Doamnele de la Cavendon de Barbara Taylor Bradford, Editura Litera
Doamnele de la Cavendon (The Cavendon Women)
Barbara Taylor Bradford
Editura Litera / Lira
Colectia Carti Romantice
Seria Cavendon Hall
1. Gustul dragostei / Cavendon Hall – Cavendon Hall – 2014 – prezentare
2. Doamnele de la Cavendon – The Cavendon Women – 2015
3. The Cavendon Luck – 2016
4. Secrets of Cavendon – 2017
Familia de aristocrați Ingham a fost servită de patru generații de familia Swann. Romanul urmărește parcursul acestor două familii începând cu anul 1926 până la devastatorul crah financiar din 1929.
Totul începe într-o zi de iulie 1926 când, pentru prima dată după mulți ani, al șaselea conte de Mowbray plănuiește o petrecere de familie la Cavendon Hall, marele conac care a fost reședința familiei vreme de secole. Toți sunt intrigați de invitație și toți au motivele lor de a accepta. Odată reuniți membrii familiei, sunt dezvăluite secrete, probleme, bucurii și tristeți. Moștenitorul vrea să divorțeze pentru a-și urma chemarea inimii, iar contele are și el o surpriză pentru toți; vechii dușmani ies din umbră, iar loialitatea familiei Swann față de Ingham este pusă la încercare.
După război, domeniul se află în pragul ruinei și viitorul lui ar putea sta în mâinile a patru femei – Daphne, care luptă să modernizeze căminul ancestral; Cecily Swann, care aspiră să devină mai mult decât o cunoscută creatoare de modă la Londra; Diedre, femeia de carieră și Dulcie, debutanta îndrăzneață.
Într-o epocă a transformărilor ireversibile, stă în puterea doamnelor de la Cavendon să ofere familiei un viitor într-o lume cu totul nouă…
„– Gata, Miles, acum sunt aici. O să fiu cu tine pentru tot restul vieţii mele. Şi a tale. Indiferent ce se întâmplă, n-o să te mai părăsesc. Niciodată. Promit.
Pentru o fracţiune de secundă, Miles se gândi că nu auzise bine. Clipi, îşi îndreptă spatele şi o privi nedumerit. Şi, în acel moment, văzu dorul de pe chipul ei, iubirea şi dorinţa pentru el. Miles o apucă pe dată, o trase în braţele lui şi o ţinu aproape de el. Îşi lipi buzele de părul ei şi zise:
– Doamne, te iubesc atât de mult, Ceci! Nu pot să trăiesc fără tine. Viaţa n-are nici o valoare dacă nu eşti cu mine.
– Şi eu simt la fel… trebuie să fim împreună acum, orice s-ar întâmpla, Miles. Nu trebuie să ne facem griji pentru restul lumii. Suntem doar noi doi acum.”
„Eu mă trag din neam bun, şi tata, bunicul vostru, îmi spunea tot timpul să fiu curajoasă. Avea o vorbă pe care o repeta tot timpul, iar eu mă gândesc adesea la asta. Spunea că viaţa are felul ei de a avea grijă de ea însăşi, şi am descoperit că e adevărat. E de ajutor să încerci să nu zăboveşti asupra problemelor.”
„Fusese un coup de foudre, şi lui asta nu i se mai întâmplase niciodată. Simţea pentru ea ceva diferit faţă de ce simţise pentru oricine altcineva.
Era protector cu ea, voia s-o apere, să aibă grijă de ea, şi, apropo, instinctele ei erau perfecte. Îl înţelegea, îl cunoştea fără a avea avantajul timpului. Cu toate obrăzniciile, comentariile îndrăzneţe şi francheţea, ea era extrem de inteligentă, foarte serioasă şi perfect de încredere. El şi-ar fi dorit să fie cu ea tot timpul. Îi satisfăcea o nevoie profundă, îl împlinea emoţional pe deplin.”
Veți citi întreaga poveste în romanul DOAMNELE DE LA CAVENDON HALL de Barbara Taylor Bradford – apariție vineri 13.04.2018 la toate punctele de difuzare a presei alături de revista Libertatea pentru Femei!
Sursa: Cărți Romantice
3 Comments
joculdeavatiascunselea
Domnițe la ananghie care încearcă să se salveze singure :)! Subiectul meu preferat!
Oli
E un subiect ofertant si interesant…
Geo
Spun pas la cartea asta.