Dispăruți fără urmă de Cecelia Ahern, Editura All

Dispăruți fără urmă (A Place Called Here) – 2006

Cecelia Ahern

Uneori trebuie să pierzi totul ca să te regăseşti cu adevărat … Colega de clasă a lui Sandy Shortt a dispărut acum douăzeci de ani, iar de atunci Sandy a căpătat o obsesie pentru lucrurile dispărute. A găsi devine scopul ei indiferent că e vorba de o şosetă care a dispărut în maşina de spălat, cheile de la maşină sau, mai grav, oamenii care dispar.

Sandy îşi dedică viaţa găsirii acestor persoane dispărute, oferind familiilor îndurerate consolare şi o rază de speranţă. Jack Ruttle este unul dintre aceşti oameni disperaţi. A trecut un an de când fratele lui, Donald, s-a evaporat pur şi simplu. Crezând că Sandy Shortt ar putea fi răspunsul la rugăciunile lui, o contactează pentru a-l găsi. Dar înainte ca Sandy să-i ofere lui Jack informaţiile de care el are absolută nevoie, dispare la rândul ei… iar Jack începe o acţiune de căutarea a fratelui lui şi a singurei femei care îi înţelegea suferinţa.

Sursa: Editura All

Coperta originală:

Citate:

”Mă enerva că adesea lucrurile care îmi lipseau nu erau nicăieri, iar când totuși le găseam, mă enerva că, in cazul șosetelor, găseam mereu doar una. Apoi mi-o imaginam pe Jenny-May Butler pe undeva, aruncând cu pietre, râzând și purtând șosetele mele preferate.”

”Poate că de aceea mi s-a întâmplat asta [am dispărut]. Poate că petrecând atâția ani întorcându-mi viața cu susul în jos și căutând totul, uitasem să mă caut pe mine însămi. Undeva, pe drum, uitasem să-mi dau seama cine eram și unde ma aflam.”

”Pot doar să presupun că un singur lucru este mai frustrant decât să nu găsești pe cineva, acela de a nu fi găsit. Aș vrea să mă găsească cineva, mai mult decât orice pe lume. ”

”În momentele cele mai grele ale vieții exista două lucruri pe care poți să le faci:
unu – să clachezi, să-ți pierzi speranța și să refuzi să mergi mai departe, în timp ce stai la pământ bătând cu pumnii și dând din picioare
doi – sa râzi.”

”Cu toții ne mai rătăcim, uneori e alegerea noastră, alteori e din cauza unei forte pe care nu le putem controla. Când aflăm ceea ce sufletul nostru are nevoie să afle, găsim și calea. Uneori, deși vedem calea de ieșire, rătăcim mai departe și mai adânc, împotriva noastră; teama, mânia sau tristețea ne împiedica să ne întoarcem. Uneori preferăm să ne pierdem și să rătăcim, uneori e mai ușor așa. Uneori găsim singuri o cale de ieșire.
Dar, oricare ar fi, întotdeauna, cineva ne va găsi. ”