Dispariția lui Daniel Tate de Cristin Terrill, Editura Corint, Leda Edge – recenzie
Dispariția lui Daniel Tate
(Here Lies Daniel Tate)
Cristin Terrill
Editura Corint / Leda Edge
An aparitie: 2018
Traducere: Andra Elena Agafiței
Nr. pagini: 352
Când a dispărut, în urmă cu șase ani, a fost un mister. Când s-a întors acasă, a fost un miracol. Doar că Daniel Tate nu este cu adevărat Daniel Tate. Familia însă îl primește cu brațele deschise și îi acceptă, fără să clipească, toate minciunile.
Deși povestea lui e cusută cu ață albă, mama și frații îi oferă, ca din întâmplare, explicații, scuze, informații de care să se agațe și îl protejează atunci când psihologii, polițiștii și agenții FBI îl încolțesc. De ce oare, se întreabă falsul Daniel? Ce secret teribil ascund membrii respectabilei familii Tate? Și când a devenit el, maestrul minciunilor, cel păcălit?
CRISTIN TERRILL este licențiată în actorie la Vassar College (New York). Înainte să scrie cărți, a lucrat ca manager de teatru la Teatrul Tricycle din Londra, Shakespeare’s Globe, Teatrul Woolly Mammoth din Washington D.C. și la Centrul Kennedy. În prezent predă ateliere de scriere creativă pentru copii și adolescenți.
O poveste încântător de inteligentă și intensă! – Bulletin of the Center for Children’s Books
Terrill construiește și păstrează cu dibăcie suspansul, în timp ce abordează teme precum bunăstarea, diferențele dintre clasele sociale, diferențele de rasă și orientare sexuală. Cititorii sofisticați, care iubesc literatura noir, vor savura intriga inteligentă și caracterizările rafinate ale personajelor. – Booklist
Dispariția lui Daniel Tate este un thriller care te ține cu sufletul la gură. O lectură ușoară dar în același timp misterioasă.
După primele pagini am avut senzația că cineva îmi pune nervii la încercare. Când încercam să îmi conturez o idee, venea Daniel și îmi spunea că totul a fost o minciună și că adevărul acum începe. Iar din minciună în minciună și să vrei să mai crezi că este adevărat, nu prea mai ai cum.
Pregătiți să aflați câte ceva despre dispariția lui Daniel Tate?
Un puști plecat de acasă și care nu și-a mai văzut mama de un an, îi telefonează și se dă drept polițist. Îi spune că sună în legătură cu fiul dânsei, că a fost lovit de o mașină și că a murit pe loc. Auzind răspunsul mamei cum că ea nu are niciun fiu, copilul lasă trecutul în urmă, mort și îngropat.
Cu trecerea timpului, sătul de traiul pe străzi, se hotărăște să sune personal la 911. Schimbându-și vocea, se dă drept un trecător pe stradă care a întâlnit un puști speriat și dezorientat și care are nevoie de ajutor. Comunicând adresa unde se află, băiatul nu are altceva de făcut decât să aștepte și să spere ca cineva să-i ofere ajutor. Un echipaj de poliție sosește la adresa indicată, iar aici găsește un băiat confuz ce refuză să vorbească. Este luat și dus la secție, hrănit, iar mai apoi anunțat centrul de asistență susținut de stat. O femeie pe nume Alicia îl recuperează pe băiat și îl duce într-un loc primitor unde i se oferă condiții decente și tot ce are nevoie.
Zilele treceau, dar băiatul refuza să vorbească, tocmai din motivul de a rămâne cât mai mult timp aici și de a nu fi alungat. Nedorind să comunice, în cele din urmă autoritățile decid că este posibil să fie foarte traumatizat și că ar trebui mutat la secția 16. Secția 16 reprezenta un spital de psihiatrie. Auzind ce urmează să se întâmple, în acea noapte, băiatul decide că singura lui șansă este să fugă, ceea ce și face. Cu banii pe care-i avea reușește să cumpere cel mai ieftin bilet. Unde avea să plece? Destinația nici nu mai conta. Nu apucă să plece pentru că îngrijitorul centrului, însoțit de un polițist, reușește să-l prindă din urmă. Este luat și adus din nou la centru. Terorizat de gândul că urmează să fie închis la psihiatrie, se hotărăște să vorbească. Asta după ce, într-un moment de neatenție al personalului, se furișează la calculator și se documentează despre primul caz de dispariție ce îi iese în cale. Pentru a fi și mai credibil, cu ajutorul unui marker își face și un semn identic cu cel al băiețelului dispărut.
Le spune că se numește Daniel Tate și că, într-o zi, în timp ce se afla cu bicicleta pe stradă, a fost răpit, bătut și traumatizat. Ținut închis mult timp, într-un moment de neatenție unul din răpitori a uitat ușa descuiată și așa a reușit să scape.
Autoritățile cunoșteau cazul lui Daniel Tate, dispariția lui fiind destul de mediatizată la acea vreme. La numai zece ani, Danny dispăruse de acasă. Nimeni nu a putut să-l găsească, indiferent câte căutări s-au făcut.
În cele din urmă, Daniel apare cu niște planuri bine puse la punct. Poliția îi anunță familia și fratele vitreg pleacă imediat după el. Ajuns acasă la familia Tate, este întâmpinat cu căldură și bucurie. Chiar dacă aflase de bogăția familiei, băiatul rămâne uimit de ceea ce găsește aici. Chiar dacă erau cu toții misterioși, pe Daniel nu îl sperie nimic și merge înainte cu înșelătoria, simțind că aici este locul lui și că mai devreme sau mai târziu avea să afle ce secret ascundea familia.
– Și oare chiar ar fi fost atât de rău dacă aș fi rămas? Pentru totdeauna?
Cei din familia Tate îmi crezuseră povestea și într-un fel, le făceam o favoare. Danny era dispărut de mult, probabil mort și cu siguranță nu se mai întorcea. Faptul că eram aici îi făcea fericiți. Și, în ceea ce mă privea, mă băgasem cumva într-o escrocherie pe viață. În înșelătoria cu cele mai mari riscuri pe care mi le asumasem vreodată, dar și cu cele mai mari recompense. Dacă aș fi putut să devin Daniel Tate, aș fi putut să am o viață adevărată, mult mai bună decât cea la care doar ar fi putut să viseze băiețelul din Saskatchewan. Chiar vroiam să renunț la așa ceva? Nu era o prostie să mă întorc să trăiesc pe străzi, și în centre, când aveam un pat foarte bun, într-o vilă grozavă, în care locuia o familie iubitoare?
Intrând în rolul lui Daniel, o primă greșeală o face când este la un pas de a mânca căpșune, neștiind că Daniel era alergic. Dar și pentru acest fapt găsește rapid o minciună.
Plictisit de stat în casă și neavând activitate, dorește să reînceapă cursurile. Deși familia se opune spunând că nu este pregătit, Daniel insistă. Se integrează foarte repede și chiar cunoaște o fată cu care leagă o frumoasă relație.
– Ce spun despre mine? am întrebat
Fata a scuturat din cap.
– Nu vrei să știi.
– De fapt, cam vreau.
– Păi, bine,dar nu sunt lucruri foarte frumoase, a spus ea. Dând din cap, i-am facut semn să continue.
– În general, spun că ai fost răpit de mic și că ai fost cumva spălat pe creier și vândut ca sclav sau așa ceva, până când ai pus la cale o evadare îndrăzneață, ca în Jason Bourne. Și că acum ești o creatură delicată care ar putea oricând să-și piardă mințile și să ne ucidă pe toți sau să se transforme într-o fiară și să trăiască într-o colibă în pădure.
Primele persoane care bănuiesc că Daniel nu este Daniel sunt chiar profesorii, iar mai apoi, rând pe rând, aproape toată familia. Nimeni nu spune nimic, iar Daniel se întreabă, de ce să-l fi acceptat această familie în casa lor, ca pe fiul lor, când știau foarte bine că nu era el?
Ce aveau ei de ascuns, Daniel era hotărât să afle.
Cu siguranță unul dintre ei îl omorâse pe Daniel, dar care era acesta?
Daniel este chemat la poliție de foarte multe ori, tocmai în ideea de a se observa dacă de fiecare dată povestea lui este aceeași sau este ușor schimbată. De fiecare dată el merge însoțit de fratele mai mare care este avocat. Rezultatul era mereu același pentru că Daniel era un tip foarte inteligent și atent în detalii. Dar cu toată atenția și inteligența lui, poliția a reușit să le ia ambilor frați probe pentru testul ADN. Când acesta este la un pas de a fi arestat, el cere imunitate și dreptul de a pleca, în schimbul dovezilor ce le deține despre adevăratul criminal al lui Daniel. Poliția este de acord și îl însoțește acasă pentru a le pune la dispoziție dovezile, dar aici situația le scapă de sub control.
Cine este criminalul lui Daniel și care au fost circumstanțele în care a dispărut, vă las pe voi să aflați.
Cât despre finalul cărții… după atâtea minciuni, să-l mai credem pe Daniel Tate?
El zice să-l credem, eu aleg să fac ce vreau
18 Comments
Mirela Barbalata
Ce tare e recenzia! Felicitari, Mirela!
Hai ca m-ai facut curioasa!
Mirela Nenciu
Mulțumesc, Mirela! Poate citești cartea în viitor.
Carolina Bianca
Felicitări pentru recenzie! Chiar mi-a plăcut recenzia, nu știu ce să zic despre carte!!!
Mirela Nenciu
Mulțumesc, Caro! E clar că nu prea te prinde acest gen.
Tyna
Super recenzia! Felicitări! Ai reușit să mă faci foarte curioasă. Oare cum o fi finalul acela?
Mirela Nenciu
Mulțumesc, Tyna! Lăsând la o parte povestea dureroasă, Daniel chiar este un tip amuzant! De final nu zic nimic
Oli
Felicitări Mirela și mulțumesc de recomandare! M-ai făcut foarte curioasa!
Mirela Nenciu
Cu drag, Oli! Mulțumesc și eu!
Fratiloiu Dorina Petronela
Si pe mine m-ai facut curioasa! Felicitari pentru recenzia minunata Mire!
Mirela Nenciu
Mulțumesc, Dodo! Chiar te rog să citești cartea
Balan Daniela
M-ai pus pe jar,foarte frumoasă și tentanta recenzia ! felicitări ❤️
Mirela Nenciu
Vă mulțumesc mult!
Geo
O recenzie plină de suspans. Felicitări, Mire!
Mirela Nenciu
Îți mulțumesc, Geo! Te pup!
anasylvi
Recenzia este foarte reusita si, surprinzator, m-a atras destul de mult romanul in conditiile in care nu prea citesc thriller. Imi place mult modul in care ai descris personalitatea lui „Daniel”.
Mirela Nenciu
Mulțumesc mult, Ana! Ce bătaie de cap mi-a dat Daniel…
Lavinia M. Fulga(Fallon F)
Foarte tentanta recenzia ta.
Mirela Nenciu
Mulțumesc frumos!