Endal de Allen și Sandra Parton, Editura Reader’s Digest – recenzie

Endal

(Endal: How one extraordinary dog brought a family back from the brink – 2009)

Allen și Sandra Parton

Editura Reader`s Digest

Traducere: Anacona Mîndrilă-Sonetto

An apariție în România: 2012

Pag. 352-449

Endal face parte dintr-o selecție de patru romane (ediție prescurtată) realizată de Editura Reader`s Digest (576 pagini):

• Grădina de iarnă – Kristin Hannah – recenzie

• Verdictul plumbului – Michael Connelly – recenzie

• Endal – Allen și Sandra Parton

• Asasinarea lui Tutankhamon – James Patterson și Martin Dugard – recenzie

Endal

Allen și Sandra Parton au scris o poveste sinceră și emoționantă despre problemele pe care le-au avut de înfruntat după ce Allen a suferit o puternică traumă craniană în războiul din Golf. Nu numai că nu mai putea să-și folosească picioarele, dar nu-și mai amintea nimic despre soța și copiii lui, nu putea să vorbească ori să scrie.
Apoi, după cinci ani de furie și suferință, o întâlnire întâmplătoare cu un pui de labrador – Endal – va pune capăt deznădejdii și îi va reda dorința de a trăi.

De multe ori ne place să ne pierdem în paginile unei cărți întrucât aceasta ne face să sperăm în miracole care apar când crezi că totul este pierdut și nu mai există nicio șansă. Însă Endal este cu atât mai emoționantă și impresionantă cu cât nu este o operă de ficțiune, ci este relatarea unui caz real, în care un câine a reușit să readucă fericirea și bucuria de a trăi în viața unei familii greu încercate de soartă.

Allen Parton era în anul 1991 un tânăr militar ambițios, cu o carieră în ascensiune în marină, căsătorit cu o tânără superbă, Sandra, cu care avea doi copii adorabili, Liam și Zoe, în vârstă de șase, respectiv cinci ani.

Extrem de devotat serviciului, Allen se oferise voluntar să participe la războiul din Golf, deși era perfect conștient de riscurile asumate.

Toată viața sa avea să fie însă zgâlțâită din temelii în urma unui accident de circulație stupid, produs în timp ce se îndrepta spre o cină de protocol organizată de câțiva expatriați, el fiind desemnat să participe ca invitat de onoare în numele companiei sale.

Inițial, nimeni nu a realizat cât de grave sunt urmările accidentului, întrucât la suprafață rănile păreau minore și ușor de vindecat. În scurt timp însă starea sa s-a înrăutățit vizibil, reieșind că, de fapt, Allen suferise o comoție cerebrală care-i afectase o bună parte a creierului, pierzându-și mobiliatea picioarelor, toate amintirile din copilărie și tinerețe, precum și capacitatea afectivă. În ciuda faptului că toate cunoștințele tehnice și militare păreau să se fi menținute intacte în mintea lui, era evident că Allen nu mai putea fi menținut în serviciul activ, fiind lăsat la vatră.

Construcția cărții este interesantă, alternând capitolele povestite de Allen cu cele relatate de Sandra, soția lui.

În timp ce Allen relatează totul într-un stil oarecum jurnalistic, părând detașat emoțional, lucru oarecum justificat ținând cont de circumstanțe, capitolele din perspectiva Sandrei transmit foarte multă emoție. Efectiv nu poți să nu empatizezi cu ea, să nu resimți din plin șocul descoperirii că soțul cu care te-ai căsătorit din dragoste nici măcar nu își aduce aminte de tine, darmite să mai aibă vreun sentiment, oricât de mic, de afecțiune! De copii nici nu se punea problema să și-i mai amintească…

Pentru viața familiei Parton a urmat o perioadă extrem de grea.  Am admirat devotamentul și puterea de sacrificiu a Sandrei, o adevărată luptătoare, care a strâns din dinți și a preferat să acționeze decât să se victimizeze, cum ar fi putut, cu ușurință.

Sandra a demisionat din serviciul de asistentă medicală pentru a-l putea îngriji cu normă întreagă pe Allen care, departe de a-i arăta vreo urmă de recunoștință, își vărsa toate frustrările asupra ei. Sandra a trebuit să lupte în instanță pentru a obține o pensie de veteran pentru Allen, care-i fusese refuzată pe motiv că el nu se afla în misiune în momentul în care se produsese accidentul. Tot ea a luat legătura cu o asociație umanitară, care i-a ajutat să obțină o locuință plătind o chirie modică. Iar în privința copiilor, Sandra a trebuit să fie și mamă și tată, atâta timp cât Allen se arăta agasat de prezența lor, neimplicându-se în niciun fel în creșterea și educarea acestora.

Până și un sfânt și-ar fi pierdut răbdarea, iar Sandra recunoaște că la un moment dat consultase deja un avocat, luând în calcul varianta divorțului.

Însă, după atâtea lovituri dureroase și nedrepte, destinul a trimis, în anul 1997, un înger păzitor în viața familiei Parton, întrupat într-un labrador auriu pe nume Endal.

Allen l-a întâlnit pe Endal într-o zi în care a însoțit-o pe Sandra la centrul de dresaj unde aceasta lucra ca voluntară. Încă de la prima vedere, Endal l-a ”adoptat” pe Allen, copleșindu-l cu gesturi pline de afecțiune. La scurt timp după aceea, Sandra l-a convins pe Allen să-l accepte pe Endal drept câine însoțitor, deși Allen se opunea din răsputeri ideii că ar fi invalid, în ciuda faptului că se deplasa într-un scaun cu rotile.

Ce a urmat… e de domeniul basmului. Endal a reușit în doar doi ani mai multe progrese în ameliorarea stării de sănătate a lui Allen decât o armată de doctori în șapte ani.

Progresele făcute de Allen sunt uimitoare, precum și iubirea necondiționată și dorința de a-l ajuta a lui Endal.

”Câinele acesta readucea tot mai mult amuzamentul și bucuria în viața mea. Câinii nu te judecă niciodată, așa că, dacă într-o dimineață mă trezeam iritat, în timp ce Sandra se răstea la rândul ei la mine și ieșea ca vijelia din cameră, Endal era nesfârșit de răbdător și înțelegător. Dacă eram deprimat, mi se urca în brațe pentru o porție de alint. Dacă mi se bloca scaunul, încerca să îndepărteze din cale obstacolele. Era gata oricând să ridice de jos obiectele pe care le scăpam. Din clipa în care a intrat în viața mea, mi-a dăruit dragostea necondiționată și nelimitată care-i lumina chipul blând.”

Mi-au dat lacrimile de multe ori, cu atât mai mult cu cât faptele relatate sunt sută la sută reale, dovadă fiind toate imaginile și filmulețele plasate pe internet, pe care le puteți găsi dând o simplă căutare cu cuvintele cheie ”Endal Allen Parton”.  Vă las plăcerea să descoperiți singuri toate întâmplările și isprăvile uimitoare ale lui Endal, spunându-vă doar că până și regina i-a chemat în vizită la ea, uimită de poveștile extraordinare aflate!

Însă cel mai mare dar pe care Endal i l-a dăruit lui Allen și, în același timp, familiei lui, a fost redarea capacității acestuia de a iubi.

Când Endal s-a rănit într-un ciob și a început să sângereze, un sentiment nefamiliar a sprăpuns inima lui Allen.

”M-am uitat la labradorul cel frumos și inteligent, care-mi dăruise atât de mult, și am simțit că mă doare ceva în piept văzându-l cum stă întins, somnoros, dar străduindu-se să rămână cu ochii deschiși ca să vadă dacă am nevoie de ceva.
Și atunci mi-am dat seama că senzația aceea dureroasă e de fapt iubire. Era imensă, compleșitoare… ca și cum Endal ar fi deschis în mintea mea o ferestruică datorită căreia puteam să țin din nou la oamenii din jurul meu.”

Allen și-a dat seama că a fost egoist și insensibil o bună parte din viață, începând să o revadă pe Sandra ca pe o persoană foarte bună, atrăgătoare și nu ca pe îngrijitoarea lui, încercând totodată să reînnoade punțile de legătură cu copiii lui, implicându-se în viața acestora.

”Timp de unsprezece ani stătusem închis în propria-mi lume egoistă, în care-mi păsa de alții doar în măsura în care ei aveau vreo influență asupra mea. Acum îmi dădeam seama că mă interesează ca persoane și că-mi pasă ce se întâmplă cu ei. Poate că nu pare mare lucru, dar în realitate a fost un progres imens.”

Transformarea lui Allen i-a adus liniștea binemeritată și Sandrei, care simțea că se reîndrăgostea de noul bărbat în care se transormase Allen. Pentru a marca toate aceste transformări și ținând cont că Allen nu-și aducea aminte nimic despre prima lor nuntă, Sandra a insistat să-și reînnoiască jurămintele în 2002, la nouăsprezece ani după ce se căsătoriseră. Bineînțeles că Endal nu putea să lipsească de la ceremonie!

”La a nouăsprezecea aniversare a nunții noastre am avut o a doua ceremonie, una pe care Allen să și-o poată aminti. În viața mea existaseră trei Allen: bărbatul entuziast, infinit de capabil și totodată romantic, cu care mă căsătorisem, cel furios, taciturn și egoist pe care-l îngrijisem ani la rând, și acum partenerul mulțumit cu care împărtășeam interesul față de câinii noștri. Când mă uitam în ochii lui Allen știam că mă iubește, cu toate că nu mai era demonstrativ și nici afectuos în mod spontan. Nu aveam căsnicia în care crezusem că intru cu nouăsprezece ani în urmă, dar era o căsnicie bună, într-un mod diferit.”

Vă recomand cu căldură să citiți această poveste uimitoare de viață!

Cartea a fost menționată în Top 15 cărți impresionante cu animale

Endal de Allen și Sandra Parton, Editura Reader’s Digest a fost oferită pentru recenzie de Târgul Cărții

Recenzii și prezentări cărți Editura Reader’s Digest

Recenzii și prezentări cărți emoționante

Recenzii și prezentări cărți cu animale

Recenzii și prezentări cărți de nonficțiune