Delicatese Literare
Recenzii

Eretica. Pledoarie pentru o reformă musulmană de Ayaan Hirsi Ali, Editura Rao – recenzie

Eretica. Pledoarie pentru o reformă musulmană (Heretic: Why Islam Needs a Reformation Now – 2015)

Ayaan Hirsi Ali

Editura Rao

Colecția: Biblioteca Rai
Traducere din limba engleză: Maria Dobrinoiu
An apariție: 2017
Nr. pagini: 256
DESPRE AUTOARE: AYAAN HIRSI ALI este o activistă și gânditoare feministă, scriitoare olandeză, de origine somaleză, stabilită din anul 2006 în SUA, cunoscută mai ales pentru poziția sa critică față de religia islamică și situația femeii supuse discriminării, dar și pentru scenariul scris pentru filmul Submission (regizat de Theo van Gogh). Toate acestea i-au atras ostilitatea din partea fundamentaliștilor musulmani, astfel că, din momentul asasinării regizorului van Gogh (2004), a fost nevoită să trăiască în exil sub protecția autorităților olandeze. 
În 2005 este nominalizată de către săptămânalul Time ca fiind una din primele o sută de persoane influente ale lumii. A primit numeroase premii, ca: Human Rights Service’s Bellwether of the Year din partea Norvegiei, Premiul Democrației din partea Partidului Popular Liberal din Suedia.

ERETICA – Pledoarie pentru o reformă musulmană

AYAAN HIRSI ALI, autoarea bestsellerului Necredincioasa

 Eretica afirmă că musulmanii trebuie să-și reevalueze concepțiile despre sex, bani și violență… și percepția asupra timpului.” – Independent

Continuând călătoria de la o educaţie islamică profund religioasă până la un post la Harvard, autoarea face un apel puternic şi argumentat pentru o reformare musulmană,  ca singura modalitate de a pune capăt ororilor terorismului, razboiului sectar si oprimării femeilor şi a minorităților. Astăzi, afirmă Ayaan Hirsi Ali, 1,6 miliarde de musulmani din lume pot fi împărțiți într-o minoritate de extremişti, o majoritate a musulmanilor care sunt loiali crezului, dar nu sunt înclinați să practice violența, şi câțiva disidenți care îşi riscă viaţa prin interogarea propriei religii. Dar există un singur islam şi, dupa cum arată Hirsi Ali, nu este nicio îndoială că unele dintre învățăturile sale cheie – nu în ultimul rând datoria de a purta un razboi sfânt – sunt incompatibile cu valorile unei societăți contemporane libere.
„Acest lucru poate suna incendiar, dar pentru Hirsi Ali, care a renunțat la credința sa musulmană, ideea că Islamul ar trebui și ar putea fi reformat este practic conciliator.” – New York Times
„Islamul se află în dosar pe rol, Hirsi Ali este procuroarea, juriul e compus din sensibilitatea occidentală, iar reformatorii musulmani nu au altă opțiune decât să se recunoască vinovați.” – National Post
Numele Ayaan Hirsi Ali și activitatea acesteia din ultimii ani îmi sunt complet străine. Nu ține de ignoranță. Pur și simplu nu este o arie de interes care să mă atragă. Cu toate acestea, nu pot ignora – nimeni, de altfel – toate atrocitățile care au loc peste tot în lume, toate atentatele săvârșite de către extremiști, viețile nevinovate ucise și/sau distruse fizic și psihic.
Prin cartea sa, autoarea pune accent pe faptul că lumea arabă continuă să atragă atenția dar nu într-un sens bun. Autoarea încearcă să ne convingă că violența în numele religiei este înțeleasă greșit iar modul de abordare a acesteia este eronat.
”Astăzi, încă încercăm să susținem că violența este o operă a unei ramificații de „extremiști” nebuni. … Și credem că există ” extremiști” la fel de răi ca niște jihadiști din mijlocul nostru.”
”Unii oameni se vor plânge, fără îndoială, că această carte îl defăimează pe Mahomed. Dar scopul său nu este acela de a aduce o ofensă gratuită, ci de a arăta că acest tip de abordare globală – nu doar parțială, ci în întregimea ei – , înțelege greșit problema Islamului în secolul al XXI – lea. Într-adevăr, această abordare înțelege greșit natura și semnificația liberalismului.
Problema fundamentală constă în faptul că majoritatea musulmanilor, de altminteri pașnici și supuși legii, nu doresc să recunoască, și cu atât mai puțin să respingă, mandatul teologic pentru intoleranță și violență, incorporat în propriile lor texte religioase.
Pur și simplu nu-i va face pe musulmani să pretindă că religia lor a fost „deturnată” de către extremiști.”
Autoarea ne aduce în prim plan povești de viață cutremurătoare, unele știute datorită surselor media, dar majoritatea dintre ele rămase în anonimat. Prin intermediul cărții, Ayaan Hirsi Ali ne împărtășește secvențe ale propriei vieți, primii ani ai copilăriei, în Mecca, apoi în Etiopia, adolescența sa marcată de educația în stilul Coranului când a îmbrățișat cu drag religia musulmană, devenind după cum mărturisește ” un musulman mai bun”, apoi fuga în Olanda în 1992 atunci când propria familie aranjează „o tranzacție gratuită” prin căsătoria acesteia cu un bărbat conform credinței sale. Din acest moment viața autoarei se schimbă complet, din toate punctele de vedere.
Eretica. Pledoarie pentru o reformă musulmană nu este un roman de ficțiune istorică, nu este o poveste ca oricare alta. Este o carte document – cel puțin, așa am perceput-o eu – care ne ajută să cunoaștem mai bine istoria religiei musulmane, ne vorbește despre musulmani și credința lor, ne prezintă o părticică din istoria acestora, dar, totodată, nu se sfiește să aducă la suprafață latura urâtă a acestora, gândirea lor, acțiunile sinistre, cutremurătoare, condiția femeii în societatea musulmană și multe alte aspecte. Autoarea crede într-o lume mai bună dar pentru ca acest lucru să devină  realitate este necesară o schimbare o religiei musulmane, o reformă musulmană. Este un drum lung în față, plin de pericole, dar nu imposibil. Din punctul ei de vedere primii pași au fost făcuți deja.
Hirsi Ali își dorește pentru musulmani și nu numai, o lume mai bună, unde se pune accent pe iubirea vieții pe pământ, pe respectul de sine, pe conceptul de familie iubitoare, dar mai ales pe liberul arbitru.
„Numai atunci când musulmanii – în special cei din țările occidentale – sunt liberi să spună ceea ce doresc, să se roage sau să nu se roage, să rămână musulmani, să se convertească sau să nu aibă deloc credință; numai atunci când femeile musulmane sunt libere să poarte ceea ce doresc, să iasă așa cum doresc, să-și aleagă partenerii pe care și-i doresc, abia atunci vom fi pe drumul de a descoperi ceea ce este cu adevărat corect și cu adevărat greșit în secolul al XXI-lea. Poruncirea a ceea ce este corect și interzicerea a ceea ce este greșit sunt, în esență, în contradicție cu principiul occidental de bază al libertății individuale. Și aceste practici trebuie să fie eliminate din crezul islamic central.”
Dorința autoarei nu este de a instiga la ură, și/sau la război. Din contră! Din punctul ei de vedere intervențiile militare sunt costisitoare, atât financiar, dar mai ales din punct de vedere uman. Hirsi Ali este conștientă că țări din lumea întreagă, mai ales cele implicate într-un conflict militar cu extremiștii musulmani, au cheltuit miliarde de dolari în aceste războaie împotriva ” terorii” și „extremismului” , când se puteau face mult mai multe eforturi  pentru a-i proteja pe disidenții musulmani oferindu-le resursele necesare pentru” a contracara această vastă rețea de centre islamice, madrase și moschei” ,cele responsabile pentru” răspândirea celor mai nocive forme ale fundamentalismului islamic.” Aceasta consideră că ne concentrăm mult pe ideea de violență și mai puțin pe motivul care o provoacă:  EFECT – CAUZĂ,  și nu invers. Violența naște violență dar nu este soluția cea mai bună.
Interesant este faptul că autoarea face o comparație între islamism și comunism, mai bine zis conflictul cunoscut sub numele Razboiul Rece.
„Totuși, în istorie există un alt conflict din care ne putem inspira, și merită a fi menționat din moment ce ne-am angajat în acest proces de argumentare: Războiul Rece.
Islamul nu este comunism, desigur, dar, în anumite privințe, e la fel de disprețuitor față de drepturile omului, iar republicile islamice s-au dovedit a fi aproape la fel de brutale față de propriii lor cetățeni, că republicile sovietice de odinioară. Cu toate acestea, noi i-am întâmpinat pe predicatorii fundamentaliști în orașele noastre și am rămas pasivi când mii de tineri dezamăgiți au fost radicalizați prin discursurile lor bombastice. Mai rău, nu am făcut aproape nicio încercare de a contracara prozelitismul musulmanilor din Medina.”
Cartea „Eretica. Pledoarie pentru o reformă musulmană” a reprezentat o experiență literară dură, urâtă chiar.
Să nu se înțeleagă greşit! Nu intră în categoria „Nu recomand”. Din contră! Pasionații de istorie, cei atraşi de lumea arabă, de religia musulmană, se vor bucura din plin de o astfel de lectură. Cartea  conține numeroase date şi informații, edificatoare aş zice eu. Pentru mine însă a fost prea mult. Au fost pagini întregi care m-au cutremurat, m-au lăsat fără aer, neputând continua lectura, dar au fost şi informații pe care nu le-am putut asimila aşa cum trebuie. De ce? Pentru că nu cunosc în detaliu această credință, această lume şi, nici nu mă atrage. Să fie ignoranță din partea mea? Nepăsare? Laşitate? Eu zic că nu! Dar vă invit să citiți cartea, această „pledoarie” a lui  Hirsi  Ali, şi după aceea să îmi spuneți ce impact a avut asupra voastră, dacă sunteți sau nu de acord cu mine.
După cum însăşi autoarea ne recomandă „pentru a înțelege rădăcinile problemei… trebuie să reexaminăm cele două elemente sacre ale Islamului: Profetul şi cartea sa sfântă.” Dacă autoarea reuşeşte sau nu să aducă argumente solide pentru o altfel de înțelegere a acestor două elemente sacre – Mohamed  şi Coranul – rămâne să descoperiți singuri.
Citește un fragment din carte la adresa:
https://www.raobooks.com/wp-content/uploads/2018/03/FRAGMENT-Eretica-AYAAN-HIRSI-ALI-1.pdf

Cărțile apărute la Editura RAO pot fi comandate pe raobooks.com, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, dol.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura RAO

12 Comments

  • Tyna

    O recenzie cutremurătoare! O carte grea, nu ușor de digerat, dar foarte interesantă! Felicitări pentru modul în care ai prezentat-o!

  • anasylvi

    Foarte interesanta si onesta expunerea ta, Mirela. Fara indoiala, cartea ridica probleme de actualitate, modul de perceptie al unei religii variaza atat in exteriorul ei, cat si in interior, intre diferitele mentalitati si maniere de abordare. Privind obiectiv, probabil ca o reforma musulmana ar duce la o divizare similara cu cea produsa de reforma crestina (protestanta), intrucat ma indoiesc ca toata lumea islamica ar adera la o astfel de reforma.

    • Mirela Barbalata

      Multumesc, Ana!
      Da, cartea atinge aspecte de actualitate, dure, nu usor de acceptat. Este foarte greu de realizat o astfel de reforma, dar nu imposibila dupa cum zice autoarea. Dar este un drum lung in fata!

  • Oli

    Mirela, jos pălăria în primul rând pentru faptul că ai citit această carte controversată, o lectură grea și un subiect foarte sensibil. Felicitări pentru felul în care ai abordat recenzia foarte bună și felul pentru în care ai expus și punctat ideile!

    • Mirela Barbălată

      Mulțumesc, Oli!
      Într-adevăr, o carte controversată şi o lectură grea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *