Două domnii întunecate de Kendare Blake, Seria Trei Coroane Întunecate, Leda Edge, Editura Corint

Două domnii întunecate

An apariție: 2019

Nr. pagini: 416

Traducător: Claudia Roxana Olteanu

Două domnii întunecate este al treilea volum din seria Trei coroane întunecate/ Three Dark Crowns:

1. Trei coroane întunecate/ Three Dark Crowns – 2016 – recenzie

2. Un tron întunecat/ One Dark Throne – 2017 – recenzie

3. Două domnii întunecate / Two Dark Reigns – 2018

4. Cinci destine întunecate, Editura Leda Edge / Five Dark Fates – 2019 – recenzie

Katharine a așteptat toată viața să urce pe tron.
În sfârșit, a sosit și momentul lui Katharine, dominată de furia reginelor moarte. Dar mulți îi contestă domnia, iar neliniștea ei crește cu atât mai mult cu cât nu știe ce s-a întâmplat cu surorile sale. Apoi, întru totul misterios, valurile încep să aducă la țărm cadavre, iar insula Fennbirn este cuprinsă de panică. Ascunse pe continent, Arsinoe și Mirabella încearcă să-și vadă de viață departe de tot ceea ce au pierdut. Însă curând simt chemarea insulei; Arsinoe e bântuită de viziuni cu legendara Regina Albastră, moartă cu sute de ani în urmă. După ce se împrietenește cu o războinică pe nume Emilia, Jules află că există o armată a rebelilor care urmăresc să uzurpe tronul și care vor ca ea să conducă atacul. Coroana a fost câștigată, dar reginele sunt departe de a fi învinse.

Fragment:

„După ce pornește spre oraș, alături de Emilia, Jules își pune glugă pe cap, să-i acopere ochii. Aproape toată lumea reacționează într-un fel la trecerea Emiliei, salutând-o din cap sau lăsând ochii în jos. Tot orașul o cunoaște pe față cea mare a familiei Vatros, după bărbia ei ridicată și după mersul ei alert. Toți o respectă, aproape la fel cum o respectau oamenii din Wolf Spring pe Jules, înainte să afle de blestem. Acum, dacă s-ar întoarce în oraș, oamenii ar duce-o la Indrid Down cu mâinile legate la spate.
Când ajung, hanul deja e plin și bardul începuse să cânte. Emilia se încruntă puțîn, dar se știe că lungile cântece recitate durează până târziu, în noapte, și unii ascultători pleacă sau vin, că să audă părțile lor favorite.
– Nici măcar nu e cântecul lui Aethiel, spune Emilia. E introducerea de la cântecul lui Philomene. Și durează la nesfârșit. Mă duc să iau niște bere și ceva de mâncare.
Jules își da glugă jos în căldură din han. Oricum nimeni nu se uită la ea. Toți ochii sunt îndreptăți asupra bardului, o femeie, care stă în picioare lângă foc, îmbrăcată cu o jachetă frumoasă, tivită cu fir de aur. Este una dintre cele mai tinere cântărețe pe care le văzuse vreodată Jules, deși nu văzuse prea multe. Prea puțini barzi trecuseră prin Wolf Spring, probabil prea plictisiți să cânte noapte de noapte despre regina Bernadine și lupul ei. Femeia poartă o pelerină ușoară, nu că cea roșie pe care o are Jules, și vocea ei e melodioasă chiar și atunci când recită pasajele despre arme: pumnale, armuri, costumul de piele care trebuie prins în catarame, recită iar și iar cum a fost îmbrăcată în veșminte de lupta regina războinică demult moartă.
Jules găsește o masă liberă lângă peretele din spate și se așază. Când Emilia revine cu două halbe de bere, bardul începuse să cânte despre armata cea puternică a reginei. „