Delicatese Literare
Tag/Leapșa

Fall Time, Cozy Time Tag

Fall Time, Cozy Time Tag

Am primit acest tag de la Geo de la Just Reading My Books. Mulțumim!

🍁 Frunze care trosnesc sub picior: lumea este plină de culoare – alege o carte care are roșu/portocaliu/galben pe copertă.

Tyna: Tarta cu mere a speranței de Sarah Moore Fitzgerald
Tarta cu mere a speranței poate fi considerată o metaforă plină de sensibilitate a clasicei lupte dintre bine și rău. Speranța, acest sentiment cald și luminos, te face să privești cu optimism și bucurie spre viitor, inducându-ți magia așteptării evenimentelor minunate ce urmează să se producă.
Oli: Aurul maorilor de Sarah Lark – un roman de o complexitate şi o frumuseţe extraordinare! Dacă vă plac călătoriile, cărțile de aventură, cărțile de ficțiune istorică, dacă vă place să visați cu ochii deschiși la tărâmuri îndepărtate și exotice, această carte vă va încânta!

 

🍁 Pulover confortabil – În sfârșit este destul de răcoare să porți haine călduroase: ce carte îți dă un sentiment de căldură?

Tyna: Un loc pentru inima ta de Susan Elizabeth Phillips
Un loc pentru inima ta este un adevărat medicament de bună dispoziție și relaxare – o carte caldă, romantică, emoționantă și deosebit de amuzantă, care reușește să te binedispună încă de la primele pagini, stârnindu-ți hohote de râs pe tot parcursul cărții, pentru ca la sfârșit să te înduioșeze cu un deznodământ fericit, convingându-te pe deplin de puterea magică a dragostei!

Un loc pentru inima ta

Oli: Seria Grădinii de Nora Roberts

O trilogie încântătoare, m-am pierdut de bunăvoie în lumea  minunatelor povești care compun această serie plină de frumusețe, căldură, parfum și culoare, așa cum ne indică de la început și numele. O grădină de povești și de oameni frumoși ca cele mai rare flori. Trei povești superbe, pline de iubire și magie! Ca în majoritatea cărților Norei, și aici subiectul familiei, relațiile dintre membrii acesteia, ca și dintre generații, e spectaculos exploatat, motiv pentru care majoritatea cărților și seriilor Norei îmi evocă un sentiment de căldură, de ”acasă”.

🍁 Furtună de toamnă: Vântul urlă și ploaia lovește – alege cartea sau genul literar pe care le-ai citi într-o zi furtunoasă.

Tyna: La răscruce de vânturi de Emily Brontë
La răscruce de vânturi este un roman uluitor, fascinant, o adevărată capodoperă a literaturii universale. Acțiunea romanului se desfășoară pe durata a douăzeci de ani, marcați de dragoste și ură, ambele ajungând la extrem, tensiune, ambiție și răzbunare. Toate evenimentele se desfășoară pe fondul unei spectaculoase simfonii a naturii, în concordanță cu evenimentele ce se petrec. Astfel, fiecare dramă e punctată de o dezlănțuire a naturii, furtuna devine uragan, vânturile suflă cu putere, cad ploi interminabile, zăpezile rup orice cale de comunicare cu exteriorul, iar granița cu fantasticul este firavă. Spre sfârșit însă, freamătul sălbatic și chinuit al romanului se potolește, apare speranța, veselia și, în rezonanță cu noile întâmplări fericite, natura se înseninează.

🍁 Aer răcoros, proaspăt: Care este cel mai tare personaj cu care ai vrea să faci schimb?

Tyna: Anne din Umbra nopții de Raluca Butnariu
Anne este o eroină cu totul ieșită din comun, cu un spirit puternic, neînfricată, cu abilități fizice excepționale, inteligentă și ambițioasă.

Oli: Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului

Nu știu dacă aș vrea neapărat să fac schimb, dar un personaj feminin care m-a fascinat rămâne strălucitoarea și neîndurătoarea Scarlett O’Hara, o eroină admirată, curtată și iubită pe de o parte, invidiată pe de alta, din povestea care mi-a marcat adolescența și m-a făcut să visez ca nici o alta de atunci, m-a fermecat și emoționat, purtându-mă pe aripile ei ori de câte ori am recitit-o. Pentru mine, e unică și inegalabilă.

🍁 Cidru fierbinte de mere: Ce carte mai puțin promovată ai vrea să vezi că devine noul roman pe val? 

Tyna: Somerset de Leila Meacham
Somerset este unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste pe care le-am citit vreodată, dar este mult mai mult decât atât. Deși personajele cărții sunt fictive, cartea surprinde cu multă acuratețe o perioadă istorică reală din Statele Unite, începând din anul 1835 până în anul 1900, reușind să te captiveze de la prima până la ultima pagină.

Oli: Nume de cod: Crina Albu de Legion

Una din cele mai plăcute surprize literare, care mi-a depășit așteptările și care cred că ar merita să fie mai promovată și cunoscută. Dacă vă plac cărțile de acțiune cu suspans, situații neobișnuite, inserții de analiză psihologică, o tușă pronunțată de paranormal și un strop de romantism, această carte vă va cuceri! Cu mine sigur a făcut-o. Am descoperit o poveste incitantă și uluitoare, care m-a surprins mult peste așteptări și care m-a dus cu gândul la ”Spulberă-mă” de Tahereh Mafi!

🍁 Haine, eșarfe și mitene – Vremea s-a răcit și e timpul să ne acoperim – Care este coperta care te face să te simți prost să o expui în public?

Tyna: Inimi trădătoare de Susan Kay Law
În ciuda copertei provocatoare, Inimi trădătoare este o carte foarte frumoasă și emoționantă, care te cucerește prin  intriga deosebit de interesantă, personaje memorabile și  o poveste magică de dragoste, de o muzicalitate aparte, cu un cuplu fascinant, care sfidează toate convențiile, făcându-te să crezi  în suflete pereche și finaluri fericite, în ciuda tuturor dificultăților.

Oli: Masca inocenței de Virginia Henley

Nu e vorba că simt prost să expun în public coperțile mai îndrăznețe ale cărților romantice pe care le citesc, însă aș evita să o fac în anumite circumstanțe. Oricum, Masca inocenței e o minunată carte romantică, cu personaje frumoase, și cu decoruri exotice ale acțiunii.

🍁 Condimente pe dovleac: Care este mâncarea ta preferată de toamnă?

Tyna: Plăcinta cu dovleac
Oli: Musaca de cartofi cu carne de pui

🍁 Foc de tabără plăcut: Împrăștie căldura! – Cui îi dai tag?

Tyna & Oli: Oricui îi face plăcere să îl preia.
O toamnă plină de culoare și arome, bogată în lecturi plăcute!

11 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *