Delicatese Literare
Prezentari carti

Dune de Frank Herbert, Editura Nemira, Colecția Armada

Dune

(Dune – 1965)

Frank Herbert

Editura Nemira

Colecția Armada

Nr. pagini: 736

Traducerea: Ion Doru Brana

Primul volum din seria DUNE/ DUNE SERIES

Din seria Dune fac parte:
• Volumul 1: Dune
• Volumul 2: Mantuitorul Dunei
• Volumul 3: Copiii Dunei
• Volumul 4: Imparatul-Zeu al Dunei
• Volumul 5: Ereticii Dunei
• Volumul 6: Canonicatul Dunei

ROMAN CÂȘTIGĂTOR AL PREMIILOR NEBULA ȘI HUGO

ÎNTR-O ECRANIZARE DE EXCEPȚIE

Frank Herbert (1920-1986) este scriitorul care a creat cea mai iubită poveste SF a tuturor timpurilor: Dune. Scriitorul a avut o personalitate multiplă, cu un mod complicat și întortocheat de gândire, iar opera sa de căpătai este o reflectare a modului său de a fi. Chiar dacă romanele care alcătuiesc seria Dune sunt scrieri clasice, structurate pe mai multe niveluri de înțelegere, seria se dovedește una dintre cele mai complexe opere SF scrise vreodată. Curiozitatea și spiritul independent caracteristice lui Frank Herbert i-au creat acestuia multe probleme încă din copilărie și l-au pus în situații dificile mai târziu. Astfel, scriitorul nu și-a absolvit liceul deoarece a refuzat să urmeze un curs obligatoriu predat de către un primar cu care nu era de acord. Frank Herbert s-a străduit o perioadă îndelungată să-și încropească o existență normală, trecând de la un serviciu la altul și mutându-se din oraș în oraș. A fost atât de independent încât a refuzat chiar să scrie pentru o anumită piață. A scris numai ceea ce a simțit că trebuie să scrie. Pentru documentarea și elaborarea seriei Dune, a avut nevoie de 6 ani . Și după toate aceste sacrificii și frământări, a primit refuzuri din partea a 23 de editori. Soția sa, Beverly, a fost pentru Frank Herbert sprijinul cel mai de nădejde. Aceasta a renunțat la propria carieră literară, muncind pentru a plăti facturile și a-i acorda lui Frank întreaga libertate de creație de care avea nevoie. În fapt, cei doi au format o adevărată echipă, Beverly fiind cea care i-a redactat aproape toate scrierile. Cei doi au trăit o poveste de dragoste remarcabilă și tragică în același timp, iar moartea prematură a soției i-a lăsat lui Frank Herbert un gol imens în suflet, modificând chiar, într-un fel, cursul unuia dintre romanele din ciclul Dune: Canonicatul Dunei. În total, Frank Herbert a scris aproximativ 30 de cărți și antologii de povestiri, incluzând aici și cele 6 cărți din seria Dune. Toate au devenit bestselleruri internaționale. A colaborat, împreună cu Bill Ransom, la romanele Incidentul Isus, Efectul Lazăr și Factorul Înălțare, iar ultimul său roman publicat, Man of Two Worlds, a fost scris împreună cu fiul său, Brian. Deși apărută cu multe decenii în urmă, Dune este mai actuală și mai populară că niciodată, noii cititori descoperind mereu alte și alte înțelesuri. A fost tradusă în zeci de limbi și s-a vândut în peste 20 de milioane de exemplare.

Într-un viitor îndepărtat, într-un imperiu interplanetar, condus după reguli feudale, casele nobiliare se luptă pentru supremație. Casa Atreides primește controlul asupra planetei Arakis, singura sursă de mirodenie – cea mai valoroasă și importantă substanță din univers. Asta adâncește vechea rivalitate dintre Casele Atreides și Harkonnen.

Leto Atreides și familia lui se vor confrunta nu doar cu o planetă deșertică, neprietenoasă și necunoscută, ci și cu comploturi politice periculoase.

O poveste clasică, bogată în sensuri religioase, economice, tehnologice și sociale, o complexitate care o pune definitiv pe lista cărților de citit într-o viață.

„O poveste unică… Nu se compară cu nimic, poate doar cu amploarea epică din Stăpânul inelelor.“ – Arthur C. Clarke

„Cel mai important roman SF din toate timpurile. Este convingător, puternic, genial.“ – Robert A. Heinlein

„E posibil ca Dune să fie mai actual acum decât atunci când a fost publicat.“ – The New Yorker

„Unul dintre monumentele science fiction-ului modern.“ – Chicago Tribune

Fragment:

„Jessica se supuse regimului rapid de limpezire a percepției și începu să cerceteze metodic locul. Încăperea părea pătrată, cu latura de vreo zece metri. După poziția față de extremitatea holului și după ușoarele deosebiri de construcție, deduse că fusese adăugată pe acoperișul acestei aripi cu mult după terminarea clădirii originale.

Pe latura sudică, se opri în fața vastei suprafețe de sticlă filtrantă, se întoarse și privi în jur. Tot spațiul era ocupat cu plante exotice de climă umedă. Din masa de verdeață răzbătu un foșnet. Jessica se încordă, apoi zări un simplu servok cu mecanism de ceasornic și brațe pentru stropit. Unul din brațe se înălță și pulveriză un voal diafan de stropi, burându-i obrajii. Brațul se retrase și Jessica privi ținta aspersorului: o ferigă arborescentă.

Era pretutindeni apă în încăperea aceasta. Apă. Pe o planetă unde apa era cea mai prețioasă sevă a vieții. O risipă atât de flagrantă, încât Jessica simți că-i îngheață ceva în adâncul sufletului.

Privi soarele, prin geamul de sticlă galbenă. Atârna la orizont, deasupra crestelor ascuțite ale imensului lanț muntos căruia i se spunea Scutul de Piatră.

Sticlă filtrantă, gândi ea. Pentru a face acest soare alb mai blând și mai familiar. Cine să fi construit sera? Leto? I-ar sta-n fire să mă surprindă cu un astfel de cadou, dar timpul a fost prea scurt. Și a avut de rezolvat probleme mai serioase.

Își aminti de raportul care menționa că multe case din Arrakeen au ecluze la uși și la ferestre, pentru păstrarea și regenerarea umidității interioare. Leto susținuse că pentru a-și demonstra de la bun început puterea și bogăția vor ignora în mod deliberat asemenea precauții și nu vor proteja ferestrele și ușile reședinței decât împotriva prafului omniprezent.

Dar această seră era o demonstrație mai elocventă decât absența oricăror ecluze. Jessica se gândi că acest loc de plăcere conținea destulă apă ca să asigure traiul pe Arrakis a o mie de persoane… dacă nu mai multe.

Păși de-a lungul peretelui de sticlă, continuând să scruteze interiorul. Noua perspectivă îi dezvălui o suprafață metalică lângă fântână – tăblia unei măsuțe pe care se aflau un blocnotes și un stilograf, parțial mascate de-o frunză ca un evantai. Se apropie de masă, observă semnele lăsate de Hawat, apoi se aplecă asupra mesajului înscris pe blocnotes:

„Doamnei Jessica

Fie ca locul acesta să-ți ofere tot atâta plăcere câtă mi-a dăruit mie. Te rog, îngăduie acestei încăperi să-ți amintească o lecție pe care-o știm de la aceleași învățătoare: apropierea unui lucru dorit înclină la prea multă îngăduință. Făgașul acesta este periculos.

Cu cele mai bune gânduri, Margot, Doamna Fenring”

Jessica dădu din cap. Știa de la Leto că fostul reprezentant al Împăratului pe Arrakis fusese Contele Fenring. Dar mesajul camuflat al însemnării, formulate în așa fel încât să-i dea de înțeles că aceea care-o scrisese era tot Bene Gesserit, îi cerea acum toată atenția. În treacăt, avu totuși un gând amar: Contele s-a căsătorit cu doamna sa. Însă chiar în aceeași clipă, începu să caute mesajul ascuns. Trebuia să existe unul. Rândurile așternute la vedere conțineau enunțul cifrat pe care orice Bene Gesserit, neconstrânsă de vreo Injoncțiune a Școlii, era obligată să-l transmită, la nevoie, altei Bene Gesserit: „Făgașul acesta este periculos”.

Jessica pipăi cu vârfurile degetelor fețele paginii, căutând micile puncte codificate. Nu găsi nimic. Degetele alunecară pe muchiile blocului. Nimic. Cuprinsă brusc de neliniște, așeză blocul așa cum îl găsise. Să fi fost ceva legat de poziția lui? Dar Hawat scotocise sera și nu încăpea îndoială că mutase blocnotesul din loc. Privi frunza ce atârna deasupra mesei. Frunza! Își plimbă un deget pe suprafața interioară, pe margini, peste peduncul. Aici era! Degetele descoperiră șirurile de semne minuscule și le parcurseră dintr-o mișcare: „O primejdie imediată îi amenință pe fiul tău și pe duce. Unul din dormitoare a fost amenajat ca să-ți ademenească băiatul. H. L-au înțesat cu capcane mortale detectabile, lăsând una care-ar putea să scape nedescoperită”. Jessica își stăpâni pornirea de-a o rupe la fugă spre dormitorul lui Paul; trebuia să afle întregul conținut al mesajului. Degetele citiră înfrigurate, mai departe: „Nu cunosc precis natura pericolului, dar e ceva în legătură cu un pat. Ducele este amenințat de trădarea unuia dintre tovarășii sau locotenenții săi de încredere. H. Plănuiesc să te ofere unui favorit aflat în slujba lor. Iartă-mă că nu-ți pot spune mai mult. Sursele mele sunt sărace, deoarece Contele nu-i în solda H. În grabă, M. F.”.

Jessica lăsă frunza și dădu să se repeadă spre ieșire. În momentul acela însă, ușa ecluzei se deschise violent și Paul sări peste prag, strângând ceva în pumnul mâinii drepte. Împinse ușa cu umărul, o zări pe mama sa, trecu iute printre frunze până la ea, observă fântâna și vârî pumnul încleștat sub jetul de apă.

– Paul! Jessica îl prinse de umăr, privindu-i fix pumnul. Ce-ai în mână?

– Un vânător-căutător. L-am prins în camera mea și i-am zdrobit capul, dar vreau să fiu sigur. Apa o să-l scurtcircuiteze.

Vorbise cu dezinvoltură, dar Jessica sesizase tensiunea care-l stăpânea.

– Scufundă-l! Porunci ea.

Paul se supuse.

– Dă-i drumul. Lasă-l în apă!

El scoase mâna, și-o scutură de apă, privi acul de metal care zăcea nemișcat pe fundul bazinului. Jessica rupse o ramură și împinse cu ea ghimpele ucigaș. Era mort. Dădu drumul ramurii în apă și-și privi fiul. Ochii lui examinau încăperea și Jessica recunoscu în intensitatea privirii Metoda Bene Gesserit.

– Locul ăsta poate ascunde orice, spuse el.

(…)

– Poate că n-ar strica să controlăm și noi clădirea, mai târziu. Ochii tăi ar putea să descopere lucruri pe care alții nu le văd.

– Aripa asta era singurul loc pe care nu-l cercetasem. Am lăsat-o la urmă pentru că…

– Pentru că Hawat s-a ocupat personal de ea.

Jessica îi aruncă o privire scurtă, iscoditoare.

– N-ai încredere în Hawat?

– Ba da… Dar a îmbătrânit… Lucrează prea mult. Ar trebui să-i mai ușurăm povara.

– N-am reuși decât să-l insultăm și să-i diminuăm eficiența. După pe-o să afle ce s-a întâmplat, nici o insectă n-o să mai poată pătrunde în aripa aceasta. Îi va fi rușine să…

– Trebuie să luăm propriile noastre măsuri.

– Hawat a servit cu cinste trei generații Atreides. Merită tot respectul și toată încrederea noastră… Întreit.

– Când faci ceva care nu-i place, tata spune „Bene Gesserit!” de parcă ar înjura.

– Și ce nu-i place tatălui tău?

– Să-l contrazici.

– Tu nu ești tatăl tău, Paul.

O s-o îngrijoreze, gândi el, dar trebuie să-i spun ce mi-a destăinuit acea Mapes despre existența unui trădător printre noi.”

ACUM ÎNTR-O ECRANIZARE DE EXCEPȚIE

Cărțile Editurii Nemira se pot comanda pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, librex.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro

Spune-ți părerea!