Distanța dintre noi de Jhumpa Lahiri, Editura Nemira – recenzie

14

Distanța dintre noi 

(The Lowland – 2012)

Jhumpa Lahiri

Editura NEMIRA

Colecția BABEL

477 pagini

Traducere : Adriana Voicu

An apariție în România : 2015

JHUMPA LAHIRI s-a născut la Londra în 1967, numele său real fiind Nilanjana Sudeshna. Și-a petrecut copilăria în South Kingstown, Rhode Island. Crescută în America printre cărți, de un tată bibliotecar și de o mamă care a dorit să-și educe copiii în spiritul identității lor indiene, și-a descoperit încă de mică moștenirea culturală bengaleză. În anul 1989 a absolvit Barnard College, specializându-se în literatură engleză, după care și-a aprofundat studiile la mai multe universități, obținând titlul de doctor cu o teză despre Renaștere. În anul 2001 s-a căsătorit cu Alberto Vourvoulias-Bush, coordinator al ediției din America Latină a revistei TIME. Au doi copii, pe care i-au crescut în Brooklyn, înainte de a se muta la Roma.
Interpret de maladii (Interpreter of Maladies), volumul de proză scurtă cu care a debutat, atrăgând imediat atenția lumii literare, a câștigat Premiul PEN/ Hemingway Award (Best Fiction Debut of the Year). Un an mai târziu, în 2000, tinerei scriitoare i-a revenit Premiul Pulizer pentru ficțiune și premiul pentru debut al revistei The New Yorker pentru aceeași carte. În 2003, a publical romanul Porecla (The Namesake), ecranizat în 2006. A urmat în 2008 volumul de povestiri Pământ neîmblânzit (Unaccustomed Earth), recompensat cu Frank O’Connor International Short Story Award. Distanța dintre noi (The Lowland, 2012) a fost editată în 2012 și nominalizată la Premiul Man Booker și la National Book Award for Fiction. În același an, scriitoarea a devenit membră a American Academy of Arts and Letters. Președintele SUA Barack Obama a desemnat-o membră a comisiei sale pentru artă și umanioare (American Academy of Arts and Letters).
Scriitoarea a ținut cursuri de creative writing la Boston University și Princeton University.
Doi frați, o singură tragedie. Două civilizații, o singură viață. Un trecut de coșmar, o revoluție, o iubire ce trece dincolo de moarte, un roman despre distanța dintre oameni și lumi și despre imposibila apropiere.
Din anii ’60 și până în prezent, din India în America, de la o generație la altă, povestea unei familii se scrie într-o carte ce poartă amprenta inconfundabilă a scriitoarei Jhumpa Lahiri, câștigătoare a Premiului Pulizer.
„Cea mai bună carte a lui Lahiri. Neliniștitoare și generoasă. Tulburătoare și, de asemenea, satisfăcătoare.“ – The New York Review of Books
 „Un roman memorabil și puternic… Cu Distanța dintre noi, literatura lui Lahiri ajunge la mare înălțime.” – USA Today
Inclusă în: Top TIME cele mai bune romane, Top USA Today cele mai bune cărți; Top People cele mai bune zece cărți; Top Good Reads cele mai bune cărți; Top 10 Apple

Distanța dintre noi de Jhumpa Lahiri este o carte emoționantă, tulburătoare și profundă, scrisă cu multă căldură și sensibilitate. Este o carte despre granițele invizibile dintre lumi și oameni, care fac imposibilă apropierea. Este o carte despre destin și alegeri personale, dictate de sentimentele și frământările pentru descoperirea propriei identități.
Cartea ne poartă din anii ’60 si până în prezent, din India în America, zugrăvind magistral viața cotidiană a personajelor, dezvăluindu-ne gândurile și sentimentele acestora, înțelegând astfel motivațiile care i-au determinat să facă anumite alegeri.
”Se apropie de altă piatră și se împiedică. Întinde mâna și se ține de ea, recăpătându-și echilibrul. Un indicator, apărut în cale spre sfârșitul drumului, amintind de ce ți se ia și ce ți se dă în viață.”
Autoarea acordă multă atenție la detalii. Peisajele, străduțele, casele, obiceiurile și îmbrăcămintea oamenilor sunt înfățișate cu mult talent, într-un stil cinematografic, astfel că aproape că te simți transportat aievea în locurile descrise cu multă măiestrie în carte.
Destinul lui Subhash, personajul principal al cărții, a fost puternic marcat de influența fratelui său, Udayan, mai mic decât el cu doar cincisprezece luni, începând din copilărie. Fiind apropiați ca vârstă, părinții îi dăduseră la școală în același timp, astfel că cei doi frați erau de nedespărțit.
Acțiunea cărții începe în Calcutta la începutul anilor ’60, când cei doi frați ajunseseră la adolescență.
Deși se asemănau izbitor ca înfățișare și voce, cei doi erau complet deosebiți ca fire. Astfel, în timp ce Udayan ”nu știa ce înseamnă timiditatea, ca un animal incapabil să perceapă anumite culori”, Subhash se străduia să își facă existența cât mai ștearsă, ”așa cum anumite specii de animale se confundau cu coaja de copac sau cu firele de iarbă.
Deși Subhash, cel cuminte și destoinic, făcea totul pentru a-i mulțumi pe părinți, nu era preferatul acestora. Udayan, cel năzdrăvan și neascultător, era cel care îi impresiona și îi înveselea în permanență cu poznele lui.
Extrem de sugestivă în acest sens este o întâmplare din copilăria lor. Deoarece în curtea părinților se turnase ciment, copiilor li s-a spus să rămână în casă până se usucă acesta. În timp ce Subhash a ascultat cuminte, privind de la geam, Udayan a profitat de un moment de neatenție al mamei și a zbuchit-o în curte, fugind pe scândura de lemn pusă peste ciment pentru a se putea trece. Și-a pierdut echilibrul și a călcat alături, iar urmele tălpilor au rămas imprimate pe ciment. Tatăl, în loc să cheme zidarul să repare boacăna, a zis că este păcat să șteargă urmele lăsate de fiul său.
”Și astfel această imperfecțiune a devenit un semn distinctiv al casei lor. Lucru remarcat de toți cei care le treceau pragul și prima dintre anecdotele familiei care li se povestea tuturor.”
Metaforic, Udayan își lăsase încă din copilărie o amprentă de neșters asupra vieților lor, fapt ce se va concretiza cu prisosință în viitor.
Cei doi au terminat primii, din școala lor anonimă, liceul, fiind singurii admiși la două facultăți de prestigiu, Udayan la Presidency pentru a studia fizica, iar Subhash la Jadavpur, la inginerie chimică, făcându-i extrem de mândri pe părinții lor.
Curând însă, viețile tuturor vor fi zgâlțâite din temelii, datorită unor decizii personale luate de Udayan.
Deși decizia este o acțiune solitară, un act de voință al unui individ, dictat de personalitatea și convingerile acestuia, consecințele nu sunt suportate doar de acea persoană. Întocmai ca într-un joc de domino, o decizie o antrenează pe o alta și un întreg carusel de evenimente este pus în mișcare.
Udayan, o fire neliniștită, impulsivă și curajoasă, s-a lăsat condus de niște idealuri, riscând totul în numele acestora, iar consecințele faptelor sale au fost resimțite dramatic de toți membrii familiei sale.
O revoluție pornită de tăranii din Naxalbari l-a înflăcărat pe Udayan, care a îmbrățișat imediat ideile revoluționare, alegându-și-l ca idol pe Che Guevara și admirându-l fără rezerve pe Mao Zedung. A început să participe la mitinguri și proteste și a încercat să îl atragă și pe fratele său în mișcarea revoluționară.
Totuși, deși era copleșit de personalitatea puternică a fratelui său, Subhash a reușit să reziste, neaderând la ideile lui radicale. Pentru a-și putea găsi propria vocație, fără influența fratelui său, Subhash a pus o distanță considerabilă între ei, plecând cu o bursă de studii în America.
Ajuns în America, în Rhode Island, Subhash a reușit să se adapteze destul de bine, făcându-și mai mulți prieteni și începând o legătură amoroasă cu o femeie despărțită, mai mare ca el. Ca meserie, era pasionat de cercetările pe care le făcea despre influențele mediului asupra balenelor.
Echilibrul lui era tulburat din când în când, atunci când citea scrisorile primite de la fratele său. Totuși, în timp ce pe primele primate le-a ars imediat, întrucât erau pline de idei periculoase de revoltă ce i-ar fi putut aduce condamnarea dacă ar fi căzut în mâinile cui nu trebuia, ulterior tonul s-a schimbat, după ce a sosit o scrisoare în care Udayan îl anunța că s-a însurat la douăzeci și cinci de ani, fără voia părinților. Se părea că viața de familie îl schimbase pe Udayan, făcându-l mai responsabil și chibzuit. Din păcate era doar o iluzie… O scrisoare primită de la tatăl său îl anunța sec că Udayan a fost ucis și îi cerea să vină acasă.
Subhash a fost profund bulversat și îndurerat. Ajuns acasă, i-a găsit pe părinți confuzi și zdrobiți de durere, fiindu-i imposibil să afle de la ei circumstanțele morții lui Udayan.
Părinții săi nu și-au revenit niciodată în urma pierderii suferite. Prezența celui de-al doilea fiu, în loc să-i aline, le adâncea suferința, reamintindu-le în permanență de perioada când cei doi erau nedespărțiți, iar acesta acum, de unul singur, le părea incomplet.
Mici frânturi de informații reușește să le afle de la Gauri, văduva însărcinată a lui Udayan.
Disimulând adevărul, Udayan nu renunțase nici o clipă la ideile revoluționare, implicându-se personal în acțiuni teroriste. În urma unei astfel de acțiuni, poliția intervenise în forță, executându-i pe toți cei implicați.
Mai mult, iresponsabilitatea și nesăbuința lui Udayan își produceau efectele și după moartea sa.
”Udayan își dăduse viața pentru o mișcare prost condusă, care făcuse numai rău și fusese dezmembrată. Nu schimbase decât soarta familiei lor.”
Poliția venise să o ancheteze și pe Gauri, bănuind că și aceasta fusese implicată în acțiunile lui Udayan. Deși pe moment păruseră să îi accepte prezumția de nevinovăție, Sudhash și-a dat seama că polițiștii nu vor renunța prea ușor la anchetă.
Atitudinea părinților lui Udayan față de noră era extrem de rece, Subhash descoperind că aceștia doreau să crească ei copilul lui Udayan, cu condiția însă ca Gauri să plece la rudele ei după nașterea copilului.
Subhash, responsabil și onest ca de fiecare dată, s-a simțit dator să ia și el propriile decizii, încercând să contracareze cumva consecințele dramatice ale faptelor fratelui său.
”Se gândea cum va crește copilul într-o casă lipsită de bucurie.
Singurul mod de a împiedica toate astea era să o ia de soție. Să ia locul fratelui său, să-i crească copilul, să ajungă să o iubească pe Gauri cum o iubise Udayan. Să-l urmeze într-un mod care părea pervers, dar în același timp predestinat. Care părea și bun, și rău.”
Astfel, Subhash, în prima acțiune impulsivă din viața lui, hotărăște să se căsătorească cu Gauri, în ciuda opoziției părinților, în scopul de a o proteja pe ea și pe copilul lui Udayan.
După ce au ajuns în America, la Rhode Island, Gauri a născut o fetiță, Bela.
Bela a devenit bucuria și centrul vieții lui Subhash, care a iubit-o, din prima clipă, puternic și complet necondiționat. Subhash a implorat-o pe Gauri să nu îi spună copilei adevărul despre tatăl ei, mai ales că în America toată lumea era convinsă că este copilul lui.
Gauri îl iubise profund pe Udayan, dragostea ei față de el rămânând la fel de vie și după moartea acestuia.
Copleșită de amintirea lui Udayan, pe care nu dorea să-l trădeze în vreun fel, Gauri a refuzat să-l privească vreodată cu adevărat pe Sudhash, neremarcându-i bunătatea, generozitatea, responsabilitatea, puterea de a iubi și capacitatea de sacrificiu, refuzându-și șansa de a se îndrăgosti de el. Prin atitudinea ei, s-a condamnat atât pe ea, cât și pe Subhash la o viață conjugală tristă, lipsită de căldură.
Întocmai ca și în cazul lui Udayan, deciziile lui Gauri, pe care le-am înțeles cel mai puțin, au avut din nou darul de a schimba radical viețile celor din jur.
Mi-a părut rău adesea de Subhash, care nu a meritat loviturile primite de-a lungul vieții. Bunătatea și generozitatea lui m-au impresionat foarte mult. M-am bucurat că a avut parte totuși parte de dragostea fiicei sale, iar în final i s-a oferit și lui șansa la o felie de fericire.
”Sufletul îi este inundate de recunoștința pe care o simte la această vârstă înaintată, pentru splendorile veșnice ale pământului și pentru privilegiul de a le privi. (…)
Cerul e acoperit, dar luminos, nori nemișcați. Oceanul se strecoară în golfulețe stâncoase, se întinde calm dincolo de falezele abrupte.
Bărbatul și femeia se lasă pătrunși de întinderea nesfârșită a împrejurimilor. De liniștea locurilor. Pe această limbă de pământ, după ce au mers ore întregi, urcând și coborând pârleazuri care separă o proprietate de alta, descoperă, oprindu-se să studieze harta regiunii, că nu se află nici la jumătatea drumului pe care credeau că-l vor parcurge.
Excursia aceasta este luna lor de miere, pentru bărbat cea dintâi, desi a mai fost căsătorit o dată. (…)
Omul a câștigat doi fii și o fiică, pe lângă fiica lui. În familie sunt și șapte nepoți. Aruncați de soartă la distanțe mari unii de alții, împinși uneori iar laolaltă, vor ajunge să se cunoască prea puțin. Este, totuși, un punct de plecare, ceva pentru care simți, la sfârșitul vieții, că mai merită să trăiești.”

Distanța dintre noi este o carte memorabilă și tulburătoare, care te îndeamnă la propria meditație. Câteodată, deși intențiile au fost bune și altruiste, consecințele nu sunt pe măsură. Alegerea unui partener nepotrivit, pornind de la o motivație generoasă, însă greșită în esența ei, conduce la o relație disfuncțională, în care este imposibil de găsit o punte de legătură. Ascunderea unor secrete de familie, de teama de a nu pierde totul, agravează și mai mult lucrurile, accentuând ideea că adevărata fericire se poate obține doar prin dezvăluirea și acceptarea adevărului.

Mulțumim Libmag pentru cartea Distanța dintre noi de Jhumpa Lahiri oferită pentru recenzie

Listă cărți Jhumpa Lahiri

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira

About Author

14 comentarii

  1. Fratiloiu Dorina Petronela on

    Felicitari Tyna pentru recenzie! Am citit cartea si m-a intristat mult, dar mi-a placut!

  2. O poveste de viata cu multe lectii, din cate se pare. Se pot extrage multe invataminte din experienta acestor oameni. Foarte frumoasa recenzia, multumesc pentru recomandare!

  3. Minunată, sensibilă și emoționantă recenzie, felicitări Tyna! Foarte frumos ai punctat ideile și mesajul acestei impresionante povești.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: