Editura Publisol lansează „Al Doilea Război Mondial”, de Leonida Loghin
Editura Publisol lansează „Al Doilea Război Mondial”, de Leonida Loghin
Al Doilea Război Mondial a fost unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria umanității, un conflict global care a zguduit întreaga lume și a lăsat în urmă o amprentă profundă. De la 1939 până în 1945, acest război devastator a transformat societățile, economiile și politicile lumii, lăsând un bilanț tragic de suferință și pierderi, dar și o speranță pentru pace și prosperitate.
„Al Doilea Război Mondial”, semnată Leonida Loghin, este cea mai recentă apariție a editurii Publisol. Cartea sub formă de cronologie aduce în atenția cititorilor cele mai importante fapte militare, politice, sociale sau diplomatice.
„În Cronologia celui de-Al Doilea Război Mondial am încercat, cu trudă și răbdare, să așez în ordinea consemnată de istorie cele mai importante fapte militare, politice, sociale sau diplomatice în așa fel încât lectura lor să le ofere cititorilor imaginea fidelă a desfășurării războiului, într-o înlănțuire logică și coerentă. Ținând seama de aria largă cuprinsă de pârjolul războiului, datele sunt grupate pe zonele mari operațional-strategice în care s-a desfășurat marea conflagrație – Europa, Africa și zona Pacificului, completată de Asia de Sud-Est –, iar în cadrul lor am căutat că subdiviziunile să le faciliteze cititorilor atât lectura, cât și căutarea cât mai lesnicioasă a evenimentelor care îi interesează.”, menționează Leonida Loghin în prefața cărții.
Al Doilea Război Mondial a lăsat în urmă o lecție despre pace și cooperare internațională. A fost o epocă în care lumea a cunoscut ororile războiului, dar a reușit, de asemenea, să se reconstruiască și să înceapă o nouă eră de speranță și progres. Cel de-al Doilea Război Mondial a fost martorul unor atrocități umane inimaginabile, cel mai notoriu fiind Holocaustul, în care milioane de evrei și alte minorități au fost persecutați și uciși. Cu toate ororile, războiul a fost, de asemenea, un exemplu al rezistenței umane și al curajului. Oamenii obișnuiți din întreaga lume au luptat împotriva regimurilor totalitare și au ajutat la salvarea vieților multor refugiați și prizonieri.
„În prezentarea informațiilor am urmărit, de asemenea, să prezint un număr sporit de detalii utile specialiștilor, dar și publicului larg interesat să cunoască aspectele esențiale, cronologice, rezultate din derularea evenimentelor. Pentru respectarea adevărului istoric am considerat că factorul de seamă al acestei elaborări trebuie să fie echilibrul cantitativ și calitativ al datelor prezentate, furnizând, prin urmare, în contextul global al lucrării, atâtea date pentru fiecare teatru de operațiuni câte sunt necesarare pentru a justifica dozarea faptelor în Cronologia prezentată.” – Leonida Loghin