Delicatese Literare
Recenzii

Epoca viciului de Deepti Kapoor, Editura Litera – recenzie

Epoca viciului

(Age of Vice – 2023)

Deepti Kapoor

Editura Litera

Colecție: Buzz Books

Traducere: Bogdan Perdivară

An apariție:2023

Nr pagini: 656

 
DEEPTI KAPOOR a crescut în nordul Indiei și a lucrat câțiva ani ca jurnalistă în New Delhi. A publicat două romane, A Bad Character (2015) și Epoca viciului (Age of Vice, 2023). În prezent locuiește în Portugalia cu soțul ei.

Aceasta este epoca viciului, în care banii, plăcerea și puterea înseamnă totul, iar relațiile de familie care formează legături strânse între oameni pot să și ucidă.

New Delhi, ora 3 dimineața. Un Mercedes care circulă cu viteză foarte mare intră pe trotuar și, într-o clipită, seceră cinci persoane. Este o mașină de bogătan, dar, când se risipește confuzia, nu e nici un bogătan acolo, ci doar un servitor șocat care nu poate explica măcelul.

Epoca viciului este un roman spectaculos, trepidant, având în centru avuția seducătoare, corupția stupefiantă și violența însetată de sânge ale familiei Wadia – iubită de unii, detestată de alții, temută de toți. Pe fundalul reședințelor luxoase, petrecerilor extravagante, afacerilor rapace și influenței politice calculate, trei vieți ajung să se interconecteze periculos: Ajay este servitorul competent, născut în sărăcie, care urcă în ierarhia familiei, Sunny este moștenitorul playboy care visează să-și depășească tatăl cu orice preț, iar Neda este jurnalista curioasă prinsă între moralitate și dorință. Într-o lume alimentată de plăcere, lăcomie, dorință, violență și răzbunare, legăturile dintre aceste personaje vor deveni o cale de evadare sau declanșatorul altor distrugeri?

În părți egale thriller polițist și saga de familie, Epoca viciului este un roman amețitor despre gangsteri și amanți, despre false prietenii, despre iubiri interzise și despre consecințele corupției. Un roman care dă dependență, de o calitate literară ireproșabilă.

„Kapoor ne antrenează într-o cursă amețitoare. Întrețesând trei povești de viață, a lui Ajay, a Nedei și a lui Sunny, acest roman frenetic și plin de culoare evidențiază noua ordine globală, făurită de capitalism, în care bogații înving întotdeauna… Dar, așa cum o demonstrează această poveste captivantă, până și cei mai slabi merită o ultimă fărâmă de demnitate.“ Booklist

„Cinematic… Un thriller somptuos, plasat la New Delhi, care străbate cu precizie de funambul linia dintre ficțiunea comercială și cea literară… Cartea are ecouri din Nașul lui Mario Puzo și din Vagabondul milionar al lui Vikas Swarup… E ușor de înțeles de ce a atras atâta atenție. Kapoor este o povestitoare înnăscută.“ The New York Times

„În portretul nemilos pe care-l face Kapoor Indiei de la începutul secolului XXI, personajele conturate cu migală fac eforturi uriașe să scape din lanțurile cu care s-au născut… Această poveste violentă și amară are efectul unui drog; ar fi ușor s-o devorezi dintr-o înghițitură, dar merită savurată pe îndelete de dragul lucidității cu care unul dintre personaje, Neda, abordează «era destrămării, epoca viciului». Talentul autoarei este impresionant, pe măsura anvergurii subiectului.“ Publishers Weekly

„Uluitor… Zile întregi am fost sfâșiat între dorința de a devora Epoca viciului dintr-o înghițitură și cea de a raționaliza capitolele, astfel încât să dureze cât mai mult. În fine eliberat de atracția irezistibilă a cărții, acum tot ce vreau este să-i văd pe alții cuceriți de ea… Este unul dintre rarele cazuri în care o carte se ridică la nivelul publicității uriașe care i-a însoțit lansarea.“ The Washington Post

„Problemele vinovăției, complicității, idealismului și deziluziilor apar în prim-plan pe măsură ce narațiunea se mută în mediul strălucitor al penthouse-urilor și reședințelor rurale fortificate… Cu o ușurință excepțională, doamna Kapoor schimbă decorul de la piețele din Delhi la închisori, de la pădurile vaste de la granița cu Nepalul la plajele din Goa, și este la fel de în largul ei când scrie despre servitori, politicieni și asasini…“ Wall Street Journal

„Această carte fenomenală, șocantă, incredibilă, brutală, tandră, emoționantă este una dintre cele mai bune pe care le-am citit.“ Marlon James, autorul bestsellerului Scurtă istorie a șapte crime, câștigător al Premiului Man Booker

Epoca viciului, publicată la noi sub egida editurii Editurii Litera în martie 2023, este un mix amar și îngrozitor deopotrivă între asumare și lașitate, conștientizare și iresponsabilitate, o coliziune brutală între bogăție și sărăcie, corupție și moralitate. Este un roman intens și sensibil totodată care explorează lumea complexă a orașului New Delhi, capitala Indiei, cititorul fiind purtat cu măiestrie, sub aura fascinantă a scriiturii autoarei Deepti Kapoor, atât prin cotloanele îngrozitoare ale unei societăți dominate de imoralitate, discriminare și inegalitate, cât și prin hățișurile întortocheate ale iubirii și pasiunii, toate izvorâte din adâncul inimii și minții unor personaje diferite și, totuși, atât de asemănătoare. Narațiunea, atent construită, la persoana a-III-a din perspectiva mai multor personaje, principale și secundare, galeria bogată și fascinantă de personaje, creionate în mod puternic și autentic, intriga, când trepidantă, când domoală, construită pe fundalul unui oraș zgomotos, prins între vechi și nou, martor tăcut al succesului și decăderii, coroborate, fac din Epoca viciului un mix uluitor de thriller polițist, saga de familie și roman social.

Acțiunea începe în anul 2004, în New Delhi, și suntem martorii unui accident de mașină soldat cu cinci morți, printre care și o tânără însărcinată. Sub auspiciile acestui eveniment tragic, asistăm la intersectarea destinelor celor trei personaje principale – Ajay, servitorul sărac și competent al unei familii bogate, Neda Kapur, jurnalist de investigație și Sunny Wadia, descendentul playboy al unei mari familii criminale – ale căror povești de viață aruncă cititorii pe culmile furiei, disperării și neputinței.

Ajay, servitorul umil și loial, este unul dintre personajele cheie ale romanului. El este dedicat în totalitate muncii sale, înzestrat fiind cu abilități remarcabile în serviciul familiei pe care o slujește, în special pe Sunny Wadia. Cu toate acestea, Ajay este un om aflat în umbră, lipsit de libertatea de a-și urmări propriile vise și aspirații, pe care viața l-a transformat într-un nume ”de chemat și de folosit”, forțat însă să-și ia prezentul în stăpânire după noaptea groazei, cea care avea să schimbe complet traiectoria vieții sale, dar nu numai.

Prin intermediul personajului Ajay, autoarea explorează teme precum condiția umană, inegalitățile sociale și puterea corupției în societatea indiană.

Neda Kapur, o jurnalistă de 22 de ani, este, precum Ajay, captivă între două lumi opuse. Deși provine dintr-o familie de intelectuali, ambii părinți profesori universitari, cândva cu o situație materială bună, dar acum ”săraci în numerar”, Neda nu își găsește locul; este indecisă în ceea ce privește viitorul său, își dorește multe, dar îi lipsește acțiunea, iar din momentul în care se îndrăgostește de Sunny Wadia, este prinsă între moralitate și dorință, între rațiune și inimă, dominată fiind de iureșul propriilor emoții și sentimente. Se transformă, voit și forțat deopotrivă, se complace în a disimula fericirea, păstrează tăcerea, deși propria conștiință urlă stringent după eliberare.

Prin povestea Nedei, autoarea explorează dilemele interioare ale unei femei în căutarea propriei identități, încercarea de a se ridica deasupra influențelor negative din viața sa, lupta cu propriile capcane emoționale și împlinirea sufletească prin iubire.

Sunny Wadia este moștenitorul playboy al unui industriaș bogat și corupt, un tânăr inteligent și carismatic, aflat într-o continuă luptă cu el însuși, prins între iubire și ură față de un tată existent doar prin violență, umilință și teroare; marele său vis este de a-și depăși tatăl, motiv pentru care acțiunile sale sunt, pe de o parte, în contradicție cu acțiunile criminale ale tatălui său, dar, pe de altă parte, dominate de furie și amărăciune, toate având drept rezultat un dezechilibru emoțional ireparabil. Viața sa stă sub semnul haosului, sexul, drogurile, violența fiindu-i balsam pentru rănile sufletești, dar și un mod de a-și alimenta înverșunarea. În trupul de adult indiferent și cinic, stă sufletul unui copil lipsit de iubire și protecție. Mai poate fi iubirea o armă redutabilă împotriva pierzaniei?

Prin povestea lui Sunny, autoarea explorează, printre altele, teme precum abandonul emoțional, consumul de droguri și alcool și efectele nocive ale acestora, ambițiile macabre părintești proiectate asupra copiilor.

Epoca viciului aduce în prim-plan realitățile și tensiunile existente în societatea indiană, precum corupția înaltei clase politice și economice, violența și sărăcia răspândită în rândul oamenilor simpli. Romanul evocă o perioadă tumultoasă din istoria Indiei și a dinastiilor care s-au succedat de-a lungul timpului, dinainte și după câștigarea independentei. Autoarea dezvăluie, subtil și provocator totodată, aspectele întunecate ale societății, provocându-ne să reflectăm asupra noțiunii de dreptate, dar și asupra valorilor umane. Lumea descrisă este una plină de contrast, în care sărăcia și bogăția coexistă într-o manieră tensionată, India anilor 2000 fiind portretizată în toată splendoarea și cruzimea sa, personajele confruntându-se cu propriile lor demnități și limite într-un mediu dominat de putere și influență. Romanul atrage atenția asupra efectelor negative ale corupției și inegalităților sociale, arătând cum acestea afectează viețile oamenilor de rând, într-un mod dureros și distrugător.

Dacă vă doriți o carte care să vă provoace, care să vă invite la reflecție asupra problemelor sociale și asupra vieții în general, cu siguranță Epoca viciuluide Deepti Kapoor este o alegere excelentă. Cu o scriitură captivantă și o poveste ce se desfășoară într-un mediu și o epocă pline de intensitate, acest roman vă va purta într-o călătorie literară emoționantă plină de secrete și trădări impresionante.

”E o prăpastie peste care nu izbutește să întindă punți.
O distanță pe care a străbătut-o și nu se mai poate întoarce.
A sacrificat totul.
Dragoste, adorație, respect, loialitate, tovărășie.
Nu i-a mai rămas decât necruțarea. 
O trecătoare cruzime pe care nu și-o poate însuși.” 
”Nimeni nu și-o capătă înapoi. Viața ți se scurge printre degete. Nu se întoarce în veci, oricât ai încerca, oricât ți-ai dori-o. E o lecție pe care ar trebui s-o știi. Te adaptezi sau mori.”
„Știi cum se simte să ai putere? Putere adevărată. Să te afli deodată în roțile puterii și să gonești prin oraș cu ochii larg deschiși, privind totul, făcând contact vizual cu orice – era ca o beție. Să spinteci orașul în viteză și să nu ai teamă, să vezi, să fii în stare să vezi, să vezi așa cum vede un bărbat, să caști ochii, să o poți face fără să clipești…”

6 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *