Fără teamă, învinge frica!

4

Fără teamă, învinge frica!

Storia Books a lansat recent o interesantă campanie despre frică, despre temeri și gestionarea lor. Am fost provocate să ne alăturăm campaniei, în care, timp de o săptămână, cei implicaţi vor face o postare specială pe blog, Instagram, Youtube și/sau Facebok în care vor vorbi deschis despre cea mai mare frică/temere pe care o au. O idee foarte generoasă, prin care se dorește încurajarea adolescenților să-și recunoască fricile, să fie conștienți că nu sunt singurii care trec prin asta.

Oli:
Nu cred că există persoană care să nu se teamă de ceva anume. Vorbim despre temeri personale, de multe ori iraționale, care vin din subconștientul fiecăruia, și care, de multe ori, se modifică odată cu vârsta, adică, pe măsură ce creștem, scăpăm de unele și ne ”pricopsim” cu altele.
O să încep prin a vorbi despre fricile mele din copilărie, între care teama de întuneric ocupă locul principal. Am învins-o, treptat, provocându-mă singură să intru în camere cu lumina stinsă. Copil fiind, o altă teamă era cea de a cere iertare când greșeam cu ceva. Nu cererea iertării era cea care mă îngrozea, ci teama că nu voi fi iertată. Era o teamă auto-indusă de când fusesem obligată de bunici să cer iertare unui unchi bătrân și rău căruia i se năzărise că m-am uitat urât la el. Aveam opt ani pe atunci… Nu m-a iertat, dar nici eu pe el…
Ca adult, pe lângă teama de înălțime, mulți ani am avut o teamă de genul celor care te pot împiedica uneori să faci un pas înainte și încă mă mai lupt cu ea în unele momente, și anume teama de a lua decizii radicale. Când sunt pusă într-o astfel de situație, sunt copleșită de implicațiile prezumtivei mele decizii. Deși sunt o persoană optimistă, atunci parcă orice aș alege întrevăd cele mai rele scenarii drept consecință a deciziei mele. Recunosc că de multe ori am dat înpoi, evitând să fac alegerea, și lăsând timpul să mai rezolve din ”datele problemei”. Uneori a fost bine așa, alteori am greșit neluând taurul de coarne, ca să zic așa, și am fost apoi măcinată de regrete…
E motivul pentru care nu-mi plac schimbările. Ador să călătoresc și să descopăr locuri și oameni noi, nu fug de necunoscut, doar de cel din viața personală. Îmi place rutina, mă simt bine și confortabil cu ea, deși fac față provocărilor bine țintite.
Predau ștafeta Tynei, să ne vorbească despre ce o sperie pe ea, pe sora mea aparent neînfricată.

Tyna:
Numai neînfricată nu sunt! Dar, până la urmă, curajos nu este cel care nu are frică, ci cel care poate să o învingă! De-a lungul timpului, m-am confruntat cu mai multe temeri, care au culminat cu atacuri de panică în toată regula, declanșate în principal de frica irațională ca celor dragi să nu li se întâmple ceva rău. La început, nu înțelegeam cu ce mă confruntam, dar, după ce am înțeles, am studiat destul de mult pe această temă. Știți ce am descoperit? Că cei mai predispuși la atacurile de panică sunt perfecționiștii și cei obsedați de control. Gândiți-vă puțin, cam ce control ai când ești la bordul unui avion? Vă spun eu: nici unul! Știu asta pentru că zborul cu avionul a fost încă una din fobiile mele. Vestea bună este că, odată ce ai depășit această temere, ea nu mai revine, vă spun din proprie experiență, după ce am zburat mii de kilometri, inclusiv peste ocean. Și vă mai dezvălui încă un secret: o fobie înlătură altă fobie, asta pentru că mintea omenească nu poate gestiona două frici iraționale în același timp 🙂
Ce ajută la depășirea temerilor? În primul rând să recunoști sincer cu ce te confrunți și că ai nevoie de ajutor. De multe ori, persoanele puternice și cele obișnuite să dețină controlul refuză chiar și față de propria conștiință să recunoască faptul că au o problemă, considerând că un atac de panică e un semn de slăbiciune, iar simptomele le pun fie pe seama unei afecțiuni a inimii, fie a unei căderi de calciu, fie pe seama altei probleme medicale pe care voința lor nu o poate depăși 😉. Din păcate, nerecunoașterea problemei înseamnă negăsirea soluției, ceea ce, în cele din urmă, îți afectează calitatea vieții.
Recomand oricui să-și conștientizeze și să-și înfrunte propriile temeri. La o discuție sinceră cu prietenii sau la o simplă căutare pe internet, veți fi surprinși să descoperiți cât de multe persoane s-au confruntat deja cu aceeași problemă și au reușit să o depășească. Iar dacă altcineva a putut, și voi veți putea! Vă spun asta din proprie experiență.

#fărăteamă #învingefrica

About Author

4 comentarii

  1. Foarte frumos articolul! Asa e, toata lumea are temeri, chiar daca vrem sau nu sa le recunoastem. Eu sunt putin „control freak” si ma apuca temerile uneori. Multe si diverse.

    • Multumim! Corect, chiar daca nu le recunoastem, nici fata de noi insine, ele, temerile, sunt acolo… Pana la urma tot constientizandu-le lupti cel mai bine cu ele…

  2. Mirela Barbalata on

    Felicitari pentru articol! Foarte frumos si educativ . Toti avem temeri, mai mari sau mai mici, din copilarie ramase sau unele instaurate mai tarziu, ca adulti.

Spune-ți părerea!

%d blogeri au apreciat: