Delicatese Literare
Recenzii

Fata cu cimbru în buzunar de Marietta Dobrin, Editura Național – recenzie

Fata cu cimbru în buzunar

Marietta Dobrin

Editura Național

Nr. de pagini: 186

An apariție: 2021

În volumul de proză scurtă „Fata cu cimbru în buzunar”, Marietta Dobrin ne dăruiește scrieri de o transparență și onestitate aparte, cu caracter autobiografic, altfel spus răscolește prin sertarul cu amintiri și acolo, printre cimbru și pătrunjel, găsește și aceste 58 de frânturi de viață, majoritatea axate pe momentele trăite în România, dar și din cele întâmplate sub cerul Italiei, unde a locuit în ultimii 28 de ani.

Poate tocmai din cauza (sau datorită?) dorului, acest cuvânt neaoș care pare adeseori că doare, autoarea aduce o adevărată odă perioadei copilăriei și adolescenței, familiei și prietenilor. De fapt, această carte, deși la bază izvorâtă din experiența proprie a autoarei, nu este despre Marietta Dobrin, cât despre ei – bunici, părinți, surori, mulți prieteni dragi din România, unii dispăruți, alții încă prezenți și apoi din patria lui Dante – soț, copii, socri, alți prieteni dragi. Toți amintiți cu intensitate maximă.

Este o scriere plină de emoție, echilibrată și limpede. Atunci când nu scrie despre oameni, care sunt centrul acestui volum, ea scrie despre momente, despre emoții și senzații. Majoritatea au legătură cu nostalgia vremurilor trecute, petrecute în satul oltenesc de odinioară, sat pe care, precum mulți alți oameni plecați fie în diaspora, fie în marile orașe ale României, nu îl mai regăsește la fel acum, ci profund schimbat. Acesta este un alt prilej de dor, un dor mai adânc fiindcă este precum o călătorie în timp. Prin această carte, pare că autoarea a dorit să salveze acele locuri și momente de la pierire, să imortalizeze persoanele dispărute și să aducă un omagiu cald celor prezente. A reconstituit din propriile amintiri o lume a satului care este, de ce să ne ferim să recunoaștem, în mare parte pierdută. O relicvă prețioasă pentru mulți, o icoană veche cu un farmec care se va pierde poate în negura uitării, dacă oameni precum Marietta Dobrin, care a trăit în esența acelor locuri și timpuri, nu le vor așterne pe hârtie.

Deși scrise la un nivel pur personal, aceste mici fragmente și povestiri, frânturi de viață, un puzzle, cum autoarea însăși îl numește pe alocuri, au valoare de cronică. Nu cea a cronicarilor din alte timpuri, dar pentru noi, oamenii moderni, fie cei care au crescut în acest mediu și și-l amintesc cu drag și poate o strângere de inimă, gândindu-se la transformarea lui, fie cei crescuți eminamente la oraș, mai degrabă în cartier decât în lumea satului, cum e și cazul meu, este un prilej de a (re)descoperi farmecul regional.

Figurile centrale ale copilăriei sunt evocate cu multă căldură, în special bunicii și Marița, o vecină care ajuta în gospodărie. Mai apoi, pe măsură ce adolescența ia locul copilăriei, părinții și prietenele apropiate preiau ștafeta. Autoarea dedică două povestioare surorilor sale, intitulate Florance și Teo. Marietta Dobrin are o aplecare către compania persoanelor în vârstă, în carte fiind înfațișate mai multe portrete de doamne trecute de vârsta tinereții, dar doamne în toată puterea cuvântului, femei puternice și stilate. Trece cu ușurință de la lumea satului românesc la viața milaneză, cu experiența atâtor ani de călătorit între aceste lumi, care nu sunt opuse, ci se completează reciproc.

Autoarea are o rezervă inepuizabilă de rememorări duioase și luminoase, în ciuda pierderilor suferite, dar sunt mulți cei care nu au beneficiat nici de astfel de amintiri armonioase de familie, nici de prietenii sincere și poate nici de sprijinul semenilor. Sunt mulți și cei care au întors spatele suferinței și au plecat să își construiască o viață mai bună. Această carte nu este despre ei și se pot simți pe alocuri stingheri, ca un om ajuns cumva în mijlocul unei reuniuni familiare pline de efuziune.

Pe coperta elegantă și foarte frumos ilustrată de Iulia Șchiopu, apare în brațele tinerei care o înfățișează – presupun – pe autoare o carte colorată cu titlul „Romantica lu’ pește”, anume pagina cu acest titlu unde obișnuiește aceasta să scrie.

Dacă vreți să redescoperiți lumea satului românesc, mai exact oltenesc, dintr-un unghi personal, cu multe imagini vizuale, auditive și, mai ales olfactive, aroma de cimbru, pătrunjel, leuștean și alte plante aromatice, culori și gusturi ce creează o experiență sinestezică așa cum numai un șuvoi de amintiri poate să aducă, dar și o părticică din specificul italian, citiți „Fata cu cimbru în buzunar”.

„Când aveam 20 de ani, vedeam toamna ca pe anotimpul melancoliei, al sfârșitului vacanței, al încheierii unei perioade pline de lumină, de culori, de gânduri libere, ușoare și îndrăznețe, de zile însorite și dilatate, de jucat badminton în fața casei, de stat la povești cu vecinii în fața porții, de călcat pământul cu tălpile goale, de jucat canasta sub vișin, de trăit ore multe în aer liber.

Acum nu, nu o mai văd cu aceiași ochi, nu o mai văd ca pe un sfârșit, ci ca pe un început.

Începe serviciul după concediu, începe școala după vacanță, încep noi proiecte și noi inițiative, se naște dorința de a schimba ceva, oricât de mic, prin casă. Perdele, un covoraș, perne noi pe divan, prosoape în tonurile toamnei în baie, mici articole care să-mi aducă o stare de bine și de confort.

În septembrie, încă simt pe piele mirosul mării și căldura domoală a soarelui, în ochi și-n suflet sunt vii serile de pe terase cu cei dragi și cu prietenii, frumusețile văzute și ritmul hiturilor verii. Mă hrănesc din ele și le împăturesc cu grijă ca să-mi încălzească serile solitare de toamnă târzie. (Toamna)”

„Într-un an, la controlul din aeroport, vameșul m-a întrebat: «Ce aveți, doamnă, în pungile alea burdușite?» Sâmburi de nuci, l-am informat senină. Soțul m-a privit consternat și m-a întrebat dezamăgit: «Sâmburi de nuci, Marietta?» M-am simțit ca și când aș fi furat Cumințenia Pământului a lui Brâncuși. Altădată, am uitat să bag pungile cu cimbru în valiză și mama mi le-a îndesat în buzunarele de la palton. Vameșul a văzut ceva suspect și m-a întrebat ce prafuri am în buzunare. «Cimbru», i-am spus. A început să râdă și le-a spus colegilor: «Avem aici o fată cu cimbru în buzunar.» (Pachete)”

Cartea Fata cu cimbru în buzunar de Marietta Dobrin poate fi comandată de pe edituranational.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români

 

 

10 Comments

Spune-ți părerea!