Din altă viață. Jurnal de copil de Marius Albert Neguț, Editura Libris Editorial – recenzie

14

Din altă viață. Jurnal de copil

Marius Albert Neguț

Editura Libris Editorial

Nr. pagini: 266

An apariție: 2018

Marius Albert Neguț (n. 22 ian. 1976, Muntenia) este un prozator, poet și publicist român.
A debutat în anul 2016, la editura brașoveană Libris, cu romanul Îngeri Rătăciți – roman distins în anul 2017 cu Premiul Special al Concursului Național de Creație Literară „Vasile Voiculescu”.
Al doilea roman al autorului – Inocența Păcatului, a apărut în anul 2017, la aceeași editură – Libris.
În 2018, Marius Albert Neguț a publicat romanul „Din altă Viață”.
”Marius Albert Neguț are darul povestirii, iar copilăria istorisită de el este un roman de aventuri spumos, care se citește cu sufletul la gură și adesea cu zâmbetul până la urechi. Totul punctat de o privire lucidă și acută, de decupaje care ne stârnesc întrebări întemeiate. Din altă viață este o carte care ne ghidează pe calea spre aventura noastră, a cititorilor, și de aceea învățăm repede să o iubim.” — Roxana Melnicu, redactor șef Cărticica Practică.
“Acum, avem o denumire — ni se spune Generația cu cheia la gât… E adevărat, opt din zece prieteni de-ai mei aveau cheia casei pe șnurul petrecut în jurul gâtului. Da, eram în marea majoritate a timpului singuri acasă, dar asta însemna că ne hrăneam, spălam, îmbrăcam, făceam temele singuri. A, și țineți-vă bine! Când ne plictiseam, pentru mulți dintre noi, în afară de joacă, unica distracție era cititul! Fetele erau egale cu băieții — în timp ce ele ne rupeau gioalele la fotbal, noi le învingeam ocazional la săritul coardei ori a elasticului și abia așteptam seara pentru a le fura câte o sărutare la Flori, fete sau băieți…
Ne băteam, apoi ne împăcam, fără intervenția adulților — astfel învățam să aplanăm un conflict, dar și să luptăm pentru ideile noastre. Ne scoteam singuri dinții la clanță, fără a avea habar de existența Zânei Măseluță, și ne tundeau bunicii, cei care, la rândul lor, învățaseră să facă asta pe front.
Pe măsură ce am crescut, am învățat să ne coasem ciorapii, să ne călcăm uniforma, să lipim tălpile pantofilor și să le dăm lustru cu cremă. În fața generațiilor mai tinere putem părea zgârciți, dar de fapt, muncind din greu pentru fiecare lucru, îi știm valoarea.
Putem părea încăpățânați, uneori chiar obtuzi, dar asta poate fi din cauză că avem principii verificate de la care ne este greu să ne abatem. Putem părea învechiți, depășiți…, dar e un păcat să ții la tradiții? De ce am trăda memoria bunicilor, cei care ne-au insuflat aceste valori, doar de dragul de a fi cool?” — Marius Albert Neguț, fragment din “Din altă viață”. 

Din altă viață. Jurnal de copil de Marius Albert Neguț, apărută la Editura Libris Editorial, este o carte înduioșătoare și emoționantă, care ne poartă pe aripile amintirilor până în copilărie, acea perioadă unică a vieții în care, paradoxal, atunci când ne aflăm în ea abia așteptăm să creștem, ca să o rememorăm apoi, cu nostalgie, întreaga noastră viață de adulți…
“Copii fiind, grăbim cu disperare spre maturitate, doar pentru ca, odată adulți, să regretăm întreaga viață copilăria pierdută.”
Un adevărat magician al cuvintelor, Marius Albert Neguț reușește, cu un stil simplu și mucalit, să transmită foarte multă emoție. Povestioarele relatate în carte sunt dulci-amărui, am râs în hohote la anumite pasaje, am plâns la unele, m-am întristat, indignat sau revoltat la altele, dar fiecare dintre ele au reușit să-mi atingă sufletul într-un fel sau altul.
Umorul și autoironia sunt omniprezente în carte. Este o mare calitate să poți râde de tine însuți, punând pe tapet momentele penibile sau mai puțin inspirate de care ai avut parte în viață. Sunt multe momente pline de savoare și delicios de amuzante în carte. Am râs în hohote citind despre primele tentative literare ale lui Marius, când a compus o întreagă odă dedicată conducătorului iubit, aducându-mi aminte de tot acel limbaj de lemn cu care ni se spăla creierul pe atunci. Rețeta de sarmale cu cinci cești de cafea e genială! Totuși, dacă doriți să o încercați acasă, nu uitați să dați pagina cărții de bucate! Relația dintre Marius și frățiorul lui mai mic, Vasilică, e plină de năbădăi. L-o mai persecutat din când în când Marius pe Vasilică, dându-i câte un șut în fund când acesta îl agasa în timpul jocului, dar Vasilică, micul drăcușor cu față ingenuă, s-a răzbunat cu vârf și îndesat! Vă las să descoperiți singuri în carte cum.Toți cei care au frați sau surori cred că au trecut, măcar o dată, printr-un episod asemănător.
Pentru a vă delecta și a vă da seama de stilul autorului, voi reda mai jos un fragment plin de umor, invitându-vă să le descoperiți pe celelalte singuri în carte.
„Ca orice copil, timpul mi-l împart între școală și stradă, între învățătură și joacă, între colegi și prieteni. Bineînțeles că aceste două lumi nu sunt distincte – ele se întrepătrund completându-se una pe cealaltă.
Pe stradă pe care locuiesc, Epigonilor, sunt foarte mulți copii. Ei bine, noi, toți băieții, suntem îndrăgostiți de Fabiola. Au loc adevărate înfruntări pentru un surâs oferit de ea – dacă Vali îi oferă o mâna de corcodușe, imediat apare și Neamțu cu un măr ciordit de la mine din pom, urmat de Marcel care, timid, dar mândru, îi oferă câteva flori smulse de printre ulucile vecinilor. Această concurență mă nemulțumește profund, dar am deja în gând o faptă de vitejie prin care urmează să recuperez terenul pierdut și s-o impresionez pe aleasa inimii mele.
Singura zi cu program tv prelungit e duminica. De obicei, TVR-ul începe ziua cu un film dedicat copiilor și adolescenților. Racheta albă, Cireșarii sau Tarzan sunt doar câteva dintre serialele care golesc de copii străzile cartierului, zgândărindu-le imaginația, inspirând fel de fel de năzbâtii. Ei bine, Tarzan îmi dă și mie o idee.
Pentru cei care nu cunoașteți personajul, acesta este un copil pierdut în jungla africană, prin care se deplasează pe spinarea elefanților, asta când nu sare din copac în copac cu ajutorul lianelor. Crescut de maimuțe, devine un tânăr puternic care se luptă de la egal la egal cu lei, tigri, crocodili sau pitoni. Noi, copiii, suntem atât de ahtiați după acest serial, mai ales că protagonistul, Johnny Weissmuller, e bănățean, încât nu ne mai strigăm la poartă pe nume, ci ieșim în mijlocul străzii și slobozim din toți rărunchii urletul de luptă prin care Tarzan își cheamă la nevoie prietenii elefanți:
— Aaa… Ăăăăăă…
Nu prea vi-l pot descrie eu aici, pentru că nu pot reda intonația, răcnetul cu pricina având inflexiuni de-a dreptul spectaculoase, dar îl gășiți pe YouTube și, după ce-l veți asculta, vă veți putea închipui încântarea vecinilor…
Într-o după-amiază de vară, chiar cu câteva zile înainte de vacanța mare, o zăresc pe Fabiola venind de la școală. Nu sunt surprins, pentru că, decis să pun în aplicare planul prin care urmează să-mi surclasez rivalii, o aștept deja, de ceva timp.
Dis-de-dimineață, am legat de una din ramurile mărului aflat chiar lângă gard propria „liană” – o frânghie grosuță luată din magazia lui tataie. Agățat de ea, la secunda potrivită când, cu siguranță, Fabiola nu ar putea rata momentul meu de curaj, urmează să îmi dau drumul de pe magazia din apropierea mărului, să plutesc grațios și să aterizez victorios, răcnind în tot acest timp precum Tarzan, pe cotețul găinilor aflat la câțiva metri de magazie, sub coroana aceluiași măr.
Evident, am exersat toată dimineața, spre deliciul vecinilor și spaima găinilor și, într-un final, pot spune că mă consider pregătit. În tot acest timp, mi-am supravegheat și frățiorul. Vasilică a fost cuminte și m-a lăsat să-mi fac mendrele. De altfel, a fost ocupat ore întregi cu suptul unei râme groase cât degetul meu, pescuită de prin brazdele proaspăt săpate ale grădinii de legume.
Mândru, dar mai ales emoționat de iminența triumfului personal, aștept apropierea Fabiolei. Prințesa inimii mele se apropie și iată, o văd cu coadă ochiului sesizându-mi prezența.
Acesta este momentul!, îmi zic, în timp ce îmi iau avant și-n urlet de luptă sar de pe magazie. Nu știu de ce, dar din cauza greutății, sau poate a saltului mult prea avântat, craca cedează nervos, iar eu trec prin acoperișul cotețului de găini, aterizând printre cuibare.
Cocoșul familiei mă atacă instantaneu, iar eu mă lupt cu el curajos, precum idolul meu Tarzan cu leii junglei africane, poate chiar, după umilă-mi opinie, cu și mai mult eroism. Într-adevăr, e posibil ca strigătele mele de lupta să nu semene cu cele ale eroului din serial, dar, na…, în această bătălie epică, cine stă să compare…? În încleștare fulgii zboară în jurul meu precum colbul ridicat de goana elefanților.
Cu toată cotcodăceala, cu tot iureșul infernal, aud totuși râsul cristalin al Fabiolei. Așa cum mi-am dorit, nu a pierdut nicio secundă din momentul meu de glorie – insensibilă la dramatismul confruntării, se uită printre uluci și se amuză, iar eu îmi dau seama că trebuie să-mi caut rapid o altă fată pe care s-o fericesc cu adorația mea.”
A nu se înțelege însă că Marius a ținut-o într-o continuă joacă în copilărie, ducând o viață idilică. Familia lui se zbătea în lipsuri materiale, mai ales datorită pasiunii bahice a tatălui său. În fiecare zi, Marius avea sarcini precise de îndeplinit, iar ca bonus apăreau și multe altele noi, ca atunci când trebuia să-și ajute tatăl la vopsitul mașinilor. În plus, cea mai mică greșeală era taxată corespunzător cu o bătaie zdravănă.
Au fost momente când efectiv îmi venea să intru în carte și să-l consolez pe micul băiețel, mult prea puțin alintat și mult prea aspru pedepsit de multe ori. M-a înduioșat până la lacrimi scena când Marius, văzând cât de fericiți au fost părinții lui când l-au găsit pe frățiorul lui, Vasilică, pe care credeau că-l pierduseră, s-a ascuns și el o zi întreagă, sperând la aceleași efuziuni sentimentale. Doar că pe el nu l-a căutat nimeni…
Se știe însă că ceea ce nu te doboară, te întărește, iar Marius a învățat din mers să transforme cărțile necâștigătoare pe care i le dăduse viața în adevărate atuuri.
“Poate sună a înțelepciune ieftină, dar fiecare dintre noi înțelege la un moment dat că important e să înveți din bușituri, să nu te lași descurajat de ele, ba din contră, să te avânți din nou în șa și să o iei de la capăt până îți iese cum trebuie. Că nu o facem cu toții, asta nu doar că e altă poveste, dar reprezintă motivul pentru care, în viață, unii dintre noi reușesc, iar alții eșuează.”
M-a impresionat profund optimismul robust al lui Marius, modul în care vedea el, de fiecare dată, jumătatea plină a paharului, aducându-mi aminte de bancurile în care optimistul și pesimistul văd cu totul altceva, deși privesc același lucru. Aș aminti în acest sens un alt episod care m-a binedispus, cel în care Marius pleacă în tabără în… București! În timp ce colegii îl priveau cu ironie și condescendență, Marius își freca mâinile de bucurie și nu lăsa pe nimeni și nimic să-i întunece fericirea. Un sincer bravo pentru atitudine! De multe ori uităm un adevăr foarte simplu dar extrem de important: fericirea este adesea doar o opțiune! Dacă vrei să fii fericit, fii!
”A doua zi, sesizez din start că e ceva în neregulă – privirile invidioase sunt ironice. Aflu imediat de la refuzații de ieri cum că tabăra cu pricina e în București și are durata de o lună deoarece suntem antrenați pentru defilarea de la 23 August.
De-aia nu mai plouă…!
Voi pleca de acasă o lună! E super! Voi defila prin fața Tovarășilor? Și mai super!”
Deși Marius s-a călit , fiind educat la școala dură a străzii, învățând atât să se apere cât și să atace când era cazul, latura lui sensibilă, pe care o vom sesiza ulterior și în operele sale, răzbate adesea la suprafață. Am plâns cu lacrimi citind povestea tristă a lui Țonțonel, puiul Samanthei, pisicuța lui Marius de care el avusese grijă încă de când era pui. Ca mare iubitoare de pisici la rândul meu, am rezonat pe deplin cu suferința lui Marius, disperat în fața neputinței lui de a îndrepta lucrurile…
”O iau în brațe și ea mă zgârie; o strâng tare și nu mai are puterea de a mi se împotrivi. O duc în patul meu și o învelesc cu pătura, după care mă întorc și îngrop în grădină leșul pe care îl strângea la piept. Apoi fug la Samantha și încerc să-i dau să mănânce. Refuză hrana… Nu știu ce să-i fac… Mă bag în pat alături de ea; o strâng la pieptul meu și, precum odinioară, adormim împreună. Când mă trezesc, privesc siderat la prietena mea, apoi plâng. Plâng, la fel cum o fac acum când, povestindu-mă, retrăiesc clipele.
O îngrop alături de pui…
Și mâțele au suflet, nu-i așa?”
Capitolul despre pierderea inocenței este amar și brutal de sincer, Marius dând dovadă de mult curaj recunoscând grava lui eroare de judecată. Dacă suntem sinceri și noi, la rândul nostru, vom recunoaște că fiecare dintre noi a avut propriul lui moment de slăbiciune, în care nu a luat cea mai bună decizie sau a fost manipulat să facă ceva ce nu dorea sau nu gândea de fapt. Iar dacă ai curajul să îți conștientizezi și recunoști eroarea, te poți asigura ca pe viitor să nu mai repeți același lucru.
Vă recomand cu drag această carte, mie mi-a prilejuit prețioase clipe de bunădispoziție, dar m-a și pus pe gânduri de mai multe ori. Cred că ar trebui cu toții să ne întoarcem mental, din când în când, la perioada copilăriei, să ne aducem aminte de idealurile și speranțele noastre de atunci și să ne punem întrebarea: am reușit să-l facem fericit pe copilul care am fost sau am pierdut oare ceva esențial pe parcurs? Niciodată nu e prea târziu pentru o nouă schimbare!
”Ce ne face să ne simțim copii? Inocența? Joaca continuă cu prietenii de aceeași vârstă cu a noastră? Lipsa responsabilităților? Sau, poate, faptul că avem bunici și părinți care ne iubesc și ne duc grijă? De ce grăbim cu atâta nerăbdare spre maturitate? Dar mai ales, de ce, când o atingem, regretăm din toată ființa noastră copilăria pierdută? Dragă cititorule, sunt întrebări foarte grele, iar eu mă simt nevrednic să-ți răspund la  ele. Să-ți spun că copilăria e o stare de spirit? E o platitudine, ce-i drept adevărată și oricum, știi deja asta, după cum știi și că amândoi purtăm în continuare în suflet copilul ce-am fost, doar că uneori ne este rușine să-l scoatem la iveală, iar alteori, nu știm cum să o facem. Scriind această carte, eu mi-am înțeles eroarea, mi-am îndreptat-o și acum, tare mult mă bucur… Pot doar speră că și tu, citind-o, vei face același lucru.”

Cartea Din altă viață. Jurnal de copil de Marius Albert Neguț se poate comanda pe libris.ro

Recenzii cărți Marius Albert Neguț

Recenzii și prezentări cărți autori români

About Author

14 comentarii

  1. O carte care reprezintă ,,amintirile din copilărie „ale copilului născut în epoca ceaușistă…mi-a plăcut foarte mult…Felicitări pentru recenzie, Tyna…

  2. Foarte frumoasă și sensibilă recenzie, precum se vede a fi și cartea, pe care îmi doresc și eu să o citesc! Felicitări!

  3. O recenzie facuta cu mult suflet! Nu fac parte din categoria celor nostalgici dupa copilarie, insa se vede stilul puternic al autorului, plin de mesaj si onest, iar asta imi place. Felicitari!

  4. Eram convinsă ca îți va fi pe plac cartea asta. Cine o citește nu are cum sa nu fie impresionat de anumite pasaje sau sa nu se regăsească în anumite amintiri din copilărie pe care ni le înfățișează autorul.
    Felicitări, Tyna! Frumoasă recenzie!

  5. Neguț Marius Albert on

    Vă mulțumesc mult! Sunt foarte bucuros că acest roman a reușit să vă atingă sufletul!

    • Cu mult drag! Mulțumesc și eu pentru o lectură deosebită! Într-adevăr, cartea mi-a atins sufletul, cu atât mai mult cu cât și eu fac parte din generația „cu cheia la gât”!

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: