Eu împotriva M.E.A. vol.2 de Daniel Botea, Editura Quantum – recenzie

Eu împotriva M.E.A. 

Daniel Botea

Editura Quantum Publishers

163 pagini

• Seria Eu Împotriva mea

1. Eu împotriva mea – recenzia

2. Eu împotriva M.E.A.

Viața de student la psihologie a lui Leinad se împarte între sesiuni și băute ocazionale cu prietenii. Nimic ieșit din comun. Până într-o zi când, accidental, intră în posesia unui stick USB. Din curiozitate și, din nefericire pentru el, verifică fișierele stocate pe micul obiect. Află informații incredibile despre o societate secretă care făcea experiențe medicale pe oameni, fără ca aceștia să-și fi dat acceptul.
Faptul că ajunge să cunoască o tânără, studentă și ea, genul de fată peste care nu dai în fiecare zi, sufletistă și inimoasă, complică și mai mult situația tânărului, mai ales după ce află că noua lui cunoștință suferă de o boală ce îi poate fi fatală.
Șantaje, urmăriri, situații tragi-comice, din loc în loc, și un umor proaspăt vă vor determina să deveniți fanii acestei serii.

În Eu împotriva M.E.A. vol.2 aventurile lui Leinad continuă într-un ritm nebunesc. Așa cum ne-a obișnuit și în primul volum, Leinad ne delectează cu cugetări pline de haz, în ciuda dramatismului încercărilor prin care este nevoit să treacă. De data aceasta, Leinad se adresează mai ales domnișoarelor, lucru de altfel firesc, ținând cont că femeile sunt cele mai mari cititoare recunoscute…

”No, frumoasă descriere a mea, pentru domnișoarele care încă nu m-ați cunoscut și care nici nu mai intenționați acum.”

Acest mod de interacțiune cu cititorul te face să te simți că iei și tu parte la acțiune ca spectator. Iar cum scenele descrise sunt destul de tari, uneori simți că te ia direct cu palpitații…

”Sunt sigur că și voi v-ați dori să trăiți momentele pe care le trăiesc eu acum, asta până în momentul în care le trăiți.”

Spre deosebire de primul volum, unde tonul este relaxat și autoironic, în al doilea volum tonul se schimbă, devenind rece și serios, iar mesajele transmise sunt mai profunde, trădând din plin frustrarea unui tânăr obligat să trăiască într-o societate nedreaptă…

”Așa că, de ce să îmi pese de alte lucruri decât de cele impuse? De ce să cunosc mai mult decât cerințele majorității? De ce să am interese mai ridicate decât masele? E mai ușor să nu îmi depășesc zona mea de confort și să mă confund cu restul, devenind… un rest.

Mă simt foarte nefericit, cu toate că nu mai sunt mort de foame, de frig, de beat, de frică, dar sunt mort de suflet (dacă îmi acceptați expresia, dacă nu, scrieți voi alta mai bună), căci mă simt fără niciun țel în viață.”

De altfel, și titlul suferă o ușoară modificare, însă de mare importanță. Primul volum s-a chemat Eu împotriva mea, sugerând lupta eroului cu proprii lui demoni, pe când la al doilea volum titlul se transformă în Eu împotriva M.E.A., simbolizând lupta unui erou singuratic contra unui întreg sistem corupt.

La sfârșitul cărții Eu împotriva mea, Leinad s-a oferit drept cobai pentru niște experimente efectuate de o organizație care se ocupa cu trafic de organe, drept plată pentru serviciile medicale de care avea nevoie Carla.

Îl regăsim pe Leinad la începutul cărții Eu împotriva M.E.A. decis să scape din ghearele respectivilor teroriști, stimulat de propriul lui ”pitic pe creier” la cele mai nebunești acțiuni.

”Piticul meu e aici! Trebuie să fac pace cu mine… Îmi face semne și încearcă să mă dirijeze, sperând că n-o să aterizez greșit și pe situația asta, dar, sincer, cred că o să mă fac scamator sau ceva, căci numa’ cu scame și cu vânătăi pe mutră mă aleg.”

Întocmai ca într-un montaigne russe care se învârte într-un ritm amețitor, Leinad va trece prtintr-o succesiune halucinantă de întâmplări, care mai de care mai bizare, în timpul cărora va cunoaște tot felul de persoane pitorești.

Astfel, în timpul unei călătorii cu trenul, o va cunoaște pe o pictoriță excentrică și mama acesteia, ajungând să pozeze drept model pentru un tablou datorită asemănării lui izbitoare cu o persoană misterioasă.

Carla apare și ea în fundal, spiritul ei bun, blând și altruist manifestându-se din plin în scrisorile pe care i le trimite lui Leinad, constituind un adevărat balsam pentru sufletul zbuciumat al acestuia.

”Mi-ai spus că e foarte greu să nu ai cu cine vorbi și cui împărtăși grijile și problemele tale, însă eu te-am învățat să te rogi. Măcar pentru a te detensiona, este o metodă bună. Pe de altă parte, trebuie să recunoști că singur nu ai fi putut realiza atâtea și că ai încă un ”prieten” mereu lângă tine.”

Diu, prietenul lui Leinad, are și el câteva apariții episodice, însă mult mai reduse decât în primul volum.

După un adevărat slalom printre obstacole, autorul ne lasă din nou în ceață la sfârșitul cărții, lăsându-ne să ne tragem sufletul până la apariția următorului volum, care sper să fie cât mai curând.