Esti visul meu de Lisa Kleypas, Editura Miron – recenzie

24

Ești visul meu

Lisa Kleypas

Editura Miron
Nr. pagini: 367
Traducerea: Gabriela Anca Marin
Titlu original: Where Dreams Begin

esti-visul-meu-orig

Lady Holly Taylor se trezeşte sărutată de un bărbat străin, în grădina întunecată unde ieşise să ia aer, neobişnuită încă după trei ani de doliu cu petrecerile înaltei societăţi. Lady Holly era frumoasă, generoasă şi pentru că era văduvă, constrânsă să respecte toate regulile, chiar şi cele care îi contraziceau instinctele. Zachary Bronson şi-a construit un imperiu de bogăţie şi putere, dar toată Londra ştie că nu este un gentelman. Sărutând-o din greşeală pe Lady Holly, în el se trezeşte o pasiune puternică, şi-i face acesteia o oferta scandaloasă şi foarte tentantă. Ar trebui ea oare să ignore promisiunea senzuală a unui sărut interzis… sau să rişte totul şi să-şi urmeze inima în locul în care încep visele?
Îmi plac foarte mult cărțile Lisei Kleypas, sunt extrem de romantice, cu personaje minunate ce trăiesc povești memorabile. Nu lipsesc dialogurile savuroase, stropite cu un umor fin, care fac din lectura unei cărți de Lisa Kleypas o încântare, iar ”Ești visul meu” nu face excepție, din contră, e una din cele mai frumoase cărți ale autoarei, după părerea mea. Am recitit-o de curând și mi-a dat o stare de bună-dispoziție. E o lectură perfectă de week-end!
Personajul principal este Lady Holly Taylor, o văduvă tânără care suferise cu trei ani în urmă durerea sfâșietoare a pierderii bărbatului iubit, în urma unei necruțătoare febre tifoide. Singura mângâiere ce-i rămăsese era micuța ei fiică, Rose, un copil absolut adorabil, de care m-am îndrăgostit pe parcursul lecturii.
O cunoaștem pe Holly la un bal, primul la care participa după încheierea celor trei ani de doliu pe care îi ținuse. Chiar și așa, doliul din sufletul ei nu luase sfârșit. Își promisese sieși că-i va rămâne credincioasă soțului ei, George, toată viața, nevând intenția de a-și reface viața.
La bal, nu se simte în largul ei, așa că se retrage în grădină, până să-i vină trăsura care să o ducă acasă, la reședința cumnatului ei, unde rămăsese să locuiască, deși era îngrijorată să nu devină o povară pe capul nimănui.
Nici nu a pășit bine în umbra grădinii, că a fost luată în brațe și sărutată cu pasiune de un străin înalt și masiv. Realizează că fusese confundată cu altcineva, dar, vai! Bărbatul acesta săruta atât de bine, iar ea se simțea atât de vulnerabilă după doliul prelungit…
Necunoscutul, dându-și seama la rândul lui de confuzie, își cere scuze, iar Holly remarcă accentul lui, care arăta clar că nu este un aristocrat, în ciuda ținutei de bal impecabile. Nu și-au văzut fața, din cauza întunericului, iar Holly, jenată,  spera ca identitatea sa să-i rămână secretă bărbatului. Deșartă speranță! Fără ca ea să știe, Zachary Bronson, cum se numea bărbatul, a intrat în urma ei în sala de bal, a reperat-o, și a întrebat gazda cine este, aflând tot ce era de știut despre ea. Bărbatul fusese la rândul său profund afectat de sărutul lor și și-a propus să o revadă. Neștiind acest lucru, Holly e surprinsă când primește invitația la ceai a domnului Zachary Bronson, a cărei frază de început îi atrage atenția pe loc:
” – Deși nu am avut onoarea să vă cunosc personal, sunt convins că am nevoie de ajutorul Dumneavoastră într-o problemă legată de gospodăria mea…
Cum era posibil ca un bărbat ca domnul Bronson să aibă nevoie de ajutorul ei?”
Din auzite, toată lumea îl știa pe domnul Zachary Bronson, cel mai bogat bărbat din Londra, un bărbat care, prin imensa avere acumulată, reușise să se lege financiar de toți bărbații importanți din Anglia. Singura lui ”problemă” era originea umilă. Venise din America, unde lucrase la docuri, iar apoi fusese boxer, pornind ca bătăuș de stradă. După care se angajase căpitan pe un vas cu aburi, făcând o mulțime de curse și reușind să-și falimenteze competitorii. Averea îi crescuse exploziv când investise în imobiliare.
În prezent, locuia, împreună cu mama și sora lui, într-o casă imensă, etalând cu un prost-gust remarcabil, o bogăție opulentă. Nu avea educație, sau maniere, dar avea o calitate pentru care nu putea fi ignorat: știa să facă bani! Cu toate acestea, nobilimea nu ar fi fost de acord să se căsătorească cu vreuna din prețioasele lor fiice.
Niciodată un exemplar splendid de rasă nu era încrucișat cu o corcitură. Cu excepția cazului în care corcitura avea bani suficienți ca să-și cumpere orice dorea – chiar și o mireasă aristocrată.”
Zachary era foarte conștient de toate acestea, cu toate acestea avea nevoie de o soție. Nu se descurca cu conducerea gospodăriei, servitorii erau otova, iar relațiile sociale pe care le avea erau ca și inexistente. Avea doar relații de afaceri. Avea însă idei clare despre cum trebuia să fie cea pe care ar lua-o de soție:
În primul rând, trebuia să fie de familie bună, ca să-i asigure intrarea în cercurile înalte la care aspira. Iar dacă lua în calcul lipsa lui de educație și de strămoși nobili, era de preferat ca soția lui să se tragă din William Cuceritorul.”
Ce dorea de la Lady Holly? Să-l învețe bunele maniere, atât pe el cât și pe sora lui, Elizabeth, astfel încât să se descurce în hățisul regulilor sociale, pentru a putea începe să-și caute o soție, respectiv pentru a-i face debutul în societate lui Elizabeth. Iar în acest timp, se va putea bucura de compania acestei doamne care îl intrigase. Întrebarea era, cum va reuși s-o convingă?!
Lady Holly, în ciuda sfaturilor cumnaților săi (frații lui George) acceptă invitația, mai mult din curiozitate.
Ajunsă la reședința domnului Bronson, Holly rămâne uimită de copleșitoarea dovadă de prost gust pe care o are înaintea ochilor.
Totul era din exces, iar rezulatul era atât de spectaculos, încât a făcut-o să zâmbească”
Iar dovada că amfitrionul ei dorea să epateze, o are când ajunge la biblioteca sa:
  ”   –  Nu am mai văzut niciodată o asemenea bibliotecă, a spus ea.
Deși încerca să arboreze o expresie impasibilă, valetul era amuzat și mândru deopotrivă.
–  Aceastea este doar intrarea în bibliotecă doamnă. Încăperea principală este drept înainte.
Holly l-a însoțit spre următoarea cameră, dar s-a oprit în prag, cu un sunet de uimire. Biblioteca aducea mai degarbă cu un palat, era mult prea spectaculoasă ca să-i aparțină unei singure familii.
– Câte cărți sunt aici? a întrebat.
– Cam douăzeci de mii, cred.
– Domnului Bronson îi place să citească, înțeleg.
– Oh, nu, stăpânul nu citește mai deloc. Dar îi plac cărțile.
Abținându-se să nu râdă, Holly a trecut mai departe.”
Când l-a întâlnit pe Zachary Bronson în persoană, a rămas uimită, nu se așteptase să fie atât de înalt, masiv, impunător, nici atât de tânăr, și, cu siguranță, nici atât de frumos.
Când i-a întâlnit privirea a avut un șoc. Ochii lui erau de un verde atât de închis încât păreau negri, dându-i un sentiment de stânjeneală celui pe care-l priveau. Diavolul avea, probabil, asemenea ochi. Îndrăzneți, atotcunoscători… senzuali.”
Dar adevăratul șoc l-a avut când i-a auzit vocea.
Camera se învârtea cu ea, era cuprinsă de panică și confuzie. Recunoștea vocea aceea, ar fi recunoscut-o dintr-o mie. El era străinul ei, cel care îi vorbise atât de tandru și o sărutase intim, întipărindu-se pentru totdeauna în memoria ei.
Vai!! Era străinul e misterios din grădină…
Dar de ce o invitase acolo?
S-a lămurit în curând că el dorea s-o angajeze, nici mai mult, nici mai puțin, pe post de îndrumătoare în societate petru el și sora lui. Cu toți banii lui, cei doi nu aveau educația și manierele necesare pentru a face față înaltei societăți londoneze. Holly i-a spus clar că nu caută de lucru, dar oferta lui a fost imbatabilă. Chiar și așa, ea a plusat, conștientă că își risca propria reputație acceptând, iar el a fost de acord cu toate cerințele ei. Îi oferea independență financiară pe termen lung, și, ceea ce a atârnat foarte greu în balanță, posibilitatea de a se desprinde de familia soțului ei, o familie atentă și iubitoare, ce-i drept, dar acum, că soțul ei nu mai era, Holly detesta să se simtă o povară. Însă argumentul hotărâtor a fost cel legat de fiica ei, Rose, pentru care a promis o zestre considerabilă.
Totuși, un aspect asupra căruia el nu a vrut să negocieze a fost faptul că a pretins ca pe perioada ”contractului” lor, și anume un an de zile, Holly și fiica ei să locuiască la reședința lui!
Vă dați seama ce opoziție a întâmpinat din partea familiei și a prietenilor! Cu toții au încercat s-o facă să se răzgândească, dar hotarârea ei fusese luată deja.
Lady Holly a coborât din trăsură, ajutată de un lacheu. Zachary o urmărea cu privirea, simțind un fior de plăcere. Venise în sfârșit. Nu se mai sătura să o privească. Era o apariție perfectă…”
A fost de milioane prima interacțiune a lui Zachary cu micuța nobilă Rose, și salutul acesteia:
Zachary a făcut o plecăciune, iar fetița i-a răspuns cu o alta, impecabilă. I-a vorbit fără să-și dezlipească ochii de la chipul lui:
– Ești domnul Bronson? Am venit să te învățăm bunele maniere.”
Un personaj absolut adorabil această fetiță, cu nelipsitul ei șirag de nasturi, pe care îl târâia peste tot după ea. Colecționarea nasturilor nu avea limite, iar Zachary și-a tăiat un nasture din pietre prețioase, ce îl avea la haină, doar pentru că Rose îl dorise!
În curând, Holly a realizat că Zachary era un bărbat din popor, cu origini din cele mai umile, dar sigur pe el, care nu se lăsa prea ușor modelat – spre deosebire de sora lui, o tânără încântătoare. După cum a remarcat Holly, el nu dorea să devină un gentleman, lucru oricum imposibil de realizat, ci doar să ”pară” unul…
Locuind în casa lui, a aflat inevitabil tot felul de amănunte și picanterii despre comportamentul acestuia, pe care nu dorea neaparat să le afle, însă camerista ei a fost de neoprit în a i le împărtăși – din păcate, neținând cont că era și Rose prin preajmă. Urmarea nu s-a lăsat așteptată. A doua zi dimineața, la micul dejun, Rose a trântit o întrebare care i-a făcut să încremenească pe toți cei prezenți:
– Domnule Bronson, a ciripit fetița, inocentă, de ce te-ai culcat cu două femei la o petrecere?
Holly era gata-gata să leșine (…) Dintre toți, Bronson era singurul care nu reacționase în nici un fel.
– Uneori, când dau o petrecere, musafirii mei mai obosesc. Le-am ajutat să se odihească pe acele doamne, i-a spus copilei, sigur pe el.
Candoarea lui Rose îl cucerește pe Bronson, care o îndrăgește din suflet pe fetiță, iar replicile acesteia sunt delicioase și amuzante:
” – De ce ai nasul încovoiat, domnule Bronson?
– Rose, i-a reproșat Holly, știi foarte bine că nu e frumos să faci aprecieri despre felul în care arată cineva.
Dar Bronson i-a răspuns zâmbind copilei:
– L-am izbit de ceva, mai demult.
– De o ușă? a încercat să ghicească fetița. Sau de un perete?
– De un croșeu de stânga.
La fel de savuroase sunt și dialogurile dintre Holly și Zachary, adevărate dueluri verbale din care, cu toată ”înalta” ei pregătire în domeniul interacțiunii  sociale, nu ieșea doar Holly învingătoare. El ținea morțiș să spună lucrurilor pe nume!
Când Zachary a încercat s-o răsfețe pe Rose, dându-i o prăjiturică în plus înainte de masă, Holly s-a opus ferm, conform regulilor de creștere:
” – Nu voi permite ca fata mea să fie rasfățată, domnule. Dacă se obișnuiește cu extravaganțele tale îi va fi foarte greu peste un an să se reîntoarcă la o existență normală.
Având grijă să nu fie auzit de mogâldeața care se juca ceva mai încolo, Bronson i-a răspuns în șoaptă:
– Nu-i strică să fie răsfățată din când în când. Copilăria trece atâr de repede!
– Rose trebuie să cunoască realitățile vieții și responsabilitățile ei.
– Așa se cresc copiii în ziua de azi? a întrebat-o el. Acum îmi explic de ce toți copiii de aristocrați sunt palizi și ursuzi. Probabil că părinții lor se grăbesc să îi facă să cunoască ”realitatea”.
Pe un alt plan, asistăm la înteracțiunea lui Zachary cu membrii înaltei societăți. Chiar dacă era acceptat – ar fi fost greu de ignorat având în vedere imensa lui avere – nu era integrat între aceștia, și se temea că nici nu va fi vreodată.

where-dreams-begin

Regulile etichetei sociale erau greu de învățat, greu de reținut, și, mai ales, greu de înțeles, cum să te adresezi, cum să te exprimi, cum să te comporți în timpul unui bal, și așa mai departe. Dar, treptat, atât Zachary, cât și sora lui, încep să le deprindă.
Între timp, inevitabil, încep să apară bârfe cu privire la Holly, iar Zachary va fi nevoit să-i apere onoarea printr-un duel. Martor i-a fost Ravenhill, cel mai bun prieten al soțului lui Holly, întors de curând dintr-o călătorie prelungită. Motivul pentru care se întorsese? Să onoreze promisiunea pe care i-o făcuse soțului lui Holly, pe patul de moarte al acestuia, și anume, că se va căsători cu văduva lui! Iar Holly fusese de față și de acord!
Numai că Zachary nu era dispus să renunțe la Holly, de care se îndrăgostise cu disperare. La rândul ei, Holly părea să-i răspundă la sentimente, iar relația lor culminează cu o partidă intensă de iubire. Numai că, în loc să îi apropie, aceasta a fost o piedică de netrecut în calea relației lor, Holly anunțându-l că nu mai putea locui acolo, după cele petrecute…
Înfrânt, plin de amărăciune, Zachary și-a dorit brusc să fi fost cât mai departe de ea, înainte de a spune ceva ce vor regreta amâmdoi pentru eternitate.
– Încă ceva, i-a spus, iar glasul i-a răsunat mai aspru decât intenționase. Dacă pleci acum, să nu te mai întorci. Eu nu dau nimănui o a doua șansă.”
Dar ea a plecat…pentru a realiza în scurt timp ce greșeală imensă făcuse!
Dorul de Zachary nu se estompa deloc. Era chiar mai intens, îi era din ce în ce mi greu să mănânce sau să adoarmă. Nu mai fusese într-atât de nefericită de la moartea lui George
 (…)
Va merge la el, și-a spus hotărâtă. Se temea de un singur lucru: dacă Zachary nu mai dorea să o primească? Îi spusese foarte clar să nu se mai întoarcă.”
Ce se întâmplă mai departe, vă invit să descoperiți singuri. Cum va evolua pătimașa poveste de dragoste dintre doi parteneri compatibili în toate privințele, mai puțin social, într-o perioadă în care aparențele sociale erau ceea ce conta cel mai mult, veți vedea…
Destinul le va mai pune în cale piedici, iar cei doi vor avea de trecut prin situații tensionate, și chiar dramatice.
Brusc, furia lui a părut să se risipească și a privit-o lung înainte de a-i vorbi din nou:
– Nu ai fi luat-o pe Rose într-un asemenea loc, nu-i așa?
– Bineînțeles că nu! Dar ea e abia un copil, iar eu sunt…
– Ești viața mea, a întrerupt-o el. Ești toată viața mea. Dacă pățești ceva, eu nu mai am pentru ce să trăiesc.
În încheiere, vă mai spun doar atât: citiți cartea, vă asigur că merită, e una din cele mai frumoase, pasionante și emoționante povești ale Lisei Kleypas!

cuplu-romantic

 

About Author

24 de comentarii

  1. Felicitari draguta mea! O recenzie deosebita, plina de umor si iubire! Caracteristic cartilor autoarei. Acum vreau sa o recitesc si eu!!!

  2. Felicitări pentru recenzie! O carte frumoasă, mi-a facut placere sa îmi aduc aminte de ea citind recenzia.

  3. Balan Daniela on

    n-am citit inca aceasta carte cu toate ca am foarte multe de aceasta autoare !felicitari pentru recenzia superba <3

Lasă un răspuns