Fantoma și iubirea de Marc Levy, Editura Trei – recenzie

18

Fantoma și iubirea

(Ghost In Love – 2019)

Marc Levy

Editura Trei

Nt. pagini: 256

Traducere: Ela Negreanu

An aparitie: 2019

Marc Levy a debutat în 2000 cu romanul Și dacă e adevărat…, care s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume și a fost ecranizat în 2005, cu Reese Witherspoon și Mark Ruffalo în rolurile principale.
Fantoma și iubirea este cel de-al douăzecilea roman al său.
Cărțile semnate de Marc Levy sunt traduse în 49 de limbi. Cu peste 45 de milioane de exemplare vândute, este cel mai citit scriitor francez din lume.
La Editura Trei au apărut toate romanele sale.
Trei zile în San Francisco.
Trei zile pentru a-ți scrie istoria.
Ce ai face dacă o fantomă ar apărea în viața ta și te-ar ruga să o ajuți să-și îndeplinească cea mai scumpă promisiune?
Ai fi gata să te urci cu ea în avion până la capătul lumii?
Chiar dacă toți cei din jur te-ar crede nebun?
Și dacă această fantomă ar fi a tatălui tău?
Thomas, un pianist remarcabil, este antrenat într-o aventură fabuloasă: o promisiune, o călătorie la San Francisco, o încercare de regăsire a timpului pierdut, o întâlnire neașteptată…
Comparabilă cu poveștile de dragoste ecranizate de Frank Capra și Billy Wilder, Fantoma și iubirea te face să crezi în miracole.
“O poveste de dragoste, o privire asupra celorlalți. O lectură extrem de plăcută.” – France Inter
“Delicios de la un capăt la altul, noul roman al lui Levy te invită să-l urmezi pe Thomas, un pianist talentat, într-o aventură pe cât de incredibilă, pe atât de captivantă și plină de învățăminte.” – Le Journal de Quebec
„În cel mai recent roman al său, Fantoma și iubirea, Marc Levy revine la atmosfera din volumul său de debut, Și dacă e adevărat…, devenit în scurt timp bestseller internațional.” – Le Figaro

Ce poate fi mai romantic decât două cupluri, unul care se reunește pentru eternitate, iar altul în care două suflete pereche își găsesc calea unul spre celălalt, prin forța destinului! Iar dacă mai adăugăm în plus un umor de calitate și un strop de paranormal, obținem toate ingredientele necesare pentru o carte caldă și relaxantă, menită să te binedispună.
Am citit Fantoma și iubirea de Marc Levy în prima zi a acestui an și a fost lectura perfectă pentru a-mi conferi o stare de bine și de speranță. Până la urmă, miracolele se pot produce în fiecare zi a anului, nu doar de Crăciun, nu-i așa? 😉
Cartea se citește foarte ușor, intriga nu este deloc complicată, dialogurile sunt spumoase, iar încurcăturile de situații te fac adesea să pufnești în râs. Mi-a plăcut, de asemene, și prezentarea grafică a cărții, scrisul este aerisit, iar desenele de la începutul fiecărui capitol sunt foarte drăguțe și sugestive.
 M-am bucurat că am reîntâlnit în roman și alte două cupluri preferate din romanele precedente ale lui Marc Levy: Arthur și Lauren din ”Și dacă e adevărat…”, Paul și Mia din ”Ea & el”.
Oare ce ai face dacă cineva care a murit, dar la care ai ținut foarte mult, s-ar întoarce să te bântuie? Te-ai bucura sau te-ai speria și nu ai știi cum să reacționezi?
Thomas, personajul principal al cărții, este un pianist în vârstă de treizeci și cinci de ani, extrem de talentat, foarte sobru și serios, spre deosebire de excentricii lui părinți, care își condimentaseră mereu viața cu mici plăceri, mai mult sau mai puțin nevinovate.
Raymond, tatăl lui Thomas, fusese un chiriurg excelent, dar și un afemeiat notoriu, fapt ce și provocase în cele din urmă divorțul de soția sa. La cinci ani după moartea lui, Thomas încă îi resimțea lipsa.
Mama lui Thomas, o fire boemă și optimistă, nu rămăsese deloc cu inima frântă în urma divorțului, găsindu-și consolarea în brațele unor bărbați mult mai tineri ca ea, ieșind inclusiv în prezent la întâlniri cu parteneri mai tineri chiar decât fiul ei. În plus, se mai relaxa din când în când și cu un joint, menit să o relaxeze.
Agitat înaintea unui concert important, Thomas i-a cerut mamei lui o țigară, întrucât el nu mai avea nici una, deoarece se lăsase de câteva luni de fumat. Încurcând sertarele, Thomas a ajuns să fumeze în schimb un joint, având parte la scurt timp după aceea de șocul vieții lui. Tatăl lui, apărut din neant, s-a așezat comod pe un fotoliu în fața lui și l-a provocat la o discuție. Complet bulversat, Thomas a fost convins că era vorba doar de o halucinație trecătoare provocată de joint.
A doua zi însă, în seara concertului, Thomas l-a zărit pe tatăl lui în sală, mângâind genunchii unei tinere care habar n-avea ce se petrece. Năucit, Thomas a sărit câteva note, reușind totuși să se redreseze și să termine concertul ”în forță”, fiind aplaudat la scenă deschisă.
Necăjit, Thomas și-a dat seama că nu are încotro și va trebui să-și asculte tatăl pentru a afla scopul revenirii acestuia, sub formă de fantomă, în viața lui.
Povestea spusă de Raymond l-a uluit complet pe Thomas, revoltându-l deopotrivă. Pe când Thomas era copil, Raymond se îndrăgostise nebunește de Camille, care avea o fetiță apropiată de vârstă cu Thomas. Supraveghindu-i pe copii la locul de joacă, Raymond și Camille au intrat în vorbă, purtând lungi conversații interesante, fiecare recunoscând în celălalt un suflet pereche. Totuși, iubirea lor nu a depășit niciodată stadiul platonic.
Cei doi fuseseră nevoiți să se despartă când soțul lui Camille, prinzând de veste, a decis să plece cu întreaga familie peste ocean, la San Francisco.
Dragostea dintre Raymond și Camille nu a scăzut însă în intensitate, în ciuda trecerii anilor și a distanței care-i despărțea. Timp de 20 de ani, până la moartea lui Raymond, cei doi au continuat să corespondeze, trimțându-și lungi scrisori în care își împărtășeau cele mai intime gânduri.
În urmă cu puțin timp, Camille murise și ea, acesta fiind și motivul pentru care Raymond reapăruse în viața fiului său, cerându-i ajutorul. Se părea că, dacă Thomas ar fi reușit să amestece cenușa rămasă în urma fiecăruia dintre ei, Raymond și Camille ar fi avut marea șansă de a-și trăi în sfârșit iubirea – ce le fusese interzisă în timpul vieții -, pentru eternitate.
În acest scop, ceea ce avea de făcut Thomas era doar un ”fleac”: să sustragă urna funerară a tatălui lui din casa mamei lui, să reușească să găsească o modalitate pentru a o aduce la bordul avionului spre San Francisco, apoi să se infiltreze la înmormântare printre rudele și cunoscuții lui Camille, să fure cenușa acesteia, să o amestece cu cea a tatălui lui și să împrăștie rezultatul obținut pe malul mării. După cum am zis, o bagatelă! 😃
Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte dacă și cum a reușit Thomas să îndeplinească promisiunea făcută tatălui său, care îl însoțea de altfel în permanență, bombănind la fiecare pas și dându-i prețioase ”indicații” despre cum vedea el soluțiile.
Interacțiunea dintre Thomas și tatăl lui, aparte de îndeplinirea dorinței lui Raymond, ne oferă o strălucită dovadă a iubirii necondiționate paternale, cât și filiale.
”- Faci trucul ăsta ca să mă vrăjesti și să mă convingi?
– Fiule, cât am trăit, am făcut totul ca să te vrăjesc și să te conving. Și totuși, să fii părinte e cea mai eficientă metodă prin care universul îți amintește că nu controlezi nimic.”
”- La dracu’ cu pudoarea, eu voi merge în paradis fiindcă te iubesc, fiule. Asta înseamnă să fii tată, iar eu sunt al tău pentru eternitate.”
Mai mult, cum încurcate sunt căile destinului, Thomas va fi fermecat de la prima vedere de Manon, fiica lui Camille, cea cu care se jucase cândva în copilărie, tachinându-se în permanență încă de atunci.
Vă recomand cu drag această carte, care sper să vă lase cu aceeași stare de bine ca și pe mine!
Fragment:
„La prima oră, Thomas se trezi dintr-un somn agitat. Își frecă țeasta, deschise ochii și-l strigă imediat pe tatăl sau, dar nu auzi decât fluieratul unui angajat de la administrația străzilor care mătura sub ferestrele lui.
Dacă n-ar fi fost geanta de voiaj de pe masă, ar fi crezut că tocmai ce și-a revenit dintr-un vis ciudat.
– Nu știu de-a ce te joci, ori poate ești încă ofuscat. Dacă vrei să pierdem avionul, nu trebuie decât s-o spui, ar fi mai simplu, strigă Thomas.
Nu primi niciun răspuns. Dădu din umeri și se duse să facă duș. Apoi se îmbrăcă, își turnă o ceașcă de cafea și inspectă apartamentul.
– Ce pui la cale? Thomas începu să se îndoiască de propria sănătate mintală. Contemplă abătut urna ce se zărea peste marginea genții de voiaj.
– Mă abandonezi din nou, vrei să fac singur această călătorie, nu? De acord, zise el când închise ușa. Îți voi îndeplini ultimele dorințe, după care vom fi chit.
Un taxi îl aștepta în față clădirii. Pe drumul spre aeroport, Thomas se răsuci de zece ori ca să privească pe geamul din spate cum Parisul rămâne în urmă.
Fata de la ghișeul de check-in îl întrebă dacă voiaja singur, iar Thomas îi răspunse că aproape singur.
Zăbovi puțin la un chioșc de ziare, își cumpără un exemplar din revista Diapason și îl răsfoi așezat la masă în față unei patiserii Laduree, ale cărei macarons reprezentau unul dintre păcatele lui mărunte.
După ce își adună tot curajul, porni în direcția punctului de control. Agentul de securitate, o femeie, se încruntă când văzu apărând pe ecran un obiect întunecat și confiscă geanta lui Thomas pentru un control amănunțit.
– Ce este asta? întreba tânăra ridicând urna.
– Un vas pentru ars substanțe aromate, răspunse Thomas. Sunt pianist profesionist, asta mă ajută să lupt împotriva tracului.
– S-ar zice că aveți al naibii de mult trac. Îmi permiteți? întrebă ea ridicând capacul.
Thomas clipi în semn de aprobare. Tânăra apropie nasul și adulmecă urna.
– Miroase bine, comentă ea și o închise la loc.
Trecu urna prin detectorul de explozibil, apoi i-o inapoie lui Thomas.
Thomas o băgă în geantă, o salută pe tânăra femeie și plecă. Tot mai neliniștit, cerceta din ochi sala de îmbarcare.
– Am impresia că sunt un copil care s-a pierdut de părinți într-o mulțime de oameni, murmură el. Toată chestia asta e ridicolă.”

Recenzii și prezentări cărți Marc Levy

Cărțile autorului Marc Levy pot fi comandate de pe edituratrei.rolibris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro, librarie.net, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți cu umor

About Author

18 comentarii

  1. Carolina Bianca on

    Ce ma bucur ca am cartea. Îmi place foarte mult cum scrie Marc Levy. Felicitări pentru minunata recenzie!

  2. familiasimionescuyahooro on

    Minunata recenzie,Tyna!❤ Pare o poveste fermecatoare! Felicitari si multumesc mult pentru recomandare❤

  3. Mirela Barbălată on

    Oooo, ce recenzie caldă și plină de căldură .
    Îmi place cum sună povestea așa că o trec pe lista cărți 2020 . Mulțumesc pentru recomandare!

  4. Deși nu am citit nimic de acest autor, cartea aceasta mă tentează. O recenzie tare faina! Mulțumesc pentru recomandare! ❤️❤️

  5. Cat de simpatica pare! Nici eu nu am citit pana acum nimic de Levy, desi am auzit multe pareri bune despre el. Recenzia aceasta este foarte reusita si convingatoare!

  6. Minunata si foarte tentanta recenzie, felicitari Tyna si multumesc pentru recomandare, am trecut-o si eu pe lista de lecturi! Ma duce cu gandul la Fata fantoma de Sophie Kinsella.

Spune-ți părerea!