Dorință împlinită de Pamela Morsi, Editura Flamingo GD – recenzie

Dorință împlinită 

Pamela Morsi

Editura FLAMINGO GD

447 pagini

Traducere : Anca Ricus

Titlul original : Garters (Jartiere)

An apariție în România : 1995

” I-am citit toate romanele și i-am savurat fiecare cuvânt” – Jude Deveraux

”O poveste sexy, caldă și cuceritoare ca o zi de vară.” – Laura Kinsale

”Pamela Morsi scrie despre viață și dragoste cu un zâmbet în colțul gurii, cu duioșie și mai presus de toate, cu bucurie” – Romantic Times

”Totdeauna îmi dă plăcutul sentiment că am vizitat casa unor prieteni” – Heartland Critiques

”O nouă invitație pe care ne-o adresează și o nouă reușită de prestigiu. O poveste de dragoste care te cucerește prin savoarea ei. O tentație greu de refuzat.” – Rendezvous

”Poveștile ei de dragoste sunt pline de căldură și umor dar… mai ales iremediabil romantice” – Rendezvous

Dorință împlinită este o carte deosebit de caldă și romantică, scrisă cu multă duioșie și umor, care te reconfortează și te binedispune. Incredibil ce lanț întreg de evenimente avea să declanșeze o pereche de jartiere buclucașe!

Cartea este foarte rară, putând să o găsești doar printr-un noroc la anticariate, așa că voi da mai multe amănunte, încercând să subliniez atât pasajele romantice cât și pe cele pline de umor ale cărții.

Eroina principală a cărții este Esme Crabb, o tânără de șaisprezece ani, harnică, bună și inocentă, ce locuia într-un mic sătuc, Vader.

Rămasă orfană de mamă de la vârsta de opt ani, cu un tată iresponsabil, bun la suflet dar foarte leneș, a cărui unică preocupare era să compună cântece toată ziua și să le interpreteze la vioră, și cu două surori gemene, mai mari decât ea cu un an, fermecătoare dar foarte frivole, Esme fusese nevoită să-și asume de una singură întreținerea micii lor gospodării. După moartea mamei, nemaiavând cine să lucreze pământul, se retrăseseră în munți, unde își încropiseră o locuință într-o grotă, protejând-o de bine, de rău, cu niște crengi. Esme muncea practic toată ziua, dereticând și încropind mâncarea din puținul pe care îl aveau la dispoziție.

Într-una dintre zile, disperată că proviziile erau pe sfârșite, lui Esme îi vine în minte o soluție salvatoare. Dacă una dintre gemene, care atrăgeau bărbații ca un magnet, s-ar fi căsătorit cu cineva cu stare, cu toții ar fi putut beneficia de confortul oferit de acesta. Cel pe care pusese ochii era Cleavis Rhy, un bărbat educat de douăzeci și șase de ani, ce studiase la oraș, dar care se întorsese în Vader după moartea tatălui ca să preia băcănia acestuia. Cleavis Rhy locuia într-o casă impunătoare, în care sigur ar fi încăput cu toții, iar tatăl ei ar fi putut să stea pe verandă și să cânte toată ziua.  Din păcate, nici una dintre ele nu părea dispusă să facă acest sacrificiu, ambele fiind îndrăgostite de același bărbat, Armon Hightower, un pierde-vară ca nimeni altul, care părea la rândul lui, îndrăgostit de amândouă gemenele în aceeași măsură ca și ele de el.

Astfel că Esme, optimistă și plină de hotărâre, a coborât în sat pentru a se oferi pe ea însăși să se căsătorească cu Cleavis. Un plan ideal, dacă ignorai micul amănunt că cei doi abia dacă schimbaseră două vorbe până atunci. Emoționată, Esme intră în băcănie, își ia inima în dinți și îl abordează direct.

”Acum ori niciodată. Străbătuse drumul în josul muntelui pentru un singur lucru. Dacă nu era în stare să vorbească acum, nu va mai fi niciodată și cu toții vor continua să fie la fel de pârliți și fără un rost ca totdeauna.

– Nu vrei să ne luăm?”

Privirea șocată pe care el i-o aruncă o intimidează, se bâlbâie și se preface că a întrebat dacă are gem de coacăze, îndoindu-se pentru prima dată de reușita planului ei. Întristată, realizează abia acum cât de utopică fusese ideea ei. În fond, ea nu avea nimic care să-l atragă, fiind o fată simplă, fără educație, cu haine ponosite, care nici măcar nu era frumoasă ca surorile ei. Pregătindu-se să plece, s-a aplecat să-și aranjeze ciorapii care-i căzuseră până la glezne, în lipsa unor jartiere care să-i susțină. Ridicându-și privirea, îl observă pe Cleavis holbându-se la ea. Bucuria îi luminează chipul. Se pare că avea, totuși, ceva care să-i stârnească interesul.

”Asta era. Dorința. O armă neașteptată.”

Mulțumită de revelația ei îi spune, pe un ton șăgalnic, exact cuvintele pe care el le adresa clienților:

”- Dacă ați văzut ceva care să vă placă, spuneți-mi.”

Plină de încredere în reușita planului său, Esme își anunță surorile că în perioada următoare vor trebui să se descurce o perioadă fără ea, întrucât ea trebuie să curteze pe cineva. Degeaba încearcă acestea să o convingă că  bărbatul face curtarea și nu invers, Esme era de neclintit.

Drept urmare, Cleavis va remarca cu stupoare zilele următoare că Esme era ca o umbră în urma lui, oriunde s-ar fi dus, inclusiv la crescătoria lui de păstrăvi, unde el studia cu multă pasiune comportamentul acestora.

Esme este plină de admirație observând realizările lui, remarcând totodată și cât era de plăcut privirii, inima începând să-i bată cu putere în prezența lui.

”Cum de nu văzuse ieri cât de bine arăta? Și atât de deștept! Și blând, încât nici peștii nu se temeau de el.”

Măgulit de interesul ei, Cleavis o învață cum să le dea de mâncare păstrăvilor fără sa-i sperie. Aflați foarte aproape unul de celălalt, Esme nu se poate abține și se aruncă asupra lui, începând să îl sărute cu pasiune. Cleavis rezistă însă eroic, deși era profund atras de ea. El intenționa să se însoare cu fiica pastorului, Sophrona, și, fiind un om onorabil, nu dorea să o compromită pe Esme.

A doua zi, Cleavis are un adevărat șoc în momentul în care ajunge la băcănie. Esme mătura conștiincioasă veranda, de parcă era deja angajată acolo. Senină, îl anunță că s-a hotărât să îl ajute la treburile pe care le are, pentru a-l răsplăti pentru faptul că le-a dat, de atâtea ori, mâncare pe datorie. Cleavis nu are inima să o dea afară și, drept urmare, Esme începe să deretice prin magazin, să rearanjeze marfa pe rafturi și să interacționeze cu clienții, Cleavis constatând cu surprindere că Esme avea simțul afacerilor, reușind să vândă cu ușurință produsele greu vandabile și mărfurile scumpe.

Esme nu se limitează însă doar la atât. Cleavis descoperă cu surprindere că ea era pe urmele lui, oriunde s-ar fi dus, ițindu-se din cele mai neașteptate locuri. Astfel, pe când Cleavis se afla în vizită la Sophrona, cu care purta o conversație politicoasă pe teme absolut plictisitoare, observă cu stupoare că Esme îi observa de deasupra, cocoțată pe o creangă din pomul sub care ei stăteau, ațâțându-l cu o priveliște ispititoare a picioarelor ei. Dorind să o alunge de acolo, Cleavis pretextează că dorește o limonadă și, după ce Sophrona pleacă să o aducă, o ia la rost pe Esme ce caută acolo. Nonșalantă, aceasta îi răspunde că a vrut să vadă cum face el curte, dar că s-a plictisit la culme, întrucât a văzut că el poartă o conversație sclifosită cu o fată în loc să o sărute. Rănit în orgoliu, Cleavis se repede asupra Sophronei când aceasta se întoarce și o sărută cu pasiune, alegându-se cu o palmă indignată din partea acesateia. Întristată și rușinată, Esme se gândește cât de nedreaptă e viața. Ea făcuse toată munca și alta profitase de pe urma ei și nici măcar nu apreciase.

”Esme simțea cum o cuprinde rușinea pentru ce făcuse. Îl luase peste picior că este un nefericit de gentleman, dar dacă îl îndemnase la o purtare mai puțin cuviincioasă și mai plină de trăire, ea se gândise că o va încerca pe ea, nu pe Sophrona. Și uite că cealălaltă culesese roadele muncii ei și nici măcar nu aprecia.”

Spășită, Esme se duce după Cleavis și îi cere scuze că l-a provocat. Enervat și surescitat, Cleavis o sărută cu pasiune, făcând-o să se simtă extaziată. Dar, întrucât era un om foarte onest, nu profită de inocența ei ci îi spune că și-a dat seama că ea urmărea să se căsătorească cu el, lucru care nu se va întâmpla niciodată întrucât el dorește să se căsătorească cu altcineva.

”- Știu că te doare să auzi asta, Esme, dar este ca și cu iodul, insistă el. Durerea este pentru o clipă ascuțită, dar pe urmă rana se vindecă bine. Tu trebuie să înțelegi, Esme, că eu nu te iubesc și nu te voi iubi vreodată. Nu ești genul de soție pe care mi-o voi alege.”

Ai fi zis că lucrurile fuseseră tranșate destul de clar, dar ți-ai găsit! Esme nu era omul să se dea bătută cu una, cu două. Îndrăgostită până peste cap de el, Esme era convinsă că până la urmă Cleavis se va lămuri că cel mai bun lucru pentru el este să se căsătorească cu ea. Așa că a doua zi se prezentă din nou la magazin, profitând de primul moment în care erau singuri pentru a-și aranja ciorapii. Nervos și stârnit, Cleavis i-a spus că îi interzice să mai facă acest lucru în fața lui. Calmă, Esme s-a justificat spunându-i că nu are ce să facă, întrucât ciorapii îi cad în permanență, neavând jartiere care să-i susțină.

”- Alte femei au jartiere care să le țină ciorapii! N-am găsit nici un fel de jartiere în coșul pe care au avut mărinimia să ni-l dea și niciodată nu mi-a trecut prin cap să arunc banii pe asemenea lucruri de nimic. Eu nu sunt egoistă ca alții.”

Vrând să rezolve problema, Cleavis se duce precipitat la un sertar, ia o pereche de jartiere de dantelă și i le dă, spunându-i să-și fixeze odata ciorapii să nu-i mai cadă. Esme este în culmea fericirii. Niciodată nu a mai avut un lucru atât de fin și de frumos. Cu lacrimi de bucurie pe obraz, pleacă să găsească un loc unde să își pună jartierele. În ușa magazinului se ciocnește însă de una dintre bârfitoarele de frunte ale satului care, observând ce are Esme în mână și aflând că sunt cadou de la Cleavis, este indignată la culme de legătura sordidă pe care tocmai a descoperit-o și împrăștie bârfa cu mult entuziasm. Întreaga comunitate este revoltată de indecența săvârșită sub ochii lor.

”În mod obișnuit, femeia ar fi fost cea condamnată pentru o astfel de purtare. Dar era în firea oamenilor să ia partea celui pe care soarta nu-l răsfățase, ba chiar dimpotrivă. Esme era o fată simplă, inimoasă și cu frica lui Dumnezeu. De partea cealălaltă, Cleav, ca om care de-a lungul anilor reușise binișor în afaceri, devenind proprietarul unui magazin prosper. Și darea lui de mână nu era de astă dată în favoarea sa.”

Nici nu mai avea vreo importanță faptul ca Cleavis era complet nevinovat. În ochii micii comunități, doar aparențele contau. Cleavis, un bărbat onorabil și responsabil, își dă seama că singura soluție în situația dată era să facă ce se cuvenea, adică să se însoare cu ea, întrucât în ochii tuturor ea era compromisă fără tăgadă.

M-am amuzat să descopăr că obiceiul furatului miresei exista și în vremea aceea, iar Cleavis va trebui să facă un efort considerabil, urcând un butoi de rachiu pe munte, pentru a-și răscumpăra mireasa.

Ajunși acasă, murdari și obosiți, Cleavis este totuși entuziasmat la gândul beneficiilor pe care i le va oferi noaptea nunții. Din păcate, mai întâi trebuie să facă față răbufnirii de orgoliu a lui Esme, supărată că nu i s-a apreciat zestrea (o față de masă ce fusese cusută de mama ei). După aceea apare mama lui, care insistă să facă amândoi baie, ca nu cumva să-i aducă animale nedorite în casă. După ce Esme urcă în camera ei, mama lui Cleavis îi strecoară acestuia ideea că Esme l-a luat de bărbat doar pentru averea lui. Supărat, Cleavis se culcă cu spatele la Esme, nedorind să o atingă.

Dimineața devreme pleacă la magazin și se apucă să muncească febril. Nu trece însă mult și apare și Esme, proaspătă și plină de strălucire. Cleavis realizează că a fost un prost încearcând să reziste atracției pe care o simțea față de ea. Dă afară pe ușă, fără prea multe menajamente, un client sosit inoportun, zicându-i că va închide magazinul toată ziua, întrucât s-a hotărât să facă un inventar. Cleavis este impresionat de ardorea cu care Esme i se dăruiește, deși podeaua le-a fost drept pat, iar o bucată de mătase ținea loc de saltea. În același timp este înduioșat de inocența ei, Esme mărturisindu-i că în preajma lui are niște senzații tare ciudate, simțind niște furnicături. Când realizează ce îi descrie, Cleavis nu se poate abține să nu o tachineze, zicându-i că probabil are pureci. Esme este de-a dreptul revoltată, cum poate el să afirme așa ceva, când ea este o persoană așa de curată? Cleavis o liniștește, zicându-i că aceștia sunt niște pureci mai speciali, de care el o poate scăpa cu ușurință.

”- Câteodată se întâmplă unei femei să aibă pureci, îi spuse făcând-o să se înfioare sub atingerea mâinii lui fierbinți. Și are niște furnicături de care numai un bărbat poate să o scape, adăugă. Acum, dacă este vorba de o femeie cuviincioasă ca tine, bărbatul ăsta va trebui să fie numai și numai cel cu care s-a măritat.”

Urmează o săptămână idilică, Cleavis realizând cu surprindere că în preajma lui Esme se simțea mai în largul lui decât față de oricine altcineva, deschizându-și sufletul și împărtășindu-i gânduri pe care nu le dezvăluise nimănui.

”Înțelegând că nu degeaba spun oamenii despre prima lună de căsătorie că este ‘luna de miere’, Cleav era mulțumit. Oricâte rețineri ar fi avut s-o ia pe Esme de nevastă, se evaporaseră toate ca urmele unei ploi de vară sub soarele arzător. Era iubitoare, plină de înțelegere, știa de glumă și nerăbdătoare să-i simtă atingerea. În mod surprinzător, se simțea mai relaxat în prezența ei decât a oricărei alte persoane.”

Norul de fericire pe care plutea Cleavis se risipește însă brusc în momentul în care Esme îl întreabă nerăbdătoare când poate să vină familia ei să locuiască împreună cu ei, că doar nu s-a măritat să-i fie bine doar ei. Deși Cleavis acceptă invazia și face risipă de cadouri pentru familia ei, este îndurerat la gândul că, în timp ce el se îndrăgostise din ce în ce mai tare de ea, Esme îl luase de soț doar pentru averea lui. Esme nu înțelege sursa răcelii lui, considerând că schimbarea lui de comportament se datorează faptului că lui, un om instruit care făcuse școala la oraș, îi era rușine cu ea, o fată simplă de la munte, needucată.

Mi-a plăcut mult de Cleavis care, chiar considerând că ea îl luase doar din interes, continua să se poarte frumos cu ea, dorind să o facă fericită și sperând că, până la urmă, îl va iubi și ea măcar puțin.

Esme, la rândul ei, iubindu-l nespus, încerca din răsputeri să se cizeleze și să se poarte ca o doamnă, pentru ca lui să nu-i mai fie rușine cu ea. În același timp, muncea din răsputeri de dimineața până seara, sperând să intre în grațiile soacrei și să-l facă fericit pe Cleavis.

Totodată, considerând revoltător comportamentul surorilor ei gemene, care se afișau fără rușine cu același bărbat, care încuraja entuziast afecțiunea amândurora față de el, decide că Armon merita o lecție. Îl ia deoparte și îi spune, în mare secret, că buna ei prietenă Sophrona îl iubește la nebunie, gândindu-se cu satisfacție la pedeapsa pe care o va primi de la aceasta când va încerca să-i fure o sărutare. Dar încurcate sunt căile Domnului, iar mica ei intervenție va avea drept consecință o căsătorie șocantă între cei doi, făcută pe ascuns de ochii micii comunități.

Deși relația dintre ea și Cleavis se îmbunătățește considerabil iar pasiunea dintre ei nu dispăruse nicio clipă, totuși o umbră de îndoială plana încă asupra lor, ambii fiind nesiguri de sentimentele celuilalt.

În momentul în care Cleavis o anunță entuziast că doi bărbați, membri marcanți în ”Asociația Americană a Crescătorilor de Pești” și în ”Comitetul piscicol”, vor veni în vizită pentru a urmări pe viu remarcabilul său experiment în domeniul creșterii păstrăvilor, Esme intră în panică, îngrozită să nu îl facă de râs.

Pentru a învăța cum să se comporte și să pregătească o masă de sărbătoare, Esme apelează la bunăvoința Sophronei, care se arată mai mult decât încântată să o ajute.

Esme îi sorbea practic vorbele din gură Sophronei, încercând din răsputeri să învețe să facă totul ca la carte, aranjând tacâmurile în ordinea indicată. Tatăl ei nu s-a putut abține să nu remarce cât de încărcată arăta masa aranjată așa cum trebuia.

”- Este atâta fierărie în jurul farfuriei ăsteia de-ai putea să-ți încropești un plug bunicel.” 

Gemenele, prezente și ele, se hlizeau amândouă, neluând prea în serios sfaturile de bună-purtare ale Sophronei, asta până când Armon a venit să-și ia soția, purtându-se foarte serios și politicos și vorbind sclifosit. Ambele gemene au început să se roage de Sophrona să mai vină și a doua zi să le învețe cum să se poarte, spre nedumerirea lui Esme, care le-a întrebat după plecarea Sophronei ce le-a făcut să se răzgândească.

”- Nu l-ai văzut pe Armon? o întrebă Agrippa.

– Dacă atunci când ești o doamnă poți face dintr-un vântură-lume ca el un cățeluș care să-ți mănânce din palmă, atunci vreau și eu să mă domnesc, îi spuse verde-n față Adelaide.”

A venit și ziua cea mare, când cei doi bărbați importanți au sosit în vizită. Surprinzător, pentru prima dată cele două surori gemene nu au mai fost de acord cu privire la cât de atractiv era un bărbat. În timp ce Adelaide îl admira fără rezerve pe cel cu ochelari, considerând că are ”prestanță”, Agrippa se arăta încântată de blond, care în opinia ei ”face toate paralele”. Degeaba a încercat Esme să le tempereze și să le smulgă promisiunea că nu vor flirta cu ei, ambele i-au declarat fără echivoc că au învățat bine lecția de la ea și speră să fie prinse într-o postură compromițătoare, să se mărite și ele bine.

Când se apropia ora mesei, Esme repeta de zor replica pe care trebuia să o spună: ”Masa e servită”, încercând să găsească tonalitatea potrivită. Din păcate, de la atâta repetat, în momentul în care trebuia cu adevărat să o spună i-a ieșit: ”Masa e pârlită” spre stupoarea celor prezenți.

După masă, Esme încerca cu disperare să întrețină o conversație plăcută, așa cum o sfătuise Sophrona, și ce subiect putea fi mai interesant decât piscicultura, pasiunea comună a celor trei bărbați? Bineînțeles, atât Adelaida cât și Agrippa s-au arătat imediat fascinate de creșterea păstrăvilor, deși până atunci nu manifestaseră nici un interes în această privință. Încercând să o lămurească pe Agrippa, care întrebase naivă ce sunt lapții, Esme îi dă o explicație memorabilă, făcându-i pe toți de la masă să se holbeze la ea.

 ”- Lapții îi lasă păstrăvii masculi, o lămuri Esme cu ușurință. Este ca la bărbați când…”

Îngrozită de ce i-a ieșit pe gură, Esme fuge umilită de la masă, considerând că a provocat un dezastru. Cleavis o ajunge imediat, luând-o în brațe și liniștind-o. Mai mult, îi declară dragostea lui arzătoare pentru ea, spunându-i că i-ar fi spus mai demult acest lucru, dar credea că ea nu îl iubea. Îndoiala lui se risipise pe deplin acum, văzând străduințele ei pentru a-l face mândru de ea.

”- Când am văzut-o în seara asta pe Esme a mea, care-i mai mândră că-i la fel de bună ca oricare altcineva, ascunzându-se în spatele unor politețuri fără sens, am știut că mă iubești.”

Esme era jenată să se întoarcă la masă, dar Cleavis îi spune că să nu aibă nicio grijă, va repara el lucrurile, întrucât e de datoria lui ca soț să-și salveze soția dintr-o situație delicată. Râzi în hohote de soluția găsită de el.

”- Împreună cu soția mea vreau să ne cerem scuze c-am dispărut așa de la cină, începu el politicos.

– Dar nu-i nimic, se grăbi Theo să-l asigure.

– Ne descurcăm de minune, insistă și Ben.

– Grozav, le răspunse Cleav zâmbindu-le amabil. Vă rog să nu vă opriți din cauza noastră. Distrați-vă în continuare. Eu și doamna Rhy trebuie să ne retragem ceva mai devreme.

Esme ridică ochii, astfel luată prin surprindere.

Cleavis îi zâmbi înainte să adauge liniștit:

– Poate că n-o să vă vină să credeți, dar ne-am trezit cu o invazie îngrozitoare de pureci.”

Epilogul, romantic și amuzant, ne dă posibilitatea să aflăm evoluția personajelor în timp.

Esme și Cleavis formează un cuplu adorabil, susținând teoria conform căreia ”contrariile se atrag”. Fiecare dintre ei îl completează pe celălalt, făcând toate eforturile pentru a-l face fericit. Mi-a plăcut foarte mult cum au reușit să își depășească neînțelegerile dintre ei, demonstrând că atunci când apare o dragoste adevărată barierele pot fi înlăturate cu ușurință, iar oamenii se pot schimba de dragul persoanei iubite.

Cartea te încântă prin pitorescul ei, făcându-ne să simțim din plin atmosfera micului sătuc, cu locuitorii lui și obiceiurile acestora.   

”Absolut încântătoare prin acțiune și personaje” – Heartland Critiques

”Sub pana doamnei Morsi poveștile de dragoste din epoci trecute capătă o certă notă de prospețime… remarcabil” – Rendezvous

Am inclus cartea în Top 10 cărti historical-romance cu mult umor

Cărțile autoarei Pamela Morsi pot fi achiziționate pe targulcartii.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net

Recenzii Editura Flamingo

Recenzii Pamela Morsi