Dragobete – origini, traditii si superstitii

31

Dragobete

Origini

Etimologia cuvântului ”Dragobete” a fost dezbătută de etnologi și filologi, propunându-se diferite explicații pentru originea sa.
O variantă ar fi proveniența din derivarea cuvântului „drag”( de origine slavă) .
Conform altor păreri, majoritatea denumirilor ei provin de la sărbătoarea religioasă „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, care se celebrează pe 23 februarie, sărbătoare care în slavă se numește Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”), până când s-a impus în unele zone  din sudul și sud-estul României ca ”Dragobete”.
Numele de Dragobete se asociază cu un personaj din mitologia tradițională românească, fiind identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.
O legendă din Oltenia spune că „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia…o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor”. E  prezentat ca zeul dragostei și al bunei dispoziții, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul dragostei.
Dragobetele mai poate fi întâlnit și sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un cioban care o însoțește pe Baba Dochia în călătoriile prin munți, dar reprezintă de asemenea și o figură pozitivă, simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea înnoirea firii și se pregătea de primăvară. Dragobetele mai are și alte nume: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

Tradiții și superstiții

– De Dragobete, fetele și băieții se primeneau în haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămâioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste. Apoi fetele porneau în goană spre sat, urmărite de băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an. De aici și zicala „Dragobetele sărută fetele!
– Flăcăii obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul  în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați de cruce.
– Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete.
– De Dragobete, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an. Totodata, se credea că fetele care ating un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi drăgăstoase tot timpul anului.
– În unele zone ale tării, în ajunul zile de Dragobete, fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobete le va ajuta să găsească iubirea adevarată (la fel cum se obișnuiește și în noaptea de Bobotează).
– De Dragobete, bărbații trebuie să se afle în relații cordiale cu persoanele de sex feminin, nu au voie sa necăjească femeile și nici să se certe, căci astfel îi asteptă o primavară cu ghinion și un an neprielnic.
– Nu ai voie să plângi în ziua de Dragobete. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducatoare de necazuri și supărări în lunile care vor urma.
– Atât baieții, cât și fetele trebuie să fie veseli de Dragobete pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul ântregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute de Dragobete.
– În vremuri de demult exista obiceiul ca fetele tinere necăsătorite să strângă, de Dragobete, zăpada rămasă pe alocuri, cunoscută drept “zăpada zânelor”. Era considerată ca având proprietăți magice în descântecele de iubire și în ritualurile de înfrumusețare. Se credea că această zăpadă s-a născut din surâsul zânelor. Fetele își clăteau chipul cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.
– În anumite sate ale Romaniei, din pământ se scot, de Dragobete, rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli.
– Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodariei nu sunt permise de Dragobete. În schimb, curățenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor și prospețime. O superstiție interzice sacrificarea animalelor în aceasta zi.
– Cu ocazia acestei zile, bătrânii satului acordau o îngrijire specială animalelor din ogradă şi păsărilor. După credința populară, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează. Se crede că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.
Dragobete este o sărbătoare strâns legată de de renașterea naturii. În această perioadă, păsările, vegetația dar și oamenii se pun în acord cu natura.

Sursa: Wikipedia

 

 urare-de-dragobete

About Author

31 de comentarii

    • Geo, sunt unele dintre obiceiuri valabile si pentru noi, cele maritate. Trebuie sa fim vesele in aceasta zi, sa nu cumva sa plangem, sa ne sarutam cu perechea noastra, iar ei, barbatii, NU au voie sa ne supere!

  1. Foarte interesant si totodata util. Imprumutam atatea traditii si obiceiuri straine in timp ce le uitam pe ale noastre. Eu sunt pro interculturalitate dar consider ca ar trebui deasemenea sa ne cunoastem si sa ne celebram propriile datini. Un articol superb. Felicitari!

  2. Barbalata Mirela on

    Frumos articolul, Oli! Deci azi trebuie sa am parte de multe sarutari 😉 . Eee, le am primit de dimineata dar cum ajung acasa ii spun sotului ca mai vreau 🙂 , ca nu trebuie sa ma supere… deci azi el va sta in bucatarie la gatit 😀
    La multi ani fetelor! Sa fiti iubite, sa iubiti, sa zambiti, sa fiti frumoase in interior si la exterior.
    Pupici si din partea mea!

Lasă un răspuns