Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey de Ruth Emmie Lang, Editura Herg Benet – recenzie

22

Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey 

(Beasts of Extraordinary Circumstance – 2017)

Ruth Emmie Lang

Editura Herg Benet

Colecția Speculativ

Traducere: Ana Mănescu

Nr.pagini: 384

An apariție: 2018

Născut în mijlocul viscolului, orfan și, se pare, crescut de lupi, Weylyn Grey stârnește o curiozitate nemăsurată din partea tuturor celor care îl întâlnesc. Oamenii spun că odată ce Weylyn se avântură în lumea ta, ți-ai dori să nu mai plece. Însă ce îl face să fie atât de diferit? Cum de posedă abilitatea de a transforma viețile celorlalți? Cum de reușește să găsească ― și să creeze ― magie în orice lucru comun? Aceasta este istoria călătoriei lui Weylyn, povestită din perspectiva celor care l-au cunoscut, l-au iubit sau care au fost fermecați de el de-a lungul drumului său.
Această poveste încântătoare suprapune realismul magic unor note de romantism, umor și aventură, desfătând cititorii care savurează fantasticul presărat cu personaje și întâmplări stranii.” (Revista Library Journal)
Weylyn Grey este fermecător… Fiecare poveste dulce-amară ne arată capacitatea noastră de a accepta pe cei care sunt diferiți.” (Revista Real Simple)
Lectura acestui roman este atât de reconfortantă, încât după aceea te simți de parcă ai putea să chemi o gloată de licurici ca să faci cu brio față unei pene de curent electric sau să invoci un câmp de narcise pentru a sărbători ziua de naștere a cuiva drag. Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey este exact cartea de care aveam nevoie în acest moment, și m-a făcut atât de fericită, încât mi-a venit să urlu la lună.” (Steph Opitz)
Povestită atât cu minte, cât și cu inimă.” (Michelle Gable)
Plină ochi de șarm și curiozitate.” (Winston Groom)
O operă de artă în întregime originală și concepută cu măiestrie, Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey este o copodoperă a imaginației.” (Lori Nelson Spielman)
Versiunea Charlotte’s Web pentru adulții care, la fel ca Weylyn Grey, au propriile povești despre a fi diferit, temut, curajos și iubit.” (Mo Daviau)
Această poveste pare atât de familiară, având ceva din lejeritatea lui Lewis Carroll. În miezul magiei este un băiat cu abilitățile lui Peter Pan. Original și plin de imaginație, explorând un personaj neobișnuit, romanul lui Lang este o desfășurare savuroasă și adorabilă de realism magic.” (Booklist)

Mulțumim Libris pentru exemplarul oferit pentru recenzie!
Am, de regulă, plăcerea să descopăr lecturi de bună calitate, care îmbogățesc atât mintea cât și sufletul. Lectura este, de fiecare dată, o călătorie printre lumi, destine, momente istorice, alături de personaje care mai de care mai frumos construite. Se întâmplă însă uneori să citesc ceva care aprinde o lumină în forul meu interior, o lumină care strălucește cu putere chiar și în timp, care mă îndeamnă să reiau, la un moment dat, acea lectură pentru a mă bucura, iar și iar, de senzația nemaipomenită pe care mi-a oferit-o. Se întâmplă uneori să întâlnesc un personaj de impact, iar în acel moment știu că l-am adăugat unui șir de personaje care ocupă un loc aparte în inima mea de om iubitor de lectură.
Un astfel de roman este Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey, romanul de debut al autoarei de origine scoțiană Ruth Emmie Lang. Un astfel de erou este Weylyn Grey.
Romanul urmărește, așa cum reiese și din titlu, povestea vieții acestuia. Autoarea poartă cititorul din 1968, momentul nașterii lui Weylyn, până în viitor.
Încă de la naștere, micuțul proaspăt venit pe lume are ceva anume care îl face cu totul aparte față de ceilalți: primele sale plânsete sunt însoțite de o repriză de ninsoare. Nu ar fi nimic neobișnuit în asta, doar că data nașterii sale este la sfârșitul lui iunie.
De la acel moment, suntem transportați în anul 2017, pentru primul din cele câteva interludii care vor marca acțiunea. Roarke, un puști teribilist, primește o provocare de la prieteni: de a atinge o cabană cu aspect bântuit din pădure. În timp ce eliberează păsările prinse în plasa groasă țesută de păianjeni pe acoperișul cabanei, Roarke cade în interior, unde face cunoștință cu un om bizar, de vârstă mijlocie, însoțit de un lup.
Îi lăsăm pe Roarke și pe misteriosul străin să se cunoască mai bine și poposim în anul 1979, unde o tânără față pe nume Mary, orfană de mamă, livrează o comandă de carne pentru tatăl său unui client cel puțin neobișnuit: un băiat cam de vârsta ei, care trăiește la marginea unei păduri cu o haită de lupi. Fata se împrietenește cu băiatul-lup și cu familia sa adoptivă, fugind cu ei de acasă pentru vreo două săptămâni. Acesta este primul contact al lui Mary Penlore cu Weylyn Grey. Aventura lor este întreruptă însă, iar Mary ajunge înapoi acasă, pe când Weylyn este dat în grijă unui preot, Thomas Kramer. Acolo o cunoaște pe una dintre fetele preotului, Lydia, care îl îndrăgește ca pe un frate, dar și pe profesoara Lowry, cea care va prelua rolul de mamă și se va ocupa de băiat.
Weylyn, ai cărui părinți au pierit într-un viscol când era mai mic, răspândește în jurul lui o aură pe care toți cei dotați cu o oarecare sensibilitate o pot remarca. Nu numai atât, emoțiile sale par să aibă efect asupra vremii, iar el pare să se înțeleagă de minune cu toate viețuitoarele, de la cele mai mici la cele mai mari și fioroase. Cei apropiați bănuiesc că ceva magic îl înconjoară pe Weylyn, un băiat foarte adaptat și inteligent, însă cu un fel de a fi extrem de neconvențional. Nu toată lumea însă agreează felul de a fi al lui Weylyn: de fapt, cei care îl înțeleg sunt puțini, printre care Mary, Lydia, reverendul Thomas și doamna Lowry. Doamna Kramer și fetele ei mai mari nu îl au deloc la inimă, considerându-l un intrus ciudat și pus pe rele.
În jurul lui Weylyn se întâmplă întotdeauna ceva: când el este trist sau furios, natura se dezlănțuie; când el este împăcat, natura regenerează. Weylyn este întruchiparea legăturii om-natură, la un nivel atât de profund încât pare de-a dreptul supranatural. Animalul sau de companie este la fel de neobișnuit: un porc pe nume Merlin, posesor al unui corn în frunte.
Anii trec și peste Weylyn și îl regăsim de data aceasta în 1997, încercând să oprească un uragan. Da, ați citit bine! Soarta îl aduce iar aproape de Mary, care între timp a devenit cercetătoare, devotată încă în minte lupilor și primei ei iubiri. Zeitate silvestră încarnată în corp omenesc sau doar un om ieșit din tipare? Orice ar fi, Weylyn Grey are propriile nevoi și dorințe, temerile de a nu face rău neintenționat celor din jur, dar și încercarea de a ajuta unde se poate.
O regăsim și pe Lydia, sora adoptivă, ajunsă la maturitate. De mică, Lydia era un personaj spumos, efervescent, ironic. Își menține aceste calități și ca adultă, soție și mamă, îi este foarte loială lui Weylyn. Legătura frățească dintre ei mi-a plăcut mult.
Sunt redate și punctele de vedere ale altor oameni al căror drum a fost atins de prezența lui Weylyn. Toate aceste personaje țes o rețea în al cărei centru se află el, protagonistul, întocmai ca un alfa într-o haită de lupi. Copiii sunt, la rândul lor, impresionați de el, indiferent că îl privesc ca pe un unchi sau ca pe un străin fabulos.
Va reuși Weylyn să își găsească locul și, mai ales, cum se va desfășura relația cu frumoasa Mary? Între realitate și magie, între mister și concret, romanul scris de Ruth Emmie Lang m-a cucerit fără drept de apel. Îi dau din inimă notă maximă și îl recomand cu toată încrederea celor pentru care realitatea nu este întotdeauna ceva perfect măsurabil și explicabil.
„- Cred că ai oprit uraganul acela. Nu știu cum, dar cred că ai făcut-o.
Mă simțeam ridicolă numai spunând-o, dar euforia supraviețuirii unui uragan masiv te va face să faci și să spui o grămadă de chestii ridicole.
– Am dreptate?
– De regulă ai, Mary Jane, a spus, apoi mi-a luat mâna în a lui și și-a închis pleoapele peste monedele argintii ale ochilor săi.
Dar aveam un ultim lucru de spus înainte să adoarmă:
– Weylyn, l-am părăsit pe Quan… și plec în două săptămâni să studiez lupii în vest.
Fără să deschidă ochii, a spus încet, dar sigur:
– Iar mie mi-ar plăcea să vin cu tine.”

Cartea Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey de Ruth Emmie Lang poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Herg Benet

About Author

22 de comentarii

  1. Mirela Barbalata on

    O recenzie încântătoare şi incitantă! Felicitări, Ana!
    Îmi place enorm cum sună . Trec cartea pe listă . Sunt sigură că o să îmi placă .
    Mulțumesc de recomandare!

  2. O recenzie foarte frumoasă și convingătoare! Felicitări! ❤ Un subiect deosebit de interesant! Vreau sa citesc și eu această carte. Mulțumesc mult pentru recomandare!

  3. Îmi place realismul magic în cărți, mă încadrez în cei care nu consideră realitatea perfect masurabila și explicabilă, sunt încântată de recenzia ta minunată, așa că am trecut cartea pe lista de lecturi, mulțumesc pentru recomandare!

  4. O recenzie ce mă face sa trec cartea pe lista. Un subiect interesant, care sunt sigura ca va reuși sa mă captiveze.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: