Doamnele din Missalonghi de Colleen McCullough , Editura Orizonturi – recenzie

15

Doamnele din Missalonghi

Colleen McCullough

Editura Orizonturi

Colectia: Bestseller-urile ultimului deceniu
An aparitie: 1994
Numar pagini: 208
Traducător: Andreea Gheorghitoiu
Titlu original: The Ladies of Missalonghi
Colleen McCullough este autoarea a 25 de romane, din care ultimul a văzut lumina tiparului în 2013. Dintre acestea, în română au fost traduse: „Tim”, „Deschis. Închis”, „Antoniu și Cleopatra”, „Doamnele din Missalonghi”, precum și celebrul roman „Pasărea Spin”.
Scriitoarea s-a născut la Wellington, dar şi-a petrecut copilăria la Sydney. Mama sa era neo-zeelandeză, de ascendenţă maori, iar tatăl ei era un imigrant irlandez angajat la muncile agricole. S-a stins din viaţă în ianuarie 2015, la vârsta de 77 de ani.
Doamnele din Missalonghi este o poveste încântătoare, purtându-ne într-un loc și într-un timp în care viața curgea altfel, fiecare moment fiind prețuit la adevărata valoare.
Cartea se citește repede, având un număr relativ mic de pagini și fiind scrisă într-un stil foarte cursiv, dar eu am citit-o pe îndelete, savurând fiecare pagină. Pe lângă personaje și povestea în sine, m-a cucerit scriitura elegantă și decorul în care e plasată acțiunea – în Australia, în apropierea Munților Albaștri, având parte de frumoase descrieri ale peisajelor.
Doamnele din Missalonghi – Drusilla, Octavia si Missy, trei doamne pe care mi-ar fi plăcut să le cunosc și pe care vi le prezint în cele ce urmează, pe ele și povestea lor de viață! Trei doamne puternice care, în ciuda greutăților vieții, au ținut capul sus cu demnitate.

Drusilla, care rămăsese văduvă de tânără, și Octavia, care nu fusese niciodată măritată, erau surori, iar Missy era fiica Drusillei, nemăritată la cei 34 de ani ai ei și fără nici o perspectivă în acest sens.
Cartea este foarte descriptivă, iar imaginile vizuale și auditive sunt redate cu multa măiestrie, astfel încât te vezi acolo și auzi păsările cântând sau apa susurând, după cum se schimbă tabloul descris.
„Pretutindeni se auzeau păsările pe care, oricât încercă, nu le putu vedea; dar chemările lor umpleau aerul cu cele mai delicate sunete, argintii, subțiri, clare si vrăjite, care nu semănau deloc cu un ciripit de păsări. (…)
Și treptat, cum trecea timpul, susurul unei ape curgătoare acoperi sunetul omniprezent al copacilor care vorbeau cu glasul slab, plângător și obosit al eucalipților in zilele liniștite.”
Viața nu a fost blândă cu doamnele noastre, însă fiind niște demne membre ale celei mai de vază familii din oraș, au ținut capul sus, deși se zbăteau într-o sărăcie ”cu lustru”. Locuiau în orașul Byron, și totul în oraș purta nume ce amintea de poetul Byron, chiar și casa Drusillei se numea astfel dupa locul unde a murit poetul – la Missalonghi (în Grecia). Primul Sir William Hurlingford, străbunicul lui Missy, a întemeiat orașul curând dupa ce citise opera lui Byron, al cărui fan înfocat devenise.
Cartea e scrisă într-un stil foarte armonios, din care nu lipsește umorul. Doamnele noastre dădeau dovadă de un delicios simț al umorului, care a fost sarea și piperul câtorva faze foarte amuzante.
Galeria de personaje e foarte atent construită și conturată. Astfel, facem cunoștință și cu ceilalți membrii ai familiei extinse, toate surorile Drusillei si Octaviei, frații lor, verii, nepoții si nepoatele acestora. Sunt  migălos surprinse relațiile din cadrul clanului Hurlingford si dinamica acestei mari familii scindată în două ramuri: cea bogată, conducătoarea orașului, și ramura săracă, nedreptățită si privită cu condescendență, din care faceau parte si distinsele noastre doamne.
Pe un alt plan aflăm și povestea Aliciei, frumoasa verișoară a lui Missy, de aceeași vârstă cu ea, o ființă  snoabă și răutăcioasă, a cărei frumusețe pălea în fața felului ei urâcios de a fi. Făcea parte bineînțeles din ramura privilegiată a familiei. Se afla în pragul căsătoriei cu un tânăr de 21 de ani, care abia își terminase studiile. Vom asista la toate pregătirile în vederea nepotrivitei nunți, care însă nu va mai avea loc. De ce, vă las să aflați singuri…
Revenind la doamnele noastre, m-a impresionat faptul că, deși o duceau foarte greu, ele nu se complăceau într-o existență cenușie, ci își creaseră un frumos univers al lor, apreciind fiecare compania celorlalte două și găsindu-și bucurii mărunte care să le coloreze viața: cântatul la orgă, croșetatul, vizitele la celelalte surori din familie, răsfățul – rar, ce-i drept – cu prăjiturele la ceai.
Am admirat-o pe Missy, a cărei pasiune era lectura, împrumutând mereu cărți de la biblioteca mătușii Livilla. De curând, fusese angajată o nouă asistentă la bibliotecă, o tănără pe nume Una, care a devenit în scurt timp cea mai bună prietenă a lui Missy. Aceasta era o persoana luminoasă, fascinantă, ”în jurul ei aerul care o învăluia căpăta o strălucire, un luciu care era și nu era palpabil”. Una îi împrumuta lui Missy romane ”interzise”, povestindu-i-le înainte, spre deliciul acesteia. Se pare că n-o deranjau spoilerele:
            ”Faptul că afla subiectul unei cărți nu o făcea niciodata pe Missy să renunțe s-o citească”.
La un moment dat Una îi recomandă o carte lui Missy și i-o povestește atât de frumos, încât mi-a venit să spun ”vreau și eu cartea asta!” (era despre o tânără nobilă și săracă, un duce care își bate joc de ea și un maharajah ”grozav de frumos” care se îndrăgostește de ea și o ia în căsătorie, gonindu-și celelalte soții și amante, pentru că o consideră un giuvaer atât de rar, încât nu trebuie să aibă nici un rival).

Missy resimțea din plin neputința de a-și depăși condiția de fată bătrână și dezavantajul de a fi femeie într-o lume a bărbaților. Era conștientă că era urâtă și săracă. Dacă ar fi fost doar urâtă, sau doar săracă,  s-ar fi descurcat altfel, dar așa…
Treptat, asistăm la emanciparea lui Missy, care își iese treptat din cochilia ei cafenie – se îmbrăca numai în haine cafenii, întrucât erau respectabile și ușor de întreținut, dar în secret se visa purtând roșu aprins într-o bună zi. Astfel, Missy se transformă încet, dar sigur, dintr-o ființă ștearsă, ascultătoare și ușor de ignorat într-o tânără sigură pe ea, nostimă și cu mult spirit de inițiativă. Aceste calități nou descoperite o ajută sa răzbune cu vârf și îndesat toate nedreptațile care i se făcuseră de către rudele ei bogate și profitoare! Este savuroasă transformarea ei, care culminează cu o hotarâre care va duce în final la schimbarea radicală atât a vieții ei, cât și a familiei ei devotate.
O altă plăcere a lui Missy, în afara cititului, erau plimbările printr-o frumoasă vale din apropiere de Missalonghi. De curând, valea ei, cum îi plăcea s-o numească, fusese cumpărată de un străin ”voinic și sălbatic” pe nume John Smith, care s-a stabilit acolo, în vale. Se pare că Missy a simțit în asta o oportunitate pe care nu o lasă neexploatată. Doar nu se mută în fiecare zi bărbați chipeși și în floarea vârstei în apropiere!
”Missy se opri la marginea luminișului și îl strigă pe nume de mai multe ori, cât putu de tare, dar nici urmă de John Smith. Se așeză pe o buturugă să aștepte. Nu așteptă mult, nu sosise cu mult înainte de ora unu, și el se întoarse la cabană, fluierând vesel, ca sa mănânce de prânz.
– Domnule Smith, strigă ea.
Se opri brusc și rămase un moment nemișcat, apoi se întoarse.
– Ei drăcia dracului! exclamă el.
Când ajunse în fața ei, se încruntă înfiorător, cu o expresie de nemulțumire în ochi.
– Ce cauți aici?
Missy înghiți în sec, apoi respiră adânc; acum ori niciodată:
– Vreți să vă căsătoriți cu mine, domnule Smith? Întrebă ea, rostind clar fiecare cuvânt.”
Grea decizie și grea întrebare de pus de către o femeie în acele vremuri, dar când e destinul tău în joc… Ce răspuns a primit și cum vor decurge lucrurile în continuare, vom vedea…
”Când își reveni după șocul avut la vederea rochiei roșii, John Smith își zise și el că arăta foarte bine.
– Asta-i nunta care-mi place mie! Eu arăt ca un țărănoi și tu ca o doamnă. O luă de braț, vesel. Hai femeie, hai să terminăm odată, până nu mă răzgândesc.”
Vom avea parte de momente surprinzătoare și revelații care se vor constitui într-o spectaculoasă răsturnare de situație! Stați fără grijă, de data aceasta va fi în favoarea doamnelor noastre. Era timpul să iasă soarele și pe strada lor!
– Ar fi mai bine să te obișnuiești cu atâta fericire, iubita mea, pentru că jur că am să te înec în ea, spuse el și răsuflă adânc. Ești al doilea noroc al meau, Missalonghi Smith.”
Ca un amănunt, Missy a avut și o zâna bună alături, stropul de supranatural dând poveștii o savoare aparte.

 

About Author

15 comentarii

  1. Ai spus bine,Oli ca aceasta carte trebuie savurata…foarte frumoasa recenzia…mi-a facut mare placere sa imi reamintesc aceasta carte….

  2. De la această autoare, am citit doar „Pasărea Spin”, cred că mi-ar plăcea și acest roman. Felicitări pentru recenzia minunată! <3

  3. Balan Daniela on

    am citit cartea acum foarte multi ani ,iti multumesc ca mi-ai reamintit de ea <3 foarte frumoasa recenzia ,felicitari <3

Lasă un răspuns