Destine programatice de Claudiu Spasici, Editura Smart Publishing – recenzie

18

Destine programatice 

Claudiu Spasici

Editura Smart Publishing

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 354

În cartea sa, „Destine programatice“, Claudiu Spasici caută cu înfrigurare prin cotloanele labirintului său literar forma de autoritate tutelară a eului (sinele, alter ego, super ego – nu putea lipsi nici Freud dintr-o călătorie de asemenea fason) său predispus dedublării superioare, răvășind totul, oprindu-se când asupra destinului, când asupra hazardului, când asupra rațiunii, privită ca element epistemologic, de factură kantiană.
“… nu erau explicații sau justificări, ci doar o interpretare, un fel de repetiție în vederea reprezentației care avea să se dea – pe principiul retrocauzalității – în cealaltă dimensiune a conștiinței, unde rolurile sunt revizuite, replicile reluate, recompuse astfel încât să corespundă criteriilor subiective de evaluare ale… cui? Ego, supra-eu, Daimon… Habar n-avea…
Poate instanței narative?
De ce nu?
Cum ar fi să istorisești o poveste pornind de la aceste considerente, ignorând total funcțiile obligatorii ale procesului narativ ( introducerea, realizarea și concluzia, cu obișnuitele lor convenții și servituți stilistice). Să n-ai drept unic scop decât povestirea în formă revizuită — o carte care să fie în același timp propriul ei comentariu literar — în care granițele dintre planurile temporale să se întrepătrundă, să interfereze în prezent prin intermediul imperfectului, așa cum se pierd contururile într-o acuarelă ( timpul gramatical devenind interpretarea timpului ontologic — portativul, ca să spunem așa).”
O copertă atractivă și fantezistă care mi-a atras atenția în primă fază. Descrierea cărții mi s-a părut prea prețioasă, pompoasă, mult prea elaborată și, cu siguranță, nu prea atractivă majorității cititorilor. Mai ales după o zi de muncă obositoare.
Viața nu este ce ai trăit, ci ce îți amintești că ai trăit și cum ți-o amintești pentru a o povesti.” — Gabriel Garcia Marquez
Un citat superb din Garcia Marquez este cel care ne introduce — motto-ul cărții— în romanul “Destine programatice”.
Romanul este împărțit în nouă capitole, fiecare fiind împărțit în aproximativ trei părți distincte: Regăsirea, Pierderea și Căutarea. Toate acestea creează cititorului o stare de confuzie, acțiunea nedecurgând foarte lin.
Un grup de prieteni, mai mult colegi care lucrează la aceeași tipografie; Toma, Răzvan și Irina sunt complet diferiți unul de celălalt. Fiecare vede viața într-un mod diferit, prin prisma meseriei și a viziunilor sale.
Destine programatice” m-a dus cu gândul la ciclicitatea vieții, la faptul că omul nu este capabil să-și depășească condiția, că nu reușește să iasă din tiparul prestabilit de societatea în care trăiește. Cel puțin asta mi-a sugerat titlul.
“— N-am prea înțeles, răspunse Irina. Ne-a îndrugat o teorie despre nu știu ce introiecție din care se fructifică operele marilor maeștrii. O aiureală care nu-i justifică decât propria-i fugă de adevăr…
Toma sări în picioare, contrariat:
— Desfid pe oricare dintre voi să răspundă cinstit la această întrebare! spusese asta fixând-o cu privirea. Începe tu, că tot te-ai erijat în procuror.”
Cei trei, împreună cu prietenul Irinei și cu partenera lui Răzvan, îmi par mici filozofi, văzând și percepând viața prin intermediul teoriilor filozofice lansate de marii gânditori.
Un stil de scriere captivant și ușor plictisitor în același timp, datorită lipsei de acțiune. Povestea curge lent, iar lipsa unui impuls care să scoată cititorul din starea de plictiseală cauzată de carte, își spune cuvântul.
Limbajul pompos al autorului, mult prea elevat și bombastic, nu face nici un bine cărții. Este adormitor ca să mă exprim frumos. Am avut mari așteptări de la carte, din păcate, au rămas neîndeplinite.
“Destine programatice” nu se adresează omului obișnuit. Se adresează cititorilor pasionați de filozofie, de teoriile lui Heidegger sau a altora asemeni lui, atâta timp cât sunt conștienți că este vorba despre beletristică și nu o carte de specialitate.
“— Ce înțelegi tu prin ideal? Și de ce crezi că se prostituează dacă îți urmezi vocația?
(………)
— Eu … începu el ezitant, nu sunt capabil să surprind decât frânturi din ceea ce reprezintă un ideal — umbra lui în conștiință — și asta poate tocmai din pricina limbajului. Deși îi simt semnificația ca pe o forță motrice a propriilor mele năzuințe, de îndată ce încerc s-o torn în cuvinte, în matrițe noționale nu obțin decât formule, stereotipii banale și ușor de asamblat. Iar, dacă ne mulțumim doar cu funcționalitatea logică, curând ajungem să ne convingem că e mai sigur să pedalăm, decât să levităm.”
Am impresia că această carte ar fi fost mult mai ușor de citit dacă ar fi fost împărțită doar în trei părți: regăsirea, pierderea și căutarea, fără a le împraștia și în capitole. Așa, acest du-te -vino constant între cele trei părți ale capitolului obosește și dăunează poveștii în sine.
Regăsirea se desfășoară la sfârșitul lui aprilie 2005, pierderea este situată temporar în aprilie 1993 pe data de 23, iar căutarea în aprilie 1990.
“În viața fiecăruia dintre noi există un punct de demarcație, o bornă care-l separă pe “înainte” de “după”. La unii, e armata, la alții, facultatea, un copil, un divorț etc. În cazul lui Toma fusese o poveste de dragoste.”
Toma este personajul principal al cărții, un tip introvertit și gânditor, tăcut, care nu vorbește decât atunci când are cu adevărat ceva de spus.
“Fu singura dată când i s-a îngăduit unei fete să-l vadă plângând. Nu ca s-o înduplece, știa că e inutil, își plângea pur și simplu deznădejdea, neputința de a schimba voia sorții.”
Astfel se încheie o poveste de dragoste destrămată de soartă. Povestea lui Toma.
“— Ce am învățat — resurecția filologiei clasice, a idealurilor umaniste, evoluția tehnicilor artistice și a …
— Prostii! o întrerupse Liviu și fata rămase cu gura întredeschisă, spre amuzamentul celorlalți, care se bucurau să constate că premianta clasei dăduse chix.”
Cei trei tineri, Răzvan, Irina și Toma, reprezintă trei destine programate de soartă să se întâlnească, să-și influențeze reciproc modul de a gândi și viziunea asupra lumii înconjurătoare.
Pierderea, pot spune că am perceput-o ca fiind pierderea inocenței, a încrederii și a inspirației. Nu o pierdere strictă pentru cei trei, cât o pierdere pentru toți tinerii din ziua de azi.
Căutarea cred că o cunoaștem cu toții. Fiecare dintre noi suntem porniți în căutarea a ceva care să ne umple sufletul, să ne împlinească, să ne ofere un statut aparte.
Dacă cei trei tineri au regăsit ceea ce au căutat de-a lungul timpului, înseamnă că pierderea a fost recuperată.
“Dar, așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, convingerile cărora le-am acordat spațiu și efort imaginativ, precumpănesc asupra lucrurilor cu adevărat necesare, așa că, după o scurtă revizuire a ținutei, porni la drum.”
Drum bun!

Mulțumim Editurii Smart Publishing pentru cartea Destine programatice de Claudiu Spasici oferită pentru recenzie

Cărțile apărute la Editura Smart Publishing pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net

Recenzii Editura Smart Publishing

About Author

18 comentarii

  1. O recenzie sincera, bine punctata si argumentata! O coperta intr-adevar deosebita si un subiect interesant, desi e evident ca nu e o carte la care sa te relaxezi citind-o…

  2. Fratiloiu Dorina Petronela on

    O recenzie deosebita, felicitari Geo! Asa imi pot da seama daca e pe gustul meu sau nu! Asa ca spun pas la aceasta carte!

Spune-ți părerea!