Delicatese Literare
Recenzii

Felinare stinse de Cristina Otel, Editura Quantum Publishers – recenzie

Felinare stinse

Cristina Oțel

Editura Quantum Publishers
Nr. pagini: 383
Genul: Young Adult

coperta-1-felinare-stinse

Ea stârnea scântei reci sub cerul de metal.
El, născut din suflul cerului și flăcări oarbe, sângera cenușă dincolo de nori.
Pământul se cutremura sub atingerile lor,
Vântul spulbera marea,
Marea zdrobea stâncile,
Lumea murea: esența ei se scurgea printre crăpături.
Dar ei mergeau pe răsărit,
În zori, trupurile lor se descompuneau în lumina care brăzda cerul.
Și când amurgul a venit,
Lumina a devenit fum în lumi pierdute,
Lumi dintr-o poveste veche.”
O carte răvășitoare, cu un titlu și o copertă minunate, ce dezvăluie în paginile ei o poveste care pe alocuri te afectează emoțional, la propriu. Sunt câteva momente în desfășurarea acțiunii care mi-au adus lacrimi în ochi. E o poveste de viață trăită și, mai ales, simțită de eroina cărții, Sorina, la o asemenea intensitate, încât ți-e greu să te desprinzi de lumea văzută prin ochii ei, și imposibil să te detașezi. Trăiești și simți totul, alături de ea, iar experiențele ei de viață sunt foarte greu de purtat pentru umerii ei de adolescentă, și cu toate astea, e o luptătoare, se ridică de fiecare dată și mai face un pas, și încă unul, refuzând să se lase pradă emoțiilor negative care tind să o acapareze și care își au sursa tot în ea, în trecutul ei de altfel, din care nu-și aduce aminte o bună parte, dar îi revine sub formă de vizuni cutremurătoare, ce ne duc în sfera paranormalului, flash-uri care o sperie, în care vede fum, foc, accidente, moarte, suferință, și nu știe de ce, iar întrebările ei rămân fără răspuns.
Caut, nu știu ce caut. Subt stelele de ieri,
Subt trecutele, caut
Lumina stinsă pe care-o tot laud.”  (Lucian Blaga)

felinar

Povestea e spusă la persoana întâi din perspectiva Sorinei, o adolescentă de 17 ani, elevă la un liceu din Craiova. Faptul că acțiunea e plasată în orașul meu, m-a făcut să mă simt și mai apropiată de lumea descrisă în carte. Stilul cărții m-a surprins în mod plăcut, e introspectiv,  captivat, bulversant, toate trăirile fiind descrise cu o mare sensibilitate și profunzime, dar e și amuzant și ușor ironic pe alocuri, ca o gură de aer proaspăt. Povestea în sine e foarte deosebită, dar e extraordinar felul în care autoarea a ales să ne-o spună, să ne dezvăluie treptat răspunsurile la întrebările care ajung să ne macine prin prisma Sorinei, care ne face confidenții și martorii întâmplărilor prin care trece, a  felului în care ea le percepe și o afectează.
Toți avem demonii noștri. Important e să nu te transformi într-unul dintre ei.”
Cartea e în genul celor Young Adult de la Epica, cu o poveste de viață cutremurătoare, cu personaje care își găsesc puterea de a merge mai departe, sprijinindu-se unul pe altul, în ciuda dezamăgirilor și așteptărilor înșelate.
Sorina este o adolescentă normală, cu preocupări specifice vârstei și cu un grup de prieteni alături de care se simțea bine: Rocsana și Liviu (care formau un cuplu și erau nedespărțiția), Marina și Ana, cea din urmă fiind fițoasa grupului, care nu de puține ori îi scotea din sărite, pe drept cuvânt. Mi-a plăcut prietenia lor și modul în care interacționau, vizitele pe care și le făceau, ca și conversațiile înviorătoare și neconformiste dintre ei.
Nefericirea Sorinei consta în viziunile ce o bântuiau uneori, în golul din memoria ei care acoperea o parte din copilărie și pe care instinctiv se ferea să-l sondeze prea adânc, și, mai ales, în relația presărată cu momente tensionate și certuri pe care o avea cu cu mama sa. Frământările și procesele ei de conștiință sunt impresionante.
Eu sunt o tragedie. Sunt un copil sănătos care are tot ceea ce îi trebuie, o viață bună, părinți, dar mă plâng pentru că am un gol în mine, pentru că sunt un hău neumplut de ceea ce simt că trebuie să am.”
Sorina nu are o relație bună sau apropiată cu părinții ei, aceștia fiind prinși de dimineață până seara târziu cu profesia lor de medici. Tatăl ei e foarte rezervat, iar scurtele reprize de ”comunicare” cu mama ei se rezumă la certuri și reproșuri. ”Nu ești bună de nimic” e cea mai des auzită propoziție în conversațiile dintre ea și mama sa, care îi repetă într-una că e o mare dezamăgire pentru ei. M-au impresionat experiențele prin care părinții ei vor fi nevoiți să treacă – o să vedeți despre ce e vorba – cu toate astea, mie nu mi-a plăcut de ei ca părinți. Nu s-au ridicat la înălțimea statutului de bun părinte, după părerea mea.
Cred că părinții mei m-au iubit odată, dar nu-mi amintesc. Ar fi ușor să-i urăsc dacă ar fi persoane rele. Nu sunt. Sunt cumsecade, atât de buni în prezența altora. Cu mine e ceva în neregulă, iar ei nu pot suporta.
Suntem martorii unui exemplu de lipsă de comunicare în momentul în care, într-o dimineață, Sorina coboară somnoroasă din dormitor să se servească cu o ceașcă de cafea (îi plăcea foarte mult cafeaua, o servea cu orice ocazie, de câteva ori pe zi, de-mi venea și mie să mă duc să-mi mai iau o ceașcă), știindu-se singură în casă, iar în sufragerie dă peste un tânăr care stătea foarte dezinvolt și bea cafea, din ceașca ei preferată, cea roșie! La întrebările ei impacientate îi răspunde calm că se numește Adrian și a fost trimis de mama ei să o mediteze la engleză. Și asta fără ca ei să i se fi spus ceva în acest sens! (maică-sa o sună și îi aduce la cunoștință atunci, prin telefon, și închide imediat) Nervoasă, în ciuda atitudinii prietenoase a tânărului, îi spune că nu are nevoie de meditații și îl dă afară…pentru a fi făcută cu ou și cu oțet de mama sa, ceva mai târziu, când aceasta a ajuns acasă:
”- Ești vai de capul tău! (…) Ce, muncim ca idioții în spitalul ăla de doi bani, pierdem orele ca să-ți fie ție bine și tu nu înțelegi nimic? Un copil am și eu, trebuia să fiu mândră! Ce mândrie să am când te văd pe tine? Zbiară, și fața îi capătă o culoare vineție. Ți-am zis să te porți frumos cu băiatul ăla! Ce îți făcea? Ce părere și-o fi făcut despre tine? Că ești proastă, nu? Vai de capul tău! Spune, întorcându-se cu spatele la mine.”
Când era supărată, Sorina era atrasă ca un magnet de un loc anume: un bloc din apropierea locuinței sale, unde se refugia pe acoperiș. E adevărat că acolo îi reveneau cel mai des viziunile, dar pur și simplu simțea nevoia să meargă acolo.
Se întâmplă să vin aici, neștiind când plec de acasă sau când poposesc (…) de fiecare dată când mă simt pierdută, părăsesc orice strop de rațiune și stau cu orele pe acoperiș.”

felinare-stinse

Aici o va găsi, ceva mai târziu, Adrian, foarte calm și împăciuitor, în ciuda atitudinii ei ostile. Cum de a știut unde s-o găsească, când nici părinții ei nu știau de acel loc? Răspunsul la întrebarea asta, pe care-l va afla mult mai târziu, va lămuri o mică felie din trecutul ei…
Meditatorul enervant și băgăreț pe care era hotărâtă să-l respingă, se va dovedi cu timpul o persoană caldă, prietenoasă și înțelegătoare, care treptat o va face să-și coboare barierele de protecție și să-și deschidă sufletul în fața lui. Și, deloc de neglijat, era un tânăr atrăgător, cu doar câțiva ani mai mare decât ea (avea 23 de ani).
Dar până să ajungă să-l accepte și să se înțeleagă, va mai trece destul timp…
Părinții ei o vor anunța, la scurt timp după faza cu meditatorul, că Adrian, care era fiul unei prietene din facultate a mamei sale, îi va fi și ”bonă”, nici mai mult, nici mai puțin! Ei (părinții Sorinei) se vor muta cu serviciul la București, iar Sorina va rămâne la Craiova, dar nu singură, după cum o informează ”grijulia” sa mamă:
” – Uite ce este, nu ai cum să stai singură acasă, așadar vei sta cu Adrian. Adrian se va muta la noi începând de mâine și el va avea grijă de tine. Dacă îndrăznești să comentezi, te ia mama dracu’.”
I-am condamnat în sinea mea pe părinții Sorinei pentru cum s-au purtat cu ea, și chiar dacă mai târziu am văzut totul într-o lumină diferită  – existau niște circumstanțe pe care nu le știam în acel moment, și nici Sorina – tot consider că nu s-au purtat corect și normal cu fiica lor.
Stilul cărții, după cum am spus și ceva mai înainte, e pe alocuri amuzant și ușor ironic, iar dialogurile dintre Sorina și Adrian sunt savuroase, picante, cu replici istețe și ușor acide.
Cafeaua asta nu e o ofertă de pace îndeajuns de îmbucurătoare ca să mă determine să-l înghit. În timp ce eu mă pun la curent cu ultimele cărți apărute și înfulec fructe, el stă, cum s-ar spune în popor, ca boul, părând că studierea  mea este singurul lui scop în viață (…)
– Îți sunt chiar antipatic, nu?
– După cum spuneam, ai un simț de observație grozav. Dacă ai și ține cont de el…
– Nu mă consideri simpatic? Insistă cu un entuziasm debordant.
– Drăguț?
– Interesant?
– Nu și iar nu, pe bune. Te crezi vreun Făt Frumos: Dacă-i așa, du-te și caută o prințesă, suiți-vă pe cal, trăiți fericiți până când te-o înșela și lasă-mă în pace!
Relația Sorinei cu Adrian evoluează și devine una complexă. El pare fascinat de ea, iar ea începe să se atașeze tot mai mult de el. L-a numit Harap-Alb, iar el a început, treptat, s-o scoată din carapace. Purtau lungi conversații, despre probleme existențiale, despre felul de a fi și de a vedea lumea fiecare dintre ei. Mi-a plăcut dialogul de mai jos, care face referire la semnificația titlului cărții:
Adrian alunecă lângă mine.
– Ce faci afară?
– Mă uit la stele, nu e evident?
– De ce nu la oameni? Pare că, atunci când privești pe cineva, nu îl vezi cu adevărat.
Mă surprinde afirmația lui, faptul că a spus un adevăr neobservabil pentru toți.
– Noi, oamenii, suntem precum felinarele stinse. Suntem așezați sub semnul incertitudinii și obscurității, iar lumina e doar o iluzie, o plăsmuire după care tânjim cu ardoare. Felinarele stinse nu au nici un rol; ele încarcă Universul degeaba. Lipsa luminii este echivalentă cu inutilitatea. Pe când stelele…uită-te la ele, mărețe felinare cosmice, cum luminează totul.
Spre deosebire de Sorina, Adrian era optimist, gândea pozitiv, își ignora temerile, nepermițându-le să trăiască în mintea lui. Mi-a plăcut de el ca personaj, mi-a plăcut și faptul că îl pasiona lectura.
”- Mă pasionează lectura pentru că găsesc răspunsurile pe care nu mi le pot da singur. Găsesc explicații și liniște. Și înțelepciune. Și e un mugure de emoții în fiecare poezie sau operă care mi se potrivește.”
Un episod foarte impresionant este cel în care Adrian a dus-o în vizită la Tuși, o femeie cu un suflet mare care avea în grijă niște copii părăsiți, maltratați sau neglijați. Cu această ocazie, Sorina află despre o latură a mamei sale despre care nu știuse nimic: era direct implicată în această acțiune de binefacere, ea își asuma un mare risc, făcând să pară că acești copii au fugit din spital, și îi aducea la Tuși. Nu era legal ceea ce făcea, dar era uman.  Tuși, împreună cu mama Sorinei, avuseseră grijă și de Adrian într-o perioadă neagră din adolescența lui.
Povestea lui Adrian e una tristă: pe când el avea nouă ani, iar fratele său era doar un bebeluș, părinții lui au divorțat, iar mama sa i-a părăsit, lăsându-i în grija bunicii, care i-a crescut cum a știut mai bine. Dar Adrian a devenit un rebel, marcat de ultimele cuvinte pe care le-a auzit din gura mamei sale:
Îmi amintesc că în clipa în care și-a făcut bagajele, o priveam tăcut, așteptând un răspuns, așteptând să ne facă și nouă bagajele, deoarece nu concepeam că ar fi plecat fără noi.  A ieșit din cameră și (…) i-a spus bunicii să fie cu ochii pe noi dacă vrea…dacă nu, să ne ducă la un orfelinat să nu-i dăm bătăi de cap.”
Nu vă dezvălui mai multe, pentru a vă lăsa întreagă plăcerea lecturii, vă mai spun doar că vor fi multe momente dramatice, mai ales acela în care părinții Sorinei revin de la București într-o conjunctură foarte tristă, veți vedea despre ce e vorba.
Un rol important va avea spre finalul cărții și fratele lui Adrian, Mihail – un băiat de paisprezece ani, un personaj pe care l-am îndrăgit. La un moment dat apare în scenă și mama celor doi băieți, Diana (cea care îi părăsise cu atâta nepăsare), nu am înțeles de ce și ce mai vroia acum! Chiar am urât acest personaj!
Pe de altă parte, aflăm episodul întunecat și nebulos din trecutul Sorinei, declanșatorul viziunilor ei, și vom înțelege de ce a ales să blocheze acea amintire. Reacția părinților ei legată de aceasta nu am înțeles-o…
Cât despre relația dintre Adrian și Sorina, se va deteriora când el va pleca într-un moment foarte greu pentru ea, când ar fi trebuit să-i stea alături, mai ales că își recunoscuseră sentimentele unul față de celălalt, ba mai mult, el îi promisese că îi va rămâne mereu alături…
Sincer, deși ulterior i-am aflat motivația, eu una nu am fost de acord cu ea, iar alegerea lui în momentul respectiv mi se pare discutabilă. Dar, fiecare om are dreptul la alegerile lui, bune sau rele, depinde de perspectiva din care privești lucrurile.
”Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Și toate sentimentele
Pe care am încercat să le leg
La ochi. (Marin Sorescu)
Citatele din Blaga sau Sorescu le-am întâlnit la începutul câte unui capitol, foarte sugestive pentru ideea subliniată în capitolul respectiv.
Cartea oferă multe teme de gândire, iar personajele sunt desprinse  din viața de zi cu zi, acoperind un larg registru comportamental: imperfecte, cu slăbiciuni omenești, visuri frânte, dezamăgite de viață, depășite  de multe ori de situațiile în care sunt puse, dar și loiale, cu o mare capacitate de a iubi și ierta, răbdătoare și puternice. Citind cartea, veți vedea cine în ce categorie se încadrează. Iar de cele mai multe ori, personajele nu sunt doar albe sau negre, existând o infinitate de nuanțe de gri…
Care va fi deznodământul poveștii, veți afla citind cartea. O carte surprinzătoare, o poveste care m-a impresionat, o lectură din genul cărora îți rămân imprimate în memorie. O recomand din suflet!
Oamenii sunt niște felinare aprinse. Tu ești un felinar aprins, fiindcă ai adus bucurie în viața mea (…) În tot acest întuneric, tu ești felinarul meu aprins.”

colaj-felinare-stinse

Mulțumim Editura Quantum Publishers pentru exemplarul oferit pentru recenzie.
Cartea poate fi comandata de pe site-ul editurii, de AICI.

Recenzii cărți Cristina Oțel

Recenzii și prezentări cărți autori români

33 Comments

  • Oli

    Multumesc fetelor, ma bucur ca v-a placut si convins recenzia mea, va recomand din suflet cartea, pentru mine a fost o surpriza extraordinar de placuta. Merita citita, e foarte frumoasa, mi-a atat povestea, cat si stilul cartii, si emotiile pe care mi le-a transmis.

    • Oli

      Multumesc Denisa! Iti recomand sincer cartea, cred ca va fi pe placul tau! E genul young adult, n-are cum sa nu-ti placa…

  • Barbalata Mirela

    Am citit cartea. Mi-a placut mult desi mi-a luat foarte mult pana am terminat-o . Este o perioada foarte aglomerata la mine (atat acasa dar mai ales la servici) si stau prost la capitolul lectura. Pe Goodread i-am dat 5 puncte pentru ca le merita. Este foarte bine scrisa, personajuul principal Sorina este atat de bine creionat incat nu ai cum sa nu te identifici cu ea. Totusi, mi-a luat ceva timp pana am reusit sa saimt povestea. Inceputul a fost destul de greu. Daca nu as fi citit recenzii la aceasta carte mi-as fi spus ca m-am inselat. Mi se parea ca nu are actiune povestea, ca se bate pasul pe loc. Totusi, incet incet am reusit sa simt, sa inteleg, sa o plac pe Sorina. Povestea este una trista, te doare sufletul numai citind daramite sa o mai traiesti . Si, din pacate, poate fi o poveste adevarata. Si in ziele noastre se intampla asa ceva.
    Din pacate nu am reusit sa ii inteleg pe parintii Sorinei. Am vazut un tata las pana in ultima clipa si o mama lasa, dura, snoaba, ipocrita. Nu mi-a placut deloc de ea nici in ultimul moment.
    De Adrian ce pot sa spun??!! Mi-a placut si nu prea.
    Recomand cartea dar consider ca trebuie citita in liniste si cand este timp.

    • Oli

      Multumesc ca ai revenit cu impresii Mirela! Sunt de acord cu parerea ta despre parintii Sorinei, nu mi-au placut si i-am inteles. De Adrian mi-a placut, mai putin intr-un anumit moment, cand consider ca ar fi trebuit sa-i stea alaturi Sorinei, nu sa rezolve si sa stea alaturi altei persoane din trecutul lui. Nu vreau sa dau spoilere, stii la ce ma refer…
      Cartea e una profund emotionanta.
      Asigur iubitorii de happy-end (cum sunt si eu) ca se termina cu bine, desi are momente in care te doare sufletul citind prin ce trece Sorina, finalul e intr-o nota pozitiva, iar viitorul protagonistilor se anunta luminos. O carte care merita cu siguranta citita!

  • FALLON

    De cand am citit recenzia facuta de Oli mi-am dorit-o, iar acum cand tu Mirela iti exprimi parerea cu atata emotie si mai mult!
    Se vede cat de mult ti-a placut cartea. O voi comanda si eu.

  • FALLON

    Si … am citit-o.

    Exact ca (si) tine Mirela, am avut acea senzatie ca bate pasul pe loc. Dar, cu rabdare, pagina dupa pagina, am descoperit povestea Sorinei si nu regret.

    Scrisa din punctul de vedere al adolescentei de 17 ani, perfect conturata si catre sfarsit, nu ai cum sa nu iti imaginezi tot felul de lucruri la cum se va termina „Felinare stinse”. Unele dintre ele, nu ai cum sa le nimeresti, fiindca sunt rasturnari de situatie si asta mi-a placut cel mai mult.

    I-am dezaprobat din prima pe parintii Sorinei. Comportamentul lor, in special al mamei, cat si lipsa de afectiune din partea amandorura, m-au facut sa stramb din nas pe tot parcursul cartii.

    In schimb, Adrian mi-a placut. De la inceput, si pana la sfarsit. Cred ca … Cred ca este preferatul meu!

    Oli, inteleg la ce te referi cand spui ca romanul ti-a adus pe alocuri lacrimi in ochi. La fel, aici. Capitolul de la inmormantarea mamei Sorinei, chiar daca nu este pe placul ochilor, cred (parerea mea) ca a fost punctul culminant si cel mai perfect dintre toate cele scrise. Atat de bine detaliat, atat de perfect descris, atat de emotionant!

    Felicitari pentru recenzie, datorita careia am descoperit-o (si eu) pe aceasta scriitoare minunata.
    Recomand cartea cu drag!

  • Cornelia

    am reusit sa citesc si eu cartea in urma unei peovocari.Per total mi-a placut cartea ,dar nu prea am rezonat cu Sorina.In primele 250-300 de pagini nu am prea reusit sa o inteleg si asta mi-a ingreunat lectura.De Adrian mi-a placut foarte mult si ma bucur ca spre final au reusit sa se vindece unul pe altul si sa-si rezolve problemele.

    • Oli

      Multumim pentru impresii, Cornelia! Eu am inteles-o destul de bine pe Sorina, de parintii ei nu mi-a placut si nu i-am inteles, cu toata parerea de rau pentru boala mamei ei. De Adrian mi-a placut, dar nu l-am aprobat la faza cu plecatul sa-si ajute fosta prietena. Putea sa gestioneze mai bine toata situatia…
      O carte frumoasa!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *