp în care Gideon este aruncat în cea mai cruntă disperare. Eva își dă seama că nu poate să trăiască fără el și este gata să-l accepte oricum înapoi, dar Gideon o surprinde încă o dată, dovedindu-i că de dragul ei este dispus să se schimbe, mergând, așa cum sugerase ea, la terapeutul lor de cuplu și destăinuindu-i abuzurile la care a fost supus în copilărie.
”Pe de altă parte, nu-mi puteam închipui cum aș fi putut trăi fără el, și gata. Mă simțeam moartă pe dinăuntru. Singurul gând care mă ajuta să merg mai departe era credința că o să găsim până la urmă o cale să rezolvăm problemele și să fim împreună.”
”Am rămas așa la masă, împreună, privind cum se trezește orașul din somn. Cerul se lumina. Iar ritmul vieții devenea mai rapid. Era o nouă zi, care ne aducea șansa unei noi încercări.”
În Descătușarea îi regăsim pe cei doi eroi mai îndrăgostiți ca niciodată și hotărâți să facă absolut totul ca relația lor să meargă.
Dacă pentru Eva vindecarea începuse chiar din momentul în care îl cunoscuse pe Gideon, pentru acesta punctul de cotitură l-a reprezentat hotărârea ei de a-l părăsi, chiar pentru o scurtă perioadă. Spaima de a o pierde l-a determinat pe Gideon să se schimbe de dragul ei, realizând că felul lui de a fi îi îngrădea libertatea ei. În timp ce el ar fi fost fericit dacă ar fi trăit doar el cu ea, izolați de ceilalți, pentru Eva nevoia de conexiune cu ceilalți era vitală, avea nevoie să mențină legătura cu familia și prietenii ei, iar pentru aceasta Gideon era dispus să-și lărgească propriul lui cerc interior și să accepte și el persoanele importante pentru ea.
Și pentru Eva scurta perioadă în care au fost despărțiți a ajutat-o să-și limpezească gândurile. Și-a dat seama că nu ar putea renunța niciodată la Gideon, întrucât acesta reprezenta punctul central al lumii ei, un punct central al lumii.
”Nu avea să fie niciodată un simplu bărbat. Era ferocitate ascunsă în teaca eleganței, perfecțiune străbătută de vinișoare de defecte. Era punctul central al lumii mele, un punct central al lumii.”
În același timp, conștientă de concesiile pe care el le-a făcut de dragul ei, este hotărâtă să devină mai puternică, mai deșteaptă, pentru ca și el să simtă că se poate baza pe ea, nu numai ea să se sprijine în permanență pe el.
”Trebuia să fiu mai puternică. Mai deșteaptă. Mai înspăimântătoare. Aveam dușmani, iar Gideon se ocupa de ei de unul singur. Era în firea lui să fie protector: era una din trăsăturile lui pe care le admiram profund. Dar trebuia să încep să le arăt oamenilor că eram o adversară la fel de formidabilă ca și soțul meu. Mai important, trebuia să îi demonstrez acest lucru lui Gideon.”
Mai mult, își dă seama că încăpățânarea ei de a fi independentă față de el și refuzul de a lucra pentru el i-au forțat lui Gideon limitele, adâncindu-l în nesiguranță și făcându-l să întreprindă niște acțiuni pripite. Își dă demisia de la job, realizând că, oricum, prin căsătoria cu el, lucrurile nu ar mai fi putut rămâne la fel.
”Însă aspectul pe care nu îl luasem în considerare era că, refuzând cu încăpățânare să accept că planul se schimbase odată ce ne căsătorisem, îl trăgeam pe el spre nivelul meu.”
Odată ce a avut acea revelație, i-a transmis simbolic mesajul ei lui Gideon prin două duzini de trandafiri albi într-o vază de cristal roșu aprins și textul: ”Ești miraculos, domnule Cross. Te prețuiesc și te iubesc atât de mult. Doamna Cross.”
”Alb pentru puritate. Pentru prietenie. Pentru dragoste eternă. Era în același timp drapelul predării. Intrasem în luptă forțând o separare între mine și Gideon și, în final, o câștigasem. Dar nu voiam să duc un război împotriva soțului meu.”
Te înduioșează ușurarea lui Gideon în momentul în care își dă seama că nu a pierdut-o pe Eva. Dragostea lui față de ea este totală, este dependent de ea, ar face totul să o facă fericită, inclusiv a se schimba complet de dragul ei.
”Îmi arătase toată ziua că era pregătită să meargă mai departe, că procedasem corect luând decizia de a discuta cu doctorul Peterson. De a discuta cu ea.
Nu doar că nu mă respinsese, ci mă voia cu atât mai mult. Și spunea că eu sunt miraculos?”
Mai mult, deși era o ființă cu un apetit sexual ieșit din comun, acceptă sugestia ei de a rămâne abstinenți până la petrecerea de nuntă, când urmau să-și reînnoiască jurămintele. I se pare foarte lungă perioada de abstinență de trei săptămâni până atunci, dar acceptă de dragul ei, înțelegând cât de importantă era pentru ea o perioadă în care să se simtă doar curtată, întrucât nu avusese acest lucru niciodată, din motivele cunoscute.
”Fetele își petrec toată noaptea discutând cu iubiții lor despre… orice. Eu nu am avut niciodată… Mi-am înăbușit stânjeneala. Nu am avut niciodată un astfel de prieten.”
”- În fine, am încheiat eu cu vocea răgușită. Îmi trecuse prin minte că am putea să ne bucurăm de asta deocamdată… cât așteptăm. Telefoane până târziu în noapte, discuții purtate doar de dragul de a ne auzi unul altuia vocea.”
”- Eu sunt acel tip pentru tine, Eva.
Mi s-a pus un nod în gât.
– Fiecare punct de cotitură. Fiecare rit de trecere… Totul. Mi-a șters lacrima care mi se scurgea din colțul ochiului. Și tu ești fata aceea pentru mine.”
Eforturile lui nu rămân fără rezultat, Eva arătându-și fericirea și entuziasmul cu o încântare copilărească, aducându-i lui Gideon o satisfacție sufletească deosebită și stabilizându-i emoțiile.
”Vibra de emoție și de încântare copilărească. I-am studiat reacția, încercând să o înțeleg și ce anume o provocase. Fericirea ei era vitală pentru mine. Era izvorul propriei mele satisfacții, greutatea care mă ținea în echilibru și nu mă lăsa să mă destabilizez.”
Frământările ei pentru organizarea impecabilă a nunții îl înduioșează pe Gideon, care încearcă să o liniștească, spunându-i că lucrul cel mai important era ca ea să se simtă bine.
”- Eva. Am așteptat până s-a uitat la mine. E ziua ta. Nu te simți obligată să faci nimic altceva în afară de a te simți bine. Și de a face sex cu mine, ceea ce ar trebui să intre la categoria simțitului bine.”
În cele din urmă, cea care va pune capăt perioadei de abstinență va fi Eva, care realizează că și-au dovedit suficient dragostea unul față de celălalt, iar a se chinui unul pe altul ținându-se la distanță nu avea practic nici o relevanță.
”- Mor încet, Gideon, șopti ea, cu buzele și obrajii colorându-se în trandafiriu. Voiam să aștept, dar nu pot. Am nevoie de tine. Și e aniversarea noastră. Dacă nu putem face dragoste atunci și să fim doar tu și cu mine și ceea ce există între noi – fără rahaturi -, atunci nu putem face dragoste niciodată, iar eu nu cred că asta e adevărat.”
Din păcate, noi intrigi tind să le amenințe relația. Două femei din trecutul lui Gideon își unesc forțele pentru a se răzbuna, vechii adversari ies și ei la atac, iar când Eva și Gideon se aflau fiecare în colțuri opuse ale lumii pentru a sărbători petrecerea burlacilor și a burlăcițelor, apare o poză compromițătoare în care apărea Gideon cu două femei, sugerându-se că era făcută în acel moment, când, de fapt, ea fusese realizată cu mult timp înainte ca cei doi să se cunoască. Încă o dată, cei doi dovedesc că au o relație indestructibilă, Eva crezându-l imediat ce vorbește cu el la telefon și zburând pentru a fi alături de el și a-și arăta susținerea necondiționată.
”Sau poate că pur și simplu nu aveam nevoie să ne spunem nimic. Lumea n-avea decât să vorbească și să răspândească minciuni. Noi știam ce era între noi. Nu trebuia explicat, justificat sau exprimat.”
Pentru Gideon, încrederea necondiționată a Evei în el îl copleșește, îl vindecă și îl face să-și dorească să aibă o garanție că ea va fi mereu alături de el, întrucât el nu poate să-și imagineze să trăiască măcar o clipă fără ea.
”Brusc, căsătoria nu mi se părea o garanție suficientă pentru ceea ce însemna Eva pentru mine. De ce nu exista ceva cu o forță mai mare decât o simplă bucată de hârtie care îmi dădea dreptul de a o numi soția mea? Jurămintele erau o promisiune, dar ceea ce îmi trebuia mie era o garanție că în fiecare zi din viața mea avea să existe și Eva. Voiam ca inima mea să bată în același timp cu a ei și să se oprească deodată cu a ei. Să fie împletite inextricabil, pentru a nu ajunge să trăiesc măcar o clipă fără ea.”
Noi secrete din trecutul mamei Evei ies la iveală, iar un eveniment tragic le zdruncină din nou mult încercata lor relație, dar ei dovedesc că au căpătat multă încredere unul în celălalt și stabilitate, sprijinindu-se unul pe celălalt și reușind să depășească momentul.
Descătușarea este o carte deosebit de intensă emoțional, scrisă cu mult talent, finalul unei serii fascinante, care te convinge că doi oameni mult încercați sufletește își pot găsi echilibrul prin puterea dragostei, acceptându-se reciproc, schimbându-se unul de dragul celuilalt, făcând concesii astfel ca în final să ajungă ca o singură ființă, cu ambele inimi bătând la unison, fiecare devenind mai puternic și mai echilibrat datorită influenței celuilalt.
”Eram uluită să îl văd atât de fericit și în largul lui. Dintotdeauna Gideon Cross fusese ca o furtună în mintea mea. Tunete și fulgere, forță de o frumusețe sălbatică, pericol și fascinație în același timp. Cu greu stăpânită, precum ochiul unei tornade.
Acum l-aș fi descris drept calmul de după furtună, ceea ce făcea din el o forță și mai impresionantă a naturii. Eram amândoi… stabilizați. Ne simțeam siguri pe noi și dedicați unul celuilalt. Faptul că ne aveam unul pe altul făcea ca totul să fie mai ușor de realizat.”
Declarațiile din final sunt deosebit de romantice și emoționante.
Gideon:
”- Sunt atât de mândru să fiu soțul tău, rosti el solemn. E cea mai mare realizare a mea faptul că m-ai găsit demn de această onoare în ochii tăi. ”
”- Mi-ai tranformat viața, Eva. Și ai reușit imposibilul: m-ai transformat pe mine. Îmi place cum sunt acum. Nu am crezut vreodată că se va întâmpla așa ceva.”
Eva:
”- Ai fost întotdeauna minunat, i-am spus eu cu fervoare. Te-am iubit din prima clipă în care te-am văzut. Și te iubesc mai mult acum.”
”- Ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată.”
Am inclus cartea în Top 10 cărți romantic-erotice contemporane
Cărțile autoarei Sylvia Day pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, litera.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librex.ro, librarie.net, emag.ro, dol.ro, librariadelfin.ro
93 Comments
Barbalata Mirela
Am citit primele 3 volume si mi-au placut. Am sa le iau pe ultimele 2 pentru ca ar fi pacat sa nu stiu cum se termina
Geo
De aceea vreau si eu vol 5!
Mirela Nenciu
Mi-a placut mult aceasta serie si de foarte mult timp astept si volumul 5.Abia astept sa o citesc.
Daniela Cusa
Am cam ramas in urma. Nu am citit decat primele doua volume si foarte putin din al treilea. Parca nu ma mai atragea asa de mult povestea la un moment dat.
Geo
Mi s-a parut o serie mai slaba decat 50 shades…
Daniela Cusa
Geo, si mie mi s-a parut la fel. Nu se compara cu domnul Grey. :))
Barbalata Mirela
Si eu cred la fel Geo . 50 de umbre rste super. Dar si seria aceasta imi place foarte mult.
Maria Magdalena Cluci
Volumul 4 e foarte slab….
Clipa Narcisa Elena
Am citit primele 4 volume. Am invatat ceva din ele? Nu. O sa iau si volumul 5? Da. De ce? Nu stiu, cartile astea parca au superglue pe coperta. Nu ma bagati in seama. :))
Barbalata Mirela
Ce nostima esti Narcisa
Clipa Narcisa Elena
Uneori mi se intampla sa scriu cam tot ce imi vine in minte pe moment. :))
Daniela Cusa
Hahah, ce comentariu cute! :))
Balan Daniela
mult prea erotica pentru gustul meu dar sigur voi completa seria ! multumesc pentru prezentare
Tyna
Cu placere!
Geo
Este pe lista si abia astept sa o citesc!
Oli
O iau sigur! Nu rezist acestei povesti intense si pasionale…
Dana Petraru
Chiar azi rasfoiam aceste carti si ma intrebam cand apare ultimul….abia astept sa apara ca sa mi-o cumpar……
Anca Adriana Barbu
Nu am citit niciuna.. Am doar primele 3 cărți în biblioteca
Dana Petraru
Merita citite….imbogatesc cultura generala…☺☺☺☺☺
Tyna
Da, Dana, exact la asta mă gândeam și eu
Geo
Chiar ca a zis-o bine Dana!
Oli
Daaaa, sunt din bibliografia obligatorie…
Daniela Cusa
Haha, poate cultura sexuala. :)))))
Dana Petraru
Mintile luminate gandesc la fel…..
Tyna
Așa e… Cu modestie recunoaștem…
Geo
Modestia fiind figura de stil…
Luiza
Inca nu am citit vol 4,dar normal ca vreau si urmatorul hmmm,oare ce mai aflam?
Tyna
Asta-i intrebarea!
Luiza
ar trebui sa devina lectura obloligatorie
Tyna
De acord cu propunerea!
Mirela Nenciu
Volumul 4 l-am citit pe Scribd dar cu siguranta o sa-l si cumpar imediat ce apare si volumul 5.Ar fi pacat sa nu am toata seria
Oli
Nici eu nu am citit inca volumul 4, asa ca le voi citi impreuna cu aceasta ocazie
Denisa Alina
Abia astept sa-l citesc.. Am citit cele 4 volume si ma fascinat seria.. Din toate cele 5 volume imi place cel mai mult numele ultimul volum” Descatusate”
Geo
M-as bucura sa o gasesc prin anticariat cat sunt la București…
Anca Adriana Barbu
Am doar primele 3 volume, necitite încă. Poate pe parcurs sa iau și celelalte doua, dar nu cred
Oana Cindea
Mda… 50 umbre a lui Grey e cartea mea preferata…asa ca am căutat carti asemănătoare si am dat de GROSSFIRE ,aștept cu nerăbdare sa citesc si ultimul volum…daca mai stie cineva ceva asemanator (tradus in romană) va rog sa îmi scrieți…
Tyna
Pe strada Dublin, Pe strada Londra, Pe strada Jamaica de Samantha Young – mie mi-au placut foarte mult.
Tudusciuc Cornelia Elena
Si mie mi-au placut acestea, mai mult decat această serie a Sylviei Day
Oana Cindea
Mulțumesc frumos…
Tyna
Cu placere! Iti astept parerea dupa ce le citesti. Ar mai fi si trilogia Infernul lui Gabriel, Extazul lui Gabriel si Izbavirea lui Gabriel de Sylvain Reynard.
Oana Cindea
Ești o drăguța Tyna…mersi mult…de-abia aștept sa ajung in tara sa mi le cumpar…
Dana Petraru
Descatusarea trebuie sa mi-o iau….oare continuarea la strazi cand apare??????
Tyna
Si eu imi doresc mult sa apara! Mai sunt multe in serie ce se anunta la fel de frumoase.
Geo
Cine stie? Ca asa rar traduc cate una….
Tudusciuc Cornelia Elena
Am citit doar primele trei volume, acum ceva timp.. un si ceva si mi-a scazut interesul. Cred ca daca erau disponibile atunci cu siguranță le citeam, acum ma m-ai gândesc.
Geo
Eu astept o reducere si o cumpar!
Dana Petraru
Si eu astept o reducere sa o iau…..
Tyna
Azi e cu reducere 25% pe elefant si transport gratis. Am completat postarea cu recenzia si am pus link la sfarsitul recenziei de unde se poate comanda.
Oli
Tyna, ai facut o prezentare extraordinara intregii serii Crossfire! Primele trei volume le-am citit si mi-au placut, iar dupa recenzia ta nu mai am rabdare, abia astept sa le citesc si pe Fascinatia si Descatusarea! Imi place povestea de iubire dintre Gideon si Eva, si imi place ca, in ciuda tuturor problemelor dintre ei, au incredere unul in celalalt si nu sovaiesc in dragostea lor!
Tyna
Multumesc! Abia astept sa le citesti si tu sa-ti aflu parerea.
Tudusciuc Cornelia Elena
O recenzie frumoasă. Felicitări! Eu ma gândeam sa nu le mai citesc pe ultimele două, acum na gândesc totusi sa le acord o sansă după recenzia ta.
Tyna
Sunt curioasa sa aflu si impresiile tale dupa ce le citesti.
sacadat2016
2113 vizualizari si nu ai facut cinste inca?
Tyna
Dana Petraru
Bineinteles ca am luat-o si eu…nu am rezistat…pot spune ca mi-a placut cel mai mult din serie……
Dana Petraru
Si sunt bucuroasa ca a aparut si continuarea Strazilor….viata e frumoasa…☺☺☺☺☺☺
Geo
Aseara am reusit si eu sa imi cumpar cartea. Chiar sunt curioasa in privinta ei.
Tyna
Iti astept impresiile dupa ce o citesti!
Geo
Vor veni cat de curand!
Mirela Nenciu
La mine e programata pt luna viitoare.
Tyna
Lectura placuta!
Mirela Nenciu
Multumesc mult!
Geo
Sa te bucuri de lectura!
Mirela Nenciu
Multumesc GEO!Urmeaza o perioada mai aglomerata pt mine si trebuie sa mai astept putin cu toate ca nu mai am rabdare.
Geo
Lasa ca trece si perioada asta si te relaxezi cu o carte!
Mirela Nenciu
Abia astept!Cred ca pana in primavara anului viitor am sa o tin tot intr-o relaxare,la cate carti mi-am propus sa cumpar.
Dana Petraru
Ce bine ar fi sa stam si sa citim,atat……
Geo
Azi am inceput sa citesc aceasta carte si nu pot spune decat ca inceputul este promitator!
Tyna
Lectură plăcută! Îți aștept impresiile la final.
Geo
Mersi. Este surprinzătoare pana acum. Parca vad un alt Gideon !
Dana Petraru
Este romanul care care mi-a placut cel mai mult din serie…..
Geo
Adevarat Dana! O carte super! Un final de serie asa cum imi doream dar la care nu mai speram! Ma bucur ca au ajuns atat de deschisi unul cu celalalt!
Tyna
Ma bucur ca ai avut aceeasi perceptie ca si mine asupra romanului!
Geo
Pentru cei ce nu au citit seria, am un sfat: cititi toata seria odată!
Oli
Superb final de serie!
Tyna
Asa e!
Mela Ruja Diaconu
Eu am doar primul volum din serie, cumparat sub impulsul momentului. Stiind că apartine genului romantic, l-am pus în sectiunea respectivă de unde nu citesc mai nimc. Recenzia m-a convins că aceasta serie este mai mult decat una romantica, siropoasa. Multumesc!
Tyna
Cu placere!
Geo
Sunt tare curioasa Mela cum ti se pare.
Dana Petraru
Asteptam impresiile tale…..
Barbalata Mirela
Fetelor, am luat-o razna. Am gasit cartea pe elefant.ro la reducere si am dat comanda. Off, portofelul meu e varza. Numai voi sunteti de vina
Tyna
Imi fac mea culpa
Barbalata Mirela
Esti sincera Tyna . Apreciez
Oli
Bine ai facut! Sa o savurezi cu placere si sa revii cu impresii!
Barbalata Mirela
Normal. De abia astept sa o citesc
Barbalata Mirela
Am terminat cartea ! . Doamne, chiar ca a fost „cireasa de pe tort”. Pur si simplu nu am putut sa o las din mana. Gideon a evoluat senzational, ca si personaj. Starile lui, emotiile, toate te lasa fara suflare. Iar Eva m-a uimit. A dat dovada de maturitate pe tot parcursul cartii. O sa imi fie dor de ei.
M-a intristat moartea mamei Evei si motivul pentru care Christopher il ura pe Gideon. Iar pe mama lui Gideon am urat-o la maxim mai ales ca si in realitate sunt astfel de mame . .
O serie minunata pe care, cu siguranta, o voi reciti in viitor
Tyna
Așa am perceput-o si eu… Mă bucur că ai revenit cu impresiile tale!
Oli
Exact! Ai exprimat foarte bine starea si senzatia pe care ti-o lasa lectura acestui volum. Pur si simplu creste nota intregii serii, atat e de frumos! Si eu o voi reciti, in mod sigur!
Mirela Barbalata
Eu ma bucur ca mi-am ascultat instinctul si am luat-o cat mai repede mai ales ca era si la oferta
Geo
Da, nu mă așteptăm sa fie atât de buna! Sincer, acum, chiar a avut un final fantastic!
Cosmina Cristea
Am terminat toata aceasta serie. Le am pe toate si cand ma uit la ele ,sunt mandra de mine ca le-am luat. Au fost scumpe dar am primit si multe vouchere pe elefant si a fost ok pretul . Pe primele 4 am am dat vreo 90 si ceva de lei toate. Primele 3 volume am dat 70 de lei parca si a 4a parca a fost vreo 23 de lei parca nu mai tin minte dar nu am platit mult.Si ultima am dat 40 de lei …oricum nu mi-a pasat ca a meritat . Sunt super incantata ca le-am citit
Tyna
Cu siguranta le vei mai reciti! Si mie imi place sa recitesc cartile care mi-au placut mult.
mariaancuta18
o serie superba, pe care cei care au adorat seria 50 shades ar trebui sa o citeasca neaparat