Delicatese Literare
Recenzii

Ephialte – Începutul unui coșmar de Cristinne C. C., Editura Quantum Publishers – recenzie

Ephialte – Începutul unui coșmar

Editura Quantum Publishers

Cristinne C. C.

Nr. de pagini: 228

Copertă: Cartonată

Anul apariției: 2017

Ne aflăm într-o Nouă Lume ce se zbate să supraviețuiască în urma unui eveniment cataclismic ce a avut loc cu mai bine de cinci sute de ani în urmă, o lume în care oamenii încearcă pe de-o parte să reconstruiască, iar pe de altă parte, să lupte împotriva unei boli cumplite și misterioase. Însă există și alte creaturi ce trăiesc printre ei, Ephialte și Umbre.
Alisia Iacob, o tânără impulsivă, non-conformistă, un Ephialt novice, abia trecută de Inițiere, se trezește aruncată dintr-o banală coincidență într-o serie de evenimente ce o plasează în mijlocul unui adevărat conflict între ephialte și dușmanii acestora, Umbrele.
Descoperind din întâmplare intrigile țesute de unul dintre cei mai importanți și puternici oameni, secrete ce pun în pericol atât viața oamenilor, cât și a Ephialtelor, Alisia devine ținta principală a mai multor dușmani.
Pentru a supraviețui, se vede nevoită să lege alianțe neașteptate, dar și să-și descopere abilități surprinzătoare și periculoase.
În mijlocul tuturor acestor evenimente ce se succed cu rapiditate, la fel de neprevăzută este și descoperirea primelor atingeri ale pasiunii, pentru ca, la fel de brusc, să fie curmate de resentimente vechi și înrădăcinate.

Ephialte – o carte care m-a intrigat prin titlu și m-a convins prin conținut! Țin să remarc în primul rând coperta foarte frumoasă și inspirată – și cartonată, pe deasupra – prezentarea grafică și editarea de notă maximă!
Aparține genului fantasy/distopie, și este atât de interesantă și bine scrisă, încât nu trebuie ratată de iubitorii acestui gen.
Fundalul acțiunii cărții este o lume populată în majoritate de oameni – împuținati însă de o boală misterioasă, DMD- Degenerative Malak Desease – alături de care existau Ephialte și Umbre, iar oamenii erau conștienți de existența acestora. Se fereau instinctiv din calea Umbrelor, dar nu se temeau de acestea. Cu Ephialtele însă era o altă poveste…

Atât Ephialtele, cât și Umbrele, erau vampiri energetici.

Umbrele erau dușmanii Ephialtelor, puteau să le controleze și se hrăneau cu energia lor. Oamenii erau apăraţi de Consiliu, dar ephialtele trebuie să se apere singure de atacurile Umbrelor. Umbrele erau singurele care nu aveau de ce se teme. Și profitaseră din plin de acest lucru, după cum va ieși la iveală într-un mod cu totul neașteptat. Veți vedea despre ce e vorba, la momentul potrivit. 

Ephialtele nu erau dușmanii oamenilor, cel puțin ele nu se considerau astfel, însă se hrăneau cu energia acestora generată de frică. Ephialtele aveau puterea de a intra în mintea oamenilor și a accesa centrul terorii, scoțându-le la iveală cele mai negre coșmaruri și temeri, motiv pentru care oamenii le mai numeau Coșmaruri. Aduceau ființa respectivă în pragul colapsului, se hrăneau cu energia generată în timpul acestui proces, apoi se retrăgeau. Culmea, omul respectiv se simțea după aceea descătușat de temeri pentru o perioadă, iar episodul respectiv i se ștergea complet din memorie.

Umbrele erau creaturi grațioase, dar neplăcute, la prima vedere puteau fi confundate cu oamenii, însă în jurul lor plutea o aură întunecată. Ephialtele în schimb erau foarte frumoase și seducătoare. Se nășteau oameni și deveneau ephialt la maturitate, cât timp erau foarte tineri și „încremeneau” la vârsta respectivă, devenind nemuritori după Inițiere. Nu toți oamenii deveneau ephialt, ci doar un mic procent. Ce declanșa această transformare, nu se știa. Se știa doar că persoana respectivă înceta să se hrănească pe cale naturală, organismul refuzând la un moment dat orice fel de hrană solidă sau lichidă, inclusiv apa. Și începea să se hrănească cu energie.

Aceasta e lumea în care pătrundem, pe firul poveștii. Personajele sunt foarte frumos și atent creionate, întâmplările sunt antrenante, suspansul este foarte bine gradat, pe scurt, nu poți lăsa cartea din mână până la final. Iar atunci vrei mai mult, și îți pare rău că s-a terminat. Din fericire, va continua…
Cartea e scrisă la persoana întâi din perspectiva unei tinere ephialt, Alisia, de curând trecută de inițiere. E o tipă simpatică, dezinvoltă, îndrăzneață, imprudentă, și cu un pronunțat simț al umorului. Totodată, făcea parte dintr-o familie strâns unită, care nu lăsa niciodată unul din ai lor la greu. Veți vedea mai târziu despre ce e vorba, și ce frumos se manifestă devotamentul unuia față de ceilalți. Mi-a plăcut de cuceritorul si puternicul Felix, de înțeleptul Marcus și de superba Dani, cei trei frați mai mari ai Alisiei.

Cred că toată povestea ar fi funcționat mai bine dacă ephialtele ar fi fost hidoase. Și oricum, nu știu dacă eu personal m-aș descrie ca o seducătoare. Nu, în comparație cu cei doi frați ai mei și mai ales cu Dani, sora mai mare. Felix și Marcus arătau într-adevăr foarte bine, dacă ar fi să judec numai după numărul impresionant de fete înnebunite și lăsate în suspine în urma lor. Iar sora mea mai mare era – într-adevăr – foarte frumoasă. Arăta mereu ca scoasă din cutie. (…) Cu mine însă era cu totul altă poveste. Eu preferasem blugii și hanoracele de când mă știam, părul lăsat pe spate, fără cine știe ce împletituri, și încălțările comode. Eram, după cum Dani nu obosea să îmi tot spună, ”propriul ei coșmar”

Acțiunea se petrece în locuri precum Ținuturile de mijloc (denumire ce m-a dus cu gândul la scrierile lui Tolkien) Insula Capri Seconda, sau, mai ancorată în „realitate”, o micuță și retrasă localitate din apropierea Cheilor Nerei.
Mi-a plăcut foarte mult faptul că la începutul fiecărui capitol este câte o strofă dintr-o poezie de Eminescu, foarte inspirat aleasă, în ton cu capitolul respectiv.
Pentru început, facem cunoștință cu Alisia în timp ce era „la vânătoare” într-un bar dintr-o zonă rău famată. Nu a reușit să se hrănească în avea seară, întrucât a fost acostată de un tânăr care evident știa ce e ea și de de se afla acolo. După cum s-a prezentat, se numea Max. Nu i-a dat amănunte, dar nu era ephialt, nu părea o Umbră și nici om sută la sută. Dar cu siguranță era seducător. Cu combinația potrivită de amenințare, seducere, curiozitate și forță, o determină pe Alisia să-l urmeze afară din bar, pentru a o duce la cineva care dorea s-o cunoască. Chiar atât de naivă nu era ea, și căuta în timp ce îl urma o modalitate de a scăpa de sub controlul lui, dar nu a reușit. Ba mai mult, a fost lovită în tâmplă și și-a pierdut cunoștința, lucru care nu ar fi trebuit sa se întâmple. Se știa că Ephialtele nu își pierd niciodată cunoștința. Atunci cu ea ce nu era în regulă? Sau cum de fusese posibil acest lucru? Răspunsul, pe care îl veți descoperi singuri ulterior, are evident legătură cu Max. Poate și cu sărurtul pe care îl schimbaseră puțin mai devreme. 

”Max continua să mă sărute, iar când am întors capul pentru o gură de aer pe care, în clipa aia, o uram pentru că îmi era necesară, buzele lui coborâră pe maxilarul meu, apoi pe gât, cu o așa ardoare încât, pentru o secundă, am crezut că mă voi sufoca. Un geamăt răgușit mi-a scăpat în vâltoarea momentului incendiar. Max se opri brusc. Am deschis ochii pe care abia atunci am realizat că îi aveam închiși.

Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost căutătura lui strălucind în întuneric, rece, intensă și plină de ură.”

În continuare avem parte de șoc după șoc: Alisia se trezește întemnițată și legată pe insula Capri Seconda, unde își avea cartierul general Theon Novac, un om de afaceri ale cărui interese se vor dovedi malefice. Făcea experimente atât pe Ephialte, cât și pe oameni, iar scenele la care vom fi martori sunt greu de suportat.
Alisia va fi pusă la dispoziția Umbrelor pentru a se hrăni cu ea. Nu ar fi reușit sa reziste fără ajutorul colegului ei de celulă, Andreas – un om care i-a venit în ajutor, deși el însuși era la capătul puterilor. Veți vedea ce și cum…
Cei doi pun la cale un plan de scăpare și vom avea parte de o evadare demnă de filmele de acțiune.
Schimbăm decorul și ne aflăm în casa lui Andreas, ascunsă într-o pădure, undeva în apropiere de Cheile Nerei. Locuia împreună cu fratele său și soția acestuia. De ce erau atât de retrași? Pentru a o proteja pe Philia, cumnata sa, și relația dintre aceasta și fratele lui. O relație unică, dintre un ephialt și un om. Numai că Philia renunțase să fie ephialt, ceea o o costase aproape viața, și redevenise om, renunțând la nemurire pentru o viață alături de omul iubit. Doar că. .. nimeni nu știa că așa ceva e posibil, iar secretul era păzit cu strășnicie, de teama implicațiilor. ..
Exista Consiliul care reglementa relațiile dintre Ephialte, Umbre și oameni, condus de oameni, dar vom descoperi interese ascunse, un complot cu tentacule lungi, care amenința viața oamenilor, ca și a Ephialtelor, un secret teribil legat de Umbre și boala ce măcina omenirea, trădare, dar și sacrificii, loialitate și prietenie. Căci în finalul volumului vom avea parte de o înfruntare violentă între Ephialte, Umbre și Oameni, i
ar Alisia se va afla, prin forța împrejurărilor, în mijlocul acestor evenimente. Și simte primii fiori ai dragostei, care apar însă în momentul și legat de persoana nepotrivită. Sau nu?!… Răspunsul la această întrebare, ca și la multe altele, sperăm să-l aflăm în volumul următor. 

 

Cartea „Ephialte. Partea I. Începutul unui coșmar”, de Cristinne C.C. poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Quantum Publishers

Recenzii cărți Editura Quantum Publishers

Recenzii și prezentări cărți autori români

25 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *