Eu și ai mei de Jerome K. Jerome, Editura Leda – recenzie

12

Eu și ai mei

(They and I – 1909)

Jerome K. Jerome

Editura Leda

Traducere: Cristina Jinga

Nr. pagini: 296

An apariție: 2006

Autorul își dovedește și cu romanul Eu și ai mei același remarcabil spirit sclipitor, prin ironia și comicul cu care își evocă, în acest cel mai drag roman al sau, întreagă familie. Prilejul pentru demersul artistic îl reprezintă cumpărarea unei case la țară, moment situat în plină epocă victoriană a Angliei. Deși scris în 1909, romanul este surprinzător de modern, prin nenumăratele fațete ale comicului în care Jerome K. Jerome își reflectă personajele. Autorul-personaj visează și ia primele măsuri pentru a-și atinge idealul bucolic al unei existente la țară, în mijlocul țăranilor cu inima mare. Numai că lucrurile nu stau tocmai așa, iar necesitatea foarte reală, de pildă, a mulsului vacii dis-de-dimineață sau trezirea în toiul nopții la cântecul cucuvelei interferează cu viață la țară pe care o visase. Dialogurile dintre tată și odraslele sale au, poate, asprimi și mici răutăți, dar vorbele au atingeri de catifea.

Eu și ai mei este o carte relaxantă, plină de umor spumos. Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva autorului-personaj, care este foarte generos atât cu ironiile, cât și cu autoironiile, rezultatul fiind o lectură amuzantă și deconectantă, care te lasă cu o stare de bine la sfârșit.
Intriga cărții pornește de la ideea autorului de a achiziționa o casă la țară, inițiativă care va genera un șir întreg de evenimente pline de haz. Deși dorința inițială a lui Jerome fusese aceea de a cumpăra o casă  „toată numai frontoane, și iederă, și balconașe închise”, dupa doi ani de căutări zadarnice, s-a resemnat să cumpere o căsuță cu șase camere care, după câteva mici reparații, putea deveni acceptabilă.
Aventura mutării în noua casă îi oferă autorului pretextul pentru o serie de reflecții și cugetări, intercalând din loc în loc și câteva povestioare din trecut. Personajele cărții sunt bine conturate, autorul reușind, prin tușe și observații fine, să descrie sugestiv caracterul fiecăruia dintre ele.
Astfel, ne facem o idee clară despre fiecare dintre cei trei copii ai autorului: Dick, în vârstă de douăzeci și unu de ani – flegmatic și nonșalant, Robin, în vârstă de douăzeci de ani – foarte voluntară și energică, iar Veronica, în vârstă de nouă ani – extrem de creativă și năzdrăvană. Am râs în hohote la mai multe pasaje de trăsnăile făcute de Veronica și de eforturile celor din jur de a contracara efectele acestora.
M-am amuzat citind cu câtă ușurință prindea din zbor Veronica exact ce nu ar fi trebuit să audă sau să rețină, având în schimb dificultăți extreme în a reține lecțiile predate de profesori. Părinților din ziua de azi, vi se pare ceva cunoscut? 😀
”Plătesc doamne conștiincioase, care trudesc din greu ca s-o învețe pe copila asta lucrurile bune și pe care se cuvine să le știe. Ele îi spun chestiile deștepte pe care le-a rostit Iuliu Cezar, observațiile făcute de Marc Antoniu, cele care, dacă ar cugeta adânc, ar putea s-o ajute să-și modeleze frumos caracterul. Ea se plânge că toate astea îi produc o ciudată stare de zumzăit în creierașul ei, iar maică-sa susține în gura mare că probabil creierașul ei este de tipul creativ și nu are înclinații să învețe pe dinafară lucrurile – ea crede probabil că fiica noastră va ajunge cineva. Căpitanul se pare că a slobozit o duzină întreagă de înjurături, mai înainte ca Dick și cu mine să izbutim s-o tragem pe Veronica afară din încăpere. Ea nu le-a auzit decât o dată, dar, din câte mi-am putut eu da seama, le-a reținut perfect, literă cu literă.”
Robin a fost cea mai încântată la ideea de a se muta în noua casă, turuind în doar vreo zece minute o întreagă poveste despre cum visau ea și fratele ei Dick, încă din copilărie, să emigreze în străinătate și să ducă o viață simplă și curată la o fermă în Canada. Expunerea ei fusese atât de convingătoare, încât Dick era gata să jure că într-adevăr ăsta fusese visul lui dintotdeauna.
”Când a terminat, îl convinsese pe Dick că viața în pădurile virgine canadiene fusese visul lui din copilărie. Este genul ăsta de fată.”
Astfel, acea cabană cu șase camere putea să-i ofere acum prilejul lui Robin să-și împlinească visul, iar toată familia lor să ducă un trai mai simplu și mai sănătos. Ea urma să organizeze totul, sa spele, să facă curat, să mulgă vaca. Veronica urma să-și abandoneze învățăturile înalte în favoarea idealurilor înalte, făcând paturile, ștergând praful și aerisind casa, iar Dick ar fi învățat în scurt timp lucruri utile despre meseria de fermier. Nici Jerome nu a fost neglijat, Robin sugerând că toată acea efervescență din jurul lui l-ar fi putut motiva să facă și el măcar un lucru folositor, ca și cum meseria de scriitor ar fi fost doar un moft 😉
”Robin n-a spus-o cu răutate, dar a bătut apropo că, înconjurat de exemple, până și eu aș putea să devin interesat de munca cinstită și, în cele din urmă aș învăța să fac ceva folositor.”
A încerca să o contrazici pe Robin era ca și cum ai vrea să-i pui un căpăstru unui mânz în vârstă de doi ani, astfel că autorul n-a avut ce face decât să cedeze în fața inițiativelor ei, dându-i undă verde să-și pună în operă proiectul. Cu toții au convenit însă că pe Ethelbertha – soția lui Jerome și mama copiilor, pe care am mai întâlnit-o în Trei pe două biciclete, ar fi bine să o lase la Londra, întrucât aceasta, care se comporta ca o cloșcă față de copiii ei, i-ar fi cocoloșit într-una și le-ar fi împiedicat libera inițiativă. Ethelbertha a cedat doar după ce Jerome a promis că se va duce el la țară la sfârșit de săptămână pentru a supreaveghea ce fac copiii lor.
Am râs în hohote citind despre prima noapte petrecută de autor în căsuța de la țară, după ce-i lăsase liberi câteva zile pe copii. Scena descrisă este plină de ilaritate, scoțând în evidență contrastul flagrant dintre imaginea idilică pe care o are un orășean despre viața la țară și ceea ce se întâmplă în realitate. 
După ce venise obosit frânt de pe drum și sperase la un somn odihnitor în aerul curat de la țară, Jerome a fost trezit la două și jumătate noaptea de zgomotele infernale scoase de o vacă. 
”Vaca stătea la poartă, cu capul în grădină; mi-am închipuit că zbuciumul nu i se trăgea nicidecum din grija că ar putea pierde ceva din frumusețea priveliștii. Își ținea gâtul perfect întins spre cer, ceea ce îi dădea înfățișarea unui aligator cu urechi clăpăuge. Niciodată n-am avut prea mult de-a face cu vacile. Nu știu cum se poate vorbi cu ele. I-am spus ”taci din gură” și ”culcat” și m-am prefăcut că azvârl cu o gheată în ea. A părut s-o înveselească faptul că avea un auditoriu și a adăugat o jumătate de duzină de note suplimentare. N-am știut niciodată că o vacă poate să scoată din ea atâta sunete. (…)
Am sperat că, dacă o fac să creadă că am adormit la loc, are să se lase păgubașă. Așadar, am închis fereastra ostentativ și m-am dus înapoi în pat. Efectul a fost că s-a ambiționat mai tare să-mi arate ce poate. ”N-a fost deloc impresionat”, mi-am imaginat-o eu zicându-și în sinea ei, ”înseamnă că n-am fost la înălțime. N-am pus destul sentiment”. Și a ținut-o așa, neîntrerupt, vreo jumătate de oră, până când poarta, de care bănuiesc că se rezema, a cedat cu un trosnet. Asta a speriat-o și am auzit-o galopând peste peluză.”
Liniștea nu a durat prea mult, în scurt timp niște porumbei începând să uguiască cu talent exact lângă fereastra lui. Dacă până atunci uguitul porumbeilor i se păruse lui Jerome foarte romantic, inspirându-l chiar să scrie o poezie plină de dor într-o după-amiază, în puterea nopții îi stârnea gânduri de-a dreptul criminale, dorindu-și să aibă o pușcă la îndemână. După ce a reușit cu greu să-i alunge, a venit o bufniță să-și facă numărul, iar apoi un cristei. Când, în sfârșit, a reușit să-i alunge pe toți și spera să adoarmă măcar câteva minute, s-a întors într-un suflet vaca, mai în voce ca oricând, de ziceai că a fost la una mică după colț să se dreagă 😀
Toată acea experiență i-a stârnit dorința lui Jerome de a-și invita un amic poet, care scria din clubul lui privat din Londra despre mediul rural liniștit, să vină un weekend la el la țară să se convingă ”pe viu” cum stă treaba în realitate.
”Am un prieten, poet, care locuiește imediat la ieșirea din Strand și își petrece serile la Clubul Garrick. Scrie versuri ocazionale pentru gazetele de seară și ridică în slăvi ”mediul rural atât de liniștit, toropit de povara moleșelii”. Într-una din zile o să-l momesc să vină aici, într-o vizită, să zicem de sâmbătă până luni, și las’ să descopere singur ce înseamnă mediul rural – las’ să asculte! S-a făcut mult prea visător, o să-i prindă bine, o să-l mai trezească nițel.”
Citind despre interacțiunile dintre Jerome și copiii lui, nu putem să nu remarcăm că, și acum mai bine de o sută de ani, conflictul dintre generații era la fel de pregnant, iar despre diferențele dintre sexe se știe că sunt vechi de când lumea! 
”Mă îndoiesc că există ceva pe lume la fel de neașteptat ca schimbarea dispoziției la o femeie, cu excepția căderii într-o gură de canal. I-am povestit toate astea lui Dick. I le spusesem și mai înainte. Într-una din zile, avea s-o afle pe pielea lui.
– Ai dreptate să fii supărat pe mine, răspunse Robin spășită, n-am nicio scuză. Toată încurcătura este doar rezultatul prostiei mele.
Umilința ei patetică ar fi trebuit să-i dea de bănuit lui Dick. El poate prinde nuanțele din zbor când nu îi e foame. Dar tocmai în clipa aceea se întâmpla să-i fie foame.”
În carte mai apar tot felul de personaje pitorești, cum ar fi fermierul-filozof St. Leonard, fost agent de bursă retras la țară, ce avea o liotă de copii. Fiica lui cea mare, Janie, de o vârstă cu Robin, fusese nevoită, prin forța împrejurărilor să devină extrem de pragmatică pentru a contracara lipsa oricărui simț practic a tatălui ei. 
În a doua parte a cărții apare în acțiune și Ethelbertha, sosită și ea la țară, după ce aflase câteva informații îngrijorătoare despre peripețiile copiilor ei.
Vă invit să descoperiți singuri în carte aventurile de care au parte Jerome și familia lui, precum și reflecțiile pline de umor ale autorului.
Pentru mine cartea a fost o adevărată oază de bună dispoziție și o recomand cu drag!

Cartea Eu si ai mei de Jerome K. Jerome a fost oferită pentru recenzie de targulcartii.ro

Recenzii și prezentări cărți Jerome K. Jerome

Recenzii și prezentări cărți pline de umor

Recenzii și prezentări cărți clasice

About Author

12 comentarii

  1. Savuroasa recenzie, o adevarata doza de buna dispozitie, felicitari si multumesc pentru recomandare, Tyna! O ispita irezistibila, vreau si eu sa citesc cartea!

  2. Mirela Barbalata on

    Faina recenzia! Mi-*ar placea sa o citesc . Cartea este de sine statatoare sau are legatura cu primele doua ale autorului?

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: