Destinul unui anonim de Mihai (Balint) Papp și Maria Metco, Editura Eikon – recenzie

Destinul unui anonim

Mihai (Balint) Papp, Maria Metco

Editura Eikon

Nr. de pagini: 228

An apariție: 2019

Destinul unui anonim. Un roman bazat pe fapte reale

”Mihai (Balint) Papp, a cărui poveste de viață este cuprinsă în această carte, trăiește actualmente în orașul Sfântu Gheorghe din județul Covasna, împreună cu soția lui Simona. Până să-mi dea manuscrisul inițial (memoriile sale), aveam în casă doar unul dintre tablourile pictate de el, dăruit atunci când am plecat din România și un album cu cele mai reprezentative lucrări de artă plastică, ambele menite să-mi amintească de prietenia dintre noi. Citindu-i povestea, am fost cutremurata să aflu care este universul interior din care artistul își trage seva. Niciodată n-aș fi bănuit ce se ascunde în spatele acestui om vesel, întotdeauna zâmbitor și pus pe soții. Așa după cum, din exact același motiv, nu i-aș fi ghicit niciodată vârsta. Mihai – cum mi-a dat voie să-i spun – împlinește cât de curând 80 de ani. Așa rezultă din acte, însă, citind cartea, veți află că are niște luni de viață în plus. Ca noi toți de altfel. Dar cel mai important, aflându-i povestea veți descoperi anii care trebuie scăzuți la numărătoare. Ani pe care destinul i-a confiscat fără drept de apel. Mulți, puțini, veți aprecia singuri. Abia atunci veți fi capabili să-i stabiliți vârstă reală. Știu acum, că nu întâmplător am fost cândva vecină cu acești oameni minunați. Așa cum nici prietenia noastră nu a fost întâmplătoare. Această carte trebuia să-și găsească, într-un fel sau altul, drumul spre cititori. Sunt fericită și onorată că soarta m-a ales să îmbrac aceste relatări într-un veșmânt literar.” – Maria Metco

Secolul trecut pare, în multe privințe, desprins din povești de groază, cu episoade ale istoriei care nu-și pot găsi niciun fel de justificare logică. Ne întrebăm cum de s-a putut așa ceva, ca milioane de oameni să fie angrenați în nebunia unor indivizi, cu toate acestea premisele pentru un atare comportament nu sunt spulberate nici azi. Somnul rațiunii naște monștri, se zice, iar în secolul XX rațiunea a trecut prin multe perioade grele.

Recunosc că evit de obicei romanele având ca temă nazismul și comunismul. Cele câteva pe care le-am citit, precum și documentarele văzute, mărturiile, mă umplu de un sentiment de furie greu de stăpânit. Cu toate acestea, unul dintre filmele mele preferate este” La vita  è bella”, al lui Roberto Benigni. Un sentiment asemănător celui stârnit de faimoasa peliculă am încercat citind acest roman, „Destinul unui anonim”, construit pe fapte reale, anume pe însemnările lui Mihai Papp și șlefuit alături de experiența și talentul Mariei Metco. Rămas orfan de mamă, Mihaly Balint a fost pasat de la o familie la alta, de la tatăl adoptiv la cel natural, trecut și prin orfelinat, aflat mereu în pericol, aproape de moarte chiar. Lipsit de orice urmă de afecțiune familială, cele câteva frânturi pe care le primește, amintirea unei familii din Ungaria la care a fost într-o vacanță sau mângâierea profesorului de literatură, rămân în mintea tânărului ca niște faruri în beznă. În rest, cei din jur par deciși să îi arate numai fața întunecată a lunii, jumătatea goală a paharului, să semene neîncredere în acest suflet pur și greu încercat. Mihaly primește lecții aspre de mic, învață că aparențele înșală și oamenii joacă nenumărate roluri. Cinstea rămâne deci arma tânărului, care refuză să se lase mânjit de ipocrizia celor din jur. Firea lui directă, dintr-o bucată îl aduce uneori în situații dificile.

Am suferit alături de copilul, apoi adolescentul Mihaly. Cei care ar fi trebuit să îi fie sprijin l-au dezamăgit iar și iar. La vârsta de 18 ani, primește cea mai grea lovitură: este arestat de Securitate, alături de mulți alții, pentru un motiv care ar părea hilar, dacă nu ar fi de plâns – o singură participare la o întrunire a unei grupări de tineri care se opuneau comuniștilor. Încă de atunci, Mihaly cel călit de viață a înțeles că doar frumosul idealism de care erau animați acei tineri nu putea să dea roadele dorite, motiv pentru care acea prezență a fost și ultima. A fost însă de ajuns să i se însceneze un proces, lui și altora, și să fie condamnat la 15 ani de detenție. Ceea ce urmează este greu de descris în cuvinte seci, pentru că orice cuvinte aș folosi pălesc pe lângă ceea ce au scris în această carte cei doi autori, Mihai Papp și Maria Metco. O mărturie de o onestitate pe care o simți până în oase, de un dramatism de situație demn de oricare dintre capodoperele cu tema detenției nedrepte, cu atât mai tulburătoare cu cât este o parte integrantă a istoriei noastre, povestită de către un om prins în acest tăvălug istoric la o vârstă atât de tânără și pus să îndure șase ani cumpliți.

Șase ani a durat calvarul lui, dus din teribila închisoare Gherla în lagărele din Balta Brăilei și Delta Dunării, la muncă silnică în condiții greu de imaginat, adevărate lagăre de exterminare, trimis apoi din nou în închisoare, de această dată la Jilava, Fort 13. Dincolo de condițiile neomenești de detenție, cruzimea bătăilor, munca istovitoare, hrană la limita subzistenței, cel mai greu de suportat era lipsa de omenie, de comunicare, nu doar a temnicerilor, dar și a unor deținuți, căci printre ei se strecurau adesea turnători. Citind, veți descoperi că deținuților politici le era negat tot ceea ce îi umaniza, orice tip de învățătură, de luminare a minții, de a forma conexiuni. Pe lângă toate celelalte umilințe și privațiuni, acesta era unul dintre lucrurile cel mai greu de suportat, ceea ce i-a făcut pe mulți să își piardă mințile, la propriu.

Mihaly a supraviețuit prin prezența de spirit, prin faptul că firea sa avea un izvor nesecat de haz de necaz, printr-o serie de inspirații fără îndoială providențiale. Povestirea este presărată cu un umor fin, exprimând într-un mod evident aura de bun simț, de normalitate pe care o degajă protagonistul, mentalitatea sănătoasă pe care o are și în prezent.

Chiar și după ieșirea mai rapidă din închisoare, în 1964, lucrurile nu au fost doar lapte și miere pentru Mihaly. El este reînnoit, iar ceea ce a trăit în închisoare și în lagăre l-a transformat, însă nu în rău. Natura binelui a învins, iar faptul că i s-a oferit ocazia să își ia numele de familie al mamei – Papp – a consfințit această înnoire. Mihai Papp este un învingător, care în libertate a găsit prilejul să facă ceea ce își dorea cel mai mult, să învețe. Nu pentru diplome sau pretenții false, ci pentru plăcerea sufletului său. Chiar dacă greutățile nu l-au părăsit, a găsit forța de merge înainte, de a fi bun în meseria lui, de a fi autodidact și de a da curs inspirației artistice.

Împreună cu Maria Metco, o autoare de un talent incontestabil, a reușit să aducă în fața noastră un roman pentru posteritate. În paginile sale veți găsi nu numai povestea deținutului politic Mihai Papp, ci povestea unei generații împotriva căreia s-a comis o crimă care nu are nicio justificare. O categorie de oameni și-a maltratat concetățenii, pur și simplu, i-a împins înspre anihilare. Intelectuali, muncitori, țărani deopotrivă, români, maghiari, sași sau de orice altă naționalitate, au fost măturați de șuvoiul neîndurător ridicat împotriva propriului popor. Cu adevărat, crimă împotriva umanității.

Astăzi, avem ocazia să citim despre aceste lucruri, să aflăm despre ele dintr-o sursă de primă mână, cum este cazul aici. M-a impresionat profund povestea domnului Papp, cea a unui om în adevăratul sens al cuvântului. Vă asigur că această poveste merită să fie cunoscută și aș dori să îi transmit o îmbrățișare călduroasă și o strângere de mână, alături de respectul meu.

„Destinul unui anonim” – un roman mărturie, de o mare însemnătate pentru noi și toate generațiile care vor urma. Nu trebuie să lăsăm valurile uitării să se abată asupra noastră, nici asupra înaintașilor, fiindcă riscăm să cădem în aceleași capcane iar și iar. Să nu repetăm deci greșelile trecutului, iar primul pas în această direcție este să le cunoaștem. „Destinul unui anonim” este încă o treaptă în acest proces de cunoaștere.

”Acum chiar eram îndreptățit să iau ad litteram sintagma « a scoate sufletul din om» . Exact asta era intenția lor. Să scoată sufletul din noi. Să ne dezumanizeze. Acesta era rolul muncii forțate. Să nu mai ai timp de nimic altceva. Să nu mai ai nicio clipă de liniște, în care să te poți gândi la ceva. Niciun moment de respiro în care să-ți făuresti vreun vis sau vreo speranță. Turnătorii de la Gherla își făcuseră bine treaba.

Și ca să nu ne prindem ce se întâmplă, scoseseră pe tavă normele. Momeala. Tocmai de asta picaseră atâția în plasă. Visătorii văzuseră direct capătul drumului: eliberarea condiționată. Și asta le asigurase pieirea. Căci nu unul dintre cei care au căzut în capcană și-a găsit acolo sfârșitul.

Imediat ce mi-am dat seama care-i situația, m-am înseninat. În ceea ce mă privea, un lucru era sigur: pierduseră lupta. Digul, pe care nu aveam forța fizică să-l construiesc acolo, afară, îl ridicasem în sufletul meu! Între mine și ei!”

Cartea Destinul unui anonim de Mihai (Balint) Papp, Maria Metco poate fi comandată pe libris.ro, librariaeikon.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români